Snobul este un prost cu bani.
31 iulie 2010
30 iulie 2010
Însemnări din burta balenei
1989.
Gimini: Nicolae şi Elena Ceauşescu nu trebuie împuşcaţi în grabă, ci judecaţi pe bune.
Pinocchio: Teroristule!
1990.
Gimini: Ion Iliescu e un fost nomenclaturist comunist şi nu trebuie votat ca Preşedinte al României.
Pinocchio: Ţărănistule, huooo!
1990.
Gimini: Minerii n-au ce căuta la Bucureşti. Ordinea trebuie restabilită de instituţiile abilitate.
Pinocchio: Intelectual drogat şi vândut americanilor caree eşti!
1992
Gimini: Nu-ţi băga banii la Caritas. E o escrocherie.
Pinocchio: Fraiere!
1996.
Gimini: Nu-ţi băga banii la FNI. E altă escrocherie.
Pinocchio: Cobe!
2000
Gimini: Nu-l vota din nou pe Iliescu. Ne întoarcem de unde am plecat.
Pinocchio: Peremistule, fascistule, rudotelule, huoooo!
2004
Gimini: Nu-l vota din nou pe Băsescu la Primărie, n-a făcut nimic în 4 ani.
Pinocchio: Pesedistule, huooo!
2004
Gimini: Aia cu "dragă Stolo" e cusută rău cu aţă albă.
Pinocchio: Nesimţitule! Să dea Dumnezeu să te îmbolnăveşti şi tu.
2004
Gimini: Nu-l vota pe Băsescu la Preşedinţie. Doar gura e de el.
Pinocchio: Să-l pupi în cur pe Bombonel.
2009
Gimini: Nu-l vota iar pe Băsescu. Nu ţi-a ajuns?
Pinocchio: Du-te dracu şi tu şi Prostănacu.
2009
Gimini: Elena Udrea e un om periculos.
Pinocchio: Frustratule! Ţi-e ciudă că e frumoasă şi bogată.
2010
Gimini: Elena Udrea o să candideze la Preşedinţia României.
Pinocchio: Ţii cu corupta aia? Pedelistule, huooo!
Gimini: Şi tu o s-o votezi şi ea o să câştige.
Explorează grădina din Ştefan Cel Mare
 |
| Înainte de golul de 3-1 al lui Kone |
Conform documentului prezentat de THR-TNS, consorţiul câştigător a avut de îndeplinit următoarele obiectivele contractuale (pe scurt):
- elaborarea de studii
- determinarea avantajelor competitive
- identificarea poziţionării şi realizarea elementelor de identitate vizuală şi verbală
- identificarea liniilor directoare de poziţionare şi comunicare
- realizarea manulalului de brand.
Deci nimic, absolut nimic despre distribuţia mesajului sau, cu alte cuvinte, despre derularea unor campanii de comunicare. Câştigătorii au făcut identitatea, în timp ce execuţia campaniilor publicitare este obiectul unui alt contract, rezultat în urma unei alte licitaţii. Dacă greşesc, să mă corectaţi.
Se impun câteva întrebări (şi nu pricep de ce nimeni nu le pune):
- când a avut loc licitaţia pentru furnizarea de servicii de comunicare?
- prin ce companie s-a derulat proiectul de promovare a brandului turistic al României în timpul meciului?
- cine a plătit pentru apariţia bannerelor "Romania. explore Carpathian garden" pe stadionul din Ştefan Cel Mare în timpul meciului Dinamo Bucureşti - Hajduk Split?
- de ce s-a ales plasarea de publicitate în timpul unui eveniment transmis doar în România şi Croaţia (ţară care nu apare pe lista pieţelor ţintă ale MDRT?
- între prezentarea identităţii şi afişarea ei pe panourile electronice de pe Dinamo au trecut doar câteva ore. A avut cineva acces la logo şi slogan înainte de prezentarea oficială, pentru a realiza creaţia, transpunerea în format şi încărcarea în sistemul de reclamă electronică de pe stadion?
UPDATE: Oficialii lui Dinamo au afirmat, la Antena 3, că au pus reclama din patriotism. Logo-ul apare şi pe panoul de la conferinţa de presă (care nu se face şi nu se aprobă în două ore). Cine le-a dat grafica şi când?
Welcome to Mr. Marco Polo
Problema cu frunzuliţa verde este gravă şi ridicolă, fără îndoială, dar televiziunile au dat-o în isterie şi derizoriu. România nu a platit 890.000 de Euro pe frunzuliţa aia, ci pe o gândire. Logo-ul şi sloganul sunt doar vârful vizibil al iceberg-ului de brand. Partea cea mai interesantă, deşi mai puţin spectaculoasă, e gândirea din amonte şi strategia din avalul identităţii vizuale. Adică "docomentul"
Sigur, ar fi mult mai simplu şi mai funny să discut despre penalul caz "frunzuliţa de 2 lei" sau despre la fel de penalul aspect că, în această seară, la doar câteva ore de la lansarea ultra-secretului brand de ţară, la meciul Dinamo-Hajduk Split au rulat bannere cu "explore Carpathian garden" (s-a terminat cumva şi licitaţia pentru execuţia campaniei?) Dar o să mă risc într-o analiză a strategiei prezentate de THR-TNS, încercând să evit miştocăreala.
Am găsit prezentarea aici, mulţumită lui Petreanu. Am citit-o de trei ori. Nu mi-a luat mult. Avem de-a face cu un document subţirel, 28 de slide-uri, inclusiv coperta 1 şi coperţile de articole. În primele pagini, se repetă informaţiile referitoare la research, pe care le-am citit deja în prezentarea anterioară (disecată aici în urmă cu 3 săptămâni).Net, 22 de slide-uri conţin informaţie. Dar nu cantitatea contează, nu-i aşa?, ci calitatea.
Publicul ţintă e definit la fel ca în prezentarea anterioară. Adică slab de tot. "Discerning traveler" e o categorie precară, neomogenă din punct de vedere sociologic. Un discerning traveler poate fi şi un student american de 19 ani şi un milionar francez de 59. Autorii prezentării s-au prins de şubrezeala construcţiei lor şi au sărit cu un argument: e un concept global, bine definit printre specialiştii sectorului turistic. Un fel de "să moară familia mea dacă te mint".
Discerning traveler e şi backpacker-ul care umblă cu un Lonely Planet în mână şi doi lei în buzunar, dar şi consumatorul de produse turistice de lux, de spa-uri, croaziere sau safari-uri. E un termen vag, repet, folosit de copywriterii din industria turistică. Un exerciţiu de stil, nu de segmentare din care, spre exemplu, o companie de publicitate să extragă nişte afinităţi. E ca şi cum ai targeta un iaurt către oameni simpatici.
Mda. Cu slide-ul 13 pot fi de acord. E o poziţionare corectă pentru orice ţară necivilizată. Dacă umbli în fundul gol pentru că n-ai bani de haine, poţi să te lauzi că eşti dezinhibat. Pot fi de acord, dar e un drum periculos din perspectiva return on investment. Explic mai târziu.
(O menţiune la slide-ul 15: tradiţii străvechi e un truism.Tradiţia se referă la un obicei statornicit în timp îndelungat.)
Creaţia e supra argumentată, cu accente puerile. Băieţii au trântit un logo şi un simbol, pe urmă s-au uitat la ele şi au început să le caute virtuţi. Logotipul e previzibil, în ton cu moda actuală. Majoritatea identităţilor de brand naţional turistic făcute după "Espana" lui Miro folosesc scrisul de mână, care sugerează naturaleţe, spontaneitate, sinceritate şi căldură.
"Explore the Barisan garden". Ce vă spune? Ce vă stârneşte? Cum? Nu ştiaţi de Munţii Barisan din Sumatra? Vai de mine, ce inculţi sunteţi! Să nu vă prind prin România. E un risc să utilizezi ca argument un element geografic care nu are notorietate. Ca şi cum n-ar fi suficient că - spune studiul - străinii ştiu foarte puţine despre România, sloganul îi aruncă într-o şaradă dublă. România what? Carpahtian what? Garden. Dacă am fi zis "The Farmville of Europe" aveam mai multe şanse, că ştiau oamenii la ce ne referim. Dacă nici de Farmville n-ai auzit schimbă imediat canalul.
Cheia "strategiei" e slide-ul 9. Produsele-cheie pentru susţinerea brandului. Sau, aş îndrăzni, pentru execuţia brandului în teren. Concluzia documentului e că România va plăti 75 de milioane de euro pentru a mâna către Carpaţi o găşcuţă de călători excentrici, dornici de aventuri în zone crepusculare. Pasionaţi sau pur şi simplu snobi, dar cu siguranţă săraci. Dacă voiau natură şi aveau bani, se duceau în Borneo sau pe Amazon.
Turismul rural. E ok, nimic de zis, dar are nişte probleme. Turismul rurar se adresează turistului independent. Turismul rural se vinde neîmpachetat. Doar cazare şi masă. Fără transfer de la şi spre destinaţia următoare. Ca să meargă în Munţii Tarcăului, turistul străin trebuie să-şi cumpere un bilet până la Bacău (direct sau prin Bucureşti ori Timişoara), apoi să se descurce cumva de o maşină sau un autobuz. Nu există curse de autobuz sau microbuz dedicate destinaţiilor turistice. Trebuie să fii un turist foarte experimentat şi relativ singuratic ca să-ţi asumi o asemenea aventură şi să te descurci prin ea. A-propos, cum stăm cu limba engleză prin Moldova rurală? Cu turismul rural nu umpli România de străini. E prea complicat. E dincolo de discerning. E de-a dreptul intrepid.
Natură sălbatică şi parcuri naturale. Minunat. Hai să vedem cum se exploatează chestia asta. Pentru observarea faunei e nevoie de echipamente, facilităţi şi ghizi antrenaţi anume. Ca să nu mai vorbesc despre reguli stricte, care să prevină întâlnirile neplăcute între turist şi mediu. Excursiile "wildlife" se fac de către operatori specializaţi. Câţi sunt? M-am pus în locul unui John şi am căutat pe Google o firmă care face ture în Retezat. Am găsit una singură, care face excursii cu grupuri de maximum 10 persoane. Turismul de wildlife, deşi o categorie nobilă şi tot mai populară, nu va umple nici el România de străini. E nişa nişei. Turistul de masă merge la zoo sau în parcuri tematice.
Sănătate şi wellness. Ce-aţi spus? S-a umplut România de spa-uri cât am fost eu plecat? Şi cu ungurii cum facem? Dacă se gândesc să-şi promoveze şi ei facilităţile balneo? Am cam pus-o, că stau mult, mult mai bine. Şi sunt şi mai aproape de occident, din ce punct de vedere vreţi voi. Cât despre mâncarea sănătoasă, sper că în manualul de brand veţi include şi nişte reţete noi. Noi putem oferi ceafă-de-porc-la-grătar-cu-cartofi-prăjiţi-salată-de-roşii-şi-castraveţi-şi-o-Cola. Nu avem facilităţi balneoclimaterice de mileniu 3, iar vecinii noştri maghiari ne sunt superiori la acest capitol. Uitaţi-vă aici şi aici şi ghiciţi ce-ar alege doamna Gertrude.
Activ şi aventură. Biciclete, drumeţii, căţărări. Din nou, sunt foarte puţini operatori care pot desface un astfel de produs pe pieţele externe. Din nou, e un tip de turism care necesită echipamente speciale, logistică specială, personal super-calificat. Şi, din nou, e un produs de nişă. Chiar dacă toţi băieţii ăia curajoşi care fac ture de rafting pe Mureş sau căţărări la Cheile Râşnoavei ar fi fully booked permanent, n-ar putea plimba mai mult de câteva mii, hai zeci de mii de turişti.
Circuite. Bun. Există deja operatori cu experienţă în turismul cu autocarul. Singura problemă e cu "discerning traveler"-ul care, dacă e aşa cum l-aţi descris voi, n-o să vrea să-şi petreacă vacanţa alături de 39 de pensionari germani. Sau poate greşesc eu.
City Breaks. City break-ul nu prea are treabă cu Carpaţi şi grădinile, dar putem trece peste asta, nu? Bucureştii, Sibiul, Clujul, Timişoara, Iaşii, Bacăul au legături aeriene cu Europa. Există şi curse low-cost. CB-urile pot funcţiona, chiar dacă nu-i ajută prea mult pe hotelieri, cărora le merge bine în week-end şi prost în timpul săptămânii. Cine pleacă în city break marţea? Un alt aspect e capacitatea mică de cazare din oraşele Româneşti. Bucureştiul pune pe booking.com 124 de hoteluri. Clujul are 34. Budapesta - 278. Totuşi, nu vreau să fiu rău.Judecând după vesticii care colindă Centrul Vechi căutând istorie şi găsind ţigănie, city break-ul se vinde de la sine mulţumită editorilor Lonely Planet.
THR, lider mondial în domeniu, ar trebui să ştie că un feature geografic nu este neapărat un element de diferenţiere pe piaţa turistică. Nu muntele aduce bani, ci hotelurile, restaurantele, magazinele de artizanat, spectacolele şi facilităţile de recreere scot bancnotele din portofel. Turismul nu înseamnă marmota, ci binoclul. Nu Delta, ci barca. Nu cetatea medievală, ci cheia de la poartă.
Dacă nu era vorba de Statul Român şi de parale europene, ci o de firmă privată şi de banii acţionarilor, reprezentanţii THR ar fi fost aruncaţi pe geam. Oamenii au venit şi-au spus senin că propun să cheltuim 74 de milioane de euro pentru promovarea unor produse de nişă şi super-nişă către un public vag şi restrâns numeric (prin prisma intereselor şi a comportamentului).
România lui THR se adresează Căpitanului Cook şi lui Livingstone, ar fi destinaţia preferată a lui Lawrence of Arabia sau a temerarului Ibn Battuta. În timp ce familiile scandinave şi miliardarii din Orientul Mijlociu vor curge spre plajele şi resorturile de golf din Bulgaria, noi îl vom aştepta pe Marco Polo cu pâine, sare, mici, muştar şi-o ţeapă.
28 iulie 2010
Unirea-Zenit. Scurtă cronică de tribună.
Din cei 1500 de ruşi anunţaţi de presă au venit 200. Din cei 2000 de români anunţaţi de presă au venit 12.000. Asta e jurnalism sau prognoză meteo?
Crainicul se gudură pe lângă spectatori. Hai, vă rog io frumos, susţineţi Unirea, ştiu că sunteţi toţi stelişti şi că aţi venit să faceţi caterincă, dar ajutaţi-ne şi pe noi un pic. Scandaţi aşa: "Urziceni, Urziceni".
Mare noroc că nu joacă F.C. Drobeta Turnu Severin. Până terminam o scandare se intra în prelungiri.
Secunda 30. O expertă din spatele meu îi spune prietenului ei: "Se vede clar că ăştia în albastru joacă mai bine".
Danny, cel mai scump jucător al ruşilor, se tăvăleşte pe jos în urma unui fault. "Iete cum se duc dracu 30 de milioane".
Rosina reuşeşte o fază bună pe banda stângă. "Gogule, uite, din cauza lu ăsta o să plăteşti gazu' mai scump la iarnă"
La pauză, după eliminarea lui Pădureţu, crainicul are un moment de inspiraţie: "În a doua repriză, puteţi fi al unsprezecelea jucător al Unirii"
După câteva faulturi suferite, portarul Unirii şchiopătează rău. "La Arlauskis e daună totală".
Rică Neaga e complet pe lângă joc. Tribuna 2 cere insistent: "Bagă-l pe Neaga."
Ultimele minute: Faizulin trage, Arlauskis prinde. Vecinul de rând începe să cânte batjocoritor "Nu ne daţi gool, nu ne daţi gool".
În sfârşit, iese Neaga. O fază de atac a Unirii, mingea iese in aut. "Ce păcat...ei, dacă era Neaga acolo..."
Offside Unirea. "Hoţie pe faţă! Imposibil să fie offside, că noi n-avem pe nimeni în atac"
Suporterii ruşi aprind o torţă. "Arză-v-ar gazul!"
După meci. "Ce, mă, n-am jucat bine? Am avut un corner şi un offside".
Crainicul se gudură pe lângă spectatori. Hai, vă rog io frumos, susţineţi Unirea, ştiu că sunteţi toţi stelişti şi că aţi venit să faceţi caterincă, dar ajutaţi-ne şi pe noi un pic. Scandaţi aşa: "Urziceni, Urziceni".
Mare noroc că nu joacă F.C. Drobeta Turnu Severin. Până terminam o scandare se intra în prelungiri.
Secunda 30. O expertă din spatele meu îi spune prietenului ei: "Se vede clar că ăştia în albastru joacă mai bine".
Danny, cel mai scump jucător al ruşilor, se tăvăleşte pe jos în urma unui fault. "Iete cum se duc dracu 30 de milioane".
Rosina reuşeşte o fază bună pe banda stângă. "Gogule, uite, din cauza lu ăsta o să plăteşti gazu' mai scump la iarnă"
La pauză, după eliminarea lui Pădureţu, crainicul are un moment de inspiraţie: "În a doua repriză, puteţi fi al unsprezecelea jucător al Unirii"
După câteva faulturi suferite, portarul Unirii şchiopătează rău. "La Arlauskis e daună totală".
Rică Neaga e complet pe lângă joc. Tribuna 2 cere insistent: "Bagă-l pe Neaga."
Ultimele minute: Faizulin trage, Arlauskis prinde. Vecinul de rând începe să cânte batjocoritor "Nu ne daţi gool, nu ne daţi gool".
În sfârşit, iese Neaga. O fază de atac a Unirii, mingea iese in aut. "Ce păcat...ei, dacă era Neaga acolo..."
Offside Unirea. "Hoţie pe faţă! Imposibil să fie offside, că noi n-avem pe nimeni în atac"
Suporterii ruşi aprind o torţă. "Arză-v-ar gazul!"
După meci. "Ce, mă, n-am jucat bine? Am avut un corner şi un offside".
26 iulie 2010
Alegerile de duminică
Dacă duminica viitoare ar candida următorii, pe cine aţi vota?
1. Traian Băsescu
2. Nicolae Ceauşescu
3. Mihai Viteazul
4. Ştefan cel Mare
5. Mihai Eminescu
6. Ioan Vodă cel Cumplit
7. Gheorghe Hagi
8. Dan Diaconescu
Răspundeţi pe coloana din dreapta.
1. Traian Băsescu
2. Nicolae Ceauşescu
3. Mihai Viteazul
4. Ştefan cel Mare
5. Mihai Eminescu
6. Ioan Vodă cel Cumplit
7. Gheorghe Hagi
8. Dan Diaconescu
Răspundeţi pe coloana din dreapta.
21 iulie 2010
19 iulie 2010
Flora din România
La fiecare colţ de stradă creşte o tufă de scuze.
16 iulie 2010
Bucureşti şi mai cum?
Premisă:
Capitala Thailandei se numeşte, după cum unii cunosc, Bangkok. Dar acesta e doar numele scurt, "de lucru".
Numele complet al Bangkok-ului este กรุงเทพมหานคร อมรรัตนโกสินทร์ มหินทรายุทธยา มหาดิลกภพ นพรัตนราชธานีบุรีรมย์ อุดมราชนิเวศน์มหาสถาน อมรพิมานอวตารสถิต สักกะทัตติยะวิษณุกรรมประสิทธิ์.
În traducere, "Oraşul îngerilor, marele oraş, eternul oraş-giuvaer, inexpugnabila cetate a Zeului Indra, marea capitală a lumii, încrustată cu nouă pietre preţioase, oraşul fericit, preaplin de nesfărşitul Palat Regal aidoma sălaşului ceresc unde domneşte zeul reîncarnat, oraşul dăruit de Indra şi construit de Vishnukarma". Fără mişto.
Cerinţă:
Aplicând mecanismul de mai sus, să se elaboreze numele lung al oraşului Bucureşti.
Unde:
La tine pe blog, pe wall sau pe o coală A4, că mie mi-a interzis medicul comentarii.
Premiu:
Funcţie de cine câştigă.
15 iulie 2010
12 iulie 2010
Profet în ţara lui
Dacă Paul e caracatiţă, Mama Omida ce e?
10 iulie 2010
Finala mică
 |
| O gaşcă de copii din provincia indoneziană Aceh joacă fotbal la câţiva metri de ocean şi la 5 ani şi jumătate de tsunami-ul din 2005. |
8 iulie 2010
20 million angry men
Pe 27 februarie 1992, Stella Liebek, o americancă de 79 de ani, şi-a cumpărat o cafea de la McDrive şi a oprit un minut în parcare să-şi pună lapte şi zahăr. Din greşeală, a răsturnat paharul, iar lichidul i s-a vărsat în poală, producându-i arsuri de gradul 3 la genitale.O tâmpită.
După câteva luni de tratament, tâmpita de Stella Liebeck a dat McDonald's în judecată şi a câştigat. Gigantul fast food (sau QSR, pentru specialişti) i-a plătit femeii 640.000 USD, a ajustat temperatura cafelei de la 180 la 158 de grade Celsius şi a adăugat pe pahare avertismenul "Atenţie, produs fierbinte".
În 1963, un alt tâmpit, imigrantul mexican Ernesto Miranda a fost arestat de poliţia din Phoenix, Arizona, pe baza mărturiei unei femei care îl acuza de răpire şi viol. Tâmpitul şi-a recunoscut vina în faţa anchetatorilor, iar instanţa l-a condamnat la 20 de ani de închisoare. Dar avocatul a făcut recurs pe o bază complet aberantă: Constituţia Statelor Unite, care prevedea dreptul de a nu vorbi şi dreptul la avocat (Amendamentele 5 şi 6). Ernesto nu ştia că poate să tacă şi să pună pe altul să vorbească în locul lui. De unde să ştie? Gaborii nu scoseseră nicio vorbă în acest. sens.
Trei ani mai târziu, Curtea Supremă a Statelor Unite îi dădea dreptate mexicanului şi stabilea aşa numitul avertisment Miranda ca regulă de procedură pentru poliţişti. "You have the right to remain silent. Anything you say can and will be used against you in a court of law. You have the right to speak to an attorney..."
În 1970, o texană pe numele ei Jane Roe, rămânea gravidă. Naiba ştie cu cine. Cum legea îi interzicea să facă avort, stricata s-a gândit să-l dea în judecată pe procurorul districtului Dallas, susţinând că legea în vigoare îi îngrădeşte libertatea personală şi dreptul la intimitate (prevăzute, în varii forme, de Amendamentele 1, 4, 5, 9 şi 14). Tâmpito, mai bine-l dădeai în judecată pe ăla care s-a distrat cu tine şi luai pielea de pe el.
Când colo, ce să vezi? Curtea Supremă a decis cu şapte voturi la două în favoarea bagaboantei şi a invalidat toate legile care interziceau avortul în primele trei luni de sarcină.
O babă îngălată, un imigrant violator şi o panaramă au întors lumea cu curul în sus.
De ce-am făcut expose-ul ăsta atât de lung? Pentru că justiţia e un concept sută la sută omenesc. Un concept care evoluează simultan, alături de rasa umană. Justiţia nu se face singură. Ori o face Dumnezeu în Viaţa de Apoi, ori o facem noi aici şi acum. Cu paşi mici.
Plătim pentru drumuri şi nu le avem. Plătim pentru pensii şi n-o să le avem. Ne asumăm cetăţenia română şi toate obligaţiile care decurg din asta şi nu ne este respectat niciun drept. Castraveţii din borcanul de la magazin sunt stricaţi. Îi aruncăm. Ne tăiem în cutia de mâncare pentru pisici. Ne bandajăm. Anglia ne interzice dreptul de muncă. Nu-i nimic, furăm în Suedia.
Ce? Aberez? Justiţa americană nu se poate compara?
În 2008, un amic de-al meu a dat în judecată firma la care lucrase. Îl puseseră pe liber pe motiv de "rezultate neconforme". Cum nu i se comunicase niciodată o grilă de conformitate, omul a dat firma în judecată, cerând să fie reîncadrat şi să i se plătească salariul. Acum numără banii. A câştigat. N-a vrut să dea ţeapă, a vrut doar dreptate. Dreptatea durează. Dreptatea e o investiţie.
Sau, dacă vrei nume, ia: Robertin Adrian Dinu, omul care a plecat de la o amendă şi a ajuns să scoată în afara legii o generaţie întreagă de radare fixe.
Un avocat te costă mai puţin decât grefa de piele după ce Preşedinţia, Guvernul, Primăria, Supermarketul, Operatorul Telecom sau Marea Firmă Unde Lucrăm s-au pişat pe tine. Şi pişatul ăla, dammit, are mai mult de 180 de grade.
După câteva luni de tratament, tâmpita de Stella Liebeck a dat McDonald's în judecată şi a câştigat. Gigantul fast food (sau QSR, pentru specialişti) i-a plătit femeii 640.000 USD, a ajustat temperatura cafelei de la 180 la 158 de grade Celsius şi a adăugat pe pahare avertismenul "Atenţie, produs fierbinte".
În 1963, un alt tâmpit, imigrantul mexican Ernesto Miranda a fost arestat de poliţia din Phoenix, Arizona, pe baza mărturiei unei femei care îl acuza de răpire şi viol. Tâmpitul şi-a recunoscut vina în faţa anchetatorilor, iar instanţa l-a condamnat la 20 de ani de închisoare. Dar avocatul a făcut recurs pe o bază complet aberantă: Constituţia Statelor Unite, care prevedea dreptul de a nu vorbi şi dreptul la avocat (Amendamentele 5 şi 6). Ernesto nu ştia că poate să tacă şi să pună pe altul să vorbească în locul lui. De unde să ştie? Gaborii nu scoseseră nicio vorbă în acest. sens.
Trei ani mai târziu, Curtea Supremă a Statelor Unite îi dădea dreptate mexicanului şi stabilea aşa numitul avertisment Miranda ca regulă de procedură pentru poliţişti. "You have the right to remain silent. Anything you say can and will be used against you in a court of law. You have the right to speak to an attorney..."
În 1970, o texană pe numele ei Jane Roe, rămânea gravidă. Naiba ştie cu cine. Cum legea îi interzicea să facă avort, stricata s-a gândit să-l dea în judecată pe procurorul districtului Dallas, susţinând că legea în vigoare îi îngrădeşte libertatea personală şi dreptul la intimitate (prevăzute, în varii forme, de Amendamentele 1, 4, 5, 9 şi 14). Tâmpito, mai bine-l dădeai în judecată pe ăla care s-a distrat cu tine şi luai pielea de pe el.
Când colo, ce să vezi? Curtea Supremă a decis cu şapte voturi la două în favoarea bagaboantei şi a invalidat toate legile care interziceau avortul în primele trei luni de sarcină.
O babă îngălată, un imigrant violator şi o panaramă au întors lumea cu curul în sus.
De ce-am făcut expose-ul ăsta atât de lung? Pentru că justiţia e un concept sută la sută omenesc. Un concept care evoluează simultan, alături de rasa umană. Justiţia nu se face singură. Ori o face Dumnezeu în Viaţa de Apoi, ori o facem noi aici şi acum. Cu paşi mici.
Plătim pentru drumuri şi nu le avem. Plătim pentru pensii şi n-o să le avem. Ne asumăm cetăţenia română şi toate obligaţiile care decurg din asta şi nu ne este respectat niciun drept. Castraveţii din borcanul de la magazin sunt stricaţi. Îi aruncăm. Ne tăiem în cutia de mâncare pentru pisici. Ne bandajăm. Anglia ne interzice dreptul de muncă. Nu-i nimic, furăm în Suedia.
Ce? Aberez? Justiţa americană nu se poate compara?
În 2008, un amic de-al meu a dat în judecată firma la care lucrase. Îl puseseră pe liber pe motiv de "rezultate neconforme". Cum nu i se comunicase niciodată o grilă de conformitate, omul a dat firma în judecată, cerând să fie reîncadrat şi să i se plătească salariul. Acum numără banii. A câştigat. N-a vrut să dea ţeapă, a vrut doar dreptate. Dreptatea durează. Dreptatea e o investiţie.
Sau, dacă vrei nume, ia: Robertin Adrian Dinu, omul care a plecat de la o amendă şi a ajuns să scoată în afara legii o generaţie întreagă de radare fixe.
Un avocat te costă mai puţin decât grefa de piele după ce Preşedinţia, Guvernul, Primăria, Supermarketul, Operatorul Telecom sau Marea Firmă Unde Lucrăm s-au pişat pe tine. Şi pişatul ăla, dammit, are mai mult de 180 de grade.
7 iulie 2010
6 iulie 2010
Add as a friend (despre cum să citeşti o ştire)
Citesc pe Hotnews că drepturile de explorare pentru două perimetre din platoul continental al Mării Negre (alea cu petrol, procesul de la Haga, dragă), au fost câştigate de ruşii de la Lukoil în parteneriat cu americanii de la Vanco International. Perimetrele se numesc - ce frumos! - Rapsodia şi Trident, zice Reuters, care semnalează un alt parteneriat ruso-american pentru pacea şi bunăstarea Mării Negre, între Rosneft şi Chevron. Trăiască prietenia între popoare.
Să zicem că ştiu cine este Lukoil. În schimb, nu ştiu cine e Vanco International. Dau un search pe Google. Primul rezultat e chiar site-ul lui Vanco International, o respectabilă companie din Batavia, Illinois, oraş cu 24.000 de locuitori, cam cât Urzicenii.
Firma a fost fondată acum 50 de ani şi livrează conectică şi accesorii audio şi video. Căblăraie. Vanco International are un site decent pe care, sub generosul slogan "Advancing...conectivity" îşi prezintă istoricul şi produsele. O firmă respectabilă, din moment ce, timp de jumătate de secol, a vândut casete de telefon şi mufe mamă-tată familiilor din Batavia, IL. Recunosc, am crezut pentru un moment că Vanco International ştie să extragă petrolul prin cablu coaxial ŞI D'AIA.
Dar să-i lăsăm pe tinerii bavarezi la mufele lor, întrucât nu despre ei este vorba, ci despre un alt Vanco, mai puţin International şi mai mult din Houston, Texas. O companie mult mai bine cotată, din moment ce a jucat o carte câştigătoare şi în Ucraina, într-un parteneriat cu JNR EIL, companie de investiţii care reprezintă interesele respectabilei familii Rothschild. Cartea se juca înainte de Haga. Indiferent cine ar fi câştigat procesul, Vanco International era acolo.
Mai multe nu vă pot spune. Internetul se opreşte aici. Vanco International din Houston, TX nu are site. Are două domenii luate, vancoexploration.com, care te trimite la vancoenergy.com şi invers. Ca funcţionarii noştri. În schimb, sunt nişte adrese de mail la care poţi să le scrii sau prin care îi poţi invita să-şi facă un cont pe Facebook. Ţi le dau aici: info@vancoenergy.com şi - ghici? - info@vancoexploration.com.
Să zicem că ştiu cine este Lukoil. În schimb, nu ştiu cine e Vanco International. Dau un search pe Google. Primul rezultat e chiar site-ul lui Vanco International, o respectabilă companie din Batavia, Illinois, oraş cu 24.000 de locuitori, cam cât Urzicenii.
Firma a fost fondată acum 50 de ani şi livrează conectică şi accesorii audio şi video. Căblăraie. Vanco International are un site decent pe care, sub generosul slogan "Advancing...conectivity" îşi prezintă istoricul şi produsele. O firmă respectabilă, din moment ce, timp de jumătate de secol, a vândut casete de telefon şi mufe mamă-tată familiilor din Batavia, IL. Recunosc, am crezut pentru un moment că Vanco International ştie să extragă petrolul prin cablu coaxial ŞI D'AIA.
Dar să-i lăsăm pe tinerii bavarezi la mufele lor, întrucât nu despre ei este vorba, ci despre un alt Vanco, mai puţin International şi mai mult din Houston, Texas. O companie mult mai bine cotată, din moment ce a jucat o carte câştigătoare şi în Ucraina, într-un parteneriat cu JNR EIL, companie de investiţii care reprezintă interesele respectabilei familii Rothschild. Cartea se juca înainte de Haga. Indiferent cine ar fi câştigat procesul, Vanco International era acolo.
Mai multe nu vă pot spune. Internetul se opreşte aici. Vanco International din Houston, TX nu are site. Are două domenii luate, vancoexploration.com, care te trimite la vancoenergy.com şi invers. Ca funcţionarii noştri. În schimb, sunt nişte adrese de mail la care poţi să le scrii sau prin care îi poţi invita să-şi facă un cont pe Facebook. Ţi le dau aici: info@vancoenergy.com şi - ghici? - info@vancoexploration.com.
Î
La un moment dat (unii dintre voi nu se născuseră încă), oamenii scriau şi citeau cărţi. Nişte chestii cu mii de pagini, imposibil de cărat în buzunar, care adunau o căruţă de praf. Îţi lua săptămâni sau luni să le citeşti şi după aia gata, nu mai aveai ce face cu ele. No refresh, no refill. Trebuia sa cumperi altele, copaci tăiaţi and stuff, natura plangens.
Ziarele erau mai mişto. Un articol zdravăn - să spunem, anchetă sau reportaj - nu se lungea pe mai mult de o pagină, fie ea şi A3. Intelectualii reuşeau să citească un ziar întreg într-o oră. Îl aruncau, dar a doua zi apărea altul. Tot copaci tăiaţi, dar mai puţin efort.
Blogurile au rezolvat problema pădurilor şi au scurtat şi timpul de citire. Un post mediu are 30 de rânduri, iar media e stricată de acele fete care ţin să povestească din fir a păr prima oră a fiecărei dimineţi din viaţa lor. Bloggerii respectabili încearcă să fie concişi şi la obiect, ţinându-te conectat doar câteva secunde peste limita bounce rate-ului.
Cu twitter, lucrurile au devenit şi mai simple. Posturile sunt limitate la160 140 de caracatere dar, din observaţiile personale, se cam face risipă de spaţiu. Cine are nevoie de 160 140 de caractere pentru a formula o idee geniala ca "ma duc la băiţă", "supă la plic, yak!" sau "Budapesta"?
Comunicarea din zilele noastre are nevoie de şi mai multă concizie, ideile şi sentimentele trebuie comprimate, sintetizate astfel încât să obţină maxim de impact în minim de timp. Şi maxim de celebritate.
@bradut: "Î"
@pisimicsidulce: :-) via @bradut: "Î"
Ziarele erau mai mişto. Un articol zdravăn - să spunem, anchetă sau reportaj - nu se lungea pe mai mult de o pagină, fie ea şi A3. Intelectualii reuşeau să citească un ziar întreg într-o oră. Îl aruncau, dar a doua zi apărea altul. Tot copaci tăiaţi, dar mai puţin efort.
Blogurile au rezolvat problema pădurilor şi au scurtat şi timpul de citire. Un post mediu are 30 de rânduri, iar media e stricată de acele fete care ţin să povestească din fir a păr prima oră a fiecărei dimineţi din viaţa lor. Bloggerii respectabili încearcă să fie concişi şi la obiect, ţinându-te conectat doar câteva secunde peste limita bounce rate-ului.
Cu twitter, lucrurile au devenit şi mai simple. Posturile sunt limitate la
Comunicarea din zilele noastre are nevoie de şi mai multă concizie, ideile şi sentimentele trebuie comprimate, sintetizate astfel încât să obţină maxim de impact în minim de timp. Şi maxim de celebritate.
@bradut: "Î"
@pisimicsidulce: :-) via @bradut: "Î"
5 iulie 2010
Târşa
Mi-e târşă să-i zic manelistului să dea muzica mai încet.
Mi-e târşă să-i bat în ţeavă, să mă duc la uşa lui sau să-l reclam la poliţie.
A doua zi, când dau peste el în lift, mi-e târşă să-i bat obrazul.
Asta e târşa. Un concept original, o combinaţie unică de lene, laşitate, indolenţă şi ipocrizie.
O căţea grasă, buboasă şi proastă, care se linge la cur când intri pe uşă.
Marş, Târşa!
Mi-e târşă să-i bat în ţeavă, să mă duc la uşa lui sau să-l reclam la poliţie.
A doua zi, când dau peste el în lift, mi-e târşă să-i bat obrazul.
Asta e târşa. Un concept original, o combinaţie unică de lene, laşitate, indolenţă şi ipocrizie.
O căţea grasă, buboasă şi proastă, care se linge la cur când intri pe uşă.
Marş, Târşa!
Galaţi. Steel Zeppelin
Dacă mai plouă mult, digul o să se rupă
Dacă mai plouă mult, digul o să se rupă
Dacă se rupe digul, eu nu mai am unde să stau.
Bătrânul dig nesuferit m-a învăţat să plâng şi să oftez
Bătrânul dig nesuferit m-a învăţat să plâng şi să oftez
A făcut ce-a făcut şi a mutat un bărbat din casa lui.
Nu te simţi rău
Când încerci să găseşti un drum spre casă
Şi nu mai ştii pe unde s-o iei?
Dacă o iei spre sud,
Cei de-acolo n-au nimic de lucru,
În caz că nu ştiai cum e în Chicago.
Să plângi nu te-ajută, să te rogi nu-ţi face niciun bine
Să plângi nu te-ajută, să te rogi nu-ţi face niciun bine
Când se rupe digul, va trebui să pleci.
Azi-noapte am stat pe dig şi m-am văitat
Azi-noapte am stat pe dig şi m-am văitat
Gândindu-mă la puiul meu şi la casa mea fericită.
Mă duc. Mă duc la Chicago. Scuze, dar nu pot să te iau cu mine.
Mă duc în jos, mă duc în jos acum...mă duc în jos.
Led Zeppelin - When The Levee Breaks, Led Zeppelin 4, 1971
2 iulie 2010
N-am fost acolo
Dacă aş fi fost acolo, în sala aceea înaltă şi rece unde s-a susţinut prezentarea strategiei pentru brandul turistic de ţară al României, aş fi avut de comentat următoarele. Înainte de a le da citire, deschide documentul de 30 de slide-uri pe care am să comentez. Uite-l aici.
Slide-ul 1: Deci ne prezentaţi deja brandul?
Slide-ul 2: Şi exemplele ar putea continua cu NIKE, FC Barcelona sau, până la un moment dat, Gigi Becali şi Traian Băsescu.
Slide-ul 4: De bun simţ. Şi producătorii de mazăre la borcan au aceleaşi motivaţii.
Slide-ul 8: Colega noastră, doamna Vizireanu, a lucrat 40 de ani în turism, organizând mii de vacanţe către şi dinspre peste 60 de ţări. Cu ce sunteţi mai calificaţi decât dânsa? Şi legat la cele peste 900 de proiecte, vă referiţi cumva la crama Tsinandali din Georgia căreia i-aţi sugerat să rămână cramă sau la resortul din Insulele Capului Verde, pentru nu mi-e clar ce aţi făcut?
Slide-ul 9: Genial logo-ul Spaniei! Cum aţi reuşit să-l convingeţi pe Joan Miro să vi-l facă, în condiţiile în care murise înainte ca THR să fie înfiinţată? Şi chestia aia pentru Grecia mi se pare mişto. Developed by PRC with the cooperation of THR, ziceţi. Mai exact?
Slide-ul 10: Acum înţeleg. Probabil că operatorii dumneavoastră l-au sunat şi pe domnul Miro. În România cum staţi după ce-aţi pierdut măsurarea audienţei TV ca urmare a unor grave erori?
Slide-ul 11: Mă scuzaţi că vă întrerup slide-ul. De ce aţi pus un român să scrie în engleză un material destinat Guvernului României?
Slide-ul 12: Nu mă mai fierbeţi! Aţi găsit brandul ăla? Unde era? Şi vedeţi că aţi uitat să legaţi nişte etape. Sau chiar aşa aţi procedat?
Slide-ul 14: De ce aţi ales interviul telefonic? Cum aţi eşantionat? De ce aţi vorbit şi cu români dacă brandul e adresat pieţelor externe? Cine sunt aceştia? Câţi subiecţi din fiecare ţară? De ce două focus grupuri şi nu zero, 4 sau 130? Ce aţi căutat să aflaţi?
Slide-ul 15: Din câte ţin eu minte de la geometrie, 49% nu are cum să fie de 3 ori mai mare decât 51%. Dar ăsta e doar un detaliu tehnic. Cum aţi determinat că 23% dintre intervievaţi au România ca "primary demand" şi ce înseamnă mai exact "primary demand"? Sunt disperaţi să vină în România şi nu găsesc taxi până la aeroport?
Slide-ul 16: Sunt foarte curios să aflu care sunt fundamentele acestei afirmaţii. Asta v-au spus subiecţii? I-aţi întrebat care ar fi "good options for growth" pentru ţara noastră şi asta au considerat ei? Sau au spus ce i-ar interesa în general? Aţi suprapus nişte puncte de forţă ale României peste nişte arii de interes ale publicului? Lămuriţi-mă, că eu sunt mai prost, nu vedeţi că lucrez la stat?
Şi încă o chestie, de nuanţă. Credeţi că ar fi posibil să combini "touring holiday" cu "countryside and rural tourism" sau sunt categorii care se exclud reciproc?
Slide-ul 17: Aici cred că încercaţi să mă păcăliţi. Deci pe primele 5 criterii, România este varză. Sugeraţi că turistul străin ar renunţa la siguranţă, mâncare şi bătură, că ar plăti mai mult decât face pentru o cazare proastă şi că ar trece peste nesimţirea personalului din industria turistică doar ca să vadă natura noastră mirifică? Plaje naşpa, vreme naşpa, infrastructură cucu. Chart-ul ăsta ce spune, până la urmă? Că-i excludem din discuţie pe cei care sunt interesaţi de ceea ce nu avem? Cantitativ, câţi mai rămân din ăia 23 la sută din ăia 170 de milioane? Ia puneţi mâna pe telefon şi aflaţi.
Slide-ul 18: Ăsta e cel mai tare de până acum. Aţi intervievat 1707 turişti străini care AU FOST DEJA ÎN ROMÂNIA. Care au muşcat, independent sau prin agenţii, la VECHIUL BRAND TURISTIC, întrupat în oferte, pachete sau lonelyplaneturi disponibile înainte să câştigaţi dumneavoastră licitaţia. Normal că au fost la munte, că au trecut prin sate, că au văzut nişte "unique historic places" gen Cetatea Histria în drum spre Mamaia sau spre Deltă (ăia mai înstăriţi, mai pescari şi mai fotografi).
Datele pe care le furnizaţi dumneavoastră puteau fi obţinute foarte uşor - şi la o marjă de eroare mai mică - analizând informaţiile centralizate din baza de date a ministerului. Ştim şi noi câţi turişti străini au intrat în ţară şi unde s-au dus. Ar fi fost interesant să aflăm cum să atragem şi alţi turişti, în speţă ăia care n-au mai fost. Cel puţin pe mine m-ar fi interesat.
Slide-ul 19: V-am judecat greşit engleza. Chiar vă puneţi această întrebare din tot sufletul.
Slide-ul 20: Pfff...am ratat-o la milimetru. Dacă apucam să scriu eu ROMANIA cu Helvetica înaintea voastră câştigam un ban cinstit şi puteam să-mi trec la CV că am făcut brand visual-ul pentru ţara mea? Hai, c-am glumit, ştiu că e în lucru. Trebuia să livraţi de acum două luni. Hai să trecem la chestii mai serioase, de meserie.
ATTRIBUTES: de unde a apărut Safety pe lista asta? Din cercetare nu reiese că am excela la acest capitol. Sau, mă rog, din modul în care aţi prezentat voi datele, reiese că publicul nostru ţintă nu e interesat de siguranţa personală. Either way (entiendes?), nu văd de ce-aţi pus-o pe listă. Nu mă simt deloc safe cu ea acolo. Restul atributelor sunt exprimate vag. Orice cultură e unică. Ce-aţi vrut să spuneţi cu "Authenticity"?
VALUES: De acord, sunt câteva persoane în această sală pentru care Verdele constituie cheia de boltă a sistemului de valori. Aţi citit bine clientul. Discovery e un canal de valoare, la rândul său. Spirituality aţi scos-o din abdomen, să nu fie prea goală celula.
PERSONALITY: Mă faceţi să lăcrimez. Ţara mea, cum ar veni, e o simbioză de călugăraşi, fecioare şi pui de pelican abia ieşiţi din ou. Dom'le, dacă aşa spun cei 1707 care au fost, aşa trebuie să fie!
Slide-ul 21: Încununarea tuturor eforturilor dumneavoastră. Cel mai tare de până acum. Permiteţi?
"Discerning travellers" nu e o categorie obiectivă. N-o puteţi considera "target". E o chestie pe care o folosesc copy-writerii. "For the discerning travellers" înseamnă "doar fraierii pun botul".
"Explorer itineraries". Merge şi aşa, dar cel mai bine le faci cu o Toyota Land Cruiser supra-înălţată sau cu tractorul. Îmi puteţi da exemple de un "explorer itinerary" existent, deja conturat? Sau ne bazăm pe turiştii străini pentru următoarea hartă rutieră a României?
"Rewarding travel experiences". Orice experienţă e rewarding atâta timp cât consumatorul simte că a primit mai mult decât a plătit. Mai precis?
Sugeraţi, deci, că Delta Dunării, Munţii Carpaţi, Mânăstirile Pictate, etc, ar fi un point of difference. Iată un punct de vedere complet nou. O revoluţie în modul de a gândi turismul românesc etc. Oricâte noduri în papură v-aş căuta, cu un lucru trebuie să fiu de acord: Munţii Carpaţi, Delta Dunării, Mânăstirea de la Voroneţ etc există numai în România.
"Unique mix of Latin and Byzantine cultural heritage". A mi se explica şi mie care e diferenţa dintre Latin şi Bizantin. Din câte ştiu eu, Imperiul Bizantin e unul şi acelaşi cu Imperiul Roman de Răsărit. Dar poate dumneavoastră v-a furnizat TNS-ul alte date.
"High share of protected spaces". Domnilor, vorbim de 0.051 la sută din suprafaţa totală a ţării. Suntem pe locul 105 în lume. Bulgaria e pe 79. Ungaria pe 83. Cehia pe 51. Slovacia pe 28. Austria pe 21. Germania pe 19. Suntem sub media europeană. Sau greşesc eu şi vă refereaţi la numărul de reşedinţe, sedii, restaurante şi parcări protejate de firmele de pază. Aici clar suntem numărul 1.
Slide-ul 23: De aici înţeleg că cea mai bună strategie ar fi să ne apucăm să facem una, iar în paralel cu asta, să construim o infrastructură turistică. Sunteţi geniali.
Slide-urile 24, 25, 26: cum aţi reuşit să decelaţi deja tacticile dacă strategia e încă în lucru? Apreciez că aţi muncit să găsiţi nişte poze atât de grăitoare.
Slide-ul 28: În sfârşit ceva concret, negru pe alb, un brand! Super mişto conceptele. Şi vizualurile. Deşi nu le văd, mi le imaginez.
La primul - nişte pelicani luându-şi zborul graţios. Poate şi o lotcă undeva, pe luciul apei. You know "lotca"? Traditional unspoiled Romanian spirit.
Aşa. Al doilea: mă gândesc serios la nişte căluşari sau la o mască maramureşeană, dar sunt convins că o să mă surprindeţi cu ceva nou.
Al treilea: un tânăr, NU, un cuplu de tineri vestici care fac drumeţii prin munţii noştri. Pe lângă potecuţă curge un râu. În râu se adapă o căprioară. Na, nu vă supăraţi, îmi dau şi eu cu părerea. Prezentarea dumneavoastră mă stimulează.
Slide-ul 29: Aş vrea să văd toate cele 62 de vizualuri şi 105 claimuri dacă se poate. Şi metodologia pentru testele de piaţă din slide-ul 30. Gracias.
În 5 noiembrie, money.ro citând un comunicat al Ministerului Turismului, anunţa finalizarea brandului turistic al României în aprilie 2010. Pe 21 mai, Hotnews anunţa (nu cunosc sursele) că varianta finală a brandului de ţară va fi prezentată în aproximativ o lună. La începutul lunii iunie, mai multe publicaţii preluau declaraţia Elenei Udrea conform căreia lansarea brandului de ţară va avea loc pe 26 ale lunii, la Vatra Dornei. Pe 2 iulie, conform Hotnews, Elena Udrea afirma, în cadrul unei vizite la Dorneşti, că brandul de ţară va fi prezentat oficial la Shanghai, pe data de 29 iulie.
Nu mai insist pe modul abuziv şi amatoristic în care termenul de "brand" e vehiculat în comunicările oficiale. Documentul comentat mai sus reprezintă esenţa unui demers de branding care va costa 895.000 de euro.
În ceea ce mă priveşte, cu o prezentare ca asta nu m-aş fi dus nici la covrigăria din colţ. Dar mă rog, n-am fost acolo. Am fost aici.
Mulţumim, Catrinel.
Slide-ul 1: Deci ne prezentaţi deja brandul?
Slide-ul 2: Şi exemplele ar putea continua cu NIKE, FC Barcelona sau, până la un moment dat, Gigi Becali şi Traian Băsescu.
Slide-ul 4: De bun simţ. Şi producătorii de mazăre la borcan au aceleaşi motivaţii.
Slide-ul 8: Colega noastră, doamna Vizireanu, a lucrat 40 de ani în turism, organizând mii de vacanţe către şi dinspre peste 60 de ţări. Cu ce sunteţi mai calificaţi decât dânsa? Şi legat la cele peste 900 de proiecte, vă referiţi cumva la crama Tsinandali din Georgia căreia i-aţi sugerat să rămână cramă sau la resortul din Insulele Capului Verde, pentru nu mi-e clar ce aţi făcut?
Slide-ul 9: Genial logo-ul Spaniei! Cum aţi reuşit să-l convingeţi pe Joan Miro să vi-l facă, în condiţiile în care murise înainte ca THR să fie înfiinţată? Şi chestia aia pentru Grecia mi se pare mişto. Developed by PRC with the cooperation of THR, ziceţi. Mai exact?
Slide-ul 10: Acum înţeleg. Probabil că operatorii dumneavoastră l-au sunat şi pe domnul Miro. În România cum staţi după ce-aţi pierdut măsurarea audienţei TV ca urmare a unor grave erori?
Slide-ul 11: Mă scuzaţi că vă întrerup slide-ul. De ce aţi pus un român să scrie în engleză un material destinat Guvernului României?
Slide-ul 12: Nu mă mai fierbeţi! Aţi găsit brandul ăla? Unde era? Şi vedeţi că aţi uitat să legaţi nişte etape. Sau chiar aşa aţi procedat?
Slide-ul 14: De ce aţi ales interviul telefonic? Cum aţi eşantionat? De ce aţi vorbit şi cu români dacă brandul e adresat pieţelor externe? Cine sunt aceştia? Câţi subiecţi din fiecare ţară? De ce două focus grupuri şi nu zero, 4 sau 130? Ce aţi căutat să aflaţi?
Slide-ul 15: Din câte ţin eu minte de la geometrie, 49% nu are cum să fie de 3 ori mai mare decât 51%. Dar ăsta e doar un detaliu tehnic. Cum aţi determinat că 23% dintre intervievaţi au România ca "primary demand" şi ce înseamnă mai exact "primary demand"? Sunt disperaţi să vină în România şi nu găsesc taxi până la aeroport?
Slide-ul 16: Sunt foarte curios să aflu care sunt fundamentele acestei afirmaţii. Asta v-au spus subiecţii? I-aţi întrebat care ar fi "good options for growth" pentru ţara noastră şi asta au considerat ei? Sau au spus ce i-ar interesa în general? Aţi suprapus nişte puncte de forţă ale României peste nişte arii de interes ale publicului? Lămuriţi-mă, că eu sunt mai prost, nu vedeţi că lucrez la stat?
Şi încă o chestie, de nuanţă. Credeţi că ar fi posibil să combini "touring holiday" cu "countryside and rural tourism" sau sunt categorii care se exclud reciproc?
Slide-ul 17: Aici cred că încercaţi să mă păcăliţi. Deci pe primele 5 criterii, România este varză. Sugeraţi că turistul străin ar renunţa la siguranţă, mâncare şi bătură, că ar plăti mai mult decât face pentru o cazare proastă şi că ar trece peste nesimţirea personalului din industria turistică doar ca să vadă natura noastră mirifică? Plaje naşpa, vreme naşpa, infrastructură cucu. Chart-ul ăsta ce spune, până la urmă? Că-i excludem din discuţie pe cei care sunt interesaţi de ceea ce nu avem? Cantitativ, câţi mai rămân din ăia 23 la sută din ăia 170 de milioane? Ia puneţi mâna pe telefon şi aflaţi.
Slide-ul 18: Ăsta e cel mai tare de până acum. Aţi intervievat 1707 turişti străini care AU FOST DEJA ÎN ROMÂNIA. Care au muşcat, independent sau prin agenţii, la VECHIUL BRAND TURISTIC, întrupat în oferte, pachete sau lonelyplaneturi disponibile înainte să câştigaţi dumneavoastră licitaţia. Normal că au fost la munte, că au trecut prin sate, că au văzut nişte "unique historic places" gen Cetatea Histria în drum spre Mamaia sau spre Deltă (ăia mai înstăriţi, mai pescari şi mai fotografi).
Datele pe care le furnizaţi dumneavoastră puteau fi obţinute foarte uşor - şi la o marjă de eroare mai mică - analizând informaţiile centralizate din baza de date a ministerului. Ştim şi noi câţi turişti străini au intrat în ţară şi unde s-au dus. Ar fi fost interesant să aflăm cum să atragem şi alţi turişti, în speţă ăia care n-au mai fost. Cel puţin pe mine m-ar fi interesat.
Slide-ul 19: V-am judecat greşit engleza. Chiar vă puneţi această întrebare din tot sufletul.
Slide-ul 20: Pfff...am ratat-o la milimetru. Dacă apucam să scriu eu ROMANIA cu Helvetica înaintea voastră câştigam un ban cinstit şi puteam să-mi trec la CV că am făcut brand visual-ul pentru ţara mea? Hai, c-am glumit, ştiu că e în lucru. Trebuia să livraţi de acum două luni. Hai să trecem la chestii mai serioase, de meserie.
ATTRIBUTES: de unde a apărut Safety pe lista asta? Din cercetare nu reiese că am excela la acest capitol. Sau, mă rog, din modul în care aţi prezentat voi datele, reiese că publicul nostru ţintă nu e interesat de siguranţa personală. Either way (entiendes?), nu văd de ce-aţi pus-o pe listă. Nu mă simt deloc safe cu ea acolo. Restul atributelor sunt exprimate vag. Orice cultură e unică. Ce-aţi vrut să spuneţi cu "Authenticity"?
VALUES: De acord, sunt câteva persoane în această sală pentru care Verdele constituie cheia de boltă a sistemului de valori. Aţi citit bine clientul. Discovery e un canal de valoare, la rândul său. Spirituality aţi scos-o din abdomen, să nu fie prea goală celula.
PERSONALITY: Mă faceţi să lăcrimez. Ţara mea, cum ar veni, e o simbioză de călugăraşi, fecioare şi pui de pelican abia ieşiţi din ou. Dom'le, dacă aşa spun cei 1707 care au fost, aşa trebuie să fie!
Slide-ul 21: Încununarea tuturor eforturilor dumneavoastră. Cel mai tare de până acum. Permiteţi?
"Discerning travellers" nu e o categorie obiectivă. N-o puteţi considera "target". E o chestie pe care o folosesc copy-writerii. "For the discerning travellers" înseamnă "doar fraierii pun botul".
"Explorer itineraries". Merge şi aşa, dar cel mai bine le faci cu o Toyota Land Cruiser supra-înălţată sau cu tractorul. Îmi puteţi da exemple de un "explorer itinerary" existent, deja conturat? Sau ne bazăm pe turiştii străini pentru următoarea hartă rutieră a României?
"Rewarding travel experiences". Orice experienţă e rewarding atâta timp cât consumatorul simte că a primit mai mult decât a plătit. Mai precis?
Sugeraţi, deci, că Delta Dunării, Munţii Carpaţi, Mânăstirile Pictate, etc, ar fi un point of difference. Iată un punct de vedere complet nou. O revoluţie în modul de a gândi turismul românesc etc. Oricâte noduri în papură v-aş căuta, cu un lucru trebuie să fiu de acord: Munţii Carpaţi, Delta Dunării, Mânăstirea de la Voroneţ etc există numai în România.
"Unique mix of Latin and Byzantine cultural heritage". A mi se explica şi mie care e diferenţa dintre Latin şi Bizantin. Din câte ştiu eu, Imperiul Bizantin e unul şi acelaşi cu Imperiul Roman de Răsărit. Dar poate dumneavoastră v-a furnizat TNS-ul alte date.
"High share of protected spaces". Domnilor, vorbim de 0.051 la sută din suprafaţa totală a ţării. Suntem pe locul 105 în lume. Bulgaria e pe 79. Ungaria pe 83. Cehia pe 51. Slovacia pe 28. Austria pe 21. Germania pe 19. Suntem sub media europeană. Sau greşesc eu şi vă refereaţi la numărul de reşedinţe, sedii, restaurante şi parcări protejate de firmele de pază. Aici clar suntem numărul 1.
Slide-ul 23: De aici înţeleg că cea mai bună strategie ar fi să ne apucăm să facem una, iar în paralel cu asta, să construim o infrastructură turistică. Sunteţi geniali.
Slide-urile 24, 25, 26: cum aţi reuşit să decelaţi deja tacticile dacă strategia e încă în lucru? Apreciez că aţi muncit să găsiţi nişte poze atât de grăitoare.
Slide-ul 28: În sfârşit ceva concret, negru pe alb, un brand! Super mişto conceptele. Şi vizualurile. Deşi nu le văd, mi le imaginez.
La primul - nişte pelicani luându-şi zborul graţios. Poate şi o lotcă undeva, pe luciul apei. You know "lotca"? Traditional unspoiled Romanian spirit.
Aşa. Al doilea: mă gândesc serios la nişte căluşari sau la o mască maramureşeană, dar sunt convins că o să mă surprindeţi cu ceva nou.
Al treilea: un tânăr, NU, un cuplu de tineri vestici care fac drumeţii prin munţii noştri. Pe lângă potecuţă curge un râu. În râu se adapă o căprioară. Na, nu vă supăraţi, îmi dau şi eu cu părerea. Prezentarea dumneavoastră mă stimulează.
Slide-ul 29: Aş vrea să văd toate cele 62 de vizualuri şi 105 claimuri dacă se poate. Şi metodologia pentru testele de piaţă din slide-ul 30. Gracias.
În 5 noiembrie, money.ro citând un comunicat al Ministerului Turismului, anunţa finalizarea brandului turistic al României în aprilie 2010. Pe 21 mai, Hotnews anunţa (nu cunosc sursele) că varianta finală a brandului de ţară va fi prezentată în aproximativ o lună. La începutul lunii iunie, mai multe publicaţii preluau declaraţia Elenei Udrea conform căreia lansarea brandului de ţară va avea loc pe 26 ale lunii, la Vatra Dornei. Pe 2 iulie, conform Hotnews, Elena Udrea afirma, în cadrul unei vizite la Dorneşti, că brandul de ţară va fi prezentat oficial la Shanghai, pe data de 29 iulie.
Nu mai insist pe modul abuziv şi amatoristic în care termenul de "brand" e vehiculat în comunicările oficiale. Documentul comentat mai sus reprezintă esenţa unui demers de branding care va costa 895.000 de euro.
În ceea ce mă priveşte, cu o prezentare ca asta nu m-aş fi dus nici la covrigăria din colţ. Dar mă rog, n-am fost acolo. Am fost aici.
Mulţumim, Catrinel.
Despre culori
Nouă ne vând creme autobronzante. Lor - creme pentru albirea pielii. Aceleaşi firme, sub aceleaşi făgăduinţe. Că vom fi frumoşi, nu ca acum.
Paradisul iluziilor noastre: un sat de pescari la capătul lumii, o colibă pe plajă, un hamac, o carte bună, o chitară rece şi, neoficial, ceva iarbă. Fără telefon, laptop, televizor sau maşină. Un trai simplu cu multe nume complicate. Downshifting, gap year, sabatical.
Paradisul lor presupune migrarea către urban, către buricul pământului, către clădiri înalte, din beton armat şi sticlă fumurie, unde peştele se vinde în aer condiţionat. E atât de mult încât nu va mai trebui să pescuieşti în viaţa ta. La ultimul etaj: celulare, PDA-uri, laptopuri şi televizoare 3D. Prin tragere la sorţi, poţi câştiga un Hummer. Un trai complicat cu nume simplu: la oraş.
Ni se spune despre ei că sunt mai ieftini ca braga. Normal, cum ar putea nişte sălbatici ca ei să fie scumpi? Mergem până acolo mânaţi de chitroşenie, nu de vreun interes. Să bem ieftin, să mâncăm ieftin, să fumăm şi să ne masăm ieftin cururile şi tot ieftin să obţinem orgasme necuvenite.
Li se spune că noi suntem putrezi de bogaţi, fără excepţie. Normal, cum ar putea fi săraci nişte graşi albinoşi ca noi? Ne aşteaptă să ne ardă la notă, să ne vândă aerul la suprapreţ, să ne seducă întru căsătorii din interes, să ne îmbete şi să ne drogheze pentru că, dă-ne dracu, nu de-asta am venit aici?
Fireşte, ni se spune să avem grijă cu ei, că sunt cam ciudaţi, mănâncă lăcuste, şerpi şi pisici şi, la o adică, pot fi periculoşi. Şi lor li se spune acelaşi lucru despre noi, cu diferenţele de rigoare la capitolul alimentaţie. Diferenţele culturale sunt exacerbate, se promovează un soi de "rasism de vacanţă" din care şi noi, şi ei, pierdem esenţa. Deşi la mii de kilometri distanţă, rămânem încuiaţi în sipetul nostru cu prejudecăţi de valoare. Doar banii noştri călătoresc liber, pe itinerarii dinainte stabilite.
Revoluţia asta nu se face nici pe twitter, nici în piaţă. Lumea cea mare e compusă din lumile cele mici, ale noastre. Pe astea trebuie să le salvăm mai întâi.
Luptându-ne cu superificialitatea, cu teama şi cu frustrarea care, care, care ne sunt induse şi alimentate în fiecare zi cu o subtilitate atât de ageră încât am ajuns să le considerăm atribute fireşti şi onorabile ale fiinţei umane evoluate. Să nu ne mai lăudăm cu numărul de locuri în care-am fost, ci cu ce-am trăit şi învăţat din fiecare. Să ştim mai mult şi să vorbim mai puţin. Să nu ne mai temem de nimic, pentru că viaţa noastră e oricum periculoasă. Să fim mai mult decât avem. Să înţelegem, să îmbogăţim valoarea şi frumuseţea a ceea ce suntem. Şi să împărtăşim cu dragoste ce avem mai frumos în noi. Nu putem fi totul. Dar, uşor, uşor, putem deveni nimic.
Noul om nou plânge din senin, vizitează shrink-ul de două ori pe săptămână şi, la 35 de ani, face infarct în faţa ecranului unde 56 de foldere obturează vederea spre satul de pescari.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
