Lacul

Marile si oceanele sunt ca baietzii aia cei mai solizi din clasa: pentru ca sunt mari, inalti, puternici, nu trebuie sa mai demonstreze nimic. De aceea, nu se omoara nici cu sportul, nici cu invatatura.

Cei mai mici, mai firavi, mai pirpirii, cei al caror proces de crestere n-a inceput inca sau, daca a inceput, pastreaza un ritm mai discret, sunt fortati de selectia naturala sa puna mana si sa toceasca la matematica si fizica, sa invete sa cante la chitara si sa scoata recordul clasei la 60 de metri plat. Forta bruta poate fi gestionata doar prin inteligenta, poezie sau fuga.

Am facut acest lung - si poate imperfect - expozeu pentru a justifica de ce ma aflu pe malul lacului Toba. Am parasit Golful Thailandei si casa de pe plaja ca sa ajung aici, sa plutesc practic pe craterul unuia dintre cei mai dementi vulcani din istorie pentru ca, desi marile si oceanele ma farmeca, adevarata magie, misterul, poezia, le gasesc intotdeauna de o suta de ori mai intense in preajma micilor si cristalinelor lacuri.

Acum sa fim intelesi: cand te uiti la Lake Toba nu-ti vine sa-i strigi "micutzuleee". E cel mai mare lac din Asia de Sud-Est si cel mai mare lac vulcanic din lume. Sa continuam cu superlativele? Se crede ca eruptia care i-a dat nastere acum 100.000 de ani a fost cea mai masiva din istorie, ucigand cvasi-totalitatea fiintelor vii din Asia si Africa acelor vremuri. Populatia umana a fost redusa la cateva mii de exemplare. Daca vulcanul ar fi fost doar un pic mai hotarat, Pamantul de azi ar fi supranumit "planeta delfinilor" (in cazul in care ar avea cine sa-l supranumeasca).

Privind harta, ai impresia ca asisti la o matrioska geologica: in mijlocul Oceanului Indian vezi insula Sumatra. In mijlocul insulei vezi lacul Toba. In mijlocul lacului vezi insula Samosir (despre care indonezienii spun, cu mandrie, ca e la fel de mare ca Singapore). Iar in mijlocul insulei vezi inca un lac: Sidihoni. Nu m-ar mira ca, printr-un siretlic vulcanic, sa apara o insula si in mijlocul acestui lac.

Pentru un fotograf, e o destinatie frustranta. Peisajele sunt prea vaste si prea complexe pentru a incapea pe senzorul camerei. Sunt straturi-straturi de povesti vizuale. In spate - munti cu forme fluide, apoi plantatii de cafea, legume sau tapioca, bivoli, capre si cai pascand pe pasunile de un verde imposibil, apoi lacul, cu apele lui adanci si calde, cu barcile lui de pescari, cu casele traditionale insirate pe maluri, cu bisericile catolice si monumentele inchinate celor disparuti. Apoi povestea se reia, de jur imprejurul lacului, cu alti munti fluizi si alte plantatii si alte biserici.

Ca de-atatea ori in calatorii, vii pentru ceva si gasesti altceva. Frumusetea naturala a locului e pusa in balanta de frumusetea oamenilor care-l populeaza. Se numesc Bataks, au venit acum cateva sute de ani din nordul Thailandei si sunt - in orice acceptiune posibila - niste oameni foarte speciali. Fosti mari razboinici si cunoscuti pentru obiceiul de a-si manca invinsii, Batacii de azi se decupeaza din peisajul Sumatrei prin chipurile lor cu trasaturi puternice, prin credinta in Iisus Christos ca mantuitor al sufletelor si printr-un talent muzical iesit din comun. In timp ce la doar 70 de kilometri distanta, compatriotii indonezieni ingenuncheaza la auzul vocii muezinului, ferindu-se de desfrau si de alcool, batacii petrec seara de seara cu Tuak (rachiu de palmier) cantand din voci, chitari, sticle, furculite si orice alt obiect care poate emana un sunet melodios. Daca sunt 3 oameni la masa, se canta pe 3 voci. Daca sunt 7, se canta pe 7. Nicio nota falsa, nicio stridenta. La orice coltz de strada - coruri de ingeri slab alcoolizati.

Am ajuns aici acum 3 zile si, daca mai aveam cat de cat notiunea timpului, acum am pierdut-o definitiv. Stiu ca pe 17 trebuie sa plec dar nu stiu ce zi e azi, daca e luni sau joi. Ma trezesc cand la 6 dimineata cand la 11 cu aceeasi senzatie ca acum a inceput ziua. Cu senzatia ca aici nu poti pierde timpul pentru ca n-ai niciun control asupra lui. Nu exista un timp al tau. Exista un singur timp, care pluteste ca un soim in jurul insulei, descriind cercuri largi, intr-un zbor care a inceput acum 100.000 de ani si nu se va sfarsi niciodata.

Destinatie: Lacul Toba (Danau Toba)

Altitudine: 903 metri

Amplasare: in centrul provinciei North Sumatra, Indonezia

Cum se ajunge: din Kuala Lumpur sau Jakarta se zboara pana la Medan (1.5 ore), apoi se ia autobuzul pana la Parapat (5 ore), apoi vaporasul pana la Tuk Tuk, pe insula Samosir (45 de minute). Vaporasul te lasa in fatza hotelului, oricare ar fi el.

Costuri:

Cazare la un resort mid-range: 8 euro de camera pe noapte (cu apa calda)

O portie de mancare: 1 euro

O bere mica: 1 euro

Inchiriere motoreta pentru o zi: 5 euro, benzina inclusa