Se afișează postările cu eticheta gap year. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gap year. Afișați toate postările

17 decembrie 2010

Primul an de an sabatic

Stau pe malul mării cu acea mină tristă şi posacă pe care o am atunci când stau. Peştişorul de aur încalecă valul şi se aşează pe un şezlong de plastic, la doi metri în stânga mea.

- Ce faci?
- mmm
- Eşti fericit?
- mmm.
- Zi mai tare, că nu te aud.
- MMM!

Peştişorul sare de pe şezlong şi începe să se tăvălească isteric prin nisip, aşa cum face orice părinte care-a sacrificat totul pentru odrasla sa, ajunsă acum la vârsta nerecunoscătoare a maturităţii. Peştişorul urlă aşa cum numai peştişorii ajunşi la capătul răbdărilor pot s-o facă.

- Ce nu ţi-am dat eu ţie, mă? Ce nu ţi-am dat?...
- Mi-ai dat, mi-ai dat, merci.
- Mă, băiatule. Ai vrut să ai bani să pleci în an sabatic. Ţi-am dat?
- Mi-ai dat.
- Ai vrut casă pe plajă, să stai în hamac, să asculţi valurile mării şi mierlele cum cântă, să-ţi coloreze fluturii ziua şi să-ţi lumineze licuricii nopţile?
- Frumos spus. Da, mi-ai dat.
- Şi de ce n-ai stat, mă, în hamac? De ce-ai batjocorit licuricii?
- Îţi spun mai încolo.
- Şi de ce te-ai mutat în junglă?
- Mai încolo. 

Acum, fie vorba între noi, peştişorul o nimerise cu Prima Casă. Aproape de plaja albă, dar ferită de musonii cenuşii, înconjurată de flori şi ierburi aromate, prevăzută cu electricitate, apă caldă şi internet incluse într-un preţ aproape promoţional. Iar în dreptul casei, fix pe plajă, un beach bar, care visam că într-o zi...



- ...va fi al tău! îmi luă peştişorul vorba din gură. Ai vrut să fie barul tău, să-i dai tu nume, să faci cocktailuri fiţoase, să pui muzică de-a ta, să organizezi petreceri, să cunoşti oameni, să câştigi un ban şi s-o arzi boem. Să nu negi, că scot înregistrarea.
- Nu neg.
- Şi de ce nu l-ai primit?

Peştişorul eliberase barul de fostul chiriaş, îmi făcuse cunoştinţă cu proprietarul şi-mi obţinuse o chirie de 200 de euro pe lună. Pe lângă asta, mă scăpase de o mulţime de hârtii, printre care şi licenţa de comercializare a alcoolului şi de taxele aferente către stat. Peştişorul ştie să se descurce. E un tip alunecos. Ţi-l recomand.

N-am luat barul. L-au închiriat alţii, au dat petrecere de deschidere, au avut primii clienţi care s-au dovedit a fi şi ultimii. 6 luni mai târziu dădeau faliment, iar eu mă plictisisem deja de noua casă din junglă, abia construită, mai frumoasă decât aia de pe plajă. Poate cea mai frumoasă din tot satul,  la aceiaşi bani.

- Te-ai mutat, ai plătit chiria pe trei luni şi ai plecat de nebun pe motoreta aia cu trei picioare. De care tot eu m-am ocupat s-o iei ieftin şi să-ţi iasă actele la timp.
- Peşty, am plecat pentru proiectul pe care mi l-ai găsit.
- Proiect, da, a vrut conaşul proiect! Eu iţi aranjez cel mai tare an sabatic şi tu vrei proiecte!

Aşa e, săracul peştişor de aur - Peşty - îmi indeplinise şi dorinţa de a fi plătit ca să scriu despre locurile frumoase pe care le descopăr. Era planul meu de carieră. Sigur, cariera nu are ce să caute în meniul unui sabatic, dar începusem să mă gândesc şi la bani. Viaţa mea suna ca un cântec bun şi voiam să prind măcar primul refren.



- Şi nu m-am ocupat şi de asta? Nu ţi-am adus-o pe Christine?
- Iar începi cu Christine?
- Puteai să rămâni cu ea şi toate probleme tale ar fi fost rezolvate.

Christine. Tată neamţ, mamă creolă, 30 de ani, firmă de publicitate în Dusseldorf, un milion de euro în bancă. Se îndrăgosteşte de mine, îşi amână avioanele ca să mai stăm o săptămână amândoi, după aia mă sună zilnic şi-mi povesteşte două ore în roaming că ea mă iubeşte şi că vrea să se mărite cu mine şi să vândă tot şi să ne facem un resort pe ce plajă din lume vreau eu. Doar să scriu şi să fac poze şi ea se va ocupa de restul. Sigur că da.

- OK. Şi ai lăsat-o în roaming pe nemţoaică şi ai vrut să te ierte Alina şi eu am vorbit cu ea şi ea te-a iertat şi a venit la tine in Thailanda, să fiţi în sfârşit împreună acolo, conform planului iniţial.
- Recunosc, eşti un vrăjitor.
- Pe urmă ai vrut să faci nişte proiecte în România, ţi le-am găsit, ţi-am găsit şi un super-apartament în Bucureşti în care ai stat gratis. Proiectele or să-ţi iasă, din ianuarie încolo ai treabă, că ai vrut treabă. Ai vrut insulă, ai vrut plajă, ai vrut bani, ai vrut proiecte, ai vrut femei, ce mai vrei???

E deja noapte. Musonul bate azi cât pentru cele zece luni pe an în care n-are voie. Şi plouă. Nisipul de pe trupul lui Peşty s-a dus, dezvăluindu-i strălucirea solzilor de aur. Străluceşte. Singura diferenţă dintre el şi această statuie a lui Buddha ar fi atitudinea.

Ar mai fi multe de discutat, reproşat şi explicat. Peşty mi-a făcut multe damblale. Mi-a obţinut post de DJ ca să să pun "Mahalageasca" şi "Pentru Inimi" pe plajele Thailandei. I-a convins pe vechii mei prieteni să mă înţeleagă. I-a convins pe noii mei prieteni să mă iubească. M-a dus gratis la cele mai tari spa-uri. Mi-a dictat un text care a înconjurat lumea. M-a salvat de la moarte. M-a făcut colaborator la Hotnews şi la Harper's Bazaar.  

- Peştişorule de aur, trebuie să plec. În 6 ore am feribot ca să plec. Trebuie. Cu asta mă ocup. Asta mă face fericit. Să plec. Doar asta. Înţelegi?
...
...
- O să-mi fie dor de tine, fraiere :-(

13 noiembrie 2009

6 noiembrie 2009

Georgetown, Penang: Buddha featuring Ganesh



100 de temple budhiste pe stil chinezesc. Unul hindus. Si o moschee mare. Asa arata un mare oras malaezian din ziua de azi.
La chinezi am baut un suc de ananas. Nu vreau sa le mai dau bani. Le-am tot dat, pe televizoare japoneze, laptopuri americane si altele si altele.
La indieni am mancat buriani (un fel de paella indiana; genial si deloc picant) si renumitul chicken 65 (numarul condimentelor pe care cica le-ar contine). 2 euro.
Si daca maine reusesc sa vad un malaezian get-beget pe strada, il iau in bratze si il pup, ma jur.
Pace tuturor. Si duhului meu.





























In excursie



Ca sa-i linistesc pe prietenii ingrijorati (si pe mama), ieri dimineata la 7 am plecat de pe insula-baza pentru o scurta excursie in Malaezia si Indonezia. Ca doar n-am venit pana aici ca sa stau in hamac.

Andrei si Cristi m-au carat pana la port (pe mine si bagajele mele) fapt pentru care nu stiu cum sa le multumesc. S-au trezit cu noaptea in capete.

Pina la Donsak vremea a fost frumoasa. Am stat pe punte la soare si am ascultat dubstepuri in timp ce la 5 kilometri distanta, peste Samui, ploua de rupea (vezi foto de mai sus). De la Donsak am luat un autobuz pana in Surat Thani, apoi un microbuz pana la Satun, apoi am schimbat microbuzul cu un altul care m-a dus pana la granitza cu Malaezia si dincolo de ea, pana la Pedang. Nimic notabil in afara celor 14 ore petrecute pe drum si a vamesului malaezian care s-a scobit intr-o carticica sa vada daca pasapoartele romanesti pot trece fara viza.

A-propos, sa nu uit: bai, autoritati! Faceti dracu pasapoartele astea mai ca lumea, ca nu le citeste scannerul nicaieri. Mereu tre sa bage frontieristul datele cu mana. Mi-e si rusine, zau, stau oameni la coada dupa mine.

Penang, fosta perla a coroanei britanice, n-are mare lucru de oferit unui turist venit la sun, sand and sea. Cu toate astea e plin de backpackeri. Mare parte din ei vin pentru o zi, sa-si faca visa run-ul. Altii dau o fuga pana aici din Thailanda ca sa poata pune pe Facebook ca au fost si-n Malaezia si sa scape de o grija. Revin la backpackeri intr-un articol dedicat acestei adunaturi de jalnici idioti.

Microbuzul m-a lasat in fatza unui guesthouse tinut - evident - de niste chinezi. Eftin si bun, 5 euro pe noapte, baia pe hol, fara apa calda. Un calugar budhist de origine americana care bea o apa pe trotuar m-a sfatuit sa ma duc la un alt guesthouse, o strada mai incolo, la 75 "e 4 euro pe noapte si au si apa calda". Mai aveau o singura camera libera. Am luat-o. Apa calda, baie si dusuri pe hol, la comun. Gauri in ziduri, gauri in tavan, gauri in podea. Daca un tip mai solid ar fi incercat sa danseze step in camera, ar fi cazut fix peste receptioner. Pe pereti atarnau diverse lucruri. Si nu erau tablouri.

Dupa doua minute am parasit guesthouse-ul pentru totdeauna si m-am dus un pic mai la vale, la un hotelutz de 20 de euro pe noapte si de 40 de euro mai confortabil. I'm too old for this shit.

Azi am asteptat sa se mai potoleasca ploaia si am iesit la plimbare prin oras. Foarte fotogenic. Postez imediat.

28 octombrie 2009

Cum sa agatzi in Thailanda

E mult mai simplu decat credeam.

Esential e sa fumezi. Cat mai mult si cat mai des.
Gaseste-ti un loc ceva mai retras, de preferinta in intuneric si lungeste-te pe o saltea.
Aprinde-ti una si trage adanc din ea. Poti sa si pufai, important e sa se vada ca fumezi. Show off, gen.

Dupa putina vreme, ele or sa te remarce: "fata, vezi luminitza aia? e un tip acolo"

La inceput, or sa se falfaie o vreme prin fatza ta, mai la distanta, cat sa nu bata la ochi. Tu fumeaza mai departe, arde-o cool, fum dupa fum, jar aprins dupa jar aprins, un far pervers care ghideaza gagicile spre naufragiu. Nu te misca, nu face niciun pas catre ele, ca doar nu esti si tu obsedat sexual ca toti ailaltii.

Cu cat te vei misca mai putin si vei fuma mai mult, vei deveni tot mai atractiv. Iar ele, tot mai indraznete, vor lasa falsele pudori la o parte si vor incepe sa roiasca in jurul tau. Din ce in ce mai multe.

Doar ca, asa cum e in viatza, una singura - femela Alfa sa-i zicem - va avea curajul sa te abordeze. Se va apropia planand unduios, seducator va ateriza fix in varful tzigarii tale aprinse:

"Aaaarrrhhhh...la naiba, fetelor, m-am ars! Era doar o nenorocita de tzigara."


Tehnica functioneaza la fel de eficient si pentru agatzarea licurilor masculi.

19 octombrie 2009