Faceţi căutări pe acest blog

Se încarcă...

23 noiembrie 2014

Primul CSAT cu Klaus Johannis.



(pentru cei care au deschis democrația mai târziu, CSAT e prescurtarea pentru Consiliul Suprem de Apărare a Țării, consiliu din care fac parte următoarele demnități: http://csat.presidency.ro/)

Președintele Klaus Johannis: Mulțumesc pentru invitație. Cine este moderatorul?
MAPN: Dumneavoastră.
PKJ: Nu am fost informat despre asta. Nu e conform formatului negociat.
MAPN: Mii de scuze, așa e legea.
PKJ: Să o schimbăm. Nu consider că este o lege bună.
MA: Putem trece la ordinea de zi?
PJK: Doar dacă o schimbăm  mâine în Parlament. Avem nevoie de schimbare.Convocați parlamentul mâine și haideți să schimbăm ordinea de zi.
MAE: Desigur.  Punctul 1. Alegerile din Moldova.
PJK: Da, e un subiect fierbinte, românii din diaspora nu și-au putut exercita dreptul la vot, în special la Paris și la Munchen.  Ar trebui ca guvernul aici de față să demisioneze, în frunte cu domnul Ponta.
SRI:  Cu tot respectul, domnule președinte, colegul meu vorbea despre alegerile din Republica Moldova.
PJK: Țin să vă informez că  Republica Moldova nu e în România. Și nici republica Cernăuți nu este.
Primul Ministru: Nu, dar știți…
PJK: Mie să nu-mi spui dumneata ce știu și ce nu știu. Sunt Președintele României. Următorul punct pe listă, vă rog, că nu am timp. 21.30 ați zis, cel târziu, sau iese lumea în stradă. Lucrurile trebuie să meargă ceas!
MAE: Rămâne axa București-Londra-Wahington sau adăugăm și Berlinul?
PJK: Da.
MAPN: Avioane. Trebuie să cumpărăm avioane multirol pentru armată.
PJK:  Nu cred că avem nevoie de avioane având în vedere parteneriatul nostru strategic cu SUA și angajamentele noastre ferme alături de NATO și de UE.
PM: Păi e parte din angajament. Tre să luăm avioane cu care să derulăm misiuni comune.
PJK: Se spune TREBUIE, nu TRE. TREBUIE să luăm avioane pentru a ne îndeplini obligațiile CARE ni le-am asumat cu SUA, Germania, NATO și UE. E clar ? V-o spun ca profesor și ca liberal.
MAE: Germania n-are nicio legătură pe subiect, domnule Președinte.
PJK: Nu încercați să-mi explicați mie cu ce are Germania legătură și cu ce nu.
MApn: Deci, cum ziceți și dumneavoastră, trebuie să luăm măcar 12 avioane multirol F-16. Asta e înțelegerea.
PJK: Poate e înțelegerea dumneavoastră secretă cu Rusia și cu China să cumpărați aceste MIG-16. Din câte știu e vorba despre avioane model F-19.  Le-au numărat și numerotat oamenii mei din ACL.
PM: Domnule Președinte, știți cât costă un F-19?
PJK: Sunt convins că o să mă edificați dumneavoastră.
PM: Nu vă pot edifica, pentru că F-19 nu există. Era vorba despre F-16, un avion american.
PJK: Domnule Ponta, nu mai mințiți. Este vorba despre MIG-16, asta au decis deja alegătorii, diaspora căreia i-ați interzis să voteze duminică. Haideți să convocăm mâine Parlamentul și să decidem dacă votăm pentru MIG-16 chinezești pe care le susțineți dumneavoastră și corupții din PSD sau pentru F-19, despre care toți experții spun că e cea mai bună opțiune pentru un stat de drept.  
Vă rog, dacă mai sunt întrebări, că e deja 21.35 și am negociat pe ceas să nu dureze mai mult de 21.30 talk show-ul. Sau dați-vă demisia. E nevoie de un altfel de CSAT, un CSAT al tuturor românilor din diaspora! Alte întrebări?
SRI: Cu anticorupția, domnule președinte. Rămâne ca până acum sau aveți alte preferințe?
PKJ: DNA să-și facă datoria în continuare, iar ANI să funcționeze după alte legi. Nicio imixtiune din partea mea, domnule Meleșcanu.
SRI: Maior.
PKJ: Era o glumă.
SRI: Ghinion.

(Ficțiune inspirată din dialogul Johannis-Ponta de la Realitatea TV)

13 octombrie 2014

Răul cel mai mare al răului celui mai mic.



Dacă-mi aduc bine aminte, paradigma răului celui mai mic a apărut la alegerile prezidențiale din 2000, când Ion Iliescu a câștigat detașat turul doi în fața răului celui mare reprezentat de Corneliu Vadim Tudor.

Majoritatea votanților a răsuflat ușurată că am scăpat, iar domnul Iliescu s-a bucurat de cel mai liniștit mandat din cariera de Președinte a domniei sale. Doar Adrian Năstase l-a mai supărat, din când în când, cu aroganțe.

Din 2000 încoace, votul pentru răul cel mai mic, variantă nuanțată a votului negativ, a fost suspendată în 2004, când domnul Băsescu era binele absolut, reluată în 2009, că mai bine Băsescu decât Geoană și, iată, constituie principalul motiv de campanie și mobilizare al alegerilor din noiembrie. Decât Ponta mai bine oricare dintre ceilalți 13 candidați. Suporterii se împart în "cu Ponta" și "cu oricine, dar nu cu Ponta".

Deși pot să înțeleg până la un punct abnegația cu care o parte a electoratului susține candidații alternativi la răul cel mare, cred că ideea de rău mai mic este una foarte periculoasă. Fiindcă, prin comparație cu răul cel mare, răul cel mic ajunge să fie perceput ca bine și lăsat să-și facă mendrele timp de 5 ani.

Dacă susții o echipă ai ocazia s-o vezi jucând de două ori pe săptămână, să-i studiezi evoluția, să o critici, să ceri demisia antrenorului sau renunțarea la un jucător. Poți să aplauzi, poți să huidui. Cei din teren și de pe banca tehnică te aud și reacționează. Asta dacă ești un suporter adevărat, nu unul care se duce la meci doar odată la 5 ani.

Votul pentru răul cel mai mic înseamnă ce? Că ieșim din casă în noiembrie, îl votăm pe răul Y ca să nu iasă răul X, ne bucurăm de victoria "alor noștri" și nu mai călcăm pe stadion până la următoarele alegeri. Fericire mare. Am pus în fruntea țării un rău. Da, domne, dar era răul cel mic.

Dacă alegi un candidat, indiferent cât de grozav sau de groaznic ți se pare la momentul votului, trebuie să-ți asumi responsabilitatea de a-l urmări critic pe toată durata mandatului pe care i l-ai încredințat. Propune-i teme, ceartă-l când nu-și ține promisiunile, fluieră-l când greșește, aplaudă-l când face lucruri bune.

Cum? Păstrând același aparat de mobilizare și comunicare pe care-l folosești azi pentru a-l susține: cercul tău social (fie că el online sau în teren). Îndemnând oamenii care votează ca tine azi să-și continue misiunea civică și după alegeri. Continuând să faci parte din galerie, să aplauzi sau să ceri demisia, după caz.

Răul cel mic, lăsat de capul lui, devine răul cel mare. Și o luăm de la capăt data viitoare, când o să fim mai bătrâni degeaba. 

3 martie 2014

Asta ne mai lipsea: încă o rețea socială.


Odată cu listarea la bursă și cu apariția shareholderilor fără chip, rețeaua Facebook s-a pus pe făcut bani cu japca. Ce-au uitat noii contabili ai companiei este însăși esența rețelei Facebook și a social media în general: libertatea utilizatorului de a fi expus doar la conținutul care îl interesează și, în egală măsură, de a fi vizualizat de cei care consideră interesant conținutul produs de el.

Noua paradigmă Facebook apropie rețeaua socială de modelul mass media tradiționale: cine plătește apare, cine nu - dispare. Și o să vedem - dacă nu vedem deja - un news feed plin de politicieni, de corporații și de alte entități nepalatabile din cauza cărora am renunțat să ne uităm la televizor sau pe site-urile de știri.

Îmi permit să scot din bezna tehnologică a minții mele un model simplu și fair de rețea socială care ar face fericită pe toată lumea. Conceptul acestei rețele este simplu: încurajarea creativității, a generării și diseminării de conținut valoros. Iată principiile de funcționare:

1. Acces plătit, cu paliere. Palierele n-au însă de-a face cu expunerea (plătești mai mult, te vezi mai mult), ci cu numărul de instrumente creative pe care le ai la dispoziție. Modelul VSCO Cam, o aplicație foto gratuită care face bani din vânzarea de filtre suplimentare. Dacă ești power user sau ai interes să livrezi content mai sofisticat plătești. Supra-taxăm producătorul de conținut, dar investiția o să i se întoarcă la punctul 2.

2. Utilizatorul poate opta să afișeze reclame pe pagina sa - gestionate sau nu de rețea - reclame din care primește o cotă parte. Ca pe YouTube sau în AdSense, cu mențiunea că, în cazul de față, rețeaua nu păstrează 95% din bani.

3. Like-urile (sau orice altă formă de apreciere) obținute de un utilizator se convertesc într-un buget de expunere, pe care utilizatorul îl poate folosi pentru a face boost anumitor postări sau îl poate dona altor useri sau diverselor cauze. Exact ce se întâmplă acum cu Facebook Pages, doar că nu pe bani, ci pe credite. Cine produce și diseminează content bun primește credite pentru a promova content în viitor. E și în interesul rețelei să aibă utilizatori creativi.

4. Creditele obținute prin diseminarea de conținut neproprietar (share-uri) se împart inegal între creatorul de content și diseminator, acestuia din urmă revenindu-i un "comision".

5. Control drastic și pedeapsa cu spânzurătoarea digitală pentru toți cei care vând sau cumpără fani și like-uri. Se poate înființa o poliție comunitară a rețelei, care să investigheze cazurile. Polițiștii pot fi răsplătiți cu bani, cu credite de expunere sau prin alte metode (status).

18 septembrie 2013

Nu se pune



Se fură. Se minte. Se scumpește. Nu se poate accepta așa ceva!

Se aude și se zvonește. Dar nu se spune.

Păcat, păcat că nu se spune și că nu se scrie despre asta. Eu zic că s-ar citi. Pentru că se merită. Și, la un moment dat, s-ar face și niște bani, se pare.

Dar, din ce se vede, adevărul e că nu se vrea. Deși se poate.

Și știi de ce nu se face ceva??? Pentru că așa s-a decis. Se știe!

Pamflet. Nu se pune. 

4 septembrie 2013

Perversa de la Roșia Montană



Dragă Roșia Montană Gold Corporation,
Ladies and gentlemen,

Îmi pare rău să vă dau tocmai eu o veste atât de proastă, dar cineva trebuie s-o facă. Gratuit.

Nimeni din țara asta nu are interes ca dumneavoastră să porniți exploatarea. Dimpotrivă, cu cât durează mai mult distracția, cu atât mai bine. Toți cei pe care vi i-ați câștigat sau cumpărat ca aliați vă duc cu zăhărelul. Să vi-i prezint?

1. Politicienii.

Vă plimbă de atâția ani (14 dacă nu mă înșel) de la un ghișeu la altul, de la un partid la altul și de la o Putere la alta. Le-ați dat darul tururor, în diferite forme, sperând că la un moment dat se vor ține de cuvânt. Nu se vor ține, din două motive: a) că de-aia sunt politicieni; b) că dacă porniți exploatarea, vă pierd de mușterii, de sponsori ai campaniei electorale continue care se desfășoară în România. Ce interes ar avea?

Politicienii români sunt niște paznici de spital. Vii să-ți vezi bolnavul și, prevalându-se de poziție și de regulament, îți șuieră prin geamlâcul gheretei: "Nu se poate. S-a terminat programul de vizite". Duci mâna la portofel, scoți o hârtie de 5 lei și se poate. La asta se folosesc legile. Pentru excepții lucrative.

Nu că dumneavoastră ați fi venit să alinați vreun suferind.

Și mai e un lucru: nu cred că-și riscă nimeni cariera politică pentru dumneavoastră. Pe Victor Ponta îl bănuiesc chiar că a lansat proiectul într-o formă atât de gogonată încât să poată ridica din umeri la final: "L-au respins ăia de la Justiție, a ieșit lumea în stradă, eu am făcut tot ce-am putut ca să vă servesc, pe cuvântul meu, dar nenorociții ăștia...". A încercat să se achite de datoriile pe care le avea la dumneavoastră dar, ce să vezi, i-a furat cineva portofelul chiar înainte să vă întâlniți.

2. Media

Deși nu ați început încă exploatarea, sunteți deja o mină de aur pentru media, indiferent că e vorba despre ziare, televiziuni, bloguri sau agenții de comunicare atent selecționate. Pe mulți i-ați ajutat să treacă criza. Dacă mâine dați drumul la treabă, bugetul de media se reduce.

Cei cărora nu le-ați dat din plăcintă vă vor contesta în continuare, gratuit. Fie din convingere, fie din speranța că vor intra în mediaplan.

3. Publicul

Am înțeles dintr-un sondaj publicat coincidențial odată cu debutul protestelor, că 68% dintre români sunt de acord "să se dea drumul la proiect". Nepermițându-mi să pun la îndoială rezultatele unui studiu realizat de profesioniști, țin să precizez doar, în caz că s-a uitat, fraza de la începutul articolului: nimeni nu are interes ca dumneavoastră să porniți exploatarea. Interesul e una, acordul e altceva. Apă de ploaie în cazul de față.

Unii au răspuns da din exasperare. Da, dom'le, să facă și să ne lase în pace, că m-ați înnebunit cu Roșia Montană. Alții din credința, întărită și prin campaniile dumneavoastră sincere de advertising, că proiectul e util și că va aduce niște bani la bugetul țării.

Dar, ladies and gentlemen, prea puțini români se așteaptă că beneficiul pe care se presupune că-l veți genera, preponderent sub formă de dolari, va avea cu adevărat un impact pozitiv asupra vieților lor. Asta vă garantez. În cel mai bun caz, banii vor fi folosiți pentru plata datoriilor. În cel mai rău, se vor pierde prin buzunarele furnizorilor de partid, ca de atâtea alte ori.

Deci nu contează că faceți sau nu proiectul. Nouă tot rău o să ne fie. Ba o să avem un motiv în plus să ne simțim furați. Putem fi de acord să-i dați drumul, doar așa, ca să mai schimbăm agenda, dar nu avem niciun interes. Nu vă încredeți în sondajul respectiv nici dacă l-ați comandat cu mâinile dumneavoastră generoase.

4. Păpușarii

Îi voi include aici pe aceia care conduc România din umbră, oamenii cu adevărat puternici ai țării, cei care trag sforăresc și politica și media și economia și, implicit, pe noi. populația. Îi știm sau îi bănuim, numele lor sunt vehiculate doar off the record și în șoaptă. Le-aș putea spune mafioți, dar Mafia adevărată are, totuși, niște principii și niște competențe. Dânșii au doar informații. Despre toată lumea.

În țara noastră se petrec pe tăcute enorm de multe porcării, majoritatea instrumentate de acești păpușari.

În acest context, subiectul Roșia Montană este o perdea de fum perfectă. Polarizantă și incitantă. Agenda publică are locuri limitate: teoria spune că cinci, practica demonstrează că cel mult trei. Roșia Montană ocupă periodic unul dintre aceste locuri. Un scandal permanent de proporții naționale, pasibil de referendumuri, profit electoral și cu mare potențial polemic ține ocupată pe toată lumea atunci când e nevoie să se dea alte tunuri în perfectă liniște. De ce să-l elimine când își fac treaba cu el atât de bine?

Până și păpușarii, acești băieți buni și de înțeles, au nevoie să vă zvârcoliți în continuare. Or să vă ajute cu mare plăcere s-o faceți.

Nimeni nu vă este alături. Sunteți îngrozitor de singuri la o masă de poker la care toată lumea vă lasă impresia că veți câștiga potul cel mare doar ca să vă ușureze de banii aceia pe care i-ați împrumutat de la amici.

Poate-ar fi bine să vă ridicați acum cât încă nu e prea târziu, să mergeți să vă plătiți datoriile și să vă lingeți rănile în altă parte. La masa asta n-o să câștigați niciodată.

(Și mulțumiți-le celor din stradă că vă conduc spre ușă.)

Share It