Copilul mort L-a dus pe Dumnezeu la groapă,
I-a tăvălit pământ peste Veșminte,
Și-a șters sudoarea și s-a sprijinit de cruce;
În noaptea-ceea a-nțeles că Luna minte.
A doua zi au apărut și pescărușii,
Vuiau din aripi și țipau după chiolhan.
Copilul mort le-a dat de înțeles că-i noapte
Și și-a spălat, trudit, picioarele-n ocean.
La orizont a răsărit o stea bolnavă.
Tornada în coral și-ascute dinții.
Privind la cerul mort, la apa moartă,
Copilul mort își blestemă părinții.
1 aprilie 1996.
Postări
