24 iulie 2015

Vișineștii.

Vineri, 24 iulie 2015, a fost aproape condamnat un "torționar al închisorilor comuniste". Celebrul Vișinescu. 

Un cetățean în vârstă de 89 de ani din miile sau zecile de mii care au făcut ce trebuia făcut împotriva "dușmanilor poporului" din anii '50. Sentință cu drept de apel. Repet: cu drept de apel.

Cu două zile înainte de aproapecondamnarea a cetățeanului Vișinescu, Președintele României promulgă "Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii."

Să-i zicem, pe scurt, legea Anti-antisemită. Sau legea Anti-legionari. De acord cu ea. De ce-a plecat de la ordonanță de urgență și care era urgența nu știu.

Dilema mea este următoarea: dacă printre victimele torționarului comunist s-au numărat și niște legionari cine e vinovatul?

Sau, altfel, spus: de câte ori se poate pierde un război?