Anul oamenilor. Al muzicii cântate impreuna. Anul în care vom intoarce capul in dreapta şi în stânga şi vom vedea că nu suntem nici atât de speciali, dar nici atât de singuri. Anul in care ne vom plăti datoriile de "mulţumesc", anul in care vom invata din nou sa vorbim si sa tăcem unii cu alţii. Anul în care ne vom despărţi pentru a putea fi împreună.
Anul în care vom recunoaşte că, neputând fi totul, riscăm să fim nimic. Anul în care vom invăţa unii de la alţii, pe rând profesor şi ucenic. Anul în care nu vom avea nimic de pierdut, pentru că tot ce merita pierdut se va fi dus deja.
Anul în care vom scoate din sertar toţi oamenii pe care îi iubim. Anul în care ne vom asuma şi idolii şi fanii. Anul în care nu vom mai fi geloşi. Anul în care vom le vom zâmbi celor care ne spun că suntem proşti şi vom da o bere pentru asta. Anul în care nu ne vom mai căca pe noi atâta.
Anul oamenilor. Anul în care mâinile se prind din nou în horă.
E uşor derutant să te numeşti Ion sau Ioana. Când îţi zice unul lamulţiani nu te prinzi dacă e rămas aşa de la Revelion sau şi-a amintit care cum te cheamă.
O să zici că e şi mai derutant să te numeşti Vasile. S-a rezolvat. Toţi Vasilii născuţi după 1950 se prezintă "Viorel", "Vali" sau "Val". La cumpăna dintre ani, sunt mai invizibili onomastic decât un F-117 Nighthawk.
Cel mai sigur e să te numeşti Boris. La mulţi ani, Boris.
Mi-a luat trei ani să întocmesc acest ghid care, prin comprehensivitate şi acurateţe metodică, sunt convins că îi va atrage atenţia chiar şi colegului Manafu.ro.
Bloggeri actuali şi viitori, români de limbă română, vă invit să parcurgeţi ghidul de mai jos, să vă alegeţi un stil, să îl votaţi pe coloana din dreapta şi să vă aducă mult succes în blogosferă şi mulţi bani.
Fireşte, meritele îmi aparţin în foarte mică măsură. Aplauzele se cuvine să meargă către miile de bloggeri pe care i-am studiat de-a lungul timpului, cu carnetul şi pixul în aceeaşi mână.
O parte dintre ei, cei mai reprezentativi pentru fiecare dintre cele 11 stiluri decelate, au acceptat să dea un condei de ajutor la faza terminală, demonstrativă, a studiului. I-am rugat să răspundă pe blogurile proprii la întrebarea "De ce a trecut puiul strada?". Am ales o temă simplă şi neutră tocmai pentru a le permite să-şi dea frâu liber talentului, imaginaţiei. Mi-au răspuns imediat şi, cu nobilă modestie, mi-au cerut să nu le public numele. Eroi fără de lauri ai ştiinţei, peste a caror munca a trebuit sa mai presar doar cateva neinsemnate diacritice.
Cum îi putem răsplăti? Citindu-i, dragii mei. Citindu-i şi hrănindu-ne din stilul, din crezul şi din mostra fiecăruia dintre ei.
Stilul 1: "Dispecerat Cristaxi"
Crez: "Îi ştiu pe toţi din online"
Mostră: "Numai ce-am citit la mimi, lili, bibi şi pipi că puiul a trecut strada. Hm... Da, interesant, într-adevăr. E un subiect care merită dezbătut mai pe larg. Dau leapşa la momo, lolo, bobo şi cristi. Chiar, voi cum comentaţi chestia asta?"
Stilul 2: "Zero Pozitiva"
Crez: "Cineva trebuie să facă ceva!"
Mostră: "Dragilor, drăguţilor, scumpilor, nici nu ştiu cum să încep în a vă da vestea, sunt aşa de fericită că pot împărtăşi cu voi şi veşti bune nu doar proaste pe care le auzim, din păcate, tot mai des în fiecare zi, dar important e să mergem înainte, nu? ;-) Aşa, unde rămăsesem? A, da, vă spuneam că am să vă dau o ştire. De fapt nu o ştire, că ştirile sunt numai cu necazuri şi numai ce citeam zilele astea că francezii sunt cei mai trişti oameni din lume (unde-am pus link-ul ala? :-) ) deci nu noi, ci francezii, haha! Cine-ar fi crezut?!?!?! Da, aşa cum vă ziceam şi mai devreme, puiul, puiul ăla mic şi galben despre care cânta şi Phoenix (sau era altă pasăre?), a trecut, drăguţul de el, strada!!!! Aştept comentariile voastre. Haideţi să-l încurajăm!!!! Pa, pupici, promit să vă ţin la curent cu puiul!"
Stilul 3: "O mare inimă"
Crez: "În primul rând, trebuie să fii OM"
Mostră: "Sunt aici. Pe trotuarul acesta ud şi murdar. Ghearele mele firave se scufundă în noroi. Mi-e frig, mi-e foame şi mi-e dor de oul din care am ieşit. Mă vezi? Îmi auzi piuitul? Îmi simţi puful moale cândva cum se zgribuleşte sub crivăţ? Trebuie să trec această stradă, trebuie, mă auzi? Mă înţelegi. Da, ştiu, SIMT că mă înţelegi. Doar TU poţi înţelege, cea de-acolo, cea care mă priveşte prin geamul ud, din camera ei cu parfum de cafea şi trandafiri. Nu plânge, nu plânge, am să trec, am să trec stradaaaaaaa. În clipa aceea, o maşină, un monstru de metal, îi curmă viaţa pentru ultima oară. Acum, sufletul lui trece pe partea cealaltă a Styxului în luntrea lui Haron..."
Stilul 4: "Bojdeuca Digitală" sau "Inspiring Peter"
Crez: "La români trebuie să le explici totul pe limba lor"
Mostră: "Nu ştiu alţii cum sunt, fraţilor, dar io am înnebunit de plăcere testând noua tabletă grafică a nebunaticilor de la Samsung. O luai eu aşa, o învârtii şi ce să vezi: nu se porneşte decât printr-un finger slide pe touch screen, afurisita. Şi cum o pornii, ţuşti!, din ea sări un sistem de operare Android cu totul şi cu totul de aur. Mare pezevenghi!"
Stilul 5: "El călătoreşte mult"
Crez: "Nu contează cum scrii, ci de unde"
Mostră: "Salutări din îndepărtatul Kiribati...N-am avut timp să vă istorisesc noile mele aventuri prin lume...netul se găseşte greu prin această parte de lume...Totuşi, citindu-mi, cu greu, mesajele care le-am primit de la voi, si sunt foarte multe, am primit şi mai multe mesaje de la mulţi pui care mă întrebau cum reuşesc eu să trec strada atât de uşor...Ei bine...dragii mei pui...vă răspund de-aici, din îndepărtatul Kiribatii...de-a lungul vieţii mele de călător, pot spune, că am trecut peste foarte multe străzi...poate mii...poate zeci de mii...Sigur, la început mi se părea complicat...dar până la urmă totul a devenit foarte simplu...Totul e să crezi în tine. Dar despre asta în următorul episod din această parte de lume. Până atunci, vă aştept comentariile pe tema: voi cum faceţi să treceţi strada?"
Stilul 6: "Ea călătoreşte mult"
Crez: "Toată lumea e în mine"
Mostră: "Mă plimb, mă pierd, mă regăsesc şi mă pierd din nou printre alei şi pietre şi arbori ce poartă în coroane atâtea poveşti, atâtea miresme şi semne tainice pe care doar călătorul ştie să le descifreze adevăratele înţelesuri. Chiar, poate v-am spus, poate nu, dar străzile au pentru mine un farmec aparte, traseul lor, când unduios ca un râu, când drept şi riguros ca o...dar nu despre asta vreau să vorbesc aici şi acum. Nu aici şi nu acum! Sunt departe, atât de departe încât, pentru a mă regăsi, mă oglindesc în tot ce văd în jur: în glasurile cristaline ale copiilor, în soarele care se joacă gingaş cu norii, în zâmbete şi în culori. Iar puiul acela galben care trece strada nu-i decât imaginea mea la scară. Eu, trecând strada cerului şi strada mării, peste continente..."
Stilul 7: "Hi Speed Camera" (100 clişee pe secundă)
Crez: "Cuvintele sunt prea sărace"
Mostră: "Eu personal cred că ne complăcem prea mult în acest marasm social, în acest trend descendent al fiinţei noastre umane. În condiţiile în care s-a ajuns în zilele noaste că practic până şi un banal pui de găină, poate să-şi ia inima în dinţi şi să facă un pas înainte, un pas decisiv, spre împlinirea personală, mă întreb, şi pe bună dreptate, de ce noi toţi la un loc, fiinţe umane evoluate, nu reuşim să ne învingem această teamă ancestrală, să rupem zăgazurile şi să fim un tot unitar, un întreg. Nu, nu e prea târziu, niciodată nu e prea târziu. Şi da, cred cu tărie că încă nu este totul pierdut. Apropo de asta, dacă nu cumva memoria îmi joacă feste, ţin minte clar un citat celebru care spunea aşa: Ce a fost mai întâi, puiul sau găina? Eu sunt absolut convinsă că puiul, vă spun, şi din punct de vedere logic sunt absolut sigură că am perfectă dreptate."
Stilul 8: "Militanta Q7"
Crez: "PE CARE mi-ai cumpărat-o, nu CARE mi-ai cumpărat-o, baby"
Mostră: "NE-AM SATURAT! PÂNĂ CÂND O SĂ MAI TREACĂ PUII NOŞTRI STRADA, RUPÂNDU-SE DE LA TRUPUL MAMELOR LOR? PÂNĂ CÂND TINERII ACESTEI ŢĂRI VOR LUA CALEA PRIBEGIEI, SECÂND ACEST PĂMÂNT DE TINEREŢE ŞI ENERGIE? PÂNĂ CÂND CEI CE NE CONDUC NE VOR TRATA CU DISPREŢ ŞI NESIMŢIRE DUSĂ PÂNĂ LA NEPĂSARE? VOI NU VEDEŢI CĂ NE ÎNDREPTĂM ÎNTR-O DIRECŢIE COMPLET GREŞITĂ? VOI NU VA DAŢI SEAMA CĂ CEEA CE FACEŢI VOI E O CRIMĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNILOR ŞI A ROMÂNIEI, PÂNĂ LA URMĂ? AJUNGE! NE-AM SĂTURAT! VĂ INVITĂM ALĂTURI DE NOI, ÎN MIŞCAREA CELOR SĂTUI DE ROMÂNIA LOR! VENIŢI ALĂTURI DE NOI! ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI MULŢI!"
Stilul 9: "Mi-am făcut blog"
Credo: "Acum mă citeşte o lume întreagă!"
Mostră: "Bună, dragilor, bună, dragelor, ce mai faceţi, long time no see, cum se zice pe aici pe net. După cum vedeţi, mi-am făcut ÎN SFÂRŞIT blog. Era şi momentul o să spuneţi. Mărturisesc că sunt puţin descumpănită în faţa colii digitale albe de hârtie. Dar pentru că, asta ştiu şi eu, nu vreţi să-mi citiţi elucubraţiile, am să încep prin a vă dezvalui ce am aflat de curând: puiul a trecut strada! Acum să te ţii! Puteţi prelua ştirea dacă vreţi, haha, o să ajung mai celebră decât Raluca sau cum o cheamă pe fata aceea care semnează Andressa! Staţi pe-aproape, nu plecaţi nicăieri, mă simt inspirată azi. Muah (sau cum se zice pe net)!"
Stilul 10: "VJ-ul mut"
Credo: "Un embed face cât o mie de cuvinte"
Mostră:
Stilul 11: "Arhimede" (un punct fix şi răstorn lumea)
Credo:"Gândesc mai mult ca mulţi"
Mostră: "Asta cu puiul care a trecut strada mi se pare cam trasă de păr. Zic, nu dau cu parul: nu cunva strada a trecut pe sub pui şi nu invers? Sau greşesc? ;-)"
Inginerii şi sub-inginerii noştri au luat sub aripi fotografia, publicitatea şi media. Jurnaliştii se ocupă de marketing, consultanţă, trafic de influenţă sau de arme. Militarii mor de-atâta pace.
Idolii TV oferă oral şi normal, curvele se implică în politică, internă, externă, internă, externă. Deputaţii au grijă de rating, analfabeţii de scris, merge treaba.
Juriştii fac finanţe, finanţiştii fac sănătate publică, medicii fac Italia, italienii fac agricultură, ţăranii vânzându-şi pământul şi vitele ca să cumpere jucători.
Uitându-mă la topul celor mai bogaţi oameni din lume, observ că până şi hoţii noştri îşi petrec majoritatea timpului alături de cei dragi.
În Bulgaria au promis să fie cuminţi dacă le pune apă.
În Maroc se caută apă pentru bulgari.
În Muntenegru s-a descoperit că nu suntem singuri în Univers.
În Thailanda, Ernest Hemingway s-a sinucis a doua oară, trăgându-şi o nucă de cocos în cap.
Domnul Phon vindea banana cu 5 baht bucata. Atâta costa, atâta plăteai, nu existau discuţii. Domnul Phon lua banii, îi băga în buzunarul şorţului, tu luai banana şi-ţi vedeai de drum.
Apoi au apărut backpackerii. Cum citiseră în Lonely Planet că un călător adevărat negociază totul la sânge, backpackerii au insistat să ia banana cu 2 baht bucata. N-a mers. Au renunţat. Nu pentru că banana era scumpă, ci pentru că nu concepeau să plătească pe ea atât cât face. Asia nu e Europa. Bananele au început să se storcoşească pe tarabă. Alungau clienţii şi atrăgeau insectele.
Prin roiul de muşte care-l înconjurase, o idee îşi făcu loc spre capul derutatului nostru negustor: Phon, ce-ar fi să scumpeşti tu banana?
Şi astfel rate card-ul bananei ajunse la 10 bath. Backpackerul veni, o negocie cu pricepere, lăsă doar 5 baht în şorţul domnului Phon şi plecă la drum cu banana în mână. Pe fond, nimic nu se schimbase. Încă.
Adevărata şi ireversibila scumpire a bananei s-a consemnat în ziua în care un bărbat chel dar bărbos opri în faţa tarabei domnului Phon şi întrebă într-o engleză cu accent rusesc: