Nunta in Ambarita

Mi-am invins resentimentele cauzate de recentul accident si am inchiriat din nou o motoreta ca sa vizitez satul Ambarita, aflat la 7 kilometri distanta de camera mea.

Cum goneam eu asa, cu supersonica viteza de 40 de kilometri la ora, am depasit un convoi compus din 20-30 de persoane, in fruntea carora mergea un cuplu tanar, frumos, imbracat de zile mari.

Am mers inainte pana cand, pe stanga, am vazut o biserica. Era deschisa. Copiii jucau fotbal in curtea ei. Cativa barbati fumau. Plutea in aer atmosfera de slujba iminenta. Am parcat sub un palmier si am intrat in sfantul lacas catolic facandu-mi cruci ortodoxe. In biserica era o doamna care aseza pe banci textul slujbei de azi, sa stie enoriasii ce si cum sa cante. M-a invitat sa iau loc.

Biserica a inceput sa se umple. Mai intai femeile, apoi barbatii (terminasera de fumat), iar la final taman convoiul pe care-l depasisem mai devreme. Ma ajunsese din urma. Tinerii au fost asezati la o masa in fatza altarului, iar din culise au aparut doua femei. Una mai in varsta, imbracata in roz, a dat tonul slujbei. Cealalta, mai tanara, in straie negre, s-a asezat la orga.

Urma sa aflu ca nu asist la o banala slujba de vineri, ci la o pre-cununie. Cuplul frumos, compus dintr-un politist si o sora medicala, urmeaza sa aiba nunta pe 18 noiembrie. Inainte de cununia propriu-zisa, are loc o ceremonie in cadrul careia se regleaza si cele divine, dar si cele lumesti. Mirele trebuie sa plateasca familiei fetei o suma compensatorie de bani (daca am inteles eu bine, era vorba de 20 de milioane de rupii, aproximativ 1300 de euro). Apoi, familiile reunite trebuie sa isi imparta cheltuielile si sarcinile legate de nunta propriu-zisa, la care sunt asteptate nu mai putin de 600 de persoane. Toate aceste detalii au fost citite din carte de catre pastorita cea tanara si punctate pe alocuri de imnuri religioase, ca sa mai schimbam atmosfera.

(In paranteza fie spus, oamenii au cantat atat de frumos incat mi-au dat lacrimile. Nu ei, mie.)

Dupa finalul ceremoniei, tatal baiatului a venit in fuga la mine: "Mister, if you want, you can join us for lunch". L-am insotit in curtea casei unde o mare prelata albastra era deja asternuta sub umbrarul multicolor.

Am mancat porc cu orez folosindu-mi mana. Cam picant si cam gras. Dupa masa, o tanti a venit sa ne umple paharele cu apa. Cu limba usturanda, am apucat paharul si l-am dat peste cap. Apoi am urlat. Apa era fierbinte.

"-The water is hot!

- Yes, we drink hot water after meals. It's good for the health"

Mai pe seara, Rene mi-a explicat de ce beau batacii apa calda si, in general, lichide calde: ca sa-si protejeze corzile vocale. Astia sunt chiar nebuni cu cantatul.

Singurul contact notabil pe care l-am facut cu prilejul pranzului festiv a fost domnul Esbi care, cu un ochi la Nikon-ul meu, s-a prezentat drept fotograful oficial al satului Ambarita.

"-Do you know how to work on computer?

- Yes, sir, more or less

- Can you teach me how to use Photoshop? I am old man and I don't know"

Dupa masa am mers la internet cafe-ul domnului Esbi si l-am invatat ce-l interesa: cum sa schimbe fundalul unei poze. Ne-am distrat impreuna punand ceruri instelate si plaje palmierite in spatele mutritelor nostime ale satenilor deja fotografiati si salvati pe hard disk. Domnul Esbi era in delir. Invatase o super-jmekerie care urma sa-i tina business-ul in forma pentru multi ani de acum inainte. L-am lasat sa se joace cu magic wand-ul si am plecat spre casa.

Pe la 8 seara, primesc un telefon.

"- Brad, this is Esbi. I forgot what you teach me. I am an old man. Can you come again tomorrow?"