Când amuţeşti, pui poze

Alea bune, pe tedoo.

Read More

Viaţa la ţară

După o zi de muncă grea la câmp, batacii se adună prin cârciumi, beau vin ieftin de palmier şi cântă la chitare. Bătrâni, tineri, avuţi sau sărăntoci, cântă împreună. Când se termină băutura, se termină şi muzica. Oamenii pleacă pe la casele lor. Mâine e o nouă zi grea la câmp.

Dar lucrurile se schimbă aici aşa cum s-au schimbat şi la noi. Nu poţi opri progresul.

Azi era să calc o găină cu maşina. M-am dat jos nervos, s-o muştruluiesc cum se cade.

- Măi, fată, tu nu te uiţi pe unde mergi?
- Scuze, domnu'. Mă grăbeam spre Medan.
- Ce să facă acolo o găină tânără şi frumoasă ca tine?
- M-am săturat de viaţa la ţară. Aş vrea să aplic pentru un job la KFC. Cică se câştigă bine.

Mult succes!

Read More

Samosir

Read More

Ramashi buni

Sa incepem cu Anthony, care m-a dus pe becak-ul lui de la Medan pana la Berastagi. Insurat, crestin, 3 copii botezati cu nume de profeti (inclusiv cele doua fete), cand ploua afara, ii ploua si-n casa. In rest, e bine sanatos.

Sami, fiul patroanei de la Wisma Bisayak, care m-a dus la dispensar si dupa aceea mi-a cantat la chitara cantecul preferat, "Bintang", apoi m-a invatat unul nou: "Lupa" (foarte haios)

Piet, lectorul balinez pe care l-am cunoscut in Berastagi si cu care am discutat mult despre lume, oameni, locuri, cantece si credinte. Piet, care a venit sa ma vada la aeroport in Medan, sa mai vorbim un pic despre lume, oameni, locuri, cantece si credinte.

Jeremy, cel care m-a dus de la Berastagi la Parapat in Toyota lui si mi-a aratat palatul regilor Batak, cascada Sipiso-Piso. Jeremy care, cand l-am intrebat despre tuak m-a dus la un tuak shop si mi-a explicat cum se prepara rachiul respectiv: se pune o galetusha la radacina unui bagot tree, se lasa pana se umple cu lichid dulce-acrisor. Daca ploua, se acopera. Apoi, in lichidul respectiv se pune scoarta unui alt copac, ca sa fermenteze. Dupa 5 ore, tuak-ul e gata si poate fi servit si cantat in juru-i.

Rose, vivida patroana de la Pizzeria Rumba, unde se mananca cea mai buna pizza din Tuk Tuk si se bea cel mai bun tuak si se canta cea mai frumoasa muzica. Rose are o singura fata, studenta la Business Administration in Medan.

Rene, elvetianul pe jumatate genial, pe jumatate nebun care face bani din risk management si ii toaca apoi luni intregi cu iubita lui Rose de mai sus. Rene, care mi-a desenat un traseu senzational in jurul Nord-Sumatrei si Aceh-ului, traseu pe care sper sa-l fac pe motoreta anul viitor in martie.

Tika, cea care tine o librarie in Tuk Tuk, cea mai veche si mai buna prietena a Rosei, care canta nebunesc de frumos, careia i-a murit sotul si are doua fete. Una e cuminte si o ajuta, cealalta umbla cu baietii si nu.

Esbi, care sper ca intre timp a redescoperit ce l-am invatat in Photoshop. Esbi, al carui Photo Shop sper sa fie plin mereu de sateni dornici sa se proiecteze pe ceruri cu comete si plaje palmierite.

Jojor, fiica domnului Gultom care tine Barbara Guesthouse in Ambarita. Jojor, cea buna, harnica si trista, care mi-a facut cel mai bun fresh de portocale baut vreodata de om, Jojor pe care-am ajutat-o la franceza in speranta ca isi va gasi cat de curand jobul mult dorit la Medan.

Anita, care m-a oprit din drum intr-o noapte ploioasa, rugandu-ma s-o ajut sa-si salveze catzelul de la moarte. Anita, care s-a dus pana in Parapat dimineata ca sa caute cloroform sa-l adormim pe Belo si sa-i scoatem blestematul os de porc din gat. Anita care, in ciuda dorintei parintilor ei de a omori cainele si a-l gati pentru cina, a stat langa el si-a sperat pana cand bietul animal si-a dat sufletul de la sine.

James, englezul care voia sa faca nu stiu ce afaceri in Tuk Tuk si care a incercat, impreuna cu noi, sa il salveze pe Belo.

In fine, Belo, catzelul crem-blanos, care a incercat, dar n-a putut mai mult, cum nici noi n-am putut. Belo, tot ce pot sa-ti spun e ca-mi pare rau si ca, la urma urmei, daca erai caine musulman nu mancai porc si traiai.

Bineinteles, ma-ntorc. Daca am zis ca ma-ntorc, ma-ntorc. Mauliate.

Daca v-a placut povestea, dati si voi un click aci, ajutati niste copii.

Read More

Nunta in Ambarita

Mi-am invins resentimentele cauzate de recentul accident si am inchiriat din nou o motoreta ca sa vizitez satul Ambarita, aflat la 7 kilometri distanta de camera mea.

Cum goneam eu asa, cu supersonica viteza de 40 de kilometri la ora, am depasit un convoi compus din 20-30 de persoane, in fruntea carora mergea un cuplu tanar, frumos, imbracat de zile mari.

Am mers inainte pana cand, pe stanga, am vazut o biserica. Era deschisa. Copiii jucau fotbal in curtea ei. Cativa barbati fumau. Plutea in aer atmosfera de slujba iminenta. Am parcat sub un palmier si am intrat in sfantul lacas catolic facandu-mi cruci ortodoxe. In biserica era o doamna care aseza pe banci textul slujbei de azi, sa stie enoriasii ce si cum sa cante. M-a invitat sa iau loc.

Biserica a inceput sa se umple. Mai intai femeile, apoi barbatii (terminasera de fumat), iar la final taman convoiul pe care-l depasisem mai devreme. Ma ajunsese din urma. Tinerii au fost asezati la o masa in fatza altarului, iar din culise au aparut doua femei. Una mai in varsta, imbracata in roz, a dat tonul slujbei. Cealalta, mai tanara, in straie negre, s-a asezat la orga.

Urma sa aflu ca nu asist la o banala slujba de vineri, ci la o pre-cununie. Cuplul frumos, compus dintr-un politist si o sora medicala, urmeaza sa aiba nunta pe 18 noiembrie. Inainte de cununia propriu-zisa, are loc o ceremonie in cadrul careia se regleaza si cele divine, dar si cele lumesti. Mirele trebuie sa plateasca familiei fetei o suma compensatorie de bani (daca am inteles eu bine, era vorba de 20 de milioane de rupii, aproximativ 1300 de euro). Apoi, familiile reunite trebuie sa isi imparta cheltuielile si sarcinile legate de nunta propriu-zisa, la care sunt asteptate nu mai putin de 600 de persoane. Toate aceste detalii au fost citite din carte de catre pastorita cea tanara si punctate pe alocuri de imnuri religioase, ca sa mai schimbam atmosfera.

(In paranteza fie spus, oamenii au cantat atat de frumos incat mi-au dat lacrimile. Nu ei, mie.)

Dupa finalul ceremoniei, tatal baiatului a venit in fuga la mine: "Mister, if you want, you can join us for lunch". L-am insotit in curtea casei unde o mare prelata albastra era deja asternuta sub umbrarul multicolor.

Am mancat porc cu orez folosindu-mi mana. Cam picant si cam gras. Dupa masa, o tanti a venit sa ne umple paharele cu apa. Cu limba usturanda, am apucat paharul si l-am dat peste cap. Apoi am urlat. Apa era fierbinte.

"-The water is hot!

- Yes, we drink hot water after meals. It's good for the health"

Mai pe seara, Rene mi-a explicat de ce beau batacii apa calda si, in general, lichide calde: ca sa-si protejeze corzile vocale. Astia sunt chiar nebuni cu cantatul.

Singurul contact notabil pe care l-am facut cu prilejul pranzului festiv a fost domnul Esbi care, cu un ochi la Nikon-ul meu, s-a prezentat drept fotograful oficial al satului Ambarita.

"-Do you know how to work on computer?

- Yes, sir, more or less

- Can you teach me how to use Photoshop? I am old man and I don't know"

Dupa masa am mers la internet cafe-ul domnului Esbi si l-am invatat ce-l interesa: cum sa schimbe fundalul unei poze. Ne-am distrat impreuna punand ceruri instelate si plaje palmierite in spatele mutritelor nostime ale satenilor deja fotografiati si salvati pe hard disk. Domnul Esbi era in delir. Invatase o super-jmekerie care urma sa-i tina business-ul in forma pentru multi ani de acum inainte. L-am lasat sa se joace cu magic wand-ul si am plecat spre casa.

Pe la 8 seara, primesc un telefon.

"- Brad, this is Esbi. I forgot what you teach me. I am an old man. Can you come again tomorrow?"

Read More