continuă să apară prin online sub semnătura lui Dan Puric. S-a reviralizat de curând de
. O să facă trafic și după, sunt convins. Delicios titlul, apropo.
Stai, că nu despre paternitate vreau să vorbesc, ci despre modul în care s-a produs preluarea acestui articol și redistribuirea lui sub varii semnături, culminând cu aceea a maestrului Puric. Și alte nebunii care au urmat. Fenomenul e amuzant și plin de înțelesuri pentru oricine s-a împăcat, cât de cât, cu condiția umană.
Un experiment.
Textul a fost în primul rând un experiment de trafic. Lucrurile pe care le spun în "Rostul" le-am mai spus și în
alte articole. Dar acolo am codificat mesajul, să-l înțeleagă doar ai mei, care nu răstălmăcesc pentru că știu să tălmăcească. Și care, când greșesc, mă ajută, nu pun cânele pe mine. "Rostul" l-am scris în cod simplu, "să priceapă și nea Gheorghe de pe net".
Am postat textul pe 16 martie 2010. A fost un instantaneu succes de casă. Mi-am luat neașteptat de puține înjurături, multe lacrimi, cuvinte frumoase și binemeritatul "Trist, dar adevărat". Am făcut trafic, mă uitam la el și nu-mi venea să cred. (E drept, la mine are 15,000 de afișări după doi ani și jumătate. La Bistrița Online are de patru ori mai multe; ce-nseamnă brandul...) Încă două bucăți la fel și ajungeam A-lister. Mi-am tras două concluzii peste ceafă și am decis să nu mai repet așa o greșeală. Nu-s făcut să vorbesc pe stadioane, că-i lume prea multă, sfârâie micii, aș putea fi greșit înțeles. Ca să nu zic prost.
Mai întâi l-au preluat parțial câteva bloguri, cu link către sorginte, cum se face. A urmat valul de bloguri și reviste online - preponderent cu orientare naționalist-ortodoxă - care l-au reprodus integral, ștergând doar sursa, de unde se putea deduce, natural, că autorul este una și aceeași persoană cu editorul site-ului respectiv. Am protestat ici și colo și pe urmă am realizat că nu fac decât să stric distracția oamenilor. Nu contează cine l-a scris, combate bine. Cinelascris - Președinte!
Unii au mai pus și de la ei o vorbă, două, la început sau la final, au mai modificat niște cuvinte, în fine, și-au pus amprenta. I-au schimbat titlul ba în "Rostul nostru", ba în "Rost...".
"Să trăiești"-ul din final a devenit, în anumite variante, "Să trăiești bine!" S-au făcut din text slide show-uri, au apărut și filmulețe pe YouTube.
O dăm anonimă și-o semnăm Puric.
Dar cum o asemenea capodoperă nu putea circula așa, nealocată, cineva s-a gândit să-i găsească un autor. Și l-a ales pe Dan Puric, că cine altcineva putea vorbi cu atâta patos și elocință despre România? Gata, Puric îl semnăm.
După ce i s-a lipit portretul maestrului Puric, textul a prins aripi ca de arhanghel și s-a viralizat până în cele mai ascunse cotloane ale internetului. Una e să-ți zică unu', Brăduț-Codruț, că ești condus de securiști și alta e să ți-o spună o personalitate publică. Media is the message.
La două luni după publicarea originalului, o domnișoară îmi lăsa următorul comentariu:
"Poate ne spui si ca ti-ai insusit articolul unui tip foarte destept, celebru, dar cu mult bun-simt (spre deosebire de tine), pe nume Dan Puric. Mi-e si rusine sa spun ca ti-am popularizat, timp de cateva luni postul (preluat cu nume si poza autor, bineinteles), cand tu de fapt te ocupi cu plagiaturi. De hoti suntem satui in Romania si, crede-ma, nu plange nimeni dupa ei! Asa ca, daca e adevarat ca ai emigrat, ma bucur nespus!!! Rusine!"
Nici nu intuia dânsa câtă dreptate urma să aibă peste câțiva ani. Și cât îi împărtășesc bucuria că am emigrat.
În noiembrie 2010, la câteva luni după ce textul meu circula deja sub semnătura Dan Puric, bietul om declara aproape disperat că textul nu-i aparține și că nu-i de acord cu el (
într-un interviu dat GSP.ro.). Ba mai mult, sugera că cineva încearcă să-i murdărească numele atribuindu-i aiurea diverse articole:
"Mai nou, au scos pe internet o poezie "scrisă" de Dan Puric şi un text, "Rostul", o să le întîlneşti. Nu le-am scris eu. Virusează. E forma mea de igienă, să spun că nu scriu eu prostii. N-are condei băiatul, e prost. Poezia este execrabilă. E o formă de escrocherie, de anulare a tonusului. Scrie Dan Puric, au dat şi un citat mic dintr-o carte de-a mea. Sînt în stare de orice. Ce vreau eu? Vreau conducerea ţării? Hai să fim serioşi! Vreau să fie curat, să nu ne mai umilească prin intelectuali plătiţi să creeze o anumită atmosferă de anesteziere a reflexelor."
(Poezia la care se referă domnul Puric este aici. Mă întreb și azi cine e "prostul fără condei": eu sau poetul?)
Bineînțeles că nici declarația de mai sus n-a avut vreun efect. Domnul Puric, la rândul său, pierduse controlul asupra textului pe care nu-l scrisese și asupra numelui Dan Puric, cu care oricine putea semna orice, mai puțin ordine de plată. Dacă poporul a decis că e al dumitale, al dumitale e și gata!
Materialul a mai apărut pe câteva site-uri de provincie sau din Diaspora, l-am mai primit în chain mails de vreo zece ori (ba semnat de D.P., ba nesemnat) și părea că s-a dus spre o binemeritată arhivă.
Dar l-au dezgropat bistrițenii și a reînceput nebunia. Așa e, are dreptate domnul Puric. Nu-i așa, să-l dăm la lei! Am citit câteva comentarii și m-am dus la culcare făcându-mi cruci mai mari decât cea de pe Caraiman. Bietul Dan Puric, vinovatul fără vină.
Au încercat câțiva - inclusiv eu - să facă lumină în Bistrița Online. Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, să-l scăpăm pe Dan Puric de stigmatul unui text pe care nici nu l-a scris nici n-ar fi vrut să-l scrie. Prea târziu. Teoria profețită de domnișoara Lorelei cu peste doi ani înainte prinsese contur. Vorba bancului.
Nostradamus își ceartă motanul: de ce te-ai căcat în mijlocul camerei peste o jumătate de oră?
Cum am ajuns să-mi plagiez propriul text.
Bloggerul Cuibus a acuzat Bistrița Online de plagiat. Dar nu din motivele pe care le-ai bănui, ci pentru că, zice domnia sa, site-ul ardelean ar fi preluat textul de pe blogul lui (unde-l postase ca fiind al lui Dan Puric). L-am atenționat asupra erorii și, înainte de a face binemeritata corectură pe blogul cu pricina, m-a întrebat, suspicios:
"L-ai scris tu sau l-ai preluat din cartea lui Puric, pentru ca eu am primit textul de la un prieten care imi zicea ca de la Puric l-a preluat.."
Câțiva prieteni de pe Facebook au dat share la postarea BO, precizând că acesta îmi aparține mie. Cineva a comentat:
"Eu țin minte că am citit textul ăsta într-o carte a lui Puric, prin 2009"
Dezmințirea pe care Bistrița Online a binevoit să o publice pe 17 octombrie beneficiază de următorul comentariu (sunt doar două cu totul; articolul "greșit" are 200):
"Nu e adevarat ce zice asta. Dan Puric l-a scris si domnul din imagine l-a postat pe blogul sau, ulterior."
Și iată cum am ajuns să-mi plagiez propriul text, via o carte a domnului Puric în care acesta, adică textul, n-a apărut. Asta ca să vezi cum funcționează mintea omului. Cum se agață ea de ceea ce-i ține cald.
Mii de scuze și două vorbe despre mame.
Pentru că nimeni nu i-a cerut scuze domnului Puric pentru fandasia creată, cred că ar fi cazul să o fac eu. Sunt singurul vinovabil.
Domnule Puric, vă rog să mă iertați, n-am știut, nu mi-am imaginat că o să se ajungă la așa ceva. Sper că nemeritata asociere nu v-a pricinuit cine știe ce necazuri și că nu v-a scos nimeni ochii pentru prostiile debitate de mine în textul incriminat. Iertați-mă pentru comentariile necurate pe care numele dumneavoastră le-a încasat pe internet în numele meu, iertați-mă că am "virusat", iertați-mă că, în cele din urmă, v-am plagiat fără să vreau. Mii de scuze.
Dealtfel, pe noi ne leagă altceva, cu mult mai drag și cu mult mai nobil, care n-are nicio legătura cu povestea asta. Maicile noastre au fost colege de muncă și prietene. Poate o mai țineți minte pe mama, doamna Luminița Constantinescu, de la Policlinica Urziceni. Ea vă ține minte.
Câteodată, când se întorcea de la servici, îmi zicea: "A fost pe-aici Dănuț al doamnei Puric. Ce băiat frumos, respectuos și talentat! O să ajungă departe!" Ca toate mamele, a avut dreptate. Eu eram mic, mă uitam de jos în sus la imaginea pe care v-o alcătuia.
Vă adora de pe când erați student. Și vă dădea mereu drept exemplu, deși n-a fost de acord să mă fac și eu actor, așa cum mi-am dorit toată adolescența. Așa am ajuns să dau la Jurnalistică, să scriu și să închei.
Brăduț Florescu.
