Cea mai frumoasa fata

Am intalnit-o aseara in La Scena. Avea 21 de ani si parul prins in dreadlocks si ochii verzi si cercel in buza de jos si vorbea putin, cu glas mic si idei precise. Si eu, beat fiind, zdranganeam Beatles la pianina dezacordata de pe hol si ea a iesit urmata de prietenii ei si ma asculta pana cand mi-am dat seama ca ma asculta si m-am fastacit si am incurcat reul cu solul si am urlat ca in conditiile astea nu mai cant , ca eu nu am nevoie de public. Si dupa aia i-am cantat numai ei si numai prietenilor ei, de fapt numai ei, un cantec - mai exact "Feelings", laba aia de cantec frumos - si i-am zis ca e numai pentru ea si ca eu nu stiu sa cant dar ca e numai pentru ea si ca atata pot eu canta, doar atata. Si dupa aia, dupa ce-am terminat cantecul, toti 4 m-au aplaudat, ea si prietenii ei - doi baieti si o fata - si eu m-am apropiat de ea si am sarutat-o pe obraji si pe frunte si i-am multumit ca m-a lasat sa-i cant. Si ea a plecat ochii in jos si prietenii ei mi-au zis: "Acuma, daca tot o iubesti, ne ajuti s-o coboram pe scari?". Si am pus si eu mana si am coborat pe scari acel blestemat scaun cu rotile care ma face pe mine sa ma intreb de ce si pe tine sa crezi ca sunt un mare sau mic romancier si am dus-o toti 4 pana jos si ea si-a intors gatul paralizat si capul paralizat si, cu gura ei paralizata mi-a spus "Multumesc". Si ea e frumoasa si eu nu sunt si nici voi nu sunteti frumoase. Nu, nu sunteti. Deloc.