18 octombrie 2008

Cea mai frumoasa fata

Am intalnit-o aseara in La Scena. Avea 21 de ani si parul prins in dreadlocks si ochii verzi si cercel in buza de jos si vorbea putin, cu glas mic si idei precise. Si eu, beat fiind, zdranganeam Beatles la pianina dezacordata de pe hol si ea a iesit urmata de prietenii ei si ma asculta pana cand mi-am dat seama ca ma asculta si m-am fastacit si am incurcat reul cu solul si am urlat ca in conditiile astea nu mai cant , ca eu nu am nevoie de public. Si dupa aia i-am cantat numai ei si numai prietenilor ei, de fapt numai ei, un cantec - mai exact "Feelings", laba aia de cantec frumos - si i-am zis ca e numai pentru ea si ca eu nu stiu sa cant dar ca e numai pentru ea si ca atata pot eu canta, doar atata. Si dupa aia, dupa ce-am terminat cantecul, toti 4 m-au aplaudat, ea si prietenii ei - doi baieti si o fata - si eu m-am apropiat de ea si am sarutat-o pe obraji si pe frunte si i-am multumit ca m-a lasat sa-i cant. Si ea a plecat ochii in jos si prietenii ei mi-au zis: "Acuma, daca tot o iubesti, ne ajuti s-o coboram pe scari?". Si am pus si eu mana si am coborat pe scari acel blestemat scaun cu rotile care ma face pe mine sa ma intreb de ce si pe tine sa crezi ca sunt un mare sau mic romancier si am dus-o toti 4 pana jos si ea si-a intors gatul paralizat si capul paralizat si, cu gura ei paralizata mi-a spus "Multumesc". Si ea e frumoasa si eu nu sunt si nici voi nu sunteti frumoase. Nu, nu sunteti. Deloc.

23 pareri:

Anonim spunea...

de ce ... ?! vechea intrebare

Anonim spunea...

Genial.Nu cred ca pot explica surpriza mea cand am constata ca fata era defapt in scaun cu rotile.

Pot cu acordul tau sa includ acest articol pe blogul meu, bineinteles cu mentionarea sursei :)

Anonim spunea...

Bradut,
esti dovada ca oamenii mai simt inca ceva in adancurile lor. Iar daca se mai gasesc unii, asa ca tine, care mai si exprima, lumea devine mai frumoasa.

Salut

Brad Florescu spunea...

multumesc, baieti

Anonim spunea...

Foarte, foarte frumos.

Anonim spunea...

ce misto ar fi sa oferim mereu asemenea sentimente

Anonim spunea...

Foarte frumos. Imi plac oamenii profunzi care vad ceea ce altii nu mai pot demult.

Anonim spunea...

Cred ca trebuie sa ii trimiti si ei un link cu postul tau. :) O gasesti usor intr-un blog ciudat.

σZΛηεss εļfΛ spunea...

si "atentie caine rau" de pe spate ti-a placut..:)

Brad Florescu spunea...

multumim, anonimule. esti un anonim bun.

σZΛηεss εļfΛ spunea...

prezenta la datorie :)

σZΛηεss εļfΛ spunea...

gata? asta a fost tot? :)

Brad Florescu spunea...

de unde sa stiu? nu stiu. n-am de unde sa stiu daca asta a fost tot. nu depinde de mine.

σZΛηεss εļfΛ spunea...

deci ar trebui sa fac ceva? :)

Brad Florescu spunea...

da, sa mai treci naibii prin La Scena.

σZΛηεss εļfΛ spunea...

sambata...

Brad Florescu spunea...

imi pare rau, n-am putut sa ajung, eram rupt de oboseala. a fost frumos?

σZΛηεss εļfΛ spunea...

a fost...ca de obicei :)

Anonim spunea...

Anonimul aici. Multumesc. A fost ca o bataie prieteneasca pe umar.

Corina-Maria Scheianu spunea...

superb articol... ma inclin!

Anonim spunea...

aici la mine, dupa ce-ti citii articolul, e ceva tacere si un zambet.

Anonim spunea...

"feelings"? cine canta:D (care dintre multimea de oameni care canta melodii cu acelasi nume)?

Anonim spunea...

Fain! Restu` e in emotie:)