Ploaia care a venit

Stiam ca vine, se vedea clar pe cer ca vine, era vremea ei. Am rugat-o sa mai stea putin, sa ma lase si pe mine sa termin de vazut. Si m-a lasat, dragutza de ea.

M-a lasat sa-l vad pe barbatul care-si spala singur vasele in lac, in timp ce doua gaini si un cocos ciuguleau gandacei in jurul lui. M-a lasat sa vad insula egretelor, cele doua casutze de pe plaja, pestii colorati si grasuni care se unduiau prin apa. M-a lasat sa-i vad si pe copiii harnici care frecau rufe de zor in apele caldutze. Si mormantul Batak ce privea optimist spre rasarit. Si pescarul. Si calutzii. Si pe baiatul care isi scosese puiul de pasare la aer.

"Ai terminat?" zice

"Pentru moment, da"

Eram la 45 de kilometri de casa, pe fix cealalta parte a insulei Samosir. Si-atunci a inceput. Proaspata si rece. Mi-am pus haina de ploaie pe mine dar, ce sa vezi, ploaia asta trecea prin ea. In cateva minute eram ud. Am oprit la o casa pe marginea drumului. Familia - un barbat, doua femei, doi copii si un pui de caine - statea pe veranda si privea cum ploua. M-au lasat sa ma adapostesc si mi-au dat ceai cald. Am adastat o ora acolo, dar ploaia a continuat. Se insera. Am plecat.

Nu credeam vreodata ca e posibil sa inghetzi la 5 grade distanta de Ecuator. Hainele ude, vantul lateral plus viteza motoretei combinate generau un frig cum nu mi-a mai fost de mult timp. Am ajuns acasa dupa mai bine de un ceas, convins ca o sa fac cel putin pneumonie. Dar un lung dush fierbinte si doua ceaiuri de ghimbir cu miere si lamaie m-au adus inapoi printre animalele cu sange cald.

Sunt sanatos, sunt in Banda Aceh si ploua iar. Pun postul asta si ies la joaca.

Daca v-a placut povestea, dati si voi cu click aci, ajutati niste copii.