Î

La un moment dat (unii dintre voi nu se născuseră încă), oamenii scriau şi citeau cărţi. Nişte chestii cu mii de pagini, imposibil de cărat în buzunar, care adunau o căruţă de praf. Îţi lua săptămâni sau luni să le citeşti şi după aia gata, nu mai aveai ce face cu ele. No refresh, no refill. Trebuia sa cumperi altele, copaci tăiaţi and stuff, natura plangens.

Ziarele erau mai mişto. Un articol zdravăn - să spunem, anchetă sau reportaj - nu se lungea pe mai mult de o pagină, fie ea şi A3. Intelectualii reuşeau să citească un ziar întreg într-o oră. Îl aruncau, dar a doua zi apărea altul. Tot copaci tăiaţi, dar mai puţin efort.

Blogurile au rezolvat problema pădurilor şi au scurtat şi timpul de citire. Un post mediu are 30 de rânduri, iar media e stricată de acele fete care ţin să povestească din fir a păr prima oră a fiecărei dimineţi din viaţa lor. Bloggerii respectabili încearcă să fie concişi şi la obiect, ţinându-te conectat doar câteva secunde peste limita bounce rate-ului.

Cu twitter, lucrurile au devenit şi mai simple. Posturile sunt limitate la 160 140 de caracatere dar, din observaţiile personale, se cam face risipă de spaţiu. Cine are nevoie de 160 140 de caractere pentru a formula o idee geniala ca "ma duc la băiţă", "supă la plic, yak!" sau "Budapesta"?

Comunicarea din zilele noastre are nevoie de şi mai multă concizie, ideile şi sentimentele trebuie comprimate, sintetizate astfel încât să obţină maxim de impact în minim de timp. Şi maxim de celebritate.

@bradut: "Î"
@pisimicsidulce: :-) via @bradut: "Î"