20 million angry men

Pe 27 februarie 1992, Stella Liebek, o americancă de 79 de ani, şi-a cumpărat o cafea de la McDrive şi a oprit un minut în parcare să-şi pună lapte şi zahăr. Din greşeală, a răsturnat paharul, iar lichidul i s-a vărsat în poală, producându-i arsuri de gradul 3 la genitale.O tâmpită.

După câteva luni de tratament, tâmpita de Stella Liebeck a dat McDonald's în judecată şi a câştigat. Gigantul fast food (sau QSR, pentru specialişti) i-a plătit femeii 640.000 USD, a ajustat temperatura cafelei de la 180 la 158 de grade Celsius şi a adăugat pe pahare avertismenul "Atenţie, produs fierbinte".

În 1963, un alt tâmpit, imigrantul mexican Ernesto Miranda a fost arestat de poliţia din Phoenix, Arizona, pe baza mărturiei unei femei care îl acuza de răpire şi viol. Tâmpitul şi-a recunoscut vina în faţa anchetatorilor, iar instanţa l-a condamnat la 20 de ani de închisoare. Dar avocatul a făcut recurs pe o bază complet aberantă: Constituţia Statelor Unite, care prevedea dreptul de a nu vorbi şi dreptul la avocat (Amendamentele 5 şi 6). Ernesto nu ştia că poate să tacă şi să pună pe altul să vorbească în locul lui. De unde să ştie? Gaborii nu scoseseră nicio vorbă în acest. sens.

Trei ani mai târziu, Curtea Supremă a Statelor Unite îi dădea dreptate mexicanului şi stabilea aşa numitul avertisment Miranda ca regulă de procedură pentru poliţişti. "You have the right to remain silent. Anything you say can and will be used against you in a court of law. You have the right to speak to an attorney..."

În 1970, o texană pe numele ei Jane Roe, rămânea gravidă. Naiba ştie cu cine. Cum legea îi interzicea să facă avort, stricata s-a gândit să-l dea în judecată pe procurorul districtului Dallas, susţinând că legea în vigoare îi îngrădeşte libertatea personală şi dreptul la intimitate (prevăzute, în varii forme, de Amendamentele 1, 4, 5, 9 şi 14). Tâmpito, mai bine-l dădeai în judecată pe ăla care s-a distrat cu tine şi luai pielea de pe el.

Când colo, ce să vezi? Curtea Supremă a decis cu şapte voturi la două în favoarea bagaboantei şi a invalidat toate legile care interziceau avortul în primele trei luni de sarcină.

O babă îngălată, un imigrant violator şi o panaramă au întors lumea cu curul în sus.

De ce-am făcut expose-ul ăsta atât de lung? Pentru că justiţia e un concept sută la sută omenesc. Un concept care evoluează simultan, alături de rasa umană. Justiţia nu se face singură. Ori o face Dumnezeu în Viaţa de Apoi, ori o facem noi aici şi acum. Cu paşi mici.

Plătim pentru drumuri şi nu le avem. Plătim pentru pensii şi n-o să le avem. Ne asumăm cetăţenia română şi toate obligaţiile care decurg din asta şi nu ne este respectat niciun drept. Castraveţii din borcanul de la magazin sunt stricaţi. Îi aruncăm. Ne tăiem în cutia de mâncare pentru pisici. Ne bandajăm. Anglia ne interzice dreptul de muncă. Nu-i nimic, furăm în Suedia.

Ce? Aberez? Justiţa americană nu se poate compara?

În 2008, un amic de-al meu a dat în judecată firma la care lucrase. Îl puseseră pe liber pe motiv de "rezultate neconforme". Cum nu i se comunicase niciodată o grilă de conformitate, omul a dat firma în judecată, cerând să fie reîncadrat şi să i se plătească salariul. Acum numără banii. A câştigat. N-a vrut să dea ţeapă, a vrut doar dreptate. Dreptatea durează. Dreptatea e o investiţie.

Sau, dacă vrei nume, ia: Robertin Adrian Dinu, omul care a plecat de la o amendă şi a ajuns să scoată în afara legii o generaţie întreagă de radare fixe.

Un avocat te costă mai puţin decât grefa de piele după ce Preşedinţia, Guvernul, Primăria, Supermarketul, Operatorul Telecom sau Marea Firmă Unde Lucrăm s-au pişat pe tine. Şi pişatul ăla, dammit, are mai mult de 180 de grade.