Banyan Tree Phuket.

Sa vi le prezint:

- SPA Pool Vila - incepand de la 600 de euro pe noapte

- Double Pool Vila - incepand de la 1200 de euro pe noapte.

De Sarbatori, inmultim cu 3.

Nu stiu sigur, ca n-am intrebat, daca in banii astia intra si micul dejun. Pentru detalii si comenzi intrati pe site-ul Banyan Tree.

Si-acum, hai sa spargem o banca.

Io la Phuket FantaSea

Sawadee kaa, bine ati venit, fantani arteziene, havuzuri cu somni si crapi Koi, poze "iola", balerini de portelan, aur si perle, tras cu pistolul castigat ursuletz, restaurant de 3000 de locuri, sala de spectacole de 5000, maimutze, pelicani, sarpe boa si un tigru alb, semnel luminoase, poze pe tronul regal, mancare halal, carne de porc, rusi arsi de soare, ingeri si demoni, umbrelutze, un sobolan mic si speriat, mancare pentru pesti, 10 ani de la inaugurare, show traditional cu 15 elefanti si sute de dansatori, artificii, baloane, faceti poza cu puiul de tigru, multumim frumos mai treceti pe la noi, mapa si CD de prezentare, sawadee krap.

Banda Aceh traieste

In Phuket, Thailanda, tsunami-ul din decembrie 2004 a masurat 2 metri inaltime si a ucis 5000 de oameni.

In Banda Aceh, valul a fost un pic mai mare: 45 de metri. Au murit 150.000 de oameni, adica unul din trei locuitori ai orasului. Nu e om pe strada care sa nu fi pierdut pe cineva.

Bunaoara, Mustafa, taximetristul care m-a plimbat prin oras la un pret piperat, ca pentru oamenii albi carora fundatiile de binefacere le deconteaza toate notele de plata:

- In dimineata aia, eram pe veranda cu sotia si bebelusul meu. Mancam ceva. Cand a venit valul, n-am avut timp sa reactionam.

Opri masina in dreptul unei casutze mici, proaspat vopsite in verde deschis.

- Uite, aici e casa mea. Aici stateam.

Am mai mers pret de cateva strazi.

- Iar aici, unde e copacelul asta, aici m-a aruncat valul. La 500 de metri distanta de casa.

- Si sotia? Si copilul?

- Nu i-am mai vazut niciodata.

A raspuns fara sa i se miste niciun muschi pe fatza. Mi-a dat senzatia ca, dupa 5 ani, devenise una cu povestea pe care-o spunea. Era cumva firesc. Un acenez obisnuit, care si-a pierdut familia. Nu i-a dat nimeni Premiul Nobel pentru pace, n-a primit onoruri speciale, nimeni nu-i pronunta numele la memoriale. Nici lui, nici celor pe care i-a pierdut. In Banda Aceh, moartea e parte din viatza de zi cu zi, fara intermedieri filosofice.

In oras, sunt doua cimitire pentru mortii neidentificati. Unul odihneste 45.000, celalalt 10.000 de trupuri ingropate la comun, in gropi imense peste care acum creste iarba si oracaie broscutele. Cand vine ziua pomenirii mortilor, acenezii se duc ori la unul, ori la celalalt si se roaga pentru sufletele celor disparuti fara sa stie sigur daca mortul lor se afla aici sau in cimitirul celalalt.

Cu toate astea, orasul traieste. Printr-un laudabil efort comun al fundatiilor internationale si autoritatii provinciei Aceh, aproape toti acenezii au astazi un acoperis. In locul vilelor de doua etaje distruse de tsunami, au rasarit acum casutze modeste si colorate, cu o camera-doua. E drept, si membrii familiei s-au imputinat. Pentru cei ramasi in viata, e destul.

Pe 16 ianuarie 2005, la 11 zile dupa tsunami, Realitatea TV a organizat teledonul "Infern in Paradis". S-au strans ceva banutzi atunci, nu mi-e clar cati, ca daca dai un search pe Google afli ca au fost ba 200.000 USD, ba peste un milion. Ce stiu cert e ca teledonul s-a derulat in colaborare cu ONG-ul World Vision si ca banii respectivi erau meniti sa ajute la construirea unei scoli.

De curiozitate, am cautat scoala respectiva, bazandu-ma pe indiciile date de asistenta lui Mihai Tatulici (sarutmana, Gina, te pup). Am trimis un mail catre biroul World Vision din Indonezia, dar n-am primit un raspuns nici pana azi. Asa ca mi-am continuat investigatiile pe cont propriu si am aflat locatia aproximativa a scolii: un sat satelit al Bandei Aceh.

I-am dat lui Mustafa numele satului iar el a intrebat cam zadarnic in stanga si in dreapta. Dupa 30 de minute de ratacit, am oprit in curtea statiei locale a Televiziunii Nationale Indoneziene. Printr-o frumoasa coincidenta, un drum pornit de la o televiziune romaneasca s-a incheiat cu ajutorul unei televiziuni de la celalalt capat al lumii. Altfel spus, oamenii ne-au zis unde e scoala cu pricina si astfel am ajuns la ea. Era aproape, da' nu gasiseram noi strada.

Asezamantul a fost construit in anii 70 si a fost grav afectat de tsunami. Din spusele Magdei - profesoara de engleza si religie - UNICEF a reconstruit scoala, iar World Vision a dotat-o cu tot ce-i trebuie, de la banci la rechizite si material didactic. 200 de copii din toata zona invata astazi aici in clasele I-VIII, indrumati de 14 invatatori si profesori.

Copiii sedeau la propriu fiecare in banca lui, asteptand sa inceapa ora. Prima clasa pe care am vizitat-o avea biologie. A doua - religie. Nu s-au agitat prea tare la vederea omului alb cu aparat foto. Multi nici n-au ridicat privirea din carte. Surprinzator, la plecare, profesoarele au fost cele care mi-au solicitat sa le pozez, prilej pentru mine sa scrutez nivelul de recunostinta:

- You know Romania?

- Romania? Yes, Europe, close to Rusia.

- You know Realitatea TV?

- Reali...what?

- Realitatea TV. They organized a fundraising show together with World Vision.

- World Vision, yes.

- You know that the people of Romania help re-build this school?

- No, we did not know. But thank you.

N-am stat mult, ca nu aveam de ce. Normalitatea nu-ti da multe motive sa atarni pe langa ea. O scoala ca oricare alta, cu profesori, elevi, tabla si creta, diagrame, banci, creioane, manuale si caiete. Si niste copii post-tsunami care vor sa invete carte.

Phuket de familie

Nemtzi cu copii.

Suedezi cu copii.

Danezi cu copii.

Rusi cu copii si bone de copii.

Unguri cu copii si copii de copii.

Si eu, copilul ploii.

Bagam marfa

s

Dragii mei campioni,

draga M.M si draga Dan Petrescu,

In Patong Beach, Phuket, Thailanda, baietii care vand tricouri va cunosc, stiu ce-ati facut aseara si va spun "Unila". Ca "Urziceni"nu stiu sa pronunte. Castigati la Stuttgart si or sa invetze.

Felicitari! Sper ca veniti la botezuri.

I love Unirea, she loves Unirea

Bai, baieti. Fata din imagine, stewardesa la Silk Air, care mi-a dat mie pui cu piure azi pe cursa Singapore-Phuket, a zis ca va iubeste si va tine pumnii.

Rusescule, vezi ca ti-am pus o vorba buna. Corect, Galamaz, greul o sa fie pe tine, da stii si tu ca viata e nedreapta si atacantii o ard mereu cu gagicile cele mai bune. Plus ca tu esti insurat.

In alta ordine de idei, reiterez ideea ca, daca scoateti macar un punct cu Sevilla in seara asta, se intampla urmatoarele:

- Pe fetele mele care-o sa le am o sa le botez Bilasco Florescu si Onofras Florescu

- Iar pe baiatul care-o sa-l am - Danpetrescu Florescu.

Si-acum o sa ma certe Apostol ca n-am folosit corect acuzativul.

Hai, baieti. Hai, ca doar voi ati mai ramas.

Buricul pamantului

Stai in karaoke pana la 4 dimineatza. Cand te trezesti, afli de pe Hotnews ca un ferryboat care venea spre insula ta s-a scufundat. Zice de el si pe CNN.

Din cate pricep de la TV, vaporul facea legatura intre Dumai si Batam si s-a scufundat in dreptul insulei Moro din motive meteo. La bord erau 260 de pasageri. Nu se cunoaste numarul victimelor. Sa speram ca sunt cat mai putine sau deloc. Nava cu pricina, MV Dumai Express 15, apartinea companiei Kapal Ferry.

Bun. Acum ma duc si eu la piscina.

Uite, tati, catzelu'

Candidatul se trezi ca de obicei la ora 7, puse de-o cafea si, inainte sa-si dea ochii roata peste tzara, il suna pe seful de campanie.

- Cum stam, tovarashe? Care mai e intentia de vot?

- La fel ca ieri, domnu Presedinte. Mediul rural, varsta a treia, somerii si ceva muncitorime, da' tot mai subtire.

- Tineretul, intelectualii, mediul privat...nimic?

- Nimic.

- Pai de-aia am murit noi la Revolutie, ba? Sa-si bata astia joc de democratie?

- Aveti dreptate.

- Ii bag in pizda mamii lor care-o pupa ceva.

- Da, sa traiti.

Pe seara, Candidatul aparu la o dezbatere de prime-time expunand noi elemente din programul sau prezidential: sprijin pentru agricultori, indexarea pensiilor, crearea de locuri de munca.

- Auzi, daca iesi Presedinte, chiar trebuie sa le dai ceva la astia, il sfatui sotia pe Candidat la o ora dupa incheierea emisiunii, in patul conjugal. Cu glas mamos.

- Le dau, ca e baietzi buni. Mereu au iesit la vot si-au votat ce trebuie.

- Pai si de unde bani, barbate?

- De la aia care nu m-au votat, care n-au votat si nu voteaza niciodata, futu-i in cur pe ma-sa da ratatii dracului.

- Vorbeste mai incet, ca te-aud copiii.

- Sa m-auda. Ba! Ia veniti, ba, incoace. Auziti? Nu votezi, nu existi, ba! Nu existi, m-ati inteles?

- Da, tati Presedinte.

- Bravo, da sa va pup. Si-acum, marsh la culcare.

Cateva saptamani mai tarziu, in preziua scrutinului, Cel-care-nu-voteaza-niciodata citi ceva simpatic pe blogul unui baiat plecat in Asia (unii spun ca de tot, altii ca se intoarce). Dadu linkul mai departe unui amic, cu mesajul:

"Ma, stii ceva? S-ar putea ca tipul sa aiba dreptate. Daca nu te duci la vot, nu apari in sondaje, deci nu existi pentru astia. Si nu trebuie sa votam ca sa ne dea ceva, da' macar sa le fie frica de noi si sa nu ne mai futa atata. Pana la urma, noi tinem tzara asta in spinare si tot noi suntem cei mai fututzi. Io maine ma duc sa votez. In alb daca e, dar ma duc. Sa ma aiba in evidentele si sondajele lor de cacat ca am votat, deci contez, futu-i in cur pe ma-sa, pardon de expresie"

A doua zi dimineata, in drum spre parc, expeditorul se opri la circumscriptie. Cobori din masina impreuna cu nevasta si copilul, prezenta cartea de alegator si intra in cabina de vot, decis sa puna stampile pe toate casutzele, la misto, la deruta, la buletin de vot anulat, haha. Cu stampila asudand de tush in mana, se opri o secunda si-si spuse:

"Daca ii stampilez pe toti, inseamna ca am avut de-ales si nu m-am putut hotari. Buletinul gol nu pot sa-l dau, ca pun astia imediat un vot pe el la cine trebuie. Hai sa votez, totusi, pe cineva. Hm...asta nu, asta nici pomeneala, asta cine dracu mai e, astia 3 in niciun caz...hai sa-l votez pe-asta. Decat un vot alb, mai bine un vot verde. Buna asta. Ar trebui sa-mi fac si eu blog."

Mai tarziu, in parc, condus pe alei de un inedit sentiment de mandrie cetateneasca, isi interoga bland nevasta:

- Ai votat?

- Da.

- Cu cine?

- Treaba mea, iubitule. Votul e secret :-)

- Sper ca nu ti-ai batut joc de buletin.

- Nu, pana la urma, am votat cu cineva.

- Cu Cernea?

- Offff, insistent mai esti. Da, cu Cernea.

- De ce? Crezi ca e competent?

- Nu. Nici nu cred c-o sa ajunga in turul 2.

- Atunci de ce?

- Ca sa inteleaga astia ca nu sunt doar ei si ai lor in Romania. Ca mai suntem si noi. De-aia l-am votat.

- Ce e aia lamvotat, tati?

- Ceva important, puiule. Nu votezi, nu existi, m-ai inteles?

- Da, tati.

- Bravo, da sa te pup. Si-acum, fugi si te joaca.

- Uite, tati, catzelu'

Allah Akbar!

Moderator: Stimati candidati , care este cea mai buna fapta pe care ati facut-o in viata dumneavoastra?

Dl Omar Hassan Ibrahim Al-Traian Al-Basel: Am islamizat un copil crestin.

Dl Alul Burhman Al-Crinal Al-Antonel: Nu am lapidat-o pe mama adultera a respectivului copil crestin.

Dl Mahmud Iusuf Al-Mirchal Al-Geonal: Am lapidat-o eu.

Barbierul din Sumatra

Weh Island a.k.a. Sabang

Pulau Weh se afla la 45 de minute cu ferry-boat-ul de Banda Aceh. Unii spun ca insula asta ar fi the next best thing in Indonezia. Deocamdata, pe cele 3 plaje cu nisip alb si palmieri, exista nu mai mult de 300 de locuri de cazare. Apa calda este greu de gasit, lucru care nu se poate spune si despre vietatile marine. La o simpla tura de snorkelling vei vedea testoase, caracatite, lion fish si scorpion fish, precum si nenumarate specii de pesti. In aceste conditii, e clar ca o ora de scufundare iti ofera mult, mult mai mult. Diverii cu care am vorbit spuneau ca site-urile de aici sunt "second best after Sipadan". Adica foarte bine.

Revin cu detalii cand ma asez si eu undeva, ca iar sunt prin aeroporturi.

Ramashi buni

Sa incepem cu Anthony, care m-a dus pe becak-ul lui de la Medan pana la Berastagi. Insurat, crestin, 3 copii botezati cu nume de profeti (inclusiv cele doua fete), cand ploua afara, ii ploua si-n casa. In rest, e bine sanatos.

Sami, fiul patroanei de la Wisma Bisayak, care m-a dus la dispensar si dupa aceea mi-a cantat la chitara cantecul preferat, "Bintang", apoi m-a invatat unul nou: "Lupa" (foarte haios)

Piet, lectorul balinez pe care l-am cunoscut in Berastagi si cu care am discutat mult despre lume, oameni, locuri, cantece si credinte. Piet, care a venit sa ma vada la aeroport in Medan, sa mai vorbim un pic despre lume, oameni, locuri, cantece si credinte.

Jeremy, cel care m-a dus de la Berastagi la Parapat in Toyota lui si mi-a aratat palatul regilor Batak, cascada Sipiso-Piso. Jeremy care, cand l-am intrebat despre tuak m-a dus la un tuak shop si mi-a explicat cum se prepara rachiul respectiv: se pune o galetusha la radacina unui bagot tree, se lasa pana se umple cu lichid dulce-acrisor. Daca ploua, se acopera. Apoi, in lichidul respectiv se pune scoarta unui alt copac, ca sa fermenteze. Dupa 5 ore, tuak-ul e gata si poate fi servit si cantat in juru-i.

Rose, vivida patroana de la Pizzeria Rumba, unde se mananca cea mai buna pizza din Tuk Tuk si se bea cel mai bun tuak si se canta cea mai frumoasa muzica. Rose are o singura fata, studenta la Business Administration in Medan.

Rene, elvetianul pe jumatate genial, pe jumatate nebun care face bani din risk management si ii toaca apoi luni intregi cu iubita lui Rose de mai sus. Rene, care mi-a desenat un traseu senzational in jurul Nord-Sumatrei si Aceh-ului, traseu pe care sper sa-l fac pe motoreta anul viitor in martie.

Tika, cea care tine o librarie in Tuk Tuk, cea mai veche si mai buna prietena a Rosei, care canta nebunesc de frumos, careia i-a murit sotul si are doua fete. Una e cuminte si o ajuta, cealalta umbla cu baietii si nu.

Esbi, care sper ca intre timp a redescoperit ce l-am invatat in Photoshop. Esbi, al carui Photo Shop sper sa fie plin mereu de sateni dornici sa se proiecteze pe ceruri cu comete si plaje palmierite.

Jojor, fiica domnului Gultom care tine Barbara Guesthouse in Ambarita. Jojor, cea buna, harnica si trista, care mi-a facut cel mai bun fresh de portocale baut vreodata de om, Jojor pe care-am ajutat-o la franceza in speranta ca isi va gasi cat de curand jobul mult dorit la Medan.

Anita, care m-a oprit din drum intr-o noapte ploioasa, rugandu-ma s-o ajut sa-si salveze catzelul de la moarte. Anita, care s-a dus pana in Parapat dimineata ca sa caute cloroform sa-l adormim pe Belo si sa-i scoatem blestematul os de porc din gat. Anita care, in ciuda dorintei parintilor ei de a omori cainele si a-l gati pentru cina, a stat langa el si-a sperat pana cand bietul animal si-a dat sufletul de la sine.

James, englezul care voia sa faca nu stiu ce afaceri in Tuk Tuk si care a incercat, impreuna cu noi, sa il salveze pe Belo.

In fine, Belo, catzelul crem-blanos, care a incercat, dar n-a putut mai mult, cum nici noi n-am putut. Belo, tot ce pot sa-ti spun e ca-mi pare rau si ca, la urma urmei, daca erai caine musulman nu mancai porc si traiai.

Bineinteles, ma-ntorc. Daca am zis ca ma-ntorc, ma-ntorc. Mauliate.

Daca v-a placut povestea, dati si voi un click aci, ajutati niste copii.

Ploaia care a venit

Stiam ca vine, se vedea clar pe cer ca vine, era vremea ei. Am rugat-o sa mai stea putin, sa ma lase si pe mine sa termin de vazut. Si m-a lasat, dragutza de ea.

M-a lasat sa-l vad pe barbatul care-si spala singur vasele in lac, in timp ce doua gaini si un cocos ciuguleau gandacei in jurul lui. M-a lasat sa vad insula egretelor, cele doua casutze de pe plaja, pestii colorati si grasuni care se unduiau prin apa. M-a lasat sa-i vad si pe copiii harnici care frecau rufe de zor in apele caldutze. Si mormantul Batak ce privea optimist spre rasarit. Si pescarul. Si calutzii. Si pe baiatul care isi scosese puiul de pasare la aer.

"Ai terminat?" zice

"Pentru moment, da"

Eram la 45 de kilometri de casa, pe fix cealalta parte a insulei Samosir. Si-atunci a inceput. Proaspata si rece. Mi-am pus haina de ploaie pe mine dar, ce sa vezi, ploaia asta trecea prin ea. In cateva minute eram ud. Am oprit la o casa pe marginea drumului. Familia - un barbat, doua femei, doi copii si un pui de caine - statea pe veranda si privea cum ploua. M-au lasat sa ma adapostesc si mi-au dat ceai cald. Am adastat o ora acolo, dar ploaia a continuat. Se insera. Am plecat.

Nu credeam vreodata ca e posibil sa inghetzi la 5 grade distanta de Ecuator. Hainele ude, vantul lateral plus viteza motoretei combinate generau un frig cum nu mi-a mai fost de mult timp. Am ajuns acasa dupa mai bine de un ceas, convins ca o sa fac cel putin pneumonie. Dar un lung dush fierbinte si doua ceaiuri de ghimbir cu miere si lamaie m-au adus inapoi printre animalele cu sange cald.

Sunt sanatos, sunt in Banda Aceh si ploua iar. Pun postul asta si ies la joaca.

Daca v-a placut povestea, dati si voi cu click aci, ajutati niste copii.

Insula egretelor

In nordul lacului Toba, aproape de Pulau Tao, se afla o insula mica, locuita de toate egretele din zona. Ma rog, mie mi se par egrete. N-am gasit un barcagiu liber sa ma duca pana la ea. Am vizitat-o de la distanta. Am plecat din Tuk Tuk azi dimineata, dar imaginea insulei ma urmareste. Am pretext sa ma intorc cat de curand aici.

Nunta in Ambarita

Mi-am invins resentimentele cauzate de recentul accident si am inchiriat din nou o motoreta ca sa vizitez satul Ambarita, aflat la 7 kilometri distanta de camera mea.

Cum goneam eu asa, cu supersonica viteza de 40 de kilometri la ora, am depasit un convoi compus din 20-30 de persoane, in fruntea carora mergea un cuplu tanar, frumos, imbracat de zile mari.

Am mers inainte pana cand, pe stanga, am vazut o biserica. Era deschisa. Copiii jucau fotbal in curtea ei. Cativa barbati fumau. Plutea in aer atmosfera de slujba iminenta. Am parcat sub un palmier si am intrat in sfantul lacas catolic facandu-mi cruci ortodoxe. In biserica era o doamna care aseza pe banci textul slujbei de azi, sa stie enoriasii ce si cum sa cante. M-a invitat sa iau loc.

Biserica a inceput sa se umple. Mai intai femeile, apoi barbatii (terminasera de fumat), iar la final taman convoiul pe care-l depasisem mai devreme. Ma ajunsese din urma. Tinerii au fost asezati la o masa in fatza altarului, iar din culise au aparut doua femei. Una mai in varsta, imbracata in roz, a dat tonul slujbei. Cealalta, mai tanara, in straie negre, s-a asezat la orga.

Urma sa aflu ca nu asist la o banala slujba de vineri, ci la o pre-cununie. Cuplul frumos, compus dintr-un politist si o sora medicala, urmeaza sa aiba nunta pe 18 noiembrie. Inainte de cununia propriu-zisa, are loc o ceremonie in cadrul careia se regleaza si cele divine, dar si cele lumesti. Mirele trebuie sa plateasca familiei fetei o suma compensatorie de bani (daca am inteles eu bine, era vorba de 20 de milioane de rupii, aproximativ 1300 de euro). Apoi, familiile reunite trebuie sa isi imparta cheltuielile si sarcinile legate de nunta propriu-zisa, la care sunt asteptate nu mai putin de 600 de persoane. Toate aceste detalii au fost citite din carte de catre pastorita cea tanara si punctate pe alocuri de imnuri religioase, ca sa mai schimbam atmosfera.

(In paranteza fie spus, oamenii au cantat atat de frumos incat mi-au dat lacrimile. Nu ei, mie.)

Dupa finalul ceremoniei, tatal baiatului a venit in fuga la mine: "Mister, if you want, you can join us for lunch". L-am insotit in curtea casei unde o mare prelata albastra era deja asternuta sub umbrarul multicolor.

Am mancat porc cu orez folosindu-mi mana. Cam picant si cam gras. Dupa masa, o tanti a venit sa ne umple paharele cu apa. Cu limba usturanda, am apucat paharul si l-am dat peste cap. Apoi am urlat. Apa era fierbinte.

"-The water is hot!

- Yes, we drink hot water after meals. It's good for the health"

Mai pe seara, Rene mi-a explicat de ce beau batacii apa calda si, in general, lichide calde: ca sa-si protejeze corzile vocale. Astia sunt chiar nebuni cu cantatul.

Singurul contact notabil pe care l-am facut cu prilejul pranzului festiv a fost domnul Esbi care, cu un ochi la Nikon-ul meu, s-a prezentat drept fotograful oficial al satului Ambarita.

"-Do you know how to work on computer?

- Yes, sir, more or less

- Can you teach me how to use Photoshop? I am old man and I don't know"

Dupa masa am mers la internet cafe-ul domnului Esbi si l-am invatat ce-l interesa: cum sa schimbe fundalul unei poze. Ne-am distrat impreuna punand ceruri instelate si plaje palmierite in spatele mutritelor nostime ale satenilor deja fotografiati si salvati pe hard disk. Domnul Esbi era in delir. Invatase o super-jmekerie care urma sa-i tina business-ul in forma pentru multi ani de acum inainte. L-am lasat sa se joace cu magic wand-ul si am plecat spre casa.

Pe la 8 seara, primesc un telefon.

"- Brad, this is Esbi. I forgot what you teach me. I am an old man. Can you come again tomorrow?"

Ce are 150 de metri, un nume frumos si se varsa in Lacul Toba?

Cascada Sipiso-Piso

De fapt, numarul 1 in Romania

Conform ultimului Zelist, blogul de fatza se afla pe un onorant loc 64 din 35.000 de bloguri inscrise. Acest lucru ar trebui sa ma multumeasca pentru moment, sa ma faca sa zic "zelist, trai-ti-ar familia lu matale" si sa astept sponsorii sa curga. Dar nu. Fiind mai ambitios decat insusi baiatul din spotul Ursus si manat din spate de setea pentru dreptate, cutez sa dau cu barda si sa spun ca, de fapt, blogul meu e numarul 1 in Romania prin prisma simplului fapt ca cele 63 de deasupra n-au ce sa caute acolo. Dupa cum am sa si demonstrez:

Zoso. Descalificat. Zoso e hacker, stie niste coduri secrete, are filmari compromitatoare cu Sergei Brin si le foloseste pentru a manipula google in favoarea lui. Aceeasi suspendare trebuie aplicata si in cazul altor bloguri plasate in primele 50 (gen arhiblog, sutu, visurat). Toti sunt hackeri, toti sunt infractori! Afara cu ei! Jos labele de pe blogosfera romaneasca!

Cabral, Mircea Badea, Ciutacu. Apar la TV. Merci. Pai dac-as aparea eu la TV, ar trebui sa faca astia un zelist doar pentru mine. N-au ce cauta intr-un astfel de top. Nici ei, nici altii care au emisiuni TV si formatii vocal-instrumentale. Nu va mai ajunge, ma? Nu va mai satura Dumnezeu de glorie, parale si trafic? Huo! Da, Petrene, si tu, bai, ca si tu ai emisiune la TV. Da' uite, Alice n-are blog, sta linistita acasa in timpul liber, vede de copil. Numa tu nu te mai potolesti, sucesti mintea la adolescente. Doar Iulius ala e de vina, te invata la prostii. Ce baiat erai tu...

Bookblog, Daily Cotcodac si altii ca ei. Sanchi. Cu blogurile colective trebuie procedat asa: se ia traficul si se imparte la cati scriu. Egal. Ia faceti asta si dupa aia vedeti: mai e Bookblog pe locul 5? Baaaiii...intelectualilor, mai subtzire, bai.

Astia gen Manafu si Dragos Stanca, mogulii si evanghelistii. Si ei ar trebui zburatzi din top, ca fac trafic de influentza. Cica Stanca a dat circulara la f5 Media sa-l puna la blogroll toti angajatii, pana la rudele de gradul al patrulea. Pai cum sa n-ai ranking bun, fratzioare? Si Manafu? Lasati-ma cu Manafu...nu-ti da invitatie la niciun eveniment de new media daca nu l-ai linkuit de cel putin 5 ori in ultima luna. Asa merg lucrurile la noi, sa stiti.

Mai sunt niste bloguri tinute de niste gagici misto, cu aspect fizic placut. Le citesc exclusiv baietzi indragostiti de ele, ca sa-si ia insider information pentru viitorul blog'n'roll din Coyote Ugly sau Que Pasa. Astea iar n-au ce cauta in Zelist. Trebuie mutate pe hi5 cu totul. Imi sunt dragi tinerii din ziua de azi, da' chiar nu mai au nimic, nimic sfant?

Politicienii si cei care comenteaza politica. Azi sunt, maine nu mai sunt. Isi traiesc si ei momentul de glorie acum, in preajma alegerilor. Din ianuarie incolo, pentru urmatorii 5 ani, n-o sa-i mai citeasca nimeni, dar absolut nimeni. Poate-ar trebui sa faceti un top separat pentru blogurile de circumstanta. Ca sa nu poluam clasamentul cu vilegiaturisti.

Ziaristii: Tolo, Simona Tache, Mihnea Marutza, Morar...totul e un falsh! Ia zi, Tolontante, ti-a fost greu sa ajungi in top cu un milion de cititori de GSP in spate? Greu, greu ti-o fi fost. Cum i-a fost si lu Bilasco la centrarea lu Brandan. Cam asa de greu. Hai, fa un gest de onoare si cere-te afara de pe zelist. Si-asa esti doar pe locul 21, maine-poimaine te-ajunge din urma nea Ovidiu.

Pitici Gratis e plin de mascari (pu si pi si altele de nu pot sa le reproduc nici partial). Trebuie exclus direct, fara foc prealabil la picioare. Ce exemplu dati voi copiilor care descopera internetul si, dorind sa se raporteze la cei mai buni dintre cei buni, dau peste o asemenea scarnavie digitala? Sper ca domnul care e in spatele lu Zelist a notat luarea mea de pozitie.

Nu stau sa-i iau la mana si pe cei care nu se inscriu in categoriile de mai sus. Sunt, fara exceptie, traficanti de trafic, administratori de retea la SRI, santajisti, mondeni, interlopi, moguli media sub acoperire si amante de moguli media sub acoperire.

Pentru curatenia si bunastarea online-ului romanesc, pentru o reasezare a valorilor pe o scara corecta si dreapta, va conjur sa eliminati primele 63 de locuri din Zelist si sa incepeti sa cititi de-acolo in jos. E clasamentul adevarului.

(acest articol e un pamflet, bai, adica e la misto)

Lacul

Marile si oceanele sunt ca baietzii aia cei mai solizi din clasa: pentru ca sunt mari, inalti, puternici, nu trebuie sa mai demonstreze nimic. De aceea, nu se omoara nici cu sportul, nici cu invatatura.

Cei mai mici, mai firavi, mai pirpirii, cei al caror proces de crestere n-a inceput inca sau, daca a inceput, pastreaza un ritm mai discret, sunt fortati de selectia naturala sa puna mana si sa toceasca la matematica si fizica, sa invete sa cante la chitara si sa scoata recordul clasei la 60 de metri plat. Forta bruta poate fi gestionata doar prin inteligenta, poezie sau fuga.

Am facut acest lung - si poate imperfect - expozeu pentru a justifica de ce ma aflu pe malul lacului Toba. Am parasit Golful Thailandei si casa de pe plaja ca sa ajung aici, sa plutesc practic pe craterul unuia dintre cei mai dementi vulcani din istorie pentru ca, desi marile si oceanele ma farmeca, adevarata magie, misterul, poezia, le gasesc intotdeauna de o suta de ori mai intense in preajma micilor si cristalinelor lacuri.

Acum sa fim intelesi: cand te uiti la Lake Toba nu-ti vine sa-i strigi "micutzuleee". E cel mai mare lac din Asia de Sud-Est si cel mai mare lac vulcanic din lume. Sa continuam cu superlativele? Se crede ca eruptia care i-a dat nastere acum 100.000 de ani a fost cea mai masiva din istorie, ucigand cvasi-totalitatea fiintelor vii din Asia si Africa acelor vremuri. Populatia umana a fost redusa la cateva mii de exemplare. Daca vulcanul ar fi fost doar un pic mai hotarat, Pamantul de azi ar fi supranumit "planeta delfinilor" (in cazul in care ar avea cine sa-l supranumeasca).

Privind harta, ai impresia ca asisti la o matrioska geologica: in mijlocul Oceanului Indian vezi insula Sumatra. In mijlocul insulei vezi lacul Toba. In mijlocul lacului vezi insula Samosir (despre care indonezienii spun, cu mandrie, ca e la fel de mare ca Singapore). Iar in mijlocul insulei vezi inca un lac: Sidihoni. Nu m-ar mira ca, printr-un siretlic vulcanic, sa apara o insula si in mijlocul acestui lac.

Pentru un fotograf, e o destinatie frustranta. Peisajele sunt prea vaste si prea complexe pentru a incapea pe senzorul camerei. Sunt straturi-straturi de povesti vizuale. In spate - munti cu forme fluide, apoi plantatii de cafea, legume sau tapioca, bivoli, capre si cai pascand pe pasunile de un verde imposibil, apoi lacul, cu apele lui adanci si calde, cu barcile lui de pescari, cu casele traditionale insirate pe maluri, cu bisericile catolice si monumentele inchinate celor disparuti. Apoi povestea se reia, de jur imprejurul lacului, cu alti munti fluizi si alte plantatii si alte biserici.

Ca de-atatea ori in calatorii, vii pentru ceva si gasesti altceva. Frumusetea naturala a locului e pusa in balanta de frumusetea oamenilor care-l populeaza. Se numesc Bataks, au venit acum cateva sute de ani din nordul Thailandei si sunt - in orice acceptiune posibila - niste oameni foarte speciali. Fosti mari razboinici si cunoscuti pentru obiceiul de a-si manca invinsii, Batacii de azi se decupeaza din peisajul Sumatrei prin chipurile lor cu trasaturi puternice, prin credinta in Iisus Christos ca mantuitor al sufletelor si printr-un talent muzical iesit din comun. In timp ce la doar 70 de kilometri distanta, compatriotii indonezieni ingenuncheaza la auzul vocii muezinului, ferindu-se de desfrau si de alcool, batacii petrec seara de seara cu Tuak (rachiu de palmier) cantand din voci, chitari, sticle, furculite si orice alt obiect care poate emana un sunet melodios. Daca sunt 3 oameni la masa, se canta pe 3 voci. Daca sunt 7, se canta pe 7. Nicio nota falsa, nicio stridenta. La orice coltz de strada - coruri de ingeri slab alcoolizati.

Am ajuns aici acum 3 zile si, daca mai aveam cat de cat notiunea timpului, acum am pierdut-o definitiv. Stiu ca pe 17 trebuie sa plec dar nu stiu ce zi e azi, daca e luni sau joi. Ma trezesc cand la 6 dimineata cand la 11 cu aceeasi senzatie ca acum a inceput ziua. Cu senzatia ca aici nu poti pierde timpul pentru ca n-ai niciun control asupra lui. Nu exista un timp al tau. Exista un singur timp, care pluteste ca un soim in jurul insulei, descriind cercuri largi, intr-un zbor care a inceput acum 100.000 de ani si nu se va sfarsi niciodata.

Destinatie: Lacul Toba (Danau Toba)

Altitudine: 903 metri

Amplasare: in centrul provinciei North Sumatra, Indonezia

Cum se ajunge: din Kuala Lumpur sau Jakarta se zboara pana la Medan (1.5 ore), apoi se ia autobuzul pana la Parapat (5 ore), apoi vaporasul pana la Tuk Tuk, pe insula Samosir (45 de minute). Vaporasul te lasa in fatza hotelului, oricare ar fi el.

Costuri:

Cazare la un resort mid-range: 8 euro de camera pe noapte (cu apa calda)

O portie de mancare: 1 euro

O bere mica: 1 euro

Inchiriere motoreta pentru o zi: 5 euro, benzina inclusa

Orice splendoare ma doare

Night life in Berastagi

Tinerii joaca biliard, batranii joaca sah. Cand se plictisesc, merg la barul unde se proiecteaza filme chinezesti de actiune (in timpul saptamanii) si meciuri din Premiere League (in week-end). Totul este stropit din belsug cu ice tea cald si cafea.

Viata de noapte incepe la 6 p.m. si dureaza 4 ore.

La unii creste cafeaua in copaci

Cand mi-a zis Radu prima oara, nu l-am crezut: "fugi, ma, de-aici, cum sa creasca in copaci?"

Nici dupa ce-am citit pe site-ul lui despre cafea n-am fost convins. Si cand i-am promis ca vin in Sumatra sa-i caut cafea, planuiam sa dau o raita pe la depozite si angrouri, nicidecum sa bat campii inverziti.

Cand deodata, ce-mi vazura ochii: arbusti mici, verzi-inchisi, aliniati la poalele fumegandului vulcan. Si niste fructe mici si rosii. Si niste oameni.

- Hello! What is this?

- Copi.

- Copi???

- Ya, copi.

Ce sa mai intreb, ce sa mai intreb? A, da:

- Arabica or Robusta?

- Robusta.

- Ah, Robusta...Radu wants Arabica.

- Sorry, Radu, don't hep Arabica.

Cronica Acuta

Cred ca mi-au pus astia de la Realitatea ceva in ultimul salariu, ca altfel nu-mi explic urmatoarele simptome:

1. In timp ce conduceam o motoreta cu schimbator (adica neautomata) pe un drum desfundat cu un rucsac baban in spate, m-am gandit ce dragutz ar fi sa scot camera video si sa filmez din mers pentru spectatori si telespectatori.

2. Dupa ce-am cazut - scrantindu-mi o glezna, julindu-mi un picior si facandu-mi praf cotul drept - primul meu gand a fost sa vad daca videocamera mai functioneaza. Functiona (e deja la a doua cazatura).

3. Impactul castii cu asfaltul a scos din casa o fetitza care mi-a adus apa sa ma spal de sangele astfel rezultat. Dupa toaletare, m-am urcat pe motoreta si, in loc sa ma duc la doctor, m-am pansat si am plecat mai departe, sa caut locuri si sa pozez-filmez.

4. Am remarcat ca-mi curgea sange prin maneca abia atunci cand lichidul rosu ameninta sa murdareasca aparatul foto. Am mai pus un pansament.

5. Ajuns acasa, mai intai si mai intai am pus pozele la descarcat. In timp ce se descarcau, m-am apucat sa desfac pansamentele. Dintr-un motiv sau altul, mi s-a facut rau in timpul operatiunii si am cazut pe pat, aproape lesinat.

6. Cand mi-am revenit, am decis sa ma duc la spital. Primul lucru pe care mi l-am pus in rucsac a fost aparatul foto.

7. Medicul mi-a curatat ranile si mi-a pus doua copci la cotul drept. Si singurul discomfort major pe care il resimt e ca nu pot face poze cu stanga. Adica pot, dar fiecare cadru doare.

Missing in action

Leaving Medan. Ce bine!

Berastagi vazut de pe Gundaling Hill

Gunung Sibayak

Sunt in Sumatra, la Berastagi si ma duc inainte. Am gasit net la Mexico Fried Chicken, un spoof de KFC cu fatza lu Bush in loc de Colonel :-)

Nu cred ca va mai scriu saptamana asta. Adica de scris, va scriu, dar nu prea pot sa va trimit. Adica nu cred. Adica nu stiu.

Am multe sa va povestesc, promit sa recuperez cand ajung pe langa civilizatie.

Pozele de mai sus sunt asa, de control. Maine sper sa fac treaba ca lumea.

Aveti grija de voi.

PS: Mi-a scris Ioana ca cica pisica multinominala a nascut. Sa fie intr-un ceas bun. Puneti mana si botezati pana ma intorc. Pup.

PPS: Dumnezeu sa-l ierte pe Maestru :-(

Penang Wallpapers: Ke mana, Speedermaan?

(va traduce Antoaneta, daca e)

Georgetown, Penang: Buddha featuring Ganesh

100 de temple budhiste pe stil chinezesc. Unul hindus. Si o moschee mare. Asa arata un mare oras malaezian din ziua de azi.
La chinezi am baut un suc de ananas. Nu vreau sa le mai dau bani. Le-am tot dat, pe televizoare japoneze, laptopuri americane si altele si altele.
La indieni am mancat buriani (un fel de paella indiana; genial si deloc picant) si renumitul chicken 65 (numarul condimentelor pe care cica le-ar contine). 2 euro.
Si daca maine reusesc sa vad un malaezian get-beget pe strada, il iau in bratze si il pup, ma jur.
Pace tuturor. Si duhului meu.

Penang Peranakan Mansion: Casa de piatra made in China

Mai mult ca sigur ca n-as fi platit 10 ringgits (2 euro) doar ca sa vad casa unor chinezi bogatzi care-au trait acum doua secole in Georgetown, Penang. Dar, printre luxoasele acareturi, am zarit un mire si-o mireasa veniti in aceasta fastuoasa locatie pentru a-si face pozele de album. Altfel, viloi mare, living, sala de mese, templu ensuite, argintarie. Si cativa chinezi veniti in pelerinaj la zeul prosperitatii.

Casa de piatra celor doi tineri din Kuching, Sarawak, Borneo. Si v-am zis de o mie de ori ca malaeziencele sunt cele mai frumoase. Voi nu si nu, ca thailandezele.





















Dupa ce fotosession-ul oficial s-a terminat, cei doi tineri m-au rugat sa le trimit pozele pe mail. Cred ca paream mai tare decat pozarul lor, ca eram alb si aveam si battery grip-ul atasat (mama, cata scula are asta!, gen) Nu le trimit nimic. Sa-mi acceseze blogul, ca atatea milioane de oameni din intreaga lume. Nu?

Things to see in Penang: The Fishermen's Village

Satul lacustru al Penang-ului e mic-pitic, o gluma pe langa Buli Sim Sim. In schimb, contrasteaza frumos cu relativa modernitate a orasului nou. Si mi-a prilejuit si o poza noua pentru capul acestui blog, fapt pentru care-i multumesc.

In excursie

Ca sa-i linistesc pe prietenii ingrijorati (si pe mama), ieri dimineata la 7 am plecat de pe insula-baza pentru o scurta excursie in Malaezia si Indonezia. Ca doar n-am venit pana aici ca sa stau in hamac.

Andrei si Cristi m-au carat pana la port (pe mine si bagajele mele) fapt pentru care nu stiu cum sa le multumesc. S-au trezit cu noaptea in capete.

Pina la Donsak vremea a fost frumoasa. Am stat pe punte la soare si am ascultat dubstepuri in timp ce la 5 kilometri distanta, peste Samui, ploua de rupea (vezi foto de mai sus). De la Donsak am luat un autobuz pana in Surat Thani, apoi un microbuz pana la Satun, apoi am schimbat microbuzul cu un altul care m-a dus pana la granitza cu Malaezia si dincolo de ea, pana la Pedang. Nimic notabil in afara celor 14 ore petrecute pe drum si a vamesului malaezian care s-a scobit intr-o carticica sa vada daca pasapoartele romanesti pot trece fara viza.

A-propos, sa nu uit: bai, autoritati! Faceti dracu pasapoartele astea mai ca lumea, ca nu le citeste scannerul nicaieri. Mereu tre sa bage frontieristul datele cu mana. Mi-e si rusine, zau, stau oameni la coada dupa mine.

Penang, fosta perla a coroanei britanice, n-are mare lucru de oferit unui turist venit la sun, sand and sea. Cu toate astea e plin de backpackeri. Mare parte din ei vin pentru o zi, sa-si faca visa run-ul. Altii dau o fuga pana aici din Thailanda ca sa poata pune pe Facebook ca au fost si-n Malaezia si sa scape de o grija. Revin la backpackeri intr-un articol dedicat acestei adunaturi de jalnici idioti.

Microbuzul m-a lasat in fatza unui guesthouse tinut - evident - de niste chinezi. Eftin si bun, 5 euro pe noapte, baia pe hol, fara apa calda. Un calugar budhist de origine americana care bea o apa pe trotuar m-a sfatuit sa ma duc la un alt guesthouse, o strada mai incolo, la 75 "e 4 euro pe noapte si au si apa calda". Mai aveau o singura camera libera. Am luat-o. Apa calda, baie si dusuri pe hol, la comun. Gauri in ziduri, gauri in tavan, gauri in podea. Daca un tip mai solid ar fi incercat sa danseze step in camera, ar fi cazut fix peste receptioner. Pe pereti atarnau diverse lucruri. Si nu erau tablouri.

Dupa doua minute am parasit guesthouse-ul pentru totdeauna si m-am dus un pic mai la vale, la un hotelutz de 20 de euro pe noapte si de 40 de euro mai confortabil. I'm too old for this shit.

Azi am asteptat sa se mai potoleasca ploaia si am iesit la plimbare prin oras. Foarte fotogenic. Postez imediat.

Bucuresti

- Mergi diseara la Muzeul Tzaranului Roman, la expozitie?
- Ce expozitie?
- Arta urbana.

Is There Life After The Full Moon Party?

Ce faci daca incepi sa te simti ca acasa in Thailanda

Pleci in Malaezia.

Product placement

Musonul

A inceput sa bata alaltaieri dimineatza. Puternic si constant, fara pauza. In prima zi, apa a crescut un pic. Ieri a mai crescut nitzel. Azi a crescut si mai tare. Stiti barul ala de pe plaja? Nu conteaza. Nu mai e. L-au luat valurile. Omul nu era trist, nici speriat. Nici macar resemnat nu era. Zambea cand am vorbit cu el.

- What's up?
- Munsoon.
- What can we do?
- Nothing. Just watch.













Pe urma, satenii si-au mutat barcile mai spre mal. Una dintre barci luase atata apa incat se scufundase. Au pus mana de la mana si au scos-o. Acum se zvanta sub un palmier.
Apa mai creste o zi-doua si dupa aia se opreste. Cica asa e normal.

Full Moon Party November 2009, Part 2. Iubiti-va pe fumuri.

Hai, baietzii!

Full Moon Party November 2009. Part 1. The buckets of joy.

"Bucket of joy" este cocktailul traditional al Full Moon Party. Mod de preparare: se toarna un pahar mare de tarie (rom local, Bacardi, Vodka sau Whisky) intr-o galetusa, se completeaza cu Coca-Cola sau Red Bull, se decoreaza cu 10 paie din care se suge la comun.
Varianta cea mai ieftina - preparata cu rom local (Sang Som sau Hong Thong) genereaza dementza ludica pe termen scurt. Pe termen lung, e cel mai inversunat dusman al rinichiului.
Aseara, la Full Moon Party, erau aproximativ 100 de vanzatori de galetushe la o audienta estimata de 5.000 de persoane, poate un pic mai mult. Si asta pentru ca-i noiembrie. In lunile de varf vin 30.000 de oameni la FMP.

Fried Patiences

O autostrada n-ar promite si ei. O indexare de pensii, o suspendata peste Bucuresti, o statie de metrou in Drumu Taberei. Niste salbatici.