Die another day
Baiatul ala care a amestecat rom cu cola pentru prima oara (adaugand si suc de la o jumatate de limeta) nu stia ca, peste un secol si ceva, inventia lui o sa stea la originea fotografiilor de mai jos.
Incurajat de faptul ca am gasit rom ieftin si gheatza la punga, aseara am pus-o de un mic cocktail party cu o singura reteta. Ca sa nu-mi ies din mana.
Doar ca efectele difera de la om la om. Astia trei sunt hackeri, beau 5 litri de cola pe zi si doua cafele inainte de culcare. Eu, dupa cateva pahare, n-am mai avut somn. M-am culcat la 4 dimineatza, m-am perpelit pe toate partile si, la 5.30, cand a cantat primul cocos, m-am ridicat din pat si am plecat pe plaja sa fac poze.
Aici, soarele rasare regulamentar la ora 6 indiferent de anotimp si apune 12 ore mai tarziu. Suntem la 10 grade nord de Ecuator.
La 7.30 ajunsesem abia pe la jumatatea plajei. Soarele era sus, ma topeam de cald cu tricoul pe mine. Pe fondul temperaturii, deshidratarii si nesomnului, m-am asezat sa beau o cafea si am avut primele indoieli:
"Ce caut eu aici, la mama naibii, intre oamenii astia care nu seamana cu mine? Daca stateam acasa, la ora asta dormeam dus (ora Romaniei), era racoare (6 grade) si tineam in bratze o femeie frumoasa, cu piele catifelata. Boule care sunt"
"Rezista, rezista" a venit replica din cealalta parte a mintii. "Ai uitat ca asa te apuca mereu in prima saptamana? Dupa doua zile, iti trece"
Am rezistat, ajutat de de racoarea unui suc de ananas stors sub ochii mei de matinalul proprietar al unei terase cu scaune de bambus.
In golf era forfota mare: veneau pescarii de la night fishing. Jumatate din sat descarca si curatea baby squids (calmari). Cealalta jumatate venea sa ii cumpere.
Cand m-am intors acasa, pe la 8 si jumatate, toata lumea dormea. Ma rog, aproape toata lumea. Copilul rusilor alerga deja pe plaja, speriind crabii.
Hai ca ma duc sa mananc, ca a facut Andrei omleta cu ananas.
12 pareri:
tu şi cei care scriu pe blogul lor "viaţa prin balonul roz" mă faceţi mereu să plâng. şi vă scriu ca proasta mulţumesc. sunt sinceră când vă mulţumesc. în acelaşi timp, mi-e ciudă că nu am curajul să mă duc undeva, într-un sat din ardeal, unde se poate trăi din cucuruz(porumb), găini şi pitioci(cartofi) la fel de bine cum o faceţi voi cu crabi la masă:)
până la urmă, cred că mă eliberez. şi din nou vă mulţumesc! şi visez la livada din dedrad
bai dar chiar totul este cu ananas?
bai, te-am visat! frumos, pe noua ta planeta, bronzat si razand. asa ca fa bine si stai acolo, bucura-te de fiecare clipa. cand o venii vremea sa te intorni acasa, o sa o faci:) nu e ca si cum se muta Romanica de aici. e normal sa iti fie mereu dor de ceva, doara suntem un neam de nemultumiti. Insa adu-ti aminte, calatoria ta abia a inceput..hai, urmeaza-ti calea si hraneste-ne si pe noi, astia ramasi acasa cu frumosul de care te bucuri dumneata:)
Blogul tau ma calca pe nervi. Eu nu pot lucra in conditiile astea.
P.S. La noapte ingheata.
Nu degeaba au ăia din lăzi ochii mari: au ce vedea!
Numai vederea kilogramelor de sepii si gândul ca vin în zori în port - si tot e suficient sa ma gândesc cu jind. Ma asteptam sa vad chipirones - nu mai mari decât degetul, când colo astia sunt calamari în toata regula.
Acu' m-am lãmurit si eu de ce la Salvador de Bahia soarele avea acelasi orar. Cred ca te vei simti din ce în ce mai bine, dupã o perioadã de întrebãri si adaptare.
singura chestie care imi vine in minte in afara de "fraaaaate cat de misto trebuie sa fieeeeeeeeee!" este un sfat de la mama primit mai de mult: "inainte sa lasi balta ceva ce tocmai ai inceput, mai lasa-ti inca pe atata timp cat a trecut si apoi vezi daca mai vrei sa fugi"
in alta ordine de idei - te pup si te citesc cu drag mereu
M-am indragostit de blogul asta.
Am gasit vestea la Vlad Petreanu si inca ma minunez de frumusetile astea vazute aici.
Si de ideea de a pleca asa, in lume.
Splendid, pur si simplu, fara cuvinte.
Promit ca voi reveni zilnic:-)
In timp ce tu te zbati sa supravietuiesti, eu ma plictisesc la birou. Ce nu face omu de plictiseala? A venit napasta peste mine si ti-o dau si tie. Sa-mi fie iertata greseala :)
eu abia te-am descoperit la adrian ciubotaru si incep sa lecturez si sa ma prind care iti este povestea. foarte frumoase poze si la fel de frumoase cuvinte :)
la fel ca zuzu... blogul tau e o inspiratie pentru noi...la naiba...tu esti o inspiratie pentru noi. Tot de la Vlad Petreanu ai ajuns in lista "daily".
Man, ma enervezi. Rau:)
http://www.dstanca.ro/2009/breaking-news-un-om-frumos-e-fericit.html
Trimiteți un comentariu