Faceţi căutări pe acest blog

Se încarcă...

27 ianuarie 2016

De sub pod 1.

Era un râu măricel care curgea frumos spre mare. Oamenii s-au pus pe malurile lui. Unii pe stângul, alții pe dreptul, să nu aplece apa de vreo parte. Și râul le dădea apă să se spele, să bea, să-și ude grădinile și să-și adape vitele. Și pește pentru masă și pietre de care să bată gospodinele rufele și vârtejuri în care să-și ascută bărbații puterile și păpuriș pentru îndrăgostiți și păsări de la care să fure copiii cântece.

Într-o zi, niște străini care nu știau înota au construit un pod peste râu. L-au trecut armate, călăreți, trăsuri cu negustori și cu prințese, turme de oi, pribegi și aventurieri. Niciunul, niciodată, nu s-a uitat măcar o clipă în apele râului și la cei care trăiau sub pod. Mergeau care înainte, care îndărăt, fără să irosească o privire. Și râul curgea în continuare și nu privea la acestea. 

13 noiembrie 2015

Chestiunea europeană. Un discurs al lui George Friedman care lămurește multe.

George Friedman este fondatorul StratFor (prescurtarea Strategic Forecasting) pe care ProTV o descrie drept "una dintre cele mai apreciate agenții de analiză din SUA". Domnul Friedman a venit de câteva ori în România oferind declarații și interviuri inclusiv televiziunii sus-menționate.

În februarie 2015, George Friedman a fost invitat să vorbească în cadrul întrunirii anuale a "The Chicago Council on Foreign Affairs", o organizație fondată în 1922 ca "forum imparțial de dezbatere a politicii externe".

Discursul domnului Friedman este mai lung, incluzând și povești despre propria familie, refugiată din Ungaria în Statele Unite după al doilea război mondial. Întreaga intervenție, titrată "Europa, hărăzită conflictului?" poate fi vizualizată pe pagina evenimentului.

Am să mă opresc la un fragment din cele spuse de George Friedman în cadrul conferinței, răspunzând întrebărilor publicului. Sunt lucruri foarte interesante pe care oricine, cu atât mai mult est-europenii, ar fi bine să le cunoască încât pot oferi o imagine a destinului acestei regiuni aflate sub presiuni geopolitice majore.


Fragmentul la care mă refer a fost editat și subtitrat de un utilizator german din ce-mi dau seama. Nu cred că se poate pune problema unor scoateri din context. Frazele domnului Friedman sunt ne-editate. S-au tăiat integral sau parțial întrebările la care răspunde, dar replicile vorbitorului par neatinse de foarfecă.

Am făcut la rândul meu un transcript și o traducere a fragmentului, le poți accesa la finalul materialului. Dacă nu ai timp să parcurgi tot textul am să încerc un rezumat al ideilor principale.

  • Europa nu există ca partener de discuție pentru SUA. Americanii au relații cu state, nu cu Europa.
  • Pacea europeană va lua sfârșit. Vor fi conflicte, vor fi morți, iar prima victimă va fi însăși ideea excepționalismului european.
  • În Europa de Est, SUA acționează în afara contextului NATO pentru a evita eventualul veto al unui stat membru.
  • Un român, un ungur sau un polonez trăiesc într-un univers diferit de cel al neamțului sau spaniolului.
  • SUA vor să construiască un "cordon sanitar" pentru izolarea Rusiei, iar România va face parte din acest cordon. Constructul geopolitic astfel rezultat reflectă conceptul geopolitic Intermarium - spațiul dintre mări care leagă Baltica de Marea Neagră - o idee mai veche a polonezului Jozef Pilsudski
  • Cordonul include Bulgaria, România, Polonia și Țările Baltice. În aceste țări vor fi amplasate preventiv blindate, artilerie și alte echipamente (au fost deja livrate în august).
  • Friedman recomandă abordarea lui Ronald Reagan, aceea de a antagoniza potențialii inamici și a-i susține unul împotriva celuilalt tocmai pentru a nu le permite să se coalizeze împotriva SUA. Cazul războiului Iran-Irak.
  • Cucerirea unui teritoriu este imposibilă din rațiuni de dezechilibru numeric între invadatori și invadați.
  • Pentru SUA, extremismul islamic este o problemă, nu o amenințare existențială.
  • Încercarea de a instaura o democrație într-un stat pe care, prin acțiunile anterioare, SUA l-au destabilizat, este o imensă greșeală. Afghanistan este un astfel de exemplu.
  • Un imperiu care încearcă să controleze direct teritoriile cucerite se va prăbuși. Imperiul Roman își controla teritoriile prin regi supuși Împăratului. 
  • Mai întâi de toate, SUA trebuie să conștientizeze că reprezintă un imperiu.
  • SUA și Rusia au pus cărțile pe masă. Marea dilemă a jocului geopolitic în Europa o reprezintă poziția Germaniei.
  • O colaborare strânsă între capitalul și tehnologia germane, pe de o parte, și resursele naturale și forța de muncă a Rusiei, pe de altă parte, este una dintre spaimele majore ale SUA.
  • Germania este într-o dilemă eternă. Pe de o parte e o putere economică uriașă, pe de altă parte este foarte fragilă geopolitic. Nu a reușit până acum să reconcilieze cele două aspecte.

Transcriptul complet

George Friedman la Chicago Council, 3 februarie 2015.

Niciun loc din lume nu e pacificat pentru mult timp, nici chiar noi, SUA, care avem tot timpul războaie.

Europa se va întoarce la umanitate. Va avea războaiele sale, păcile sale, viața sa. Poate că nu vor fi 100 de milioane de morți, dar ideea excepționalismului european va muri prima. Vor fi conflicte, așa cum a fost cel din Iugoslavia sau cel de acum din Ucraina.

Cât despre relația cu SUA, noi nu mai avem o relație cu Europa. Avem o relație cu România, avem o relație cu Franța. Nu există o Europa cu care să relaționăm.

(Întrebare din public: este extremismul islamic principala amenințare pentru SUA? Credeți că se va stinge de la sine sau că va continua să crească?)

Pentru SUA, este o problemă, nu o amenințare existențială. Trebuie abordată proportional. Noi avem alte interese de politică externă. Interesul primordial pentru care am luptat în războaie de-a lungul ultimului secol – WWI, WWII și Războiul Rece – a fost relația dintre Germania și Rusia, pentru că, unite, reprezintă unica forță care ne poate amenința, și să ne asigurăm că această unire nu se produce. Dacă ești ucrainian, este esențial să te îndrepți spre singura țară care te va ajuta: SUA.

Acum o săptămână – zece zile, Generalul Hodges, comandantul armatei SUA în Europa, a făcut o vizită în Ucraina și a anunțat că traineri americani vor veni acolo oficial, nu neoficial. Ba chiar a medaliat luptători ucrainieni, deși protocolul militar prevede că străinii nu primesc medalii. 

Dar el a făcut asta, demonstrând că aceea este armata lui. Apoi a plecat și a anunțat că SUA vor pre-amplasa blindate, artilerie și alte echipamente în Statele Baltice, Polonia, România și Bulgaria, ceea ce este un subiect foarte interesant.

Așadar Statele Unite vor trimite armament. Desigur, în seara asta au negat, dar așa vor face. Armele vor fi livrate.

În toate aceste demersuri, SUA au acționat în afara contextului NATO.  Pentru că în NATO orice decizie trebuie luată cu sută la sută din voturi, orice țară poate exercita veto pe orice subiect. Și turcii vor fi acolo doar ca să chicotească.

Ideea este că SUA sunt pregătite să creeze un „cordon sanitar” în jurul Rusiei, iar rușii știu asta. Rusia crede că intenția SUA este să destrame Federația Rusă. Așa cum spunea Peter Lowry (???), nu vrem să vă ucidem, doar să vă rănim un pic. (râde)

Oricum ar fi, ne-am întors la vechiul joc. Și dacă întrebați un polonez, un ungur sau un român, veți afla că ei trăiesc într-un cu totul alt univers decât un german sau un spaniol.  Deci nu există elemente comune în Europa. Dar dacă aș fi ucrainian aș face exact ce fac ucrainienii acum: aș încerca să-i implic pe americani (draw Americans in).

(întrebare care lipsește din înregistrare)

SUA au un interes fundamental: controlul tuturor oceanelor lumii. Nicio altă putere mondială nu a mai reușit așa ceva. Din acest motiv noi ajungem să-i invadăm pe alții, dar ei nu ajung să ne invadeze pe noi.  E un lucru foarte drăguț (nice). 

Menținerea controlului asupra oceanelor și a Spațiului este temelia puterii noastre.  Cel mai bun mod de a înfrânge o flotă inamică este să nu permiți ca aceasta să fie construită. UK a reușit ca nicio altă putere europeană nu va reuși să construiască o flotă asigurându-se că statele europene săreau mereu una la gâtul alteia.

Abordarea pe care o recomand este cea adoptată de Ronald Reagan în cazul Iranului și Irakului. A finanțat ambele tabere astfel încăt să se lupte între ele și nu împotriva noastră. A fost cinic, cu siguranță imoral, a funcționat...SUA nu pot ocupa Eurasia. 

În momentul în care primul bocanc calcă pe pământ, diferența demografică este net în defavoarea noastră. Putem înfrânge o armată, dar nu putem ocupa Irakul. Ideea că 130.000 de oameni pot ocupa o țară cu 25 de milioane de locuitori...ei, bine, raportul dintre polițiști și cetățeni este mai mare în New York decât ce-am trimis noi în Irak.

Deci nu putem avansa în sensul ăsta, dar ce putem face este să susținem diverse forțe în conflict pentru a ne asigura că se concentrează asupra lor. Le oferim suport politic, ceva suport economic, suport militar, consilieri și în extremis să facem ce-am făcut în Japonia (se corectează) în Vietnam, în Irak și în Afghanistan: spoiling attacks, atacuri destabilizatoare. Aceste atacuri nu sunt menite să-i distrugă, ci să le strice echilibrul.

Ce-am făcut în aceste războaie...de pildă, în Afghanistan am rupt echilibrul Al Qaeda. Problema pe care ne-am creat-o – fiind atunci tineri și proști – a fost că, după ce-am rupt echilibrul, în loc să spunem „bună treabă, hai să mergem acasă”, ne-am zis „Ce ușor a mers! De ce să nu clădim o democrație aici?” Acesta a fost momentul când ne-a lovit demența.  Răspunsul este, deci, că SUA nu pot interveni constant în Eurasia. Trebuie să intervină selectiv și rar.

Doar în cazuri extreme trebuie să trimitem trupe ca prim pas. Iar când trimitem trupe trebuie să ne fie clar care ne este misiunea, nu să dezvoltăm fantezii psihotice. Să sperăm că acum ne-am primit lecția; durează ceva până copiii își învață lecțiile.

Deci cred că aveți dreptate. Noi, ca imperiu, nu putem face asta. UK nu au ocupat India. A luat câteva state indiene și le-a asmuțit unul împotriva celuilalt și au oferit câțiva ofițeri britanici pentru o armată indiană.  Imperiul Roman nu trimitea armate uriașe, numea regi care răspundeau în fața împăratului pentru menținerea păcii. Pilat din Pont e un astfel de caz.

Deci imperiile care controlează totul direct – cum a fost imperiul nazist – sucombă. Nimeni nu are atâta putere. Trebuie să fii deștept. Dar nu asta este încă problema noastră, ci admiterea faptului că suntem un imperiu. Încă nu am ajuns la punctul acela la care să ne retragem convinși că totul va fi bine. Încă nu suntem gata pentru capitolul 3 al cărții.

(Întrebare din public: Deduc, din comentariile dumneavoastră, că moneda Euro nu va supraviețui. Întrebarea este tăiată la editare).

Problema în discuție pentru ruși este: vor reuși să mențină o zonă-tampon măcar neutră sau Occidentul va penetra atât de adânc în Ucraina încât va ajunge la 70 de mile de Stalingrad și la 300 de mile de Moscova? Pentru Ruși, situația Ucrainei reprezintă o amenințare existențială pe care nu o pot scăpa de sub control. 

Pentru SUA, întrebarea este: dacă Rusia se agață de Ucraina unde se va opri? Așadar se întâmplă diverse accidente - pentru care Generalul Bredlove a fost desemnat să-și asume vina  - e vorba de prepoziționarea de armament în Bulgaria, România, Polonia și Țările Baltice. Acesta este Intermarium, de la Marea Neagră la Marea Baltică, la care visa Pilsudski. Aceasta este soluția pentru SUA.

Problema la care nu avem un răspuns este ce va face Germania. Jolly jocker-ul situației din Europa este că, în timp ce noi construim cordonul sanitar nu în Ucraina, ci spre Vest, iar Rusia încearcă să țină cumva Ucraina afară din el, nu știm poziția Germaniei.

Germania are o situație foarte specială. Fostul cancelar Gerhard Schroder e în bordul de conducere al Gazprom, ei au o relație foarte complexă cu rușii. Nici nemții nu știu ce să facă. Au nevoie să exporte, rușii pot prelua aceste exporturi, pe de altă parte dacă nemții pierd zona de comerț liber trebuie să construiască altceva.

Pentru SUA, principala teamă o constituie capitalul rusesc, tehnologia rusească (se corectează)...vreau să spun capitalul german, tehnologia germană, resursele naturale rusești și forța de lucru rusească...e singura combinație care, timp se secole, a speriat de moarte Statele Unite.

Cum se joacă asta? Ei bine, SUA și-au pus deja cărțile pe masă: e linia de la Marea Baltică la Marea Neagră.  Cărțile rușilor au fost întotdeauna pe masă. Ei au nevoie de o Ucraină măcar neutră, nu de una pro-occidentală. Belarus e altă întrebare.

Așadar, oricine îmi poate spune ce vor face nemții îmi va dezvălui și următorii 20 de ani de istorie. Din nefericire, nemții încă nu s-au hotărât, iar asta a fost mereu o problemă a Germaniei. o putere economică uriașă, foarte fragilă geopolitic și niciodată complet capabilă să reconcilieze cele două lucruri. 

Încă din 1871 aceasta a fost “chestiunea germană”. Și chestiunea europeană. Gândiți-vă la această chestiune germană care se ridică din nou. La asta trebuie să răspundem. Încă n-am reușit. Nu știm ce vor face.

7 noiembrie 2015

Câteva întrebări și comentarii după consultările domnului Iohannis.

Am urmărit cu mare atenție discursul Președintelui și mi-am notat câteva lucruri interesante.

Din câte înțeleg, zilele acestea putem critica orice politician și sper că domnul Iohannis nu beneficiază de o imunitate recent dobândită la acest capitol. În plus de asta, suntem la momentul dialogului, al găsirii de soluții comune.

Chiar dacă nu mă citește nimeni din echipa prezidențială, în calitate de cetățean român am dreptul și datoria de a urmări mesajele demnitarilor și de a formula întrebările care mă frământă.

1. Domnul Președinte spune că mesajul societății civile și al pieței este:

"Toţi, dar absolut toţi, aşteaptă să vină în faţă politicieni noi, politicieni care nu au avut nimic de-a face cu corupţia, care nu au fost urmăriţi penal, care nu au făcut afaceri dubioase..."

Frumos deziderat. Dacă adăugăm un "încă" la finalul citatului de mai sus putem înțelege pericolul pe care îl reprezintă o astfel de gândire cel puțin pe termen mediu.

Atrag atenția Domnului Președinte că în aceeași situație de neprihănire se aflau mulți politicieni care au cerut și primit voturile alegătorilor.

Abia după mulți ani în fruntea sistemului - și de multe ori abia după ce au pierdut puterea - aceștia au intrat în vizorul Justiției și au fost cercetați și/sau condamnați. Electoratul i-a ales fără să știe cine erau și ce făceau. La momentul candidaturilor erau hoți neprinși, negustori cinstiți.

Există, deci, riscul să fim conduși în următorii 4 ani de oameni noi, la fel de corupți ca cei vechi, dar care nu au făcut încă obiectul unor urmăriri penale, ale căror nume nu au fost încă asociate mediatic cu corupția, ale căror afaceri nu au fost încă dovedite "dubioase" (nu e un termen foarte precis dacă mă întrebați pe mine).

Cum să procedăm? Apelăm la instituțiile de control să facă un "background check" fiecărui candidat la funcția de deputat? Sau e făcut deja și putem merge liniștiți la punctul 2?

2. Domnul Președinte enumeră trei opțiuni pe care le-a discutat cu partidele: alegeri anticipate, premier tehnocrat și premier politic.

După aceea afirmă că majoritatea liderilor partidelor au fost de acord cu anticipatele și cu guvernul tehnocrat, și aproape nimeni cu un premier politic. Sublinierile îmi aparțin.

Apoi repetă pentru a treia oară, parcă pentru a ne fixa în cap (scuzați speculația), că există doar aceste două scenarii:

"...indiferent în ce variantă vom merge mai departe: cu alegeri anticipate sau cu un Guvern tehnocrat..."

Cele două variante au fost lansate încă de pe 4 noiembrie de prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, care oferea și o a treia soluție: asumarea guvernării de către partidul său.

Mă întreb cum de s-a ajuns, după atâtea consultări cu toți actorii politici și apolitici, tocmai la scenariul anunțat la mijlocul săptămânii de partidul care l-a propulsat pe domnul Iohannis la Cotroceni?

Și încă un lucru: tehnocrația, respectiv neafilierea la un partid politic, nu garantează cinstea și corectitudinea. S-au văzut atâția antreprenori, bancheri, brokeri sau hackeri băgați la închisoare pentru fraudă, deși erau foarte pricepuți în meseriile lor. Periculos de pricepuți.

Politicienii de carieră sunt, până la urmă, tot o clasă de tehnocrați: specialiști în managementul puterii.

3. Domnul Președinte promite că va veni în piață să discute cu "oamenii simpli" (protestatarii), dar că nu va anunța ora și ziua întrucât nu dorește un spectacol mediatic.

Nu mă îndoiesc că această promisiune va fi îndeplinită. Mă îndoiesc însă că, odată coborât în stradă, domnia sa va putea să evite televiziunile prezente acolo pentru a relata evenimentele. Se fac breaking news din mult mai puțin. Mai ales în prime-time.

4. Închei cu o întrebare fără legătură cu discursul: de ce mesajele domnului Iohannis sunt publicate pe pagina proprie de Facebook (aceeași pe care a utilizat-o în campania electorală) și nu și pe pagina oficială a Instituției Prezidențiale?

Înregistrarea discursului aici. Transcriptul discursului aici.

6 noiembrie 2015

Nu mai trageți în păpuși.

Țin legătura, vrând sau nevrând, cu unii dintre cei care se află în stradă sau în proximitatea ei. Văd nenumărate liste cu revendicări și propuneri de neprihăniți politic. Dacă răspund ironic la unele dintre acestea - pentru că nu poți răspunde serios la o tâmpenie - mi se reproșează că nu am soluții. Soluții!

Eu am o singură revendicare. Și am să explic mai jos de ce această revendicare, odată împlinită, rezolvă cel puțin jumătate din marea problemă pe care o ridică cei din stradă: Sistemul.

Aș prefea să îi spun nu sistem, ci establishment întrucât problema nu e de structură ci de conținut. Problema nu e în Constituție, ci în faptul că ea nu este aplicată de cei împuterniciți să o facă.

Singura mea revendicare este redeschiderea și finalizarea Dosarului Revoluției din 1989.

Închiderea subită a respectivului dosar, în care de fapt nu s-a făcut nimic substanțial într-un sfert de veac, dă un semnal de o gravitate extremă, pentru care a ieșit în stradă doar o mână de oameni. Semnalul că establishment-ul este o boală autoimună a societății.

Establishment-ul pe care îl vrem astăzi măturat s-a instalat pe emoția (machiavelic transformată în teroare) lui  Decembrie '89. În ultimii 26 de ani am fost conduși de "emanații" (așa își spuneau) acelor momente.

De ei, de apropiații lor, de interpușii, rudele sau concubinii lor.  Și nu vorbesc aici doar de politicieni, ci și de oameni de afaceri, jurnaliști și proprietari de trusturi media, șefi de servicii, conducători ai Armatei. Un popor se conduce prin multe pârghii. Politica este cea mai fragilă dintre acestea.

Încercați să aflați cine a orchestrat lovitura de stat - pentru că asta a fost - și cine a pus-o în aplicare. Cine l-a pregătit pe Ion Iliescu să preia puterea (auzeam numele lui vehiculat încă din 1987 pe posturi clandestine din Occident). Cine a făcut lista emanaților cărora TVR-ul din acele zile le acorda legitimitate în cel mai vizionat prime time din istoria televiziunii din România, forțându-ne practic să le oferim conducerea? Cine au fost teroriștii prin ale căror acțiuni criminale s-a justificat celeritatea împușcării cuplului Ceaușescu?

Pe Ceaușești i-au prins, judecat, condamnat și executat în două zile. Iar în cei 26 de ani care au urmat, justiția n-a mai făcut decât să aștepte prescrierea faptelor. S-au pronunțat câteva condamnări, dar adevărul despre Revoluție nu a ieșit la lumină. Și până nu iese, tot ce încercăm să facem se construiește pe nisipul mișcător al unei imense minciuni.

În umbra lui decembrie '89 s-au instalat în România toți virușii care ne mănâncă astăzi viețile: minciuna, corupția, devalizarea bogățiilor, distrugerea mediului.

Revoluția este esențială atât pentru deconstruirea establishment-ului actual într-o manieră decisivă care să nu-i permită autoreplicarea în alte forme.

Strada vrea demisii în bloc și oameni noi în loc. Oameni curați. Așa părea și Iliescu în 1989-1990. Mulți i-au luat de buni pentru că nu știau de unde vine. Și pentru că mass-media din acea vreme îi cânta osanale deșănțate. Și lui și restului emanaților.

În momentul în care adevărul despre Revoluția (sau lovitura de stat) din '89 va ieși la lumină, nu va mai fi nevoie să scandați demisia nimănui. Se vor da singuri la o parte, cât mai repede, ca să nu fie linșați.

Unii vor renunța la demnitățile pe care le dețin, alții își vor vinde afacerile și se vor căra din țară. Pușcărie probabil nu va face nimeni, că s-au clasat faptele, repet. Nas cu voi nu vor mai avea curaj să dea. Nici ei, nici vuvuzelele lor, nici interpușii lor. Sau dacă vor fi atât de tâmpiți să mai scoată capul din ceasul cu cuc, oamenii nu vor mai de pe ei niciun scuipat. Sau poate un scuipat și-atât.

Cereți adevărul. Nu mai trageți în păpuși, sunt multe pe stoc. Anihilați păpușarii.

24 iulie 2015

Vișineștii.

Vineri, 24 iulie 2015, a fost aproape condamnat un "torționar al închisorilor comuniste". Celebrul Vișinescu. 

Un cetățean în vârstă de 89 de ani din miile sau zecile de mii care au făcut ce trebuia făcut împotriva "dușmanilor poporului" din anii '50. Sentință cu drept de apel. Repet: cu drept de apel.

Cu două zile înainte de aproapecondamnarea a cetățeanului Vișinescu, Președintele României promulgă "Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii."

Să-i zicem, pe scurt, legea Anti-antisemită. Sau legea Anti-legionari. De acord cu ea. De ce-a plecat de la ordonanță de urgență și care era urgența nu știu.

Dilema mea este următoarea: dacă printre victimele torționarului comunist s-au numărat și niște legionari cine e vinovatul?

Sau, altfel, spus: de câte ori se poate pierde un război?
A apărut o eroare în acest obiect gadget