La o zi sau două după execuţia lui Ceauşescu, s-a întâmplat ceva nemaivăzut: mama a venit acasă cu 4 kilograme de portocale. Se dădeau la liber. FSN-ul importase portocale, ca primă măsură.
Văzusem, mirosisem, mâncasem portocale şi înainte. Cam la fiece Crăciun aveam un kil sau peste. Mâncam o portocală pe zi, să-mi ajungă până după Anul Nou. În rest, mă lăfăiam în dulceaţă de caise şi de gutui şi de cireşe amare şi de vişine şi de trandafiri şi în mere şi pere păstrate din toamnă, în struguri confiaţi şi nuci.
Portocalele erau un fel de Europa Liberă a fructelor. Curăţatul, desfăcutul şi molfăitul lor era un ritual, o conspiraţie, o ştafetă a părintelui către copil: "Poate tu să prinzi alte vremuri". Nu mă omoram cu politica, nu mă omoram nici cu portocalele. Nici acum nu-mi plac. Doar politica.
Am desfăcut prima portocală şi am mâncat-o la fel de încet ca pe cele de la Crăciunul anterior. Foarte bună, în felul ei.
- Mănâncă, Brăduţ, mănâncă-le pe toate, aproape că m-a somat mama.
Am mai desfăcut una. Muşcam din capătul cu codiţa apoi, trăgând înceet, dezlipeam o bucată mare de coajă. Maximum 3 fâşii per fruct. Minimum de distrugere. Îmi dezvoltasem o super-tehnică de curăţat portocale.
N-am putut s-o mănânc. Dar nu despre mâncat era vorba. Aveam portocale din belşug!, trebuia să le posedăm! Am decojit două kilograme de portocale în 10 minute. Am pus fructele într-un castron şi cojile pe o farfurie. Fructele s-au uscat, s-au întărit şi s-au acrit. Mama le-a aruncat, a luat cojile, le-a tăiat felii şi le-a făcut dulceaţă. Dulceaţa din coji de portocale e de o mie de ori mai bună decât portocalele.
Deci a nu se confunda sălile de sport cu sportul.
Postări
