30 octombrie 2007

29 octombrie 2007

Trafic.ro

In sfarsit, m-am inscris si eu pe Trafic.ro
Am pus scriptul unde m-am priceput. E in josul paginii.
Sunt chiar curios ce cifre o sa-mi dea.
Vorbim.

28 octombrie 2007

Stiri

1. Fotograful Nicolae Cosniceru a dat drumul unei banci de imagini online. Preturile fotografiilor variaza intre 60 si 600 de euro, functie de dimensiunea la care sunt achizitionate. Vedeti aici.

2. AmazingRace (the other side of me) a publicat o lista de destinatii pe care exista inca zboruri ieftine pentru Revelionul 2008. Cititi-o si hotarati-va repede, ca biletele se dau ca painea calda in perioada asta.

3. Hartmut Kozok de la Tribal DDB Hamburg vine miercuri la Internetics ca sa povesteasca despre campania virala "Horst Schlammer Blog" pentru Volkswagen. Inca mai e loc sa va inscrieti.

4. Steaua a luat bataie de la Universitatea Cluj si, pentru prima data in cariera mea de stelist, ma bucur.

27 octombrie 2007

In numele bio-dieselului

Ziceam intr-un articol mai vechi ca eu nu cred ca biodieselul e o solutie. Si explicam si de ce.
Am avut nesansa sa intalnesc un mare argument in favoarea discursului de atunci. L-am filmat.

In Borneo, Malaezia, milioane de hectare de padure tropicala au fost si sunt rase de pe fata pamantului pentru a face loc imbecilelor plantatii de palmieri. Care n-au ce sa caute acolo unde sunt saditi. E rau si pentru jungla, e rau si pentru ei.

Din fructele palmierilor se extrage un ulei. Din uleiul respectiv se fac, pe de o parte uleiuri alimentare si, mai nou, de cand a dat tata Bush Junior directiva, se face biodiesel. Cu cat mai mult biodiesel va fi necesar, cu atat mai multa jungla va fi distrusa.

Ei cica incearca sa opreasca deforestarea. Dar interesele sunt mult mai mari si dezastrul va continua.

Plantantiile de palmieri, dupa ce ca sunt cladite pe mormantul junglei, nu sunt capabile nici macar sa-i ia locul defunctei paduri. Intr-o plantatie nu pot trai animale salbatice. Cel mult serpi si soparle.

Dupa un timp, solul saraceste (pentru ca iese din circuitul vietii, asa cum dicteaza adesea monoculturile), productia scade si e nevoie de noi terenuri. Care ghiciti de unde sunt luate...de la mama jungla.

Palmierii morti nu sunt buni nici macar pentru cherestea.

24 octombrie 2007

22 octombrie 2007

Cativa dintre oamenii pe care i-am intalnit


Lora, stewardesa romanca de la Qatar Airways (pe care am cunoscut-o zburand de la Roma la Doha)


Hana (pe care am cunoscut-o la Bucuresti, dar am reintalnit-o la Singapore)


Joe, ghidul de la SJR (pe care l-am cunoscut la Sepilok Jungle Resort)


Lizzy, englezoaica viitor biolog marin, care-si scria lucrarea de doctorat in timp ce voluntaria la Sepilok Orang Utan Rehabilitation Centre


Micii vecini ai lui Joe (pe care i-am cunoscut in Sandakan; tin minte doar ca pe cel din dreapta il cheama Mustafa)


Familia lui Joe, in casa careia am petrecut Hari Raya (i-am cunoscut in Sandakan)


Stuart, fermierul australian cu care am baut un vin pe faleza in Sandakan

Precious si mamica ei (pe care le-am intalnit in insula Coco Loco, Filipine)

Andrey (pe care l-am intalnit tot in Coco Loco)


Stafful de la Coco Loco Island Resort

Doamna Gloria, patroana karaoke barului din Roxas, Palawan, Filipine


Tyson si Joe, doi americani care lucreaza in Irak si se distreaza in Puerto Princesa, Filipine

Am zburat cam mult




M-am trezit la 4 dimineata (in Romania era 11 noaptea).
Am zburat din Singapore pana la Doha. 8 ore si jumatate.
Am stat in aeroportul qatarez 3 ore. Am gasit, pana la urma, internet wireless si am chatuit cu un prieten din Urziceni. Pompieru Florian, tre' sa-l stiti.

Pe urma am urcat din nou in avion. Am mai zburat 5 ore si jumatate. Mi-a iesit pe nas si aproape am terminat cartea pe care o cumparasem dimineata din Singapore.

La Roma e frig si bate un vant napraznic. Avioanele aterizeaza de parca ar sta, asa de tare bate vantul dinspre nord.

Taximetristul care m-a luat de la aeroport nu intelegea o boaba de engleza. Am bajbait o jumatate de ora pana am gasit un bancomat, ca sa scot Euro si sa-i platesc cursa.

La hotelul Aran Blue unde stau mai sunt cazati 6 oameni. N-are wireless. Personalul hotelului consta intr-un receptionist cu fata de traficant de carnati, un hamal cu fata de mutant si o barmanita purie care nu sta la bar. Hotel de 4 stele, 150 de Euro pe noapte, in Cetatea Eterna, unde e bezna si frig.

Camera da la mare, dar nu vad marea din cauza intunericului. Vad doar avioane aterizand, aterizand, aterizand pe Fiumicino, cativa kilometri mai in spate.

Uitandu-ma cata lume debarca in continuare la Roma, mi-e clar ca iminentul faliment al Alitaliei nu poate fi pus decat pe seama unui management catastrofal.

Maine la 12 iau Taromul si el ma duce la Bucuresti.

Peste doua ore, baietelul de mai sus, Andrey, baiatul Dive Masterului din Coco Loco, isi va lansa din nou camionul la apa.

Am senzatia ciudata ca nu ma intorc acasa, ci ca de acolo vin.

20 octombrie 2007

Raul si raul




In cartierul Makati din Manila, adica exact zona unde am stat noi acum cateva zile, 8 oameni si-au pierdut viata intr-un atac cu bomba asupra unui centru comercial. Ceva mai spre sud, in Palawan, eu am fost sa vizitez raul Sabang si am facut poza de mai sus. Maimutele au scapat de atac pentru ca sunt sarace si nu-si permit sa mearga la mall in Makati.




Iar cand au nevoie de o Cola Light, o fura de pe mesele turistilor, asa cum demonstreaza imaginea de mai sus.


Pentru filipinezi, atacurile cu bomba fac parte din viata cotidiana. E un baiat pe-aici, pe nume Abu Sayaf, un fel de Bin Laden filipinez care, in numele islamului, comite tot felul de pradaciuni. In fapt, e un bandit ordinar incotosmanat in vesta anti-glont a Coranului.

Despre Abu Sayaf am aflat cand eram pe Coco Loco.

Oamenii spun ca obisnuieste sa atace si in zona asta, in special insulele care adapostesc resorturi turistice. Rapeste turistii, cere rascumparari si, daca nu le obtine, ii omoara. Atat despre rau. Acum despre rau.




Raul Sabang e cel mai lung rau subteran navigabil din lume. Ca sa ajung la el a trebuit sa merg 2 ore si jumatate cu o masina prin drumurile desfundate din jungla, apoi sa ma urc intr-o coaja de nuca ce m-a dus pe mare pana la varsarea raului, apoi sa ma urc intr-o coaja de nuca si mai mica, vaslita de un domn batran si hatru. Pe ultima coaja de nuca am intrat in pestera pe care si-o croise raul timp de milioane de ani ca sa ajunga la mare. Cata vointa...dar si deadline relaxat...



Copiii din satul Sabang.


M-am intors la hotel acum o jumatate de ora. Spre surpinderea mea, toata gradina interioara (spre care da si balconul camerei mele) e scena unei nunti de bogatasi locali. Printre invitati se afla si primarul din Puerto Princessa. Cate insule o mai avea si asta...nici nu vreau sa ma gandesc.



Nunta bogatilor. Nici manele, nici manile.


Am vorbit pe chat si cu Hana mai devreme. E in Kuala Lumpur cu Alex (bun venit in Asia) si o ard pe net pe la cafenele. Invidia mea creste pe masura ce momentul plecarii de aici se apropie. Maine zbor inapoi la Singapore, pe urma spre casa.

Restul povestii de azi si imagini de pe rau, la AmazingRace.ro, cand oi apuca sa le pun.

19 octombrie 2007

New world, new friends




Va salut.

M-am intors cat de cat la civilizatie si la wi-fi-ul ei. Va scriu din Puerto Princessa, Palawan, Filipine. Ploua de rupe - pentru prima data din ziua in care am ajuns. Stau la hotelul "Dolce Vita" si, in afara de mine si de Crina mai sunt 3 cupluri. Ei - albi occidentali. Ele - localnice. N-am nici un motiv sa cred ca se afla aici in luna de miere. Miroase a orgii pe-aici.


In fine. Abia m-am intors din insula Coco Loco. Am avut noroc. A fost misto. Pe Google Earth e un punct mic, fara nume, la cateva mile de coasta Palawanului, in marea Sulu. E o insula foarte mica, cea mai mica pe care am pus piciorul pana acum. Dealtfel, o vedeti mai sus. Poza e facuta de la 20 de pasi de tarm, cu o lentila wide. Am inconjurat-o in 10-15 minute. E mica.





Ieri am organizat un "photo session" cu locuitorii insulei, mai exact cu fetele care lucreaza la Coco Loco Island Resort. In afara de ele, mai traiesc aici o familie de pescari si familia dive masterului (un german care s-a insurat cu o filipineza si au facut un baietel dragalas)


In poza de mai sus o vedeti pe Joanne de la Coco Loco Resort impreuna cu Precious, fetita bucataresei. Le-am promis ca le fac vedete internationale si ma tin de cuvant :-)


Mai multe pe AmazingRace.ro

14 octombrie 2007

Unii se culca, altii se trezesc; the world is not that flat


Foto (c) Bradut Florescu 2007

Nedreapta e viata asta.
Pe cand voi urmariti ultimele secvente din Dan Diaconescu Direct, bietul de mine e treaz de jumatate de ora.

Daca m-as fi trezit asa devreme si in afara vacantelor, as fi ajuns foarte departe, poate chiar director.

Aici e aproape 8 dimineata. Trebuie sa prind un taxi pana la aeroport si o sa fie greu, intrucat o treime din taximetristii de aici sunt musulmani si sarbatoresc Hari Raya. Nici nu vreau sa imi imaginez ce-o fi fost azi-noapte in oras dupa o luna de Ramadan...

Cu ajutorul lui Dumnezeu, peste 5 ore sunt la Manila. V-am zis ca sa stiti de mine daca va intreaba careva "bai, unde l-am pus pe Bradut?"

Daca gasesc internet, va mai scriu. Si aici si aici.

13 octombrie 2007

Salutari din Sandakan, Borneo, Malaezia, World!


Foto (c) Bradut Florescu, 2007








Gata. M-am intors in Singapore si mor de frig in hotel. Afara sunt 30 de grade, in camera sunt 16. Nu glumesc. Aerul conditionat urla dezlantuit. Poti sa-l dai mai incet, nu si mai cald.

Am intalnit o situatie incredibila: avionul din Sandakan a ajuns la destinatie cu O ORA MAI DEVREME decat era programat. Stewardesa mi-a explicat ca e de la vanturile prielnice care ne-au batut din spate. Avand in vedere ca am scurtat un drum de 2 ore 45 la 1 ora 45, inseamna ca, undeva, pe drum, am trecut bariera sonica intr-un Boeing 737 :-)

Pe oamenii de mai sus i-am intalnit azi, in ultimele ore petrecute in Borneo. Sarbatoreau - si inca sarbatoresc - Hari Raya, varianta malaeziana a sfarsitului de Ramadan. A fost o zi minunata, pe toti Dumnezeii, ca sa zic asa.

Ziua de ieri a fost si mai si. N-am apucat inca sa ma adun, sunt mort de oboseala dupa o saptamana de trezituri la 6 dimineata. Am reusit doar sa mai pun un articol pe AmazingRace.ro.

Munca grea calatoriile astea...

11 octombrie 2007

Sandakan, Borneo: Ce-am mai vazut, cu cine m-am mai intalnit


All photos (c) Bradut Florescu, 2007

M-am intors din jungla, sunt in Sandakan, orasul-port intemeiat la marginea lumii de catre taietorii de lemne (Doamne, ce-i urasc...). Vaporul de mai sus e parcat cateva sute de metri in dreapta mea. L-am fotografiat de la fereastra hanului unde stau, pentru 10 euro pe noapte (aer conditionat, apa calda, vedere la mare).



Am cerut o bere Tiger si niste hot dogs foarte hot. La terasa Bistro Cafe unde stau sunt ospatarite dragute si internet wireless. N-as fi zis ca poti gasi asa ceva aici.

L-am citit pe Tolontan mai devreme, am vazut ca Steaua a invins cu greu la Mioveni, nu mi-e dor de casa. Acum doua nopti, am intalnit in jungla niste olandezi. Printre altele, am discutat despre meciul Romania-Olanda de saptamana viitoare. Ni s-a parut un subiect stupid si ne-am oprit.

Mi s-a terminat bateria. Un baiat care lucreaza aici a tras un prelungitor peste toata terasa ca sa am curent sa scriu. L-am intrebat de unde e. Din Zamboanga, Filipine, 17 ore cu vaporul de aici. Am vazut vaporul plecand si abia m-am abtinut sa ma urc la bord. Terima Kasih Baniak, Harbour Bistro Cafe!




Poimaine plec si eu in Filipine, pe un drum ceva mai lung...cu avionul, prin Singapore, Manila si Puerto Princesa. Sunt bine. Nu va faceti griji, daca v-ati facut.

Salut Kit, salut Chiriac, salut Cocoshoole, salut Danieloctavian, salut Mircea, salut Iuliani.

Restul povestii pe amazingrace.ro, evident.

Nu mi-e dor de casa, dar alta n-am.

5 octombrie 2007

4 octombrie 2007

3 octombrie 2007

Pe drum spre rude: sunt in Doha

Am ajuns in capitala Qatarului cu o intarziere de doua ore. La ce puteam sa ma astept de la un personal de aeroport italian si un capitan de aeronava iranian...
Partea draguta e ca de sectorul nostru s-a ocupat o stewardesa romanca. Ne-a rugat sa va transmitem tuturor salutari, ca s-a saturat de Doha si ca ii e dor de voi.
Acum stau in picioare la un internet gratuit si limitat in timp si n-am vreme sa pun poze; o sa le pun cand reusesc sa ajung la un internet unde se sta jos.

Am plecat in vizita la niste rude mai indepartate



Intristat de infrangerea Stelei si de traiul printre oameni, maine dimineata plec la niste neamuri din care m-am tras. Ma despart de ele doar 3% cod genetic si 15.000 de kilometri.
O sa incerc sa va povestesc cat mai des cum decurge regasirea. Atat pe prezentul blog cat si, mai in detaliu, pe Amazing Race Ro. Ca "Surprize" n-am.
Ma-ntorc pana la meciul de-acasa cu Sevilla. Pana atunci imi tine locul Tolontan :-)

2 octombrie 2007

Steaua - Arsenal: Un gol si niste poze de la meci


(c) Bradut Florescu 2007

Eu cred ca exista doua meciuri: unul care se joaca pe teren si unul pe care-l vad cronicarii si conducatorii. Din stadion nu s-a vazut ca Steaua ar fi jucat bine. Neaga si Dica au fost nuli. Romeo Surdu a jucat intr-o echipa numai a lui; a reusit la perfectie sa urce in atac cand ai nostri se aparau si sa coboare in defensiva cand era nevoie de el pe extrema. Baciu a fost neasteptat de bun in coasta lui Adebayor. Emeghara a confirmat. Victoras....e micutz, nu poate inca. Hai cu pozele, ca am vorbit destul.


Inainte de meci, Pedrazzini a stat un sfert de ora si s-a uitat la teren. Smarandescu a pazit iarba sa n-o manance oile vecinului.


Nenea asta a stat in spatele meu si a bagat niste poante mortale.


Lovin a vazut meciul de la "tribuna fetelor", alaturi de neveste, gagici si Vatca.


Surdu nu e Mutu.


Adebayor n-a putut sa-i ia lui Baciu decat tricoul.


Emeghara i-a multumit lui Dumnezeu dupa meci. S-o fi referit la Dumnezeul lui sau la al lui Gigi?


Nesule, decat sa razi mai bine te-mpiedici in fatza lu domnu in costum, ca te face vedeta si ajungi la televizor.

A, o faza misto, sa nu uit: la intrarea pe stadion, ma opreste un badigard.

zice "Nu puteti intra cu aparatul foto"
zic "De ce?"
zice "Are peste 8 megapixeli"
zic (socat) "Are ceeeeeeeeee?"
zice: "8 mega, 8 megapixeli"
zic "nu, are 6.1, chiar daca pare mare"
zice "bine, atunci intrati".

Ne-am dat dracului de tot in tara asta...

Kent Tek Point: s-a cam exagerat cu probabilitatile


Dupa 14 incercari inca nu castigasem nimic. Am lasat special numarul 13 la final ca sa il fortez sa-mi poarte noroc.


Ura! Am castigat inca un pachet promotional. La a 15-a incercare din 15 posibile.

Va reamintesc ca este a treia oara din trei cand mi se intampla sa castig dupa ce-am trecut prin numarul maxim de incercari posibile. Asta in conditiile in care regulamentul promotiei stipuleaza ca sansa de a castiga un premiu, oricare ar fi el, este stabilita printr-un altgoritm aleatoriu.

Revin si intreb matematicienii: care e sansa - statistic vorbind - ca la toate 3 incercarile, desi am folosit combinatii diferite de numere - sa castig de fiecare data la ultimul numar jucat? In mod normal, este egala cu aceea de a castiga la primul numar jucat. Numai ca mie nu mi s-a intamplat asa...

Pentru mine cel putin, probabilitatile au devenit certitudini: e virusat calculatorul.

Dupa ce termin pachetele pe care le-am luat ca sa-mi fac ambitia, ma las de fumat.

Multumim, Sputnik!



Acum 50 de ani, pe 4 Octombrie 1957, Uniunea Sovietica lansa cu succes primul satelit artificial al Pamantului, Sputnik 1. "Sputnik", care inseamna in limba rusa "tovaras de drum", era echipat cu un mic emitator radio, care a putut fi receptionat all-around-the-world timp de 3 saptamani, pana cand i s-a terminat bateria. Micutul satelit, un pic mai mare decat o minge de baschet, a mai orbitat in jurul planetei inca 6 saptamani, apoi s-a dezintegrat. Era doar primul satelit, nu si cel mai rezistent.

O luna mai tarziu, pe 3 noiembrie, "Sputnik 2" o ducea in spatiu pe Laika, prima fiinta vie trimisa in cosmos si prima victima a acestuia.

Multumesc, batranule Sputnik. Multumita tie, pot acum sa ma uit la CNN, sa vorbesc la mobil cu oameni din Indonezia sau SUA si sa ma orientez prin GPS in lumea larga. Spasiba.