27 decembrie 2010

22 decembrie 2010

Mulţumesc la fel

Sursa foto: Ionut Iancu
Fraţi creştini, din urările dumneavoastră desprind următoarele adevăruri:

- Înainte de Încălzirea Globală, peste Israel ningea de rupea.

- Iisus a avut mare noroc că s-a născut chiar de Sărbători.

- Iisus a fost un copil rău, la care n-a venit niciodată Moş Crăciun.

Beţi şi vă veseliţi, că mâine-poimâine moare.

17 decembrie 2010

Primul an de an sabatic

Stau pe malul mării cu acea mină tristă şi posacă pe care o am atunci când stau. Peştişorul de aur încalecă valul şi se aşează pe un şezlong de plastic, la doi metri în stânga mea.

- Ce faci?
- mmm
- Eşti fericit?
- mmm.
- Zi mai tare, că nu te aud.
- MMM!

Peştişorul sare de pe şezlong şi începe să se tăvălească isteric prin nisip, aşa cum face orice părinte care-a sacrificat totul pentru odrasla sa, ajunsă acum la vârsta nerecunoscătoare a maturităţii. Peştişorul urlă aşa cum numai peştişorii ajunşi la capătul răbdărilor pot s-o facă.

- Ce nu ţi-am dat eu ţie, mă? Ce nu ţi-am dat?...
- Mi-ai dat, mi-ai dat, merci.
- Mă, băiatule. Ai vrut să ai bani să pleci în an sabatic. Ţi-am dat?
- Mi-ai dat.
- Ai vrut casă pe plajă, să stai în hamac, să asculţi valurile mării şi mierlele cum cântă, să-ţi coloreze fluturii ziua şi să-ţi lumineze licuricii nopţile?
- Frumos spus. Da, mi-ai dat.
- Şi de ce n-ai stat, mă, în hamac? De ce-ai batjocorit licuricii?
- Îţi spun mai încolo.
- Şi de ce te-ai mutat în junglă?
- Mai încolo. 

Acum, fie vorba între noi, peştişorul o nimerise cu Prima Casă. Aproape de plaja albă, dar ferită de musonii cenuşii, înconjurată de flori şi ierburi aromate, prevăzută cu electricitate, apă caldă şi internet incluse într-un preţ aproape promoţional. Iar în dreptul casei, fix pe plajă, un beach bar, care visam că într-o zi...



- ...va fi al tău! îmi luă peştişorul vorba din gură. Ai vrut să fie barul tău, să-i dai tu nume, să faci cocktailuri fiţoase, să pui muzică de-a ta, să organizezi petreceri, să cunoşti oameni, să câştigi un ban şi s-o arzi boem. Să nu negi, că scot înregistrarea.
- Nu neg.
- Şi de ce nu l-ai primit?

Peştişorul eliberase barul de fostul chiriaş, îmi făcuse cunoştinţă cu proprietarul şi-mi obţinuse o chirie de 200 de euro pe lună. Pe lângă asta, mă scăpase de o mulţime de hârtii, printre care şi licenţa de comercializare a alcoolului şi de taxele aferente către stat. Peştişorul ştie să se descurce. E un tip alunecos. Ţi-l recomand.

N-am luat barul. L-au închiriat alţii, au dat petrecere de deschidere, au avut primii clienţi care s-au dovedit a fi şi ultimii. 6 luni mai târziu dădeau faliment, iar eu mă plictisisem deja de noua casă din junglă, abia construită, mai frumoasă decât aia de pe plajă. Poate cea mai frumoasă din tot satul,  la aceiaşi bani.

- Te-ai mutat, ai plătit chiria pe trei luni şi ai plecat de nebun pe motoreta aia cu trei picioare. De care tot eu m-am ocupat s-o iei ieftin şi să-ţi iasă actele la timp.
- Peşty, am plecat pentru proiectul pe care mi l-ai găsit.
- Proiect, da, a vrut conaşul proiect! Eu iţi aranjez cel mai tare an sabatic şi tu vrei proiecte!

Aşa e, săracul peştişor de aur - Peşty - îmi indeplinise şi dorinţa de a fi plătit ca să scriu despre locurile frumoase pe care le descopăr. Era planul meu de carieră. Sigur, cariera nu are ce să caute în meniul unui sabatic, dar începusem să mă gândesc şi la bani. Viaţa mea suna ca un cântec bun şi voiam să prind măcar primul refren.



- Şi nu m-am ocupat şi de asta? Nu ţi-am adus-o pe Christine?
- Iar începi cu Christine?
- Puteai să rămâni cu ea şi toate probleme tale ar fi fost rezolvate.

Christine. Tată neamţ, mamă creolă, 30 de ani, firmă de publicitate în Dusseldorf, un milion de euro în bancă. Se îndrăgosteşte de mine, îşi amână avioanele ca să mai stăm o săptămână amândoi, după aia mă sună zilnic şi-mi povesteşte două ore în roaming că ea mă iubeşte şi că vrea să se mărite cu mine şi să vândă tot şi să ne facem un resort pe ce plajă din lume vreau eu. Doar să scriu şi să fac poze şi ea se va ocupa de restul. Sigur că da.

- OK. Şi ai lăsat-o în roaming pe nemţoaică şi ai vrut să te ierte Alina şi eu am vorbit cu ea şi ea te-a iertat şi a venit la tine in Thailanda, să fiţi în sfârşit împreună acolo, conform planului iniţial.
- Recunosc, eşti un vrăjitor.
- Pe urmă ai vrut să faci nişte proiecte în România, ţi le-am găsit, ţi-am găsit şi un super-apartament în Bucureşti în care ai stat gratis. Proiectele or să-ţi iasă, din ianuarie încolo ai treabă, că ai vrut treabă. Ai vrut insulă, ai vrut plajă, ai vrut bani, ai vrut proiecte, ai vrut femei, ce mai vrei???

E deja noapte. Musonul bate azi cât pentru cele zece luni pe an în care n-are voie. Şi plouă. Nisipul de pe trupul lui Peşty s-a dus, dezvăluindu-i strălucirea solzilor de aur. Străluceşte. Singura diferenţă dintre el şi această statuie a lui Buddha ar fi atitudinea.

Ar mai fi multe de discutat, reproşat şi explicat. Peşty mi-a făcut multe damblale. Mi-a obţinut post de DJ ca să să pun "Mahalageasca" şi "Pentru Inimi" pe plajele Thailandei. I-a convins pe vechii mei prieteni să mă înţeleagă. I-a convins pe noii mei prieteni să mă iubească. M-a dus gratis la cele mai tari spa-uri. Mi-a dictat un text care a înconjurat lumea. M-a salvat de la moarte. M-a făcut colaborator la Hotnews şi la Harper's Bazaar.  

- Peştişorule de aur, trebuie să plec. În 6 ore am feribot ca să plec. Trebuie. Cu asta mă ocup. Asta mă face fericit. Să plec. Doar asta. Înţelegi?
...
...
- O să-mi fie dor de tine, fraiere :-(

16 decembrie 2010

Muzica

Intro

Ce caută muzica la rubrica "hobby" a CV-ului tau? Scoate-o de acolo şi mut-o mai sus. La "skills", sau "work experience", la "achievements" sau, cel mai bine, la "education".

Povestea cu urechea muzicală e la fel de legitimă ca basmul cu zodiile. Citează-mi ce studii vrei tu. O să le citezi cu jumătate de gură pentru că, în măruntaiele sufletului tău, cineva ar vrea să cânte. Dacă putem să plângem, putem să şi cântăm. Încă suntem oameni.

Strofa 1

Mi-a luat 36 de ani ca să mă întâlnesc cu vocea mea. O auzisem înregistrată pe la 16 ani, mă şocasem de discrepanţa dintre ce prinde un microfon rusesc şi ce se propagă prin maxilarul meu, dar diferenţa era infimă faţă de ce-a urmat.

Irina şi Mario, o soprană şi un tenor învoiţi din ceruri, m-au pus să cânt. Mi-era ruşine. Am încercat să-i păcălesc cu vocea de zi cu zi, dar n-a mers. Vocea de zi cu zi e făcută pentru lucruri mici. Minciunele, negocieri la piaţă, scuze la telefon. La muzică nu poţi să minţi, că se propagă altfel.

După 30 de minute cu Irina şi Mario, mi-am auzit pentru prima oară vocea. N-am recunoscut-o, m-am speriat de ea, suna ca şi cum un nene mult mai bătrân ca mine mă locuia, dar ce să mai fac? Nu eram tenor, aşa cum crezusem 35 de ani, eram bariton. Asta nu mă făcea Dan Iordăchescu, ci doar mă încadra ca timbru vocal.  Filatelie. Există arii de bariton minunate, de care n-aş fi aflat dacă m-aş fi crezut, conform timbrului de toată ziua, tenor.

Ca să nu mai cântăm la nesfârşit partituri care nu ni se potrivesc, ar trebui să ne întâlnim cât mai devreme şi apoi cât mai des cu vocile noastre.

Strofa 2

Muzica este limba prin care timpul vorbeşte cu noi. Altfel nu ne putem înţelege.

Muzica e întruparea timpului, pogorârea timpului printre oameni, urletul timpului către urechile noastre surde la ritmul subtil. Trecere, petrecere.

Azi dimineaţă 3 bărbaţi, cu vârste între 30 şi 50 de ani, băteau la tobe pe malul mării, spre disperarea celor care fie se treziseră devreme şi căutau Nirvana prin nisip, fie se culcaseră târziu fiindc-o găsiseră. Eu eram, ca de obicei, la mijloc.

Când baţi o tobă, îţi asumi timpul. Ai o secundă sau 10 sau 1000, dar trebuie să fie clar, foarte clar cum o să împarţi timpul care ţi s-a dat. Vrei să-l faci Rumba sau Tango, Manea sau Donba? Nu există ritmuri bune sau rele, există ritmuri pe care le ţii şi ritmuri pe care le scapi. Împărţiri ale timpului în bucăţi cu sens.

3 bărbaţi, unul cu beat-ul, unul cu off-beat-ul, al treilea cu solo-ul, cea mai mare provocare nu e să baţi bine, să fii cel mai bun, să te audă lumea. Ci să te ţii de ce te-ai apucat, de bum-pak-ul sau de pak-poc-ul sau de pic-pum-pak-ul tău.

Că dacă nu te ţii, ai ieşit din melodie şi cântăm mai departe fără tine. O să ne lipseşti, ar fi bine să fim în continuare trei, în doi nu sună la fel, dar nu te putem lăsa să zgârii timpul. Pentru că suntem contemporani şi simultani, iar un timp rănit ne va muşca pe toţi, indiferent cine-a greşit primul.

Am împărţit timpul în secunde, secundele în măsuri, măsurile în mini-măsuri, fiecare feliuţă de timp s-a frământat în palmele unuia dintre noi şi timpul a redevenit gigantul care este. Când greşea unul ne opream toţi, de frică.

Strofa 3

Există un loc pe lumea asta unde găseşti corzi de chitară la fiecare non-stop.

Refren.

13 decembrie 2010

12 decembrie 2010

Zhou Zhing Zhow



Lumea noastră devine o sală de concert în care se aplaudă şi se huiduie, dar de cântat nu cântă nimeni. 

Am văzut la Victor un studiu despre social media care spunea că numărul creatorilor de conţinut scade în favoarea celor care consumă, comentează sau tranzacţionează conţinutul respectiv. Şi m-am luminat: nu în doar social media se întâmplă asta, nu doar în internet, ci şi în lumea reală, dacă mai există aşa ceva.

Creatorii de plus valoare sunt tot mai puţini şi tot mai irelevanţi în tabloul social şi economic al lumii. Asta fiind una dintre cauzele problemelor economice şi financiare ale zilelor noastre: se face tot mai mult comerţ cu tot mai puţină marfă.

Situaţia reală e mai proastă decât cea descrisă din studiu pentru că şi grupul de "creatori" conţine traficanţi de conţinut. A publica un blog sau un website propriu nu implică neapărat conţinut original. De fapt, majoritatea năucitoare a blogurilor nu face decât să plimbe informaţii, fotografii, bancuri sau filmuleţe dintr-un cartier într-altul al lumii online. Taximetrişti. Un agregator, fie el alimentat de un software sau de 10 degete, nu poate fi considerat creator de conţinut.

Apoi, se pune problema utilităţii content-ului publicat. Confesiunile personale, jurnalele cafelei de dimineaţă, pozele cu bebeluşi, pisicuţe sau onomastici, strivitoare ca pondere, au o relevanţă restrânsă şi o utilitate aproape nulă. Ele sunt relevante doar pentru ego-ul autorului, pentru un grup restrâns de cunoştinţe şi pentru o perioadă de timp foarte scurtă. În vidul ăsta vin să se lăfăie comunicarea comercială şi cea politică, lobby-ul la mase şi brandurile personale ale monştrilor de mâine.

Precum în Internet, aşa şi pe Pământ.

O să ajungem în curând în situaţia în care un singur om, un ţăran chinez pe nume Zhou Zhing, va mai produce ceva. Unii vor scrie despre el, alţii împotriva lui, se vor vinde tricouri şi căni cu chipul lui Zhou Zhing, râgâielile şi pârţurile lui vor face înconjurul mass-media şi vor inspira DJ-ii din toată lumea, francezii vor lansa "zhouismul", englezii - "neozhouismul" si americanii - "antizhouismul", iar bobul de orez din grădina chinezului va înlocui aurul ca etalon.

Într-o zi, Zhou Zhing va descoperi internetul. Văzând cât de uşoară poate fi viaţa, se va opri din muncit şi vom muri de foame.

10 decembrie 2010

Dacă nu vine bradul la Moş Crăciun, vine Moş Crăciun la Brad. Cum să câştigi un bilet de avion şi o săptămână cu mine în Thailanda.



Ruxandra s-a gândit să mă scoată la licitaţie tombolă pe post de Brad de Crăciun, în beneficiul Asociaţiei Salvaţi Copiii. Am acceptat. 

Ce poţi să câştigi:
- un bilet de avion Bucureşti - Bangkok - Bucureşti pus la dispoziţie cu mărinimie de Air France
- transport local asigurat la bordul celebrei motorete Unirea, eroina proiectului Thailander.ro
- pe mine ghid în Thailanda pentru o săptămână, între 11 şi 18 aprilie, de Anul Nou Thailandez, unul dintre cele mai simpatice si mai dezinhibate evenimente de pe mapamond.

Ce ai de făcut:
- să donezi minimum 99 de lei în contul Salvaţi Copiii: RO15RNCB0071011434790005 (RON),  deschis la BCR, Sucursala Plevnei, Bucureşti
- să te înscrii aici.

Small print:
- vom petrece Anul Nou în provincia Mae Hong Son, în Nordul Thailandei, o regiune recunoscută pentru frumuseţea naturală şi tradiţiile populare nealterate.
- cheltuielile de cazare, masa şi transport de la Bangkok până la locul faptei intră în grija ta (estimativ, vreo 500 EUR)
- inscriindu-te la tombolă, îţi dai acordul să primeşti periodic newsletter-ul Air France pe adresa ta de email
- viza se obţine de la Ambasada Regatului Thailandei la Bucureşti (Str. Vasile Conta nr. 12, tel. 021.311.00.31, 311.00.67, 311.00.78)
- am prietenă

Donează, înscrie-te aici şi ne vedem aici.

9 decembrie 2010

Sovaj

În seara asta am fost la un concert de muzică tribală grecească, cu accente spartane. Şi era un tip cu părul lung care cânta excelent la bazuka, chitara tradiţională.

5 într-o barcă



Mereu am zis că numărul ideal de oameni care călătoresc împreună trebuie să fie impar, iar 3 sunt prea mulţi. 

Dar, după ce-am fost 5 într-o barcă la propriu şi la figurat, sunt motive să-mi îndulcesc teoria. Sau poate că am avut noroc cu nişte tovarăşi de drum ieşiţi din comun.

Am văzut vulcani împreună, am tropăit prin junglă, ne-am dus pe râu în jos, am ajuns la spital, ne-am ridicat şi am mers mai departe către Oceanul Indian, am înotat şi am vâslit, ne-a plouat şi ne-a ars soarele, am văzut maimuţe şi păsări şi peşti, am râs un cer, am plâns un lac şi am cântat cântece pe care nu le ştie nimeni. În unele locuri am fost primii, în unele inimi am fost ultimii.

Asta ar fi în câteva cuvinte. Restul, până la o mie, în filmuleţul de mai sus, la care m-a ajutat drăcia asta de aparat foto (micuţule, iartă-mă pentru cât te-am chinuit)

Mulţumesc Angelo, Ilinca, Irina şi Nina, în ordine alfabetică.

7 decembrie 2010

Mâine, poimâine



Vezi tu, pare că ei au tot şi că noi nu avem nimic. Aiureli.

Banii le ţin loc de valoare, urletele - de idei, relaţiile - de prieteni, armele - de curaj. Frica lor, disperarea de a acoperi până şi cea mai mică fisură sunt doar o confirmare că, mai devreme sau mai târziu, barca se va scufunda. Cristalele Swarovski nu plutesc.

Noi avem totul şi e bine că, deocamdată, îl ţinem ascuns. Nu trebuie să luptăm împotriva lor, ar fi o luptă inegală, indecentă, elefantul e prea mare ca să calce o furnică pe cap, nu lupţi cu Mozart împotriva vuvuzelei. Se vor ucide între ei şi imediat o ploaie rece o să spele sângele.

Ei sunt sus şi noi suntem jos, dar clepsidra vrea să se întoarcă.

29 noiembrie 2010

My this and your this

La hotel in Medan.
- hello, can you hear me?
- yes, sir.
- this is room 309.
- no.
- what do you mean? This IS room 309
- no, sir. This is room service.
- I mean THIS is room 309, the room I'm calling from
- sorry, sir, this is room service. For calling room 309 please dial 8309.

11 noiembrie 2010

Drumuri rotunde


Din iarba, fier, asfalt, pamant batatorit, acoperite cu pietre, presarate cu nori sau pavate cu valuri, drumurile sunt cele mai frumoase locuri din lume.

Drumurile te conving sa-ti semnezi sentinta la singuratate si, inainte ca cerneala sa se usuce, te inconjoara de prieteni cu atat mai pretiosi in intamplarea lor cu cat stii ca n-ai sa-i mai vezi niciodata.

Drumurile iti fac foame de adevar si de tine insuti, iti dau sa rontai intrebarile uscate ramase in rucsac de ultima oara si-ti dau merinde pentru data ce urmeaza.

Iti fac inima mai mare, ti-o intind cat orizontul, de la melancolia calda a ce lasi in urma la anticiparea, nu mai putin fierbinte, a ceea ce te asteapta inainte.

Drumurile te intineresc, vartejul lor te scutura de anii statuti, asa cum vantul alunga nisipul de pe fata piramidelor.

Nimic nu sta in loc, nimic nu e un loc. Fiece lucru e un calator pe un drum si un drum pentru alti calatori. De la globula de sange care se plimba acum prin degetele mele catre taste la mine intreg, care calatoresc impreuna cu Pamantul si asa mai departe pana la scara unui sistem solar calator, a unei Galaxii calatoare si a unui Univers cu dor de duca. Pe lumea asta e imposibil sa stai. Poate pe cealalta.

N-ai cum te rataci; planeta e rotunda. Tine drumul drept si el te va aduce, intr-o zi, acasa.

9 noiembrie 2010

2 noiembrie 2010

28 octombrie 2010

6 picioare mai jos



Aş vrea să dau în judecată toate statele care-mi cer viză. A călători liber prin lume nu e un drept cetăţenesc, câştigat prin luptă. E un drept natural, al oricărei fiinţe vii. Din punct de vedere al libertăţii de mişcare, un om are mai puţine drepturi decât un pisoi. Ca să nu mai vorbim de cocori, rechini sau lăcuste.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului spune aşa:

Orice persoană are dreptul la o cetăţenie.

A fi cetăţean nu e un drept. E mai degrabă o datorie, o constrângere, o condamnare la legitimarea actului artificial de a împărţi planeta în parcele. Am devenit cetăţeni ai unui stat prin naştere. Nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem să fim români sau somalezi.  Eram prea mici.

A fi cetăţean înseamnă a plăti taxe, a vota minciunile disponibile, a-ţi irosi viaţa sub dictaturi sau războaie. Un preţ cam mare pentru apartenenţa la o fantasmă numită "ţară".

Orice persoană are dreptul de circulaţie şi rezidenţă între graniţele unui stat.

Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta. Oare Dunărea e conştientă de statutul ei de graniţă politică? Ştie Prutul ce desparte? Creionul bont al lui Stalin încreţeşte scoarţa Terrei la o simplă trecere peste hartă?

Ce e un stat? O ogradă mare, înconjurată de garduri inexistente. De aici până aici e la mine, de aici până aici e la tine. Aşa au stabilit unii. Oameni, cu două mâini, două picioare, excepţionali doar prin lăcomie, aroganţă şi capacitatea de a minţi tot ce mişcă.

S-au dat multe răspunsuri la întrebarea "Ce ne deosebeşte de animale?". Nivelul de inteligenţă, inventivitatea, limbajul articulat. Hai să nu ne mai flatăm atâta.

Simţul proprietăţii e cel care defineşte rasa umană. Din toate cele vii, doar noi avem tembelismul de a crede că o bucată cât de mică a acestei lumi ne aparţine. Când de fapt nu e aşa. Nu avem drepturi nici măcar asupra celei mai mici grăunţe de nisip. Suntem nişte vizitatori. Venim, plecăm, Pământul rămâne aici. Nu ne-a aparţinut şi nu le va aparţine nici copiilor noştri. Îşi aparţine sieşi.

Omul e nomad prin natura sa. La fel ca tigrul, peştele sau cocorul. Se opreşte, se hrăneşte, se înmulţeşte şi pleacă mai departe înainte ca prezenţa lui să sece definitiv resursele pământului. Uitaţi-vă la ţigani, ultimii oameni liberi ai lumii. Au devenit o problemă în momentul în care au fost legaţi de un loc. Dar, din perspectiva legilor naturale, nu ţiganii sunt o problemă pentru UE, ci invers.

Migraţia continuă, din nevoia de echilibru. Cu sau fără vize, crimele transfrontaliere se întâmplă. Cu sau fără vize, africanii curg spre Europa bogată, europenii bogaţi caută downshifting în Asia, asiaticii visează la America, americanii îşi iau copiii şi se mută în Mexic. Cu sau fără graniţe, oamenii renunţă, încet-încet, la "dreptul de proprietate" asupra parcelei sterpe care nu-i mai poate hrăni, trupeşte sau sufleteşte.

Câţi ani din viaţă am investit ca să am şi câţi ca să fiu?

27 octombrie 2010

Soluţii există

Soluţia 1: Un cutremur de pământ cu magnitudinea de 6.5 - 7 grade. Se prăbuşeşte Centrul istoric, mor nişte meseni şi nişte turişti străini, se schimbă priorităţile, se face apel la solidaritate, ONU, SUA şi UNICEF ne trimit mulţi bani din care plătim datoria la FMI.

Soluţia 2: O lovitură de stat condusă de Armată. Generalii avansaţi de Traian Băsescu preiau conducerea ţării. Generalii avansaţi de Ion Iliescu organizează Opoziţia. Avem democraţie.


Soluţia 3: Un filmuleţ în care Osama Bin Laden ameninţă România. Se ascultă toate telefoanele, se instalează microfoane în toate casele, se instituie un control strict asupra internetului, se interzic întrunirile, se dă stingerea la 9 seara. Se închid şaormăriile.

Hai cu tata

26 octombrie 2010

Preludiul unui epilog

"Dacă îţi dau un peşte, te ajut să trăieşti o zi. Dacă te învăţ să pescuieşti, te ajut să trăieşti o viaţă" - proverb chinezesc.
"Cine fură azi un ou mâine va fura un bou" - proverb românesc.

Da, bătrânelule.

23 octombrie 2010

21 octombrie 2010

20 octombrie 2010

Stenogramă


Eu: Alo, Sorine?
SOV: Da, tati. Ia zi.
Eu: A, nimic, voiam să fac un pic de trafic pe blog.
SOV: Oricând, tati, cu plăcere.
BF: Merci, bătrâne.
SOV: Te pup, tati, ai grijă pe-acolo.

16 octombrie 2010

Cele 11 legi imuabile ale mediului de afaceri romanesc



1. Toată lumea trebuie să câştige: noi - bani, partenerii noştri - experienţă.
2. Concurenţa reprezintă expresia incapacităţii actanţilor de a înfiinţa un cartel.
3. Achitarea tuturor facturilor duce, mai devreme sau mai târziu, la faliment.
4. Crizele de cash-flow se rezolvă prin împrumuturi cu dobândă zero de la furnizori.
5. Evită să angajezi profesionişti. Nu se vor adapta.
6. Gândeşte pe termen lung: cel puţin 3 luni.
7. Singurul client care merită fidelizat este statul.
8. Oamenii sunt o investiţie cu risc ridicat. Se îmbolnăvesc, mor sau rămân gravizi.
9. Economia de piaţă e doar un pamflet la adresa lui Marx.
10. Nu încheia contracte în baza cărora poţi fi dat în judecată.
11. Niciun partid nu pierde alegerile.

14 octombrie 2010

Service

L-am dus pe laptop să-i schimbe card reader-ul şi placa de reţea.
Au umblat în el şi i-au stricat tastatura. I-au schimbat tastatura şi placa de wireless.

- Card reader-ul şi placa de reţea le-aţi schimbat?
- Nu. Vreţi să vi le schimbăm?

13 octombrie 2010

10 octombrie 2010

Cancer versus Harta Lumii


Ultima oară m-am văzut cu Alin Totorean în august, la o terasă din centrul Capitalei. Când suntem amândoi în ţară simultan, ne întâlnim să mai stăm de vorbă. Asta se întâmplă odată pe an.

Abia se întorsese din Etiopia. Mi-a adus cadou două reviste Terra Magazin în care descria o parte din expediţie. Când a întins mâna să-mi dea o dedicaţie pe copertă, am văzut pe braţul drept o cicatrice urâtă. 

- Eram în Etiopia. M-am trezit dimineaţa şi aveam tot muşchiul căzut. Am terminat expediţia cum am putut, m-am întors acasă şi m-am operat. O să fiu bine.

Îl ştiu pe om de 3 sau 4 ani. De câte ori pleacă undeva, mă aştept să aud că l-a mâncat un leu, că a picat într-o crevasă ori că a murit de sete printr-un deşert. Alin a traversat Atacama solitar, pe jos, cu un rucsac de 40 de kilograme în spate. În deşertul australian, a avut probleme, l-au luat cu elicopterul Salvării, l-au internat şi după o săptămână era înapoi. În India l-a muşcat un şarpe veninos. De-astea.

Acum câteva zile, aflu că Alin are cancer. Omul ăsta, voinic ca un cal, trăit toată viaţa prin munţi şi pustii, anternat să reziste la cele mai urâte condiţii, să doarmă în nisip şi să mănânce curmale o lună întreagă, e ameninţat de cea mai urâtă boală a civilizaţiei.

Îl sun. Vorbim jumătate de oră. Nu vrea să pară foarte afectat. Se duce zilnic la Fundeni, îşi face tratamentul, se întoarce acasă şi lucrează la următoarea expediţie. Chile, Peru, gheţari, sanie, barcă gonflabilă, Oceanul Pacific... Nu cere donaţii pentru medicamente şi medici. Ar vrea, în schimb, un sponsor pentru expediţia care urmează.

- Nu mă gândesc la boală, că mă îmbolnăvesc mai rău. Mă gândesc la expediţie. Mă gândesc la ce-o să fie după. 

Mai multe informaţii aici.

Pentru Tricolori


La o zi sau două după execuţia lui Ceauşescu, s-a întâmplat ceva nemaivăzut: mama a venit acasă cu 4 kilograme de portocale. Se dădeau la liber. FSN-ul importase portocale, ca primă măsură.

Văzusem, mirosisem, mâncasem portocale şi înainte. Cam la fiece Crăciun aveam un kil sau peste. Mâncam o portocală pe zi, să-mi ajungă până după Anul Nou. În rest, mă lăfăiam în dulceaţă de caise şi de gutui şi de cireşe amare şi de vişine şi de trandafiri şi în mere şi pere păstrate din toamnă, în struguri confiaţi şi nuci.

Portocalele erau un fel de Europa Liberă a fructelor. Curăţatul, desfăcutul şi molfăitul lor era un ritual, o conspiraţie, o ştafetă a părintelui către copil: "Poate tu să prinzi alte vremuri". Nu mă omoram cu politica, nu mă omoram nici cu portocalele. Nici acum nu-mi plac. Doar politica.

Am desfăcut prima portocală şi am mâncat-o la fel de încet ca pe cele de la Crăciunul anterior. Foarte bună, în felul ei.

- Mănâncă, Brăduţ, mănâncă-le pe toate, aproape că m-a somat mama.

Am mai desfăcut una. Muşcam din capătul cu codiţa apoi, trăgând înceet, dezlipeam o bucată mare de coajă. Maximum 3 fâşii per fruct. Minimum de distrugere. Îmi dezvoltasem o super-tehnică de curăţat portocale.

N-am putut s-o mănânc. Dar nu despre mâncat era vorba. Aveam portocale din belşug!, trebuia să le posedăm! Am decojit două kilograme de portocale în 10 minute. Am pus fructele într-un castron şi cojile pe o farfurie. Fructele s-au uscat, s-au întărit şi s-au acrit. Mama le-a aruncat, a luat cojile, le-a tăiat felii şi le-a făcut dulceaţă. Dulceaţa din coji de portocale e de o mie de ori mai bună decât portocalele.

Deci a nu se confunda sălile de sport cu sportul.

8 octombrie 2010

Cum răspundem noi, românii

Prima parte

- Mă, salut, mi-ai făcut şi mie rost de ce te-am rugat?
- Băi, să vezi, n-am avut timp, am vorbit cu tipul care se ocupă şi mi-a zis ca mă sună înapoi, asta luni. Şi marţi l-am sunat eu, că nu mă sunase şi nu mi-a răspuns, i-am dat SMS să mă sune când termină. Şi după aia miercuri şi joi, ştii, am fost plecat din ţară, m-am întors azi la prânz.
- Deci, zi, mă, mi-ai făcut rost sau nu?
- Băi, nu mă lua şi tu aşa, ştii că de câte ori pot să te ajut te ajut, da' ce să fac dacă ăla e neserios, io-l ştiam serios, că am mai lucrat cu el, da' acuma na, cine ştie, o fi avut şi el treabă. Eu am făcut şi fac tot ce pot să te ajut, da' nu mă lua aşa, înţelegi?
- Frăţiorul meu, deci ai găsit sau n-ai găsit ce te-am rugat?
- OK, dacă vrei să discutăm aşa, adu-ţi aminte când te-am rugat şi eu o chestie, ştii că nu te rog prea des chestii şi ai zis că nu eşti în ţară şi practic a trebuit să mă descurc singur, noroc că ştiam pe altcineva care m-a ajutat. Şi acum vii să mă f...ţi în gură că nu ţi-am găsit nu ştiu ce? Tot tu vii să mă f...ţi în gură?
- Deci n-ai găsit?
- NU, BĂ; NU; n-am găsit şi nici n-am să-ţi găsesc, nu-ţi mai găsesc nimic, că nu meriţi, ce prieten eşti tu, mă, ţi-ai luat-o în cap, am fost eu prea om cu tine şi tu nu meritai, bă, nimic.
- Deci nu.
- NU, BĂ, NU, ce, eşti surd?
- Slavă Domnului. Că am luat din altă parte. De asta te sunasem.

A doua parte

- Auzi, puiuţ, tu mă iubeşti?
- Ce întrebare e asta?
- Te întreb şi eu. Mă iubeşti?
- Da de unde şi până unde mă întrebi acum dacă te iubesc? De ce nu m-ai întrebat toată luna, toată săptămâna şi mă întrebi acum? De ce nu m-ai întrebat azi dimineaţă?
- Deci mă iubeşti?
- Auzi, parcă rămăsese că nu ai nicio problemă că stau noaptea să joc World of Warcraft. Ţi-am explicat că e o chestie serioasă, că nu e chiar un joc, că mă ajută să mă concentrez şi să gândesc business. Ţi-am explicat sau nu ţi-am explicat? A rămas că nu stau mai târziu de ora 2, hai 2 jumate şi nu stau. Ieri am venit în pat la 2.15, da' tu n-ai de unde să ştii, că dormeai. Tu nu ştii decât să reproşezi.
- Puiuţ, te mai întreb odată: mă iubeşti?
- A, ştiu ce e, ai văzut că i-am dat add pe Facebook lu bruneta aia. Nici nu ştiu cine e! Am dat add pentru că nu vedeam cine e, ştii cum e pe Facebook, trebuie să te împrieteneşti cu omul ca să-i vezi adevărata faţă şi pozele şi cu cine e prieten şi cu ce se ocupă. Uneori şi sexul, că nu toţi îşi arată sexul! Nu pot să cred că eşti geloasă pentru aşa o prostie şi, chiar dacă eşti, nu te credeam în stare să faci scene de-astea pentru un nimic, UN NIMIC!
- Deci mă iubeşti sau nu?
- Auzi, da' ia să te întreb şi eu ceva: de ce iei mobilul cu tine la baie? de ce-l iei când te duci până la piaţă? Crezi că n-am văzut că te întorci cu el în mână şi că, imediat după ce-ai intrat în casă, primeşti un SMS? Crezi că-s prost şi nu văd? Văd, văd totul, dar am încredere în tine şi nu îţi fac scene de-astea de căcat. Suntem doi oameni maturi şi liberi şi putem face tot ce vrem. Nu ne obligă nimeni să fim împreună sau să dăm socoteală unul altuia! Sau cel puţin aşa era până acum. Şi asta-mi plăcea la tine, decenţa, bunul simţ, fe-mi-ni-ta-tea.
- Puiuţ, deci îmi zici sau nu-mi zici dacă mă iubeşti?
- Te iubesc, normal că te iubesc, dar ce importanţă are asta pentru tine? Pentru tine nu contează decât ce-ţi zice maică-ta şi cucuvelele alea de amice ale tale şi ce citeşti prin reviste de doi lei şi ce vezi pe la televizor, prin tot felul de show-uri de doi lei, asta contează pentru tine, nu dacă te iubesc.
- Deci mă iubeşti?
- Bine. N-ai decât să-ţi baţi joc de asta, să mă umileşti, să mă joci pe degete, că tu crezi că ţine. Da nu ţine, o, nu, nu ţine, păpuşă scumpă. A ţinut, sau a părut că ţine, pentru că m-am făcut eu că nu văd, pentru că ţi-am acordat circumstanţe atentuante, pentru că am sperat că de fapt nu eşti aşa cum era clar că eşti. Mă gândeam că poate, cu timpul, o să te schimbi, o să renunţi la toate meschinăriile astea ale tale, dar se pare că le ai în codul genetic şi nu te mai poate schimba nimic niciodată.
- Şi eu.

Citeşte şi Cum vorbim noi, românii, respectiv Cum întrebăm noi, românii

6 octombrie 2010

Sorin Amazon salvează planeta



Îndrăgitul cântăreţ de manele Sorin Amazon (fost Sorin Veştedu, fost Sorin Boboc) şi-a achiziţionat o bicicletă de 110.000 de dolari. Vehiculul, model Aurumania Gold Bike Crystal Edition, este placat cu aur de 24 de carate şi încrustat cu nu mai puţin de 600 de cristale Swarowski.

"Fiecare care este aici în această seară trebuie să salvăm cumva natura asta" a spus Sorin publicului prezent la festivalul "Eco-Manele 2010". Cu ocazia manifestării, Sorin şi-a lansat şi noul album, în format Blue-Ray, intitulat sugestiv "Of, planeta mea!". Albumul reprezintă o colaborare cu alţi artişti de manele care militează pentru protejarea mediului înconjurător: Marian Borneo, Cristi Delfinu şi Vera Biosfera.

În videoclipul piesei, difuzat pe principalele staţii muzicale româneşti şi europene, Sorin se plimbă pe bicicleta Arumania printr-un cimitir de elefanţi. "Am vrut ceva ca la Michael Jackson, Dumnezeu să-l ierte", a declarat starul.

Cităm din versurile piesei "Of, planeta mea"

"Mereu pe lumea asta mare
Planeta a fost cea mai tare
Dar acum a sărăcit
Leii ei s-a cheltuit.


Of, Planeta mea, of, natura mea,
Mi se rupe inima
Care toţi aceşti duşmani
Trage în oragutani"

Un cântec, două vorbe despre asta


Scuzaţi embed-ul, era penibil să cânt eu.

Corneliu Vadim Tudor circula pe piaţă ipoteza că Traian Băsescu, bolnav de cancer în ultima fază, aleargă din oncolog în oncolog ca să-şi salveze viaţa lui de preşedinte.

Pe jumătate, "Tribunul" a avut dreptate. Era cancer.

Condoleanţe lui Traian şi Mircea Băsescu.

5 octombrie 2010

Hahaha



Optimiştii sunt acei angajaţi care, în preziua deadline-ului, o taie un pic mai devreme de la muncă. Ei cunosc şi recunosc zâmbind că treaba merge şi fără ei. Nişte colegi, mai pesimişti dar mai competenţi vor livra proiectul la timp. 

Optimiştii sărbătoresc reuşita în baruri, la petreceri mondene şi întâlniri intime pe teme globale. Optimiştii fac dragoste cu Lumea. Pesimiştii o duc la dermato-venerolog.

Asistenta medicală care-ţi schimbă perfuziile în fiecare noapte la ora 3 nu zâmbeşte niciodată. Zâmbeşte, în schimb, nevasta adulterină care te vizitează o dată pe săptămână, după una mică cu una mare.

Cu cât e criza mai profundă, cu atât se înmulţesc optimiştii, pentru că nicio instituţie serioasă nu-i mai ţine peste program. Vă plătim, dar nu-i mai încurcaţi pe cei care muncesc. Optimiştii trebuie să-şi ocupe timpul, trebuie să-şi manifeste optimismul. "Trebuie făcut ceva!" spun ei.

De aceea se organizează tot mai multe petreceri. Cu cât mai puţin soare pe cerul zilei, cu atât mai multe artificii pe cerul nopţii. La ore fixe. Un ceas deşteptător pentru pesimişti: "Noi suntem gata ;-) La voi cât mai durează?"

(Dacă mă duc la Poliţie şi recunosc că eu am omorât-o pe Mădălina Manole, or lăsa-o ăştia în pace?)

Până şi în clişeele publicitare, inginerii sunt serioşi, preocupaţi, iar băieţii de la vânzări sunt cravate cu zâmbet. Unii lucrează cu încăpăţânarea materiei, ceilalţi - cu slăbiciunea firii omeneşti. Compresia adiabatică cvasistatică în motorul Otto e un inamic notoriu al gândirii pozitive. Uită de ea. Trăieşte-ţi viaţa. Inginerii, marş înapoi la muncă.

N-am cunoscut niciun optimist competent pe domeniul optimismului său. Ăia care-mi spuneau că într-o bună zi o să gândesc pozitiv nu-mi înţelegeau argumentele şi nici nu voiau să le înţeleagă. Ăia care dau ca sigură ieşirea din criză joi seara detestă matematica. Salvatorii planetei confundă biosfera cu blogosfera.

Poate cel mai amuzant atribut al optimiştilor e lipsa de umor. Umorul presupune înţelegerea realităţii şi prezentarea ei în forme răsturnate, caricaturale. Curiozitate, simţ de observaţie, rafinament, un pic de cinism. Defecte de care optimismul s-a delimitat.

Optimismul e o treabă serioasă, de care numai pesimiştii râd.

4 octombrie 2010

29 septembrie 2010

Deschide o nouă fereastră (blogînd din viitor)

Dacă nu conduceam noul LINK în 5 uşi cu motor diesel de 2.5 litri şi 190 CP sub capotă, cred c-aş fii întârziat la concertul LINK din LINK, concert sponsorizat de LINK. În drum, trec pe lângă LINK Shop, unde lumea stătea @coada pentru LINK 4. Le-am făcut o poză cu noul aparat LINK, rezistent la şoc şi la îngheţ.  Ce păcat că n-aveam la mine ultimul notebook LINK să văd ce poate LINK CS5. Am oprit la LINK ca să alimentez cu nişte LINK (chiar, a-ţi LINK că sa ieftinit???), "LINK Motorina" cum îi zice LINK.

Intru deci la LINK, lume multă, printre care LINK, LINK, LINK,  LINK şi Raluca, prea ocupaţi să testeze noile opţiuni ale abia lansatului LINK despre care au mai scris LINK şi  LINK. Comand o LINK rece turnata ca la LINK, primesc gratuit un bol de seminţe LINK. De und-eo fi ştiut barmanul că sunt preferatele mele? Într-un colţ stingher şi nebăgat în seamă boul ăla de LINK despre care îmi-e şi greaţă să mai vorbesc.

În fine. Concertul a fost super, LINK au cântat super în deschidere. Vouă cum vi sa părut?

Mai multe imagini pe LINK.

27 septembrie 2010

Being John Malcovich

Premiul Nobel pentru Economie nu îmi va reveni, pentru că am descoperit următorul lucru:

Venitul nu este o limitare, ci o obligaţie.

adică

Banii pe care îi câştigi nu sunt banii în care trebuie să te încadrezi, ci banii pe care trebuie să-i cheltuieşti pentru că îi ai.

Deci dacă te simţi strivit de tavanul salariului, fă-te mai mic. Să vezi ce sus e tavanul. Ca să nu zic mai mult.

26 septembrie 2010

Nu l-a contrazis nimeni

Steaua începe partida în următoarea formaţie:

Tătăruşanu - Latovlevici, Abrudan, Geraldo, Banel Nicolita - Brandan, Cristi Tănase, Bicfalvi, Apostol, Bogdan Stancu - Bilaşco. Antrenor: Eduard Iordănescu.

Minutul 11: Lovitură liberă Steaua. Latovlevici şutează peste poartă, este scos de pe teren şi vândut la Dacia Unirea Brăila.

Minutul 19: Gol Oţelul! Sârghi marchează cu capul din centrarea lui Vigilanti. În timp ce gălăţenii sărbătoresc reuşita, Edi Iordănescu este demis, iar în locul lui ia loc pe bancă Leo Strizu. Finanţatorul Becali declară "e doar interimar, până îl aduc pe Dan Petrescu sau pe Hagi".


Minutul 23: La Steaua intră Adrian Mutu. "Am o datorie de 200.000 de euro la Gigi, am venit să o plătesc", declară acesta la marginea terenului.

Minutul 27: Abrudan greşeşte o pasă simplă, punându-l pe oţelarul Paraschiv într-o situaţie bună, pe care acesta o iroseşte. Leo Strizu îşi dă demisia de onoare. Ţiţi Dumitriu este noul antrenor al Stelei!

Minutul 43: Iese Adrian Mutu, în scandările suporterilor "Mutu, mutu, zece mii minutu". Ţiţi Dumitriu pleacă.


Minutul 45: La pauză, steliştii sunt conduşi cu 1-0. Galeria Stelei cere demisia. La vestiare apare Marius Lăcătuş, venit tocmai din Spania pentru a antrena Steaua. "Fiara" le explică jucătorilor ce tactică trebuie să adopte, moment în care este întrerupt de apariţia lui Gigi Becali, cu care are o discuţie aprinsă. Lăcătuş este dat afară, împreună cu Apostol şi Brandan.

Minutul 46: Steaua iese de la cabine cu alt tonus şi alt antrenor: Anghel Iordănescu. "Am venit să spăl ruşinea fiului meu" declară acesta, nu înainte de a-l ceda pe Bicfalvi la Oţelul Galaţi, de unde îl ia la schimb pe Ochiroşii. Cei doi jucători fac schimb de tricouri înainte de fluierul de start al reprizei a doua.

Minutul 58: Noua achiziţie a Oţelului, Eric Bicfalvi,  îl întinde serios pe Tătăruşanu cu un şut puternic. Ochiroşii revine la Oţelul, Bicfalvi la Steaua. Preşedintele Duckadam este destituit pentru modul defectuos în care se fac transferurile la formaţia din Ghencea.

Minutul 64: Gigi Becali îi cere preşedintelui gălăţean, Marius Stan, să-i achite pe loc un împrumut de 15 milioane de ROL pe care i l-a acordat în urmă cu două luni. Marius Stan, neavând cash la el, acceptă să-i cedeze la Steaua pe Paraschiv, Sergiu Costin, Giurgiu, Vigilanti şi Sălăgeanu. Aceştia ies de pe teren, fiind înlocuiţi cu fotbalişti de la Steaua II, aduşi special în acest scop cu autocarul echipei.

Minutul 68: Steaua are mai mult posesia, dar fără a-şi crea ocazii importante. Cristi Tănase se accidentează. Meciul este întrerupt, prilej pentru Anghel Iordănescu de a-şi da demisia şi de a organiza o scurtă conferinţă de presă. "Sunt prea bătrân pentru asta", declară nea Puiu.

Minutul 69: Leo Strizu revine pe banca Stelei.

Minutul 70: Gigi Becali iese pentru a vorbi la telefon. Intră Teia Sponte.

Minutul 71: Finanţatorul vorbeşte în continuare la telefon. Leo Strizu pleacă secund la Anorthosis Famagusta şi este înlocuit cu Ţiţi Dumitriu.

Minutul 73: Iese Teia Sponte, reintră Gigi Becali. Ţiţi Dumitriu pleacă principal la Anorthosis Famagusta. Steaua nu are antrenor pe bancă. Galeria scandează "Demisia! Demisia!".

Minutul 75: În lipsa unui antrenor, Geraldo se schimbă singur cu Gardoş.

Minutul 78: Reintră Latovlevici, revenit de la Dacia Unirea Brăila, care juca la numai 22 de kilometri de Galaţi.

Minutul 80: Mingea iese în aut. Bănel Nicoliţă aleargă s-o recupereze pentru a o repune în joc. Este ajutat de Dan Petrescu,  Gabi Balint, Victor Piţurcă şi Gheorghe Hagi, noii antrenori ai Stelei.

Minutul 85: Dominare sterilă a formaţiei roş-albastre.

Minutul 90: În criză de soluţii, antrenorii îi scot pe Nicoliţă, Bogdan Stancu, Cristi Tănase şi Gardoş şi intră ei pe teren.

Minutul 92: Ocazie monumentală a Stelei. Hagi îl găseşte liber pe Gabi Balint, care încrucişează cu Dan Petrescu şi îl serveşte ideal pe Piţurcă. Acesta trimite cu capul în bară, este demis şi trimis la echipa a doua.

Minutul 94:
Fluier final. Oţelul se impune cu 1-o şi se menţine pe primul loc în Liga I.

Gigi declară la Digi: "Prostul sunt eu".

The Henţ Disease

La un moment dat o să apară blogul unui băieţel de 2 ani care suferă de Boala lui Fahr, Diskinezie Tardivă sau Sindromul Landau Kleffner. Poate a apărut deja şi nu ştiu eu. O să vedeţi poze înlăcrimante şi nişte scanuri după fişe medicale pe care nu veţi vrea să le citiţi, că poate se ia.

Ăştia activi pe net or să pună bannere şi or să linkuiască. Ăia inactivi, dar cu suflet bun, or să doneze bani. Vor apărea şi sponsori care înţeleg că internetul este viitorul şi care au, la rândul lor copii. 187.500 euro nu e o sumă uşor de strâns, dar se va strânge.

De banii ăia, un băiat o să-şi ia un Porsche, o să plimbe curve două luni pe la Nisa şi o să crape de râs, în timp ce voi, reîntorşi din pauza de masă, veţi trage scaunele mai aproape de birouri şi veţi face ochii mari în faţa unui alt băieţel care are nevoie de ajutor.

Acuzaţi-mă de cinism, dar asta urmează. Să mor eu.

23 septembrie 2010

Bulevardul 23 Septembrie



Şcoli şi licee şi facultăţi, clase, grupe, sub-grupe, ligi, cluburi şi frăţii. Dreapta, Stânga, Centru, republicani, regalişti. Partidul Liberal, Partidul Naţional Liberal, Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat Liberal, Partidul Social Liberal.

Parlament, Senat, Cameră, partide, organizaţii de tineret şi de femei, grupuri parlamentare interne şi europene, comisii, sub-comisii, comitete executive, filiale. Sindicate, confreerii, carteluri, frăţii, ordine, grade, bresle, ligi şi loji.

Steaua, Dinamo, Rapid, CFR, peluza sud, peluza nord, Tribuna 1, Tribuna 2, Tribuna 0, Tribuna Oficială, huo Becali, bravo Becali, bine le-ai făcut. Parcarea clienţilor, parcarea angajaţilor, parcare presă, parcare oficiali, parcare ambulanţă şi pompieri, parcare aprovizionare, parcarea patronului.

Etajul 1, Etajul 2, etc, scara A, scara B, blocul OD4, blocul OD5.  Străzi, micro-uri, cvartaluri, cartiere, micro-uri, cvartaluri, sectoare, oraşe, judeţe, regiuni. Regatul, Banatul, Ardealul, Moldova. România, Europa, UE.

Heterosexualitate, homosexualitate, bisexualitate, swinging. Gaya, Bamboo, Byblos, Club A. Bere, vin, tărie, cocktailuri. House, trance, dubstep, reggae, tango, manele. Mai bine în euro, mai bine în dolari, mai bine în lei.

Zuchinni, falafel, paella, fondu, pad thai, ciolan cu fasole. Tehnologie germană, tehnologie japoneză, tehnologie americană, Dacia. Asia versus America de Sud, Tenerife versus Egipt, Italia versus Franţa, Grecia versus Turcia, prin agenţie, pe cont propriu, cu avionul, cu maşina. 

Vântu, Voiculescu şi Patriciu, Realitatea şi Antena 3, Kiss şi ZU. Facebook şi Hi5, Google şi Yahoo, Messenger şi Skype, profiluri, cauze, grupuri şi fan pages, Blogger, Wordpress, Tumblr sau Sqarespace, YouTube şi Trilulilu, pro Mircea Badea, anti Mircea Badea, OTV şi Discovery Channel. Clubul Român de Presă, Federaţia Jurnaliştilor, Asociaţia Jurnaliştilor, Uniunea Jurnaliştilor Maghiari din România, Asociaţia Presei Sportive din România,  Asociaţia Jurnaliştilor Romi,  Asociaţia Jurnaliştilor din Sălaj.

Să mai spună cineva că nu suntem uniţi.

20 septembrie 2010

Ni s-a terminat muştarul


Ni s-a terminat muştarul.

- Hai la carfur. Sunt reduceri, am văzut eu catalogul.

Dintre sutele de mărci am ales un borcan mare, sub deviza "La un delicios muştar, ai un gratuit ştergar!". Ştergarul era mişto, tradiţional, cu pătrăţele albe şi roşii. Chiar. Trebuia să luăm şi roşii. Şi brânză, că doar n-o să le mâncăm goale. Şi nişte pâine. Nu de-aia obişnuită. Pâine ţărănească la vatră. Abia aştept să ajungem acasă, să le punem pe toate pe ştergar. O să arate bestial.

Am luat şi ulei de măsline şi un pliculeţ de oregano. Am pus telemeaua la loc şi am luat o cutie de feta. Şi una de mozzarela, să fie. Pe urmă am traversat parcarea până la ichea. Văzusem data trecută nişte farfurii simpatice, tot pe tradiţional, aşa. Ar fi mers de minune.

Am luat farfuriile, un rând de tacâmuri, un set de coşuri împletite pentru pâine şi alte alea - în ton cu ştergarul - şi nişte perne pentru scaunele din bucătărie, tot cadrilate alb-roşu. Şi o masă de ratan import Vietnam, că era super-ieftină. Şi o faţă de masă pentru masă şi nişte muţunachi simpatici şi 4 plante la ghiveci şi nişte lumânărele parfumate. Le-am băgat în maşină şi ne-am întors la carfur.


- Hai, dacă tot am venit, să cumpărăm tot ce ne trebuie.

Am cumpărat 3 geluri de duş (la două flacoane cumpărate primeşti unul gratuit), 4 şampoane (cu urzici, cu iaurt, cu jojoba şi cu molecule de ceva), un fitofag, pulpe dezosate, ceafă şi spată, un bax de apă minerală (o marcă nouă, sper să fie bună). Am mai luat 3 pâini ţărăneşti la vatră, 3 sticle de vin, un six pack de bere germană cu discount. Cartofi luăm de la piaţă, de la ţărani.


- Ia uite, biciclete! Ce-ar fi să mergem şi noi cu bicicleta, ca toată lumea?

Am ales două biciclete - una roşie şi una albastră - super-ieftine, fabricate în China sub licenţă olandeză. Ne-am luat şi căşti şi jambiere şi genunchere. Şi câte o geantă-portbagaj pentru fiecare bicicletă. Şi sticle de aluminiu ataşabile pe cadru, să ne hidratăm la drum. Şi pompă, şi cauciucuri de rezervă, că lumea e rea prin Bucureşti. Şi cabluri antifurt, din acelaşi motiv.

Eu mai degrabă mi-aş fi luat un scuter dar, avea şi ea dreptate, cu scuterul e prea periculos şi nu faci mişcare. Plus că de banii ăia mai bine luam combina frigorifică zanusi clasa A la promoţie şi o tabletă ca un chindăl, dar mult mai ieftină. Pe care le-am şi luat, într-un final, însoţite de un flat screen haşdeready. Lichidare de stoc, ofertă ca asta nu mai prindeam o sută de ani de acum înainte.

Nu ne ajungeau banii să plătim. Am dat fuga la biroul crediurobenc şi am făcut rapid un card de cumpărături cu overdraft, cumperi acum plăteşti peste 3 luni. Am cumpărat acum produsele şi am făcut garanţia la frigider, la chindăl şi la televizor.

Problema e că nu încăpeau în logan.

- Vi le putem livra cel mai devreme poimâine.
- Nu înţelegeţi, eu le vreau azi, le vreau ACUM, vreau să mă bucur de ele!
- Vă înţeleg, dar nu se poate.

Am traversat deneunul. Din fericire, dealerul dacia avea program de baibec. I-am dat loganul, am semnat contractul şi am luat un daster. În daster au încăput şi încă mai era loc. Ne-am dus înapoi la ichea, am cumpărat nişte lenjerii de pat foaaaarte mişto, cu motive asiatice, la care am asortat şi un pat de bambus importchina, dar foarte mişto, chiar mişto. Când veniţi pe la noi?

17 septembrie 2010

Unde te duci tu, Vasile?

Vasile s-a născut la vârsta de nouă luni. La 8 ani s-a apucat de fumat, la 12 de băut, la 15 s-a culcat cu Maricica, la 18 s-a angajat. A muncit, a fumat, a băut, s-a mai culcat cu Maricica o vreme. În tot acest timp, statul i-a oprit din salariu contribuţia pentru pensie.

Vasile s-a pensionat la 65 de ani şi a murit cu o zi înainte de cea de-a 69-a aniversare, confirmând statisticile privind life expectancy-ul pentru bărbaţii din România. Medicii au afirmat că infarctul a survenit pe fondul consumului îndelungat de tutun şi alcool.

Maricica i-a fost alături în ultimele secunde de viaţă.
- Unde te duci tu, Vasile?
- În Europa.

12 septembrie 2010

10 septembrie 2010

Dezvăluirile agentului "Sandokan"


Domnule general,

Subsemnatul, conspirat cu numele de cod "Sandokan", raportez urmatoarele.

La data de 1 decembrie 2008, prin metode specifice, am înşelat vigilenţa echipei de management a trustului Realitatea-Caţavencu, reuşind să pătrund în structurile acestuia pe postul de Director Strategie de Comunicare.

În scurt timp, în urma redactării unor promo-uri TV inspirate (realizate în colaborare cu Departamentul de Publicitate al U.M. 0722770), am reuşit să atrag atenţia lui Sorin Ovidiu Vântu, acesta transmiţându-mi felicitări prin Sorin Enache, directorul trustului la acel moment.

Astfel, în primăvara anului 2010 am fost invitat, alături de membri ai echipei de management al RTV şi RC Group, la reşedinţa lui Sorin Ovidiu Vântu situată la ieşirea din Otopeni spre Corbeanca, într-o pădure. Am remarcat disproporţia dintre dimensiunile foarte mari ale terenului şi cele foarte mici ale locuinţei lui S.O.V.

În timpul întâlnirii, care a durat în jur de două ore, s-au discutat diverse subiecte legate de deontologia profesională şi de proiectul campaniei "Şcoală, Stradă şi Spital". Pentru a atrage din nou atenţia lui S.O.V., mi-am exprimat dezacordul faţă de conceptul acestei campanii, fapt ce a generat o discuţie în contradictoriu cu S.O.V. Acesta şi-a susţinut punctul de vedere calm, cu argumente, până la momentul la care, realizând că am dreptate, a concluzionat într-o manieră fermă că decizia îi aparţine şi că proiectul se va derula aşa cum doreşte el.

După epuizarea subiectului, S.O.V. i-a întrebat pe cei prezenţi dacă sunt mulţumiţi de salarii şi dispun de cele necesare pentru buna desfăşurare a activităţii.  Utlizând tehnica spiritului de glumă, am subliniat că, la momentul angajării, mi s-a promis un autoturism marca Ferarri pe care încă nu l-am primit, lucru care a stârnit amuzamentul lui S.O.V.

La încheierea discuţiei, însoţitorii mei s-au ridicat şi s-au îndreptat spre ieşirea din imobil. Pentru a rămâne singur cu S.O.V., am scos din rucsacul operativ un album Escher, pe care i l-am oferit acestuia sub pretextul unui "cadou de casă nouă", ceea ce mi-a prilejuit câteva minute de discuţie privată cu acesta.

Pe durata acestei discuţii, S.O.V. arătându-se interesat de hobby-urile mele extraprofesionale, am folosit momentul pentru a-i sugera că sunt pasionat de blogging şi călătorii, cu predilecţie spre spaţiul sud-estului Asiei. Auzind acestea, S.O.V. mi-a replicat textual: "Am şi eu un prieten prin zonă. Când mai ajungi pe-acolo, pot să te rog să-i duci un pachet?"

Am dedus că persoana la care făcea referire S.O.V. era chiar Nicolae Popa.

În săptămâna următoare, pretextând surmenarea şi folosind tehnici de programare neuro-lingvistică (NLP), i-am convins pe Sorin Enache şi Mihnea Vasiliu să-mi acorde trei săptămâni de concediu de odihnă. În aceeaşi perioadă am înaintat Departamentului Transport din cadrul U.M. 0727770 o cerere pentru achiziţionarea logisticii de deplasare spre şi pe teritoriul Republicii Indonezia. Şi aceasta a fost aprobată, fără a fi nevoie de utilizarea tehnicilor de programare neuro-linvistică (NLP).

Am folosit Canalul Digital de Diseminare Informaţii Codificate şi Influenţare a Opiniei Private (blog) pentru a disemina informaţia conform căreia urmează să petrec o perioadă în Indonezia. Informaţia a ajuns în atenţia lui S.O.V. prin cititorul de bloguri al acestuia (S.O.V. necitind blogurile personal, ci având un angajat care îi selectează ceea ce merită citit), motiv pentru care, cu 3 zile înainte de data plecării, în jurul orei 13.00, am fost contactat de acesta prin intermediul telefoniei mobile. Reproduc conţinutul convorbirii, conform înregistrării realizate cu tehnica din dotare.

S.O.V.: Alo.
Eu: Cine-i acolo?
S.O.V.: Eu.
Eu: Eu, cine?
S.O.V.: Sorin.
Eu: Care Sorin?
S.O.V.: Vântu, boule.
Eu: A, domnu Vântu.
S.O.V.: Nu domnu Vântu, domnu Vîntu, cu î din i.
Eu: Mă scuzaţi, credeam că la telefon nu e nicio diferenţă.
S.O.V.: ba e, tati. Auzi, tu eşti bulangiu?
Eu: în ce sens?
S.O.V.: în sensul p.lii. Nu te-am rugat ceva?
Eu: ce m-aţi rugat?
S.O.V.: nu te-am rugat, în p.la mea să mă anunţi când te mai duci în Asia?
Eu: ba da, dar nu credeam că vorbiţi serios.
S.O.V.: ascultă-mă bine, tati, eu întotdeauna vorbesc serios. Întotdeauna, m-ai înţeles, puştiule? Şi când glumesc vorbesc serios. Sau mai ales atunci.
Eu: oricum nu aveam numărul dumneavoastră de telefon.
S.O.V.: puteai să-l iei de la asistenta lui Enache. Apropo, ai observat ce bunăciune e fata aia?
Eu: Cristina?
S.O.V.: nu ştiu cum o cheamă, aia brunetă, finuţă, cu craci lungi.
Eu: da, e mişto.
S.O.V.: te duci în Indonezia cumva?
Eu: da.
S.O.V.: să f.ţi sau cu treabă?
Eu: Nu-i acelaşi lucru?
S.O.V.: Hahaha...eşti simpatic, tati. Vezi că-l trimit pe Ghenadi până la tine să-ţi aducă un pachet.
Eu: Cine e Ghenadi?
S.O.V.: Un colaborator de-al meu.
Eu: Sigur. Să vă dau adresa.
S.O.V.: Nu e nevoie. Ştiu unde stai.
Eu: De la cine?
S.O.V.: De la asistenta lui Enache, boule. Hahaha. Scuză-mă, îţi zic "boule" cu drag, nu cu răutate, ca la copilul meu. Hai, te-am pupat.

În jurul orei 14.00 am fost vizitat de un domn masiv, ras în cap, îmbrăcat cu geacă de piele, care s-a recomandat drept "persoana care trebuia să vină". Am dedus că este vorba despre Ghenadi, colaboratorul lui S.O.V.

Acesta mi-a înmânat un plic galben, de dimensiunile unei coli A4, pe care era scris de mână textul "Motorină Rompetrol pentru curve şi potol ", urmat de un simbol smiley ( :-) ) şi de o semnătură indescifrabilă în care am recunoscut imediat iniţiala S.

L-am chestionat pe numitul Ghenadi asupra conţinutului respectivului plic. Pentru a nu stârni nicio bănuială, am pretextat preocuparea faţă de procedurile de îmbarcare şi trecere a frontierei la bordul unei aeronave civile, de pasageri. Tehnica a funcţionat, întrucât numitul Ghenadi a deschis anvelopa, care nu fusese sigilată, oferindu-mi posibilitatea de a-i inspecta conţinutul, pe care îl descriu în cele ce urmează:

-  4 plicuri de ciorbă de burtă instant, marca Knorr
- numărul din luna octombrie 1995 a publicaţiei "Gazeta Matematică"
- coloana sonoră a filmului american "Oh, brother, where are thou?" imprimată pe suport CD, având pe coperta spate, încercuit cu cariocă roşie, titlul pistei 1, "I am a man of constant sorrow".
- o fotografie înfâţişându-l pe Sorin Ovidiu Vântu în timpul unei şedinţe de pescuit, acesta ţinând în braţe un peşte din specia somn de Dunăre de circa un metru lungime.
- un card de fidelitate, nivel Super-Platinum, la "Bali Sensual Massage" din Kuta, Bali. Cardul părea deteriorat în urma trecerii repetate prin dispozitive electronice de lecturare tip POS.
- o revistă Playboy pe care era înscris cu marker negru textul "For the General"
- 5 pachete de seminţe de floarea soarelui marca Alka.
- un plic alb, de dimensiuni clasice, în care se afla un alt plic, puţin mai mic, gol.
 - Suma de 45.000 de euro sub forma a 9 bancnote de câte 5000 de euro fiecare.

După inspectarea conţinutului, Ghenadi a introdus cu atenţie toate obiectele mai sus menţionate în plic şi m-a interogat cu referire la destinaţia călătoriei mele. Reproduc discuţia conform înregistrării audio, imprimată pe suport CD şi anexată prezentului raport:

Ghenadi: Şi, pe unde ai mata drum?
Eu: De ce mă întrebaţi?
Ghenadi: Ca să vină cineva să ia pachetul.
Eu: Sulawesi, mai întâi.
Ghenadi: Sula...vesi. Nu glumeşti cu mine, sper. El s-ar supăra dacă ai glumi cu mine acum, în situaţia actuală.
Eu: Nu glumesc. Aşa se numeşte. E o insulă mare.
Ghenadi:Cât de mare?
Eu: Foarte mare.
Ghenadi: Nu-i problemă. Te găsim noi. Ai grijă de plic. El s-ar supăra dacă l-ai pierde sau mai rău.
Eu: Să moară copiii mei dacă fac ceva.
Ghenadi: Aşa. Drum bun.

(va urma, să trăiţi)

9 septembrie 2010

Sumatra, iadul şoferilor


Dacă eşti nemulţumit de şoselele de la noi, te iau să conduci o săptămână prin Sumatra. Sau o zi. Sau o oră. După ce te vei fi dat jos de la volan – în cazul în care eşti încă viu şi nu ţi-ai pierdut minţile – vei mulţumi Cerului că te-ai născut în România. Nimic nu te va mai enerva, surprinde sau înspăimânta. Poţi să te înrolezi în Legiunea Străină. Poţi să te muţi în Drumul Taberei. Poţi să-ţi renovezi apartamentul. (citeşte toată povestea pe Amazingrace.ro)

Dieta

Muşchiul ţigănesc, cârnăciorii olteneşti, toba ardelenească, caltaboşii moldoveneşti, piftia, zacusca, bulzul, sărmăluţele, iahnia, ceafa de porc, drobul de miel, ciorba de văcuţă, mititeii, salata de vinete, jumările, pastrama şi tochitura, mămăliguţa cu brânză şi smântână, ardeii umpluţi, chifteluţele, plăcinta de brânză sau dovleac, papanaşii, poalele în brâu, cataiful şi sarailia

merg bine cu

dereticatul prin casă, măturatul prin curte, cositul fânului, legănatul pruncului, întinsul aluatului, împinsul plugului, îmblânzitul murgului, scosul apei din fântână, spălatul rufelor la râu, ţesutul la război, răsăditul roşiilor, dărăcitul şi torsul, păscutul oilor, haiducia, iubitul în grâu, urcatul în tei, bătutul nucului, sleitul fântânii, snopitul feciorului, trecutul Dunării înot, trânta, trasul setcii din apă, cioplitul porţii, tăiatul porcului, răscoala, colindatul, călcatul strugurilor în picioare, metania de la biserică, temeneaua de la geamie, dansatul în jurul focului şi plivitul mormintelor,

altfel îngraşă.

8 septembrie 2010

Start televoting



(P) Înainte, fragmentele alimentare îmi intrau direct sub proteza dentară.(P)

Era un domn îmbrăcat gen SMURD, cu uniformă şi codiţă la spate.

Eu vă doresc să vă protejaţi cât mai mult. Mulţi vor încerca să vă facă rău, aţi văzut prinţesa Diana, i-au înscenat un accident! Protejaţi-vă cât mai mult.

Singura mea rugăminte care eu vă rog este puneţi mâna şi faceţi ceva cu justiţia asta!

A pus curent pe mine. Deci este un electroşoc.

Am făcut o greşeală când eram copil, mai minor.

Deci e la paşapoarte, unde se dă examenul auto.

Am copii mici de doi ani şi fată de 11 ani.

Îl ascultăm pe domnul Vasile din Italia.

Vorbesc în numele mamei mele, fiind bolnavă de handicap.

Să ştiţi că chiar m-am interesat foarte mult.

Fosta concubină a lui care a trăit 4 ani de zile.

Mi-a făcut depresie psihică.

Fetele nu sunt căsătorite, e cu un prieten.

Presupun că sigur trebuie să aveţi.

Eu sunt venit acasă din Italia de 2 ani, de 3 ani...cam de când a început Elodia.

(P) Vaccinaţi-vă lunar cu două sticle de Cotnari.(P)

Şi mai am o altă tematică.

Vă felicit pentru acest partid.


(Culese la Dan Diaconescu Direct, OTV, 6 spre 7 septembrie 2010)

6 septembrie 2010

Alegeri



aţi cartografiat 19 la sută din mizeria ţării,
aţi scris foarte frumos un proiect, l-aţi lucrat la fel de frumos, aproape ue,
aţi strâns 500.000 de euro pentru logistică,
mii de like-uri, de link-uri, de lick-uri, de tweet-uri,
parteneriat cu Guvernul României
şi cu ProTV,
aţi convins 200.000 de oameni să vă urmeze fizic,
sunteţi drăguţe, neglijente, n-aţi fost la sală, nici la solar, nici la Vuitton acasă,
deci în principiu se putea,
dar i-aţi cerut mâna lui Dumnezeu ca să-l spălaţi pe Dracu la fund.

Ăia care distrug planeta sunt mai serioşi decât ăştia care o salvează.

5 septembrie 2010

Scrii post


1. Când te bagi în seamă cu tine

Exemplificări:
- "Şi NU, nu despre asta este vorba."
- "Şi DA, semaforul era pe roşu!"
- "NU, nu suporterii sunt principalii vinovaţi".

Ce crezi tu că transmiţi:
- interactivitate, dialog
- intuiţie
- stil direct, personal, care merge drept la inima cititorului.

Ce transmiţi:
- că DA, te crezi atât de deştept încât ştii dinainte ce o să comenteze lumea
- că eşti atât de arogant încât doar Ţie-ţi permiţi să te contrazică, să-ţi puie întrebări inteligente sau să-ţi continue raţionamentul
- că îţi manipulezi cititorii, sugerându-le că voi aţi purta un dialog
- că te bagi în seamă cu tine însuţi, evitând să iei un pix peste ochi de la unul cu mai mult creier.


2. Când te scuzi pentru ce scrii

Exemplificări:
- "Multă lume mă întreabă cum..."
- "Mai mulţi cititori vor să ştie unde"
- "Am primit un telefon de la un amic care mă ruga..."

Ce crezi tu că transmiţi:
- că lumea moare să-ţi citească banalităţile
- că ai ţine pentru tine, dar te asaltează milioanele de fani
- că eşti un om generos care nu poate refuza să înmulţească pâini şi peşti dacă gloata o cere
- că eşti buricul internetului.

Ce transmiţi (sunt mulţi cei care mă întreabă ce transmiţi):
- că n-ai suficient talent ca să scrii măcar o introducere ca lumea la textul ăla obosit
- că ştii că nu interesează pe nimeni nici persoana ta, nici prăfuielile pe care le emani
- că te simţi singur şi că meriţi să fii aşa
- că nu te întreabă nimeni nimic
- că amicul te sunase ca să-i dai înapoi banii pe care ţi i-a împrumutat acum un an pentru trei zile.

3. Când ne omori cu suspensul...

Exemplificări:
- "Călător...prin Austria"
- "Soarele...strălucea...din toate razele"
- "Dansăm...cântăm...trăim...la Vama Veche..."

Ce crezi tu că transmiţi:
- că ne omori cu...tensiunea, că vomităm de...nerăbdare să...aflăm ce urmează...după...
- că pui aşa o forţă devastatoare în cuvinte încât acestea trebuie servite în doze mici, să nu ni se facă naibii rău de la atâta talent scriitoricesc.
- sau, cu alte cuvinte, că poveştile tale sunt atât de dense încât cititorii au nevoie de trei puncte de răgaz după fiecare cuvânt, cât să ia un Distonocalm sau să urineze pe ei înşişi
- că îţi găseşti cu greu cuvintele pentru a descrie o experienţă atât de inexprimabilă cum e viaţa ta; dar oare...există cuvinte pentru a o...descrie...?
- că eşti prea talentat pentru a te lăsa strivit între ciocanul sintaxei şi nicovala punctuaţiei.

Ce transmiţi:
- că ai o viaţă banală
- că eşti incapabil să te exprimi
- că eşti ori timid ori mincinos, mai exact, mincinos
- că ai absolvit o şcoală cu profil tehnic
- că ai avut un 8 la română ca limită superioară; asta se întâmpla în gimnaziu.

Pune mâna şi munceşte, băi. Că nu toţi beţivii e Nichita şi nu toţi oltenii e Sorescu. Sau Piţurcă.

1 septembrie 2010

Şoapte



Sălii cu pokere îi zice "Casino Maxim". Bodyguardul păzeşte uşa de sticlă fumurie ca pe porţile raiului. Vis-a-vis, două firme de pariuri sportive. Ăştia s-au pus să adune tot mărunţişul care ne-a mai rămas prin buzunare.

Femeia stă în cur pe scara de la sensiblu. Vorbeşte la telefon. "Lucicooooo, haide, fă, că vine maşina!" "Stai, fă, ce zbieri, nu vezi că vorbesc la telefon?"

La telefon, un telefon cu clăpiţă, vorbeşte şi nebuna care trece strada zălud la Turda, cu o pâine în cealaltă mână: "M-ai nenorocit, băăăă, m-ai nenorocit, futuzmorţiimătiiiiiiii! Băăăăăă, te omor, băăăăă!" Gândul îmi zice că la celălalt capăt nu se află nimeni. Nimeni real. Nebuna zâmbeşte.

Acelaşi text, pe acelaşi ton, îl recită periodic şi vecina de la etajul 3. Probabil soţului. Cine altul ar fi putut să nenorocească o femeie în aşa hal?

Mama venită la farmacie cu băieţelul ei de 7 ani şi o reţetă de medicamente. "Vă costă 816 RON, să ştiţi" "Vai, doamnă, n-am atâţia bani. Tăiaţi aia şi aia." "Vă costă 228 de RON". Băieţelul, plictisit, se uită la fesele perfecte de pe ambalajele produselor anti-celulită.

La Plafar, două vânzătoare. Cea care ştie, vorbeşte cu soră-sa la telefon. Cea care vorbeşte cu mine, nu ştie. "Aveţi ceai de pedicuţă?" "Avem ceai de pedicuţă?" "Uite-l colo, sub sovârv." "Da la ce vă trebuie?" "Vreau să mă las de fumat." "Atunci vă recomand un produs foarte bun. Natural". E de 7 ori mai scump decât ceaiul de pedicuţă. Îl cumpăr.

Pe ambalaj scrie "Stop tutun. Amânaţi moartea! Supliment alimentar."

Până e gata şaorma, băiatul înalt, cu geacă neagră de vinilin, sună pe cineva: "Alo. Ce faci bă, mai eşti bulangiu? Păi tot io sunt bulangiu sau tu eşti bulangiu, bulangiule? Ia zi frate, ce faci?" Frig şi umed şi vânt. Vara şi-a ieşit din drepturi. Vis-a-vis, pe lângă gardul cimitirului, nişte copii se preling către casă, urlând şi trăgându-şi şuturi în fund. E miezul nopţii.

Cu Cristi la terasă. Cerem două Pepsi mici. "14 RON. O să vă rog să-mi plătiţi acuma, că ies din tură." "Păstraţi restul."

Mă sună un amic. "De ce-ai venit? Când bem? Când te duci înapoi?"

Vecinii de la restaurantul de fiţe îmi ridică ştergătoarele. "Data viitoare să n-o mai laşi aici, ne încurcă la aprovizionare". "Bine, n-o mai las". Azi am lăsat-o în parcarea clienţilor. Unde naibii s-o las?

Vânzătoarea de la patiserie îmi împachetează cei cinci "Covrigi Uriaşi, 1 RON" şi-mi urează "Să ai poftă, mamă".

Imediat, în tramvai, bărbatul care şi-a luat un pet mic de Neumarkt, pentru drum. Nu mai are răbdare până acasă. Pe uşa din fund urcă o fată. Se sprijină de geamul din spate şi execută nişte mişcări spasmodice. După care zâmbeşte. E tânără şi ciudat de căruntă. Spasmodiază iar, zâmbeşte iar. Mi-e greu să îi pun diagnosticul: yoga sau dans contemporan?

Pe litoral. "Noi vă lăsăm cu câinele, dar să nu latre dimineaţa sau noaptea, că-l deranjează pe patron de la somn." "Dar e un câine, doamnă, latră când îi vine." "Eu v-am spus."

Tribuna doi, sectorul 23. 5 spectatori şi 5 stewarzi. Nu ştii cine păzeşte pe cine. E linişte. Bilaşco iese din tunel. "Ne vedem tot pe Ghencea, Bilă!" Mă aude, zâmbeşte, face semnul "OK" cu degetul. Cu degetul mare. E ultimul meci pentru Unirea în cupele europene.

Ce-aţi făcut cu noi?