Se afișează postările cu eticheta cazare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cazare. Afișați toate postările

29 noiembrie 2010

My this and your this

La hotel in Medan.
- hello, can you hear me?
- yes, sir.
- this is room 309.
- no.
- what do you mean? This IS room 309
- no, sir. This is room service.
- I mean THIS is room 309, the room I'm calling from
- sorry, sir, this is room service. For calling room 309 please dial 8309.

12 decembrie 2009

10 decembrie 2009

7 decembrie 2009

1 decembrie 2009

28 noiembrie 2009

Banyan Tree Phuket.














Sa vi le prezint:
- SPA Pool Vila - incepand de la 600 de euro pe noapte
- Double Pool Vila - incepand de la 1200 de euro pe noapte.
De Sarbatori, inmultim cu 3.
Nu stiu sigur, ca n-am intrebat, daca in banii astia intra si micul dejun. Pentru detalii si comenzi intrati pe site-ul Banyan Tree.
Si-acum, hai sa spargem o banca.

15 noiembrie 2009

Lacul


Marile si oceanele sunt ca baietzii aia cei mai solizi din clasa: pentru ca sunt mari, inalti, puternici, nu trebuie sa mai demonstreze nimic. De aceea, nu se omoara nici cu sportul, nici cu invatatura.

Cei mai mici, mai firavi, mai pirpirii, cei al caror proces de crestere n-a inceput inca sau, daca a inceput, pastreaza un ritm mai discret, sunt fortati de selectia naturala sa puna mana si sa toceasca la matematica si fizica, sa invete sa cante la chitara si sa scoata recordul clasei la 60 de metri plat. Forta bruta poate fi gestionata doar prin inteligenta, poezie sau fuga.

Am facut acest lung - si poate imperfect - expozeu pentru a justifica de ce ma aflu pe malul lacului Toba. Am parasit Golful Thailandei si casa de pe plaja ca sa ajung aici, sa plutesc practic pe craterul unuia dintre cei mai dementi vulcani din istorie pentru ca, desi marile si oceanele ma farmeca, adevarata magie, misterul, poezia, le gasesc intotdeauna de o suta de ori mai intense in preajma micilor si cristalinelor lacuri.

Acum sa fim intelesi: cand te uiti la Lake Toba nu-ti vine sa-i strigi "micutzuleee". E cel mai mare lac din Asia de Sud-Est si cel mai mare lac vulcanic din lume. Sa continuam cu superlativele? Se crede ca eruptia care i-a dat nastere acum 100.000 de ani a fost cea mai masiva din istorie, ucigand cvasi-totalitatea fiintelor vii din Asia si Africa acelor vremuri. Populatia umana a fost redusa la cateva mii de exemplare. Daca vulcanul ar fi fost doar un pic mai hotarat, Pamantul de azi ar fi supranumit "planeta delfinilor" (in cazul in care ar avea cine sa-l supranumeasca).

Privind harta, ai impresia ca asisti la o matrioska geologica: in mijlocul Oceanului Indian vezi insula Sumatra. In mijlocul insulei vezi lacul Toba. In mijlocul lacului vezi insula Samosir (despre care indonezienii spun, cu mandrie, ca e la fel de mare ca Singapore). Iar in mijlocul insulei vezi inca un lac: Sidihoni. Nu m-ar mira ca, printr-un siretlic vulcanic, sa apara o insula si in mijlocul acestui lac.

Pentru un fotograf, e o destinatie frustranta. Peisajele sunt prea vaste si prea complexe pentru a incapea pe senzorul camerei. Sunt straturi-straturi de povesti vizuale. In spate - munti cu forme fluide, apoi plantatii de cafea, legume sau tapioca, bivoli, capre si cai pascand pe pasunile de un verde imposibil, apoi lacul, cu apele lui adanci si calde, cu barcile lui de pescari, cu casele traditionale insirate pe maluri, cu bisericile catolice si monumentele inchinate celor disparuti. Apoi povestea se reia, de jur imprejurul lacului, cu alti munti fluizi si alte plantatii si alte biserici.

Ca de-atatea ori in calatorii, vii pentru ceva si gasesti altceva. Frumusetea naturala a locului e pusa in balanta de frumusetea oamenilor care-l populeaza. Se numesc Bataks, au venit acum cateva sute de ani din nordul Thailandei si sunt - in orice acceptiune posibila - niste oameni foarte speciali. Fosti mari razboinici si cunoscuti pentru obiceiul de a-si manca invinsii, Batacii de azi se decupeaza din peisajul Sumatrei prin chipurile lor cu trasaturi puternice, prin credinta in Iisus Christos ca mantuitor al sufletelor si printr-un talent muzical iesit din comun. In timp ce la doar 70 de kilometri distanta, compatriotii indonezieni ingenuncheaza la auzul vocii muezinului, ferindu-se de desfrau si de alcool, batacii petrec seara de seara cu Tuak (rachiu de palmier) cantand din voci, chitari, sticle, furculite si orice alt obiect care poate emana un sunet melodios. Daca sunt 3 oameni la masa, se canta pe 3 voci. Daca sunt 7, se canta pe 7. Nicio nota falsa, nicio stridenta. La orice coltz de strada - coruri de ingeri slab alcoolizati.

Am ajuns aici acum 3 zile si, daca mai aveam cat de cat notiunea timpului, acum am pierdut-o definitiv. Stiu ca pe 17 trebuie sa plec dar nu stiu ce zi e azi, daca e luni sau joi. Ma trezesc cand la 6 dimineata cand la 11 cu aceeasi senzatie ca acum a inceput ziua. Cu senzatia ca aici nu poti pierde timpul pentru ca n-ai niciun control asupra lui. Nu exista un timp al tau. Exista un singur timp, care pluteste ca un soim in jurul insulei, descriind cercuri largi, intr-un zbor care a inceput acum 100.000 de ani si nu se va sfarsi niciodata.



Destinatie: Lacul Toba (Danau Toba)
Altitudine: 903 metri
Amplasare: in centrul provinciei North Sumatra, Indonezia
Cum se ajunge: din Kuala Lumpur sau Jakarta se zboara pana la Medan (1.5 ore), apoi se ia autobuzul pana la Parapat (5 ore), apoi vaporasul pana la Tuk Tuk, pe insula Samosir (45 de minute). Vaporasul te lasa in fatza hotelului, oricare ar fi el.

Costuri:
Cazare la un resort mid-range: 8 euro de camera pe noapte (cu apa calda)
O portie de mancare: 1 euro
O bere mica: 1 euro
Inchiriere motoreta pentru o zi: 5 euro, benzina inclusa

21 octombrie 2009

Cazari in Thailanda: Malibu Beach Resort, Chaloklum, Koh Pha Ngan













E la 20 de palmieri distanta de casa mea. In afara de nume - complet cretin - restul e super-ok. Clientii cu care am vorbit erau multumiti de conditii, de liniste, de piscina mare si de mancarea buna-ieftina de la beach restaurant. In plus, e foarte curat, iar bancul de nisip alb din fatza resortului si copaceii ca niste umbrelutze sunt o chestie de mare efect.

50 de euro pe noapte per room pentru un bungalow cu aer conditionat si apa calda, fie el si pe plaja. Asta pana in 21 decembrie. De pe 21 pe 5 ianuarie e 70. Mic dejun inclus.

10 octombrie 2009

Gone with the raft



O masina pana la aeroport, un avion pana la Istanbul, alt avion pana la Dubai, altul pana la Bangkok si inca unul pana la Samui. De aici, un microbus pana la port, un catamaran pana in Koh Pha Ngan si un taxi pana la Haad Salaad. Door to door, am facut 26 de ore.

Abia dupa ce-am ajuns, curatandu-ne de drum la o Singha rece, am aflat ca Ioana, Cristi si Andrei nu mai zburasera niciodata cu avionul. S-au descurcat admirabil. Nu le-a fost rau sau frica, nu s-au ratacit prin aeroporturi, iar baietii au reusit sa sit raga un pui de somn intre Dubai si Bangkok.

Pentru ca am venit sa stam mult timp, nu ne-am aruncat la cine stie ce cazari. Locuim in niste bungalowuri mititele la 2 minute de mers de plaja. 500 de bahti pe noapte, echivalentul a vreo 50 de RON. Casutzele beachfront sunt 800 de bahti pe noapte. Le lasam altora, sperand ca vom avea parte de sufficient beachfront in urmatoarele luni.

Ieri si alaltaieri am luat scutere si am luat insula la inconjurat sa ne cautam o casutza de inchiriat. Am evitat sudul insulei (zona Haad Rin) pentru ca e aglomerat si scump. Si pe-aici pe la noi e cam scump, iar plaja de la Haad Salaad e mica. Pe toata coasta de vest plaja e foarte ingusta si punctata de mangrove si uleioase pontoane pescaresti. In est, cu foarte mici exceptii, nu exista plaje. Ne-a ramas nordul si am ales zona Chaloklum, una dintre cele mai linistite si mai ieftine de pe toata insula.



Am gasit destule case, unele foarte dragutze. Marea lor problema e ca sunt mici. Noi vom fi 5 (si, de la anul, 6) si avem nevoie de minimum 4 camere, plus una “de oaspeti”, pentru prietenii care s-au inscris deja la o vizita pe-aici. Cele mai mari case pe care le-am gasit aveau trei. Majoritatea – una sau doua. Am fost nevoiti sa inchiriem doua, aflate la 50 de metri una de alta. Prima, chiar pe plaja, are o veranda imensa care da spre mare. A doua e ceva mai in spate, are vedere la padurea de palmieri, dar e mai solida si mai spatioasa. Dupa cateva maraieli, am decis sa le lasam Ioanei si lui Cristi casutza de pe plaja (“ca e si ei tineri”) si sa o luam noi pe cea din gradina. Oricum, suntem pe waiting list la o alta casa pe plaja, ocupata momentan de niste francezi care au luat-o pana in ianuarie.

Dupa Full Moon Party insula e golita de turisti. Azi-noapte am luat o sticla de rom si doua de cola si-am avut toata marea doar pentru noi. Am preparat cuba libre stand cu fundul in apa si am baut-o facand pluta. La un moment dat ne-a apucat o harjoana bahica, Cristi mi-a pus piedica, mi-am pierdut echilibrul si, incercand sa protejez romul din stanga si cola din dreapta, m-am sacrificat pe mine. Am cazut in apa cu eleganta unei ancore de pescador, lovindu-l in cadere pe Cristi cu sticla de rom in cap. Astazi, cand ne-am numarat, el avea un cucui iar eu eram plin de vanatai. In cadere, evident, am scapat sticla de rom. Tot din greseala, ca multe alte mari inventii ale lumii, a aparut si o noua reteta de cocktail: cuba libre cu apa de mare. Va recomand racoros.
Ioana s-a dus la masaj pe plaja si s-a intors cu un zambet orgasmic. Noi, astilalti, care ne-am mosait azi-noapte, trebuie sa asteptam sa ne treaca vanataile.



Pe la miezul noptii, Ioana a pescuit o fata care se plimba pe plaja si a invitat-o sa bea cu noi. O nemtioaica de 19 ani venita cu maica-sa in vacanta in Thailanda. Era ultima ei zi pe insula. Terminase liceul si nu se hotarase ce sa faca mai departe. Ioana a incercat s-o convinga sa se apuce de film sau animatie. Cristi i-a sugerat sa imbratiseze o cariera de traficant de armament. Eu i-am zis sa intre in publicitate si sa-si distruga cei mai frumosi ani. Andrei, ramas fara optiuni, a invitat-o sa fie prietena lui.

Pe urma ne-am apucat sa facem vocalize, convinsi ca marea si luna ne vor ajuta sa ne descoperim “vocile interioare”. Cu siguranta, putinii turisti cazati in casele de pe plaja au avut cosmaruri feroce, bantuite de monstri urlatori, capabili sa cante “ma dusei sa trec la Olt” timp de doua ore fara sa se plictiseasca.

La ora doua am revenit la camere. Copiii s-au culcat, eu am mai stat o ora pe chat cu “tzara”, sa along temerile si ingrijorarile.

Nu va faceti nicio problema, totul e perfect pana acum. Baietii s-au dus pana la nea proprietarul sa semneze hartiile pentru casa, eu stau pe veranda si ascult muzica (vedeti poza), Ioana citeste un manual de ghicit, e cald dar nu prea cald, ca bate briza. Intr-un cuvant, pasarele ciripesc. Va asteptam in vizita.

(Hai ca s-au intors baietii. Au negociat cu proprietarul si au obtinut, in pretul chiriei, un scuter. Perfect. Maine ne mutam)

10 iulie 2009

Vama, laguna si furtuna



Aveam doua proiecte de lucrat si niciun chef sa mai raman in Bucuresti. Asa ca m-am urcat in masina si am plecat la mare. Voiam un loc linistit, cu wireless (ca sa pot lucra) si piscina (ca sa nu trebuiasca sa las lucrul pentru o baie). M-as fi dus la bulgari, conform traditiei, DAR la hotelurile lor misto, cu wireless si piscina, nu ai voie cu catzei.

Astfel am ajuns la Vama Veche, judetul Constanta si m-am cazat la Hotel Laguna. Wireless, piscina, camere curate, aspect fizic placut. In plus, fiind undeva mai in camp, speram sa pot dormi peste noapte, ca sa fiu fresh azi si sa pot da gata proiectele.

Wireless-ul mergea, dar numai in preajma piscinei, unde nu puteam baga laptopul in priza. M-am dus la piscina, am descarcat documentatia si m-am intors in camera sa o citesc. Seara a decurs placut, ca sa zic asa. Am mai baut o bere si m-am bagat in pat. Sa fi fost 12 noaptea.

Sigur, muzica deja canta in toata statiunea. De fapt, cantase din prima clipa, pe mai multe voci, pe zeci de voci care incercau sa se impuna una in fata celeilalte. Cred ca Vama Veche a fost un loc linistit pana cand a dat unu' muzica tare. Unu' singur. Dupa aia au dat-o toti, ca in tara asta nimeni nu-i mai prost. Toti suntem la fel, nicio diferenta.

Dar muzica suna altfel cand incerci sa adormi. Prinsa intre somn si trezie, se loveste de peretii celor doua lumi si rezoneaza, capata ecouri infundate, cosmaresti. Am inchis fereastra camerei si muzica celor 4 cluburi dinspre sud s-a mai estompat. In schimb au inceput sa intre acordurile celor 5 cluburi dinspre nord. Pe unde? Pe geamul de la baie. L-am inchis si pe acela, ermetizand complet camera, moment in care cainele a inceput sa respire greu si zgomotos. Nu avea aer.

Masura a avut cam acelasi efect ca programul "Prima Casa". Dupa 5 minute, terasele dinspre sud, afland probabil ca am inchis fereastra, s-au relaxat si s-au dat mult mai tare. Mi-era ca daca as fi deschis geamul, l-as fi gasit pe DJ sprijinind pervazul. Acum am inteles si eu de ce lumea bea si fumeaza iarba in Vama. Daca nu esti absolut praf, n-ai cum sa adormi. Cum as fi putut eu, cu cele doua biete beri consumate, sa daram zidul care ma despartea de somnul meu?

Muzica a continuat pana la 8 dimineata, apoi s-a oprit ca prin farmec in toata Vama Veche. M-am ridicat din pat. Era sa zic ca m-am trezit, dar nu aveam din ce. Am mers sa ma spal pe dinti. Apa abia picura.

M-am dus la barul hotelului.
- E deschis?
- E deschis, da' sa nu-mi ceri cafea, ca nu pot sa-ti fac.
- De ce?
- Nu merge espressorul. S-a luat curentul in toata Vama Veche.
- Cand?
- Acum juma de ora. Da' nu e de la noi, e din 2 Mai. Cand se ia curentul in 2 Mai, se ia si la noi.

De ce nu l-ai luat, Doamne, azi-noapte?

Am baut un frappe. Macar era o zi frumoasa, insorita, plina de promisiuni pentru sun-worshippers. Clientii hotelului se carau catre plaja cu soarele-n priviri. Iar eu nu aveam nici curent, nici wireless-ul aferent si nici apa sa fac un dush, sa mai uit de necazuri.

- Pompele sunt electrice. Cand nu e curent, nu e nici apa, imi explica barmanitza.

Friedman sau Chomsky ar fi numit asta "Dominoul Tehnologiei". Eu i-am spus mai simplu, Romania.

Cand ultimul client al hotelului s-a asezat pe plaja, a inceput sa bata vantul si cerul s-a acoperit de nori in 10 minute. S-a pornit un blietzkrieg ceresc dupa reteta "Bucuresti" care a durat 3 ore. Adapostindu-se de ploaie, fireste, baietii de la Electrica n-au putut repara curentul in tot acest timp. Am stat si m-am uitat la ploaie, numarand orele pana la deadline.

"Lumina" s-a pornit pe la 14.30. M-am aruncat pe laptop si am scris primul proiect, interpretand in tot acest timp imnurile ortodoxe pe care le auzisem la biserica duminica trecuta. M-am dus langa piscina, picurii de ploaie erau mai mici si am dat send.

Daca vreti cumva sa veniti in week-endul asta in Vama Veche, va relatez ca la aceasta ora cerul e profund innorat, ca e frig si ca mai porneste cate-o ploicica la fiecare sfert de ora dupa terminarea precedentei.











UPDATE: Ma duceam spre bar, sa-mi iau o prima bere pe ziua de azi. Intr-o camera, cineva se uita la Stirile ProTV. Am auzit doar ca "este vorba despre un traumatism cranio-cerebral..."

22 octombrie 2007

Am zburat cam mult




M-am trezit la 4 dimineata (in Romania era 11 noaptea).
Am zburat din Singapore pana la Doha. 8 ore si jumatate.
Am stat in aeroportul qatarez 3 ore. Am gasit, pana la urma, internet wireless si am chatuit cu un prieten din Urziceni. Pompieru Florian, tre' sa-l stiti.

Pe urma am urcat din nou in avion. Am mai zburat 5 ore si jumatate. Mi-a iesit pe nas si aproape am terminat cartea pe care o cumparasem dimineata din Singapore.

La Roma e frig si bate un vant napraznic. Avioanele aterizeaza de parca ar sta, asa de tare bate vantul dinspre nord.

Taximetristul care m-a luat de la aeroport nu intelegea o boaba de engleza. Am bajbait o jumatate de ora pana am gasit un bancomat, ca sa scot Euro si sa-i platesc cursa.

La hotelul Aran Blue unde stau mai sunt cazati 6 oameni. N-are wireless. Personalul hotelului consta intr-un receptionist cu fata de traficant de carnati, un hamal cu fata de mutant si o barmanita purie care nu sta la bar. Hotel de 4 stele, 150 de Euro pe noapte, in Cetatea Eterna, unde e bezna si frig.

Camera da la mare, dar nu vad marea din cauza intunericului. Vad doar avioane aterizand, aterizand, aterizand pe Fiumicino, cativa kilometri mai in spate.

Uitandu-ma cata lume debarca in continuare la Roma, mi-e clar ca iminentul faliment al Alitaliei nu poate fi pus decat pe seama unui management catastrofal.

Maine la 12 iau Taromul si el ma duce la Bucuresti.

Peste doua ore, baietelul de mai sus, Andrey, baiatul Dive Masterului din Coco Loco, isi va lansa din nou camionul la apa.

Am senzatia ciudata ca nu ma intorc acasa, ci ca de acolo vin.

20 octombrie 2007

Raul si raul




In cartierul Makati din Manila, adica exact zona unde am stat noi acum cateva zile, 8 oameni si-au pierdut viata intr-un atac cu bomba asupra unui centru comercial. Ceva mai spre sud, in Palawan, eu am fost sa vizitez raul Sabang si am facut poza de mai sus. Maimutele au scapat de atac pentru ca sunt sarace si nu-si permit sa mearga la mall in Makati.




Iar cand au nevoie de o Cola Light, o fura de pe mesele turistilor, asa cum demonstreaza imaginea de mai sus.


Pentru filipinezi, atacurile cu bomba fac parte din viata cotidiana. E un baiat pe-aici, pe nume Abu Sayaf, un fel de Bin Laden filipinez care, in numele islamului, comite tot felul de pradaciuni. In fapt, e un bandit ordinar incotosmanat in vesta anti-glont a Coranului.

Despre Abu Sayaf am aflat cand eram pe Coco Loco.

Oamenii spun ca obisnuieste sa atace si in zona asta, in special insulele care adapostesc resorturi turistice. Rapeste turistii, cere rascumparari si, daca nu le obtine, ii omoara. Atat despre rau. Acum despre rau.




Raul Sabang e cel mai lung rau subteran navigabil din lume. Ca sa ajung la el a trebuit sa merg 2 ore si jumatate cu o masina prin drumurile desfundate din jungla, apoi sa ma urc intr-o coaja de nuca ce m-a dus pe mare pana la varsarea raului, apoi sa ma urc intr-o coaja de nuca si mai mica, vaslita de un domn batran si hatru. Pe ultima coaja de nuca am intrat in pestera pe care si-o croise raul timp de milioane de ani ca sa ajunga la mare. Cata vointa...dar si deadline relaxat...



Copiii din satul Sabang.


M-am intors la hotel acum o jumatate de ora. Spre surpinderea mea, toata gradina interioara (spre care da si balconul camerei mele) e scena unei nunti de bogatasi locali. Printre invitati se afla si primarul din Puerto Princessa. Cate insule o mai avea si asta...nici nu vreau sa ma gandesc.



Nunta bogatilor. Nici manele, nici manile.


Am vorbit pe chat si cu Hana mai devreme. E in Kuala Lumpur cu Alex (bun venit in Asia) si o ard pe net pe la cafenele. Invidia mea creste pe masura ce momentul plecarii de aici se apropie. Maine zbor inapoi la Singapore, pe urma spre casa.

Restul povestii de azi si imagini de pe rau, la AmazingRace.ro, cand oi apuca sa le pun.
Abonați-vă la: Postări (Atom)