Ramashi buni

Sa incepem cu Anthony, care m-a dus pe becak-ul lui de la Medan pana la Berastagi. Insurat, crestin, 3 copii botezati cu nume de profeti (inclusiv cele doua fete), cand ploua afara, ii ploua si-n casa. In rest, e bine sanatos.

Sami, fiul patroanei de la Wisma Bisayak, care m-a dus la dispensar si dupa aceea mi-a cantat la chitara cantecul preferat, "Bintang", apoi m-a invatat unul nou: "Lupa" (foarte haios)

Piet, lectorul balinez pe care l-am cunoscut in Berastagi si cu care am discutat mult despre lume, oameni, locuri, cantece si credinte. Piet, care a venit sa ma vada la aeroport in Medan, sa mai vorbim un pic despre lume, oameni, locuri, cantece si credinte.

Jeremy, cel care m-a dus de la Berastagi la Parapat in Toyota lui si mi-a aratat palatul regilor Batak, cascada Sipiso-Piso. Jeremy care, cand l-am intrebat despre tuak m-a dus la un tuak shop si mi-a explicat cum se prepara rachiul respectiv: se pune o galetusha la radacina unui bagot tree, se lasa pana se umple cu lichid dulce-acrisor. Daca ploua, se acopera. Apoi, in lichidul respectiv se pune scoarta unui alt copac, ca sa fermenteze. Dupa 5 ore, tuak-ul e gata si poate fi servit si cantat in juru-i.

Rose, vivida patroana de la Pizzeria Rumba, unde se mananca cea mai buna pizza din Tuk Tuk si se bea cel mai bun tuak si se canta cea mai frumoasa muzica. Rose are o singura fata, studenta la Business Administration in Medan.

Rene, elvetianul pe jumatate genial, pe jumatate nebun care face bani din risk management si ii toaca apoi luni intregi cu iubita lui Rose de mai sus. Rene, care mi-a desenat un traseu senzational in jurul Nord-Sumatrei si Aceh-ului, traseu pe care sper sa-l fac pe motoreta anul viitor in martie.

Tika, cea care tine o librarie in Tuk Tuk, cea mai veche si mai buna prietena a Rosei, care canta nebunesc de frumos, careia i-a murit sotul si are doua fete. Una e cuminte si o ajuta, cealalta umbla cu baietii si nu.

Esbi, care sper ca intre timp a redescoperit ce l-am invatat in Photoshop. Esbi, al carui Photo Shop sper sa fie plin mereu de sateni dornici sa se proiecteze pe ceruri cu comete si plaje palmierite.

Jojor, fiica domnului Gultom care tine Barbara Guesthouse in Ambarita. Jojor, cea buna, harnica si trista, care mi-a facut cel mai bun fresh de portocale baut vreodata de om, Jojor pe care-am ajutat-o la franceza in speranta ca isi va gasi cat de curand jobul mult dorit la Medan.

Anita, care m-a oprit din drum intr-o noapte ploioasa, rugandu-ma s-o ajut sa-si salveze catzelul de la moarte. Anita, care s-a dus pana in Parapat dimineata ca sa caute cloroform sa-l adormim pe Belo si sa-i scoatem blestematul os de porc din gat. Anita care, in ciuda dorintei parintilor ei de a omori cainele si a-l gati pentru cina, a stat langa el si-a sperat pana cand bietul animal si-a dat sufletul de la sine.

James, englezul care voia sa faca nu stiu ce afaceri in Tuk Tuk si care a incercat, impreuna cu noi, sa il salveze pe Belo.

In fine, Belo, catzelul crem-blanos, care a incercat, dar n-a putut mai mult, cum nici noi n-am putut. Belo, tot ce pot sa-ti spun e ca-mi pare rau si ca, la urma urmei, daca erai caine musulman nu mancai porc si traiai.

Bineinteles, ma-ntorc. Daca am zis ca ma-ntorc, ma-ntorc. Mauliate.

Daca v-a placut povestea, dati si voi un click aci, ajutati niste copii.