Nu m-am insurat. Nu aveam unde sa-mi cresc copiii in dragoste, liniste, sanatate si intelepciune. Si alt motiv pentru casatorie nu vad, orice-ar zice parintii.
Nu mi-am luat casa. Nu renta pe termen lung. De banii aia puteam sta cu chirie pana la sfarsitul vietii in orice loc din lumea asta.
Nu mi-am schimbat masina dupa ce am terminat leasingul. E o masina buna, merge perfect, plus ca a fost urata de cand am luat-o, deci nu se demodeaza. Inca n-am vandut-o.
Am renuntat la cariera in publicitate. Publicitatea e ca Norvegia: castigi mult si nu ramai cu nimic. E o iluzie creatoare de iluzii. Nimic pentru oameni. Nici pentru cei care o consuma, nici pentru cei care o fac. Suflet pierdut. Mult suflet pierdut.
Nu mi-a placut sa cultiv conexiuni si relatii. N-am intrat in nicio retzea. Adevaratele prietenii nu au nevoie de multe tete-a-tete-uri. Nu te judeca si nu-ti lipsesc. Sunt intotdeuna cu tine. Celelalte - se racesc la fel de repede ca berea bauta in august pe o plaja la Mamaia.
Am pus ceva banutzi deoparte. Nu multi. Vreo 10.000 de euro. Nu vreau sa cumpar case sau terenuri pe-aici, nu vreau sa deschid afaceri sau sa petrec pana dimineata cu sexy-asiatica. Vreau sa invat sa traiesc cu cat am nevoie. Daca invatz, pot sa stau aici un an, doi, trei. Daca nu, stiu cativa oameni care or sa ma astepte la aeroport.
N-am fugit de nimeni si spre nimic. Mi-am luat dreptul de a exista, pur si simplu, de a trai ca un simplu om, neconditionat de nationalitate, statut social, istorie si istoric, trecut si asteptari. Dreptul de a ma plimba daca vreau si de a sta daca vreau, dreptul de a nu face baie in mare si de a nu sta la plaja doar pentru ca sunt aici. Dreptul de a nu incerca bucataria thailandeza sau curvele thailandeze. Dreptul de a nu fi nicaieri, nicicand.
Vi se pare mare chestie? Normal. Asa merge sistemul, inclusiv ala de operare. De-aia, nenea Bill Gates ne-a pus by default in setul de wallpapere ale mizeriei de Windows poze cu plaje albe si palmieri. Carrot and stick. Munceste, ma, 10 ore pe zi si-o sa stai 10 zile acolo. Piscina, cuba libre, mariachi, aer conditionat, fructe de mare, all inclusive, snorkelling. Maldive, Mauritius, Seychelles, Bora-Bora pentru patroni si top management. Hurghada, Bodrum, Costa Brava, hai un Phuket sau un Bali pentru middle management. Paralia Katerini, Nei Pori, Halkidiki si Antalya pentru astia mai mici. Si visul...visul ca intr-o zi o sa poti si tu sa te duci la resortul unde a fost superiorul tau direct, ca seful al mare nu arata pozele din vacanta la toti fraierii.
Mai bine, ca toate sunt facute de nevasta-sa in contre-jour cu un Nikon de 7000 de euro care n-are nicio vina.
Si acum, cateva precizari, ca deja ma simt jenat de atentia nemeritata ce mi se acorda (daca pana si Zoso a scris de bine de mine, e clar ca ceva nu merge in tzara aia):
1. N-am plecat singur. 3 prieteni au venit cu mine. De fapt, nici macar nu suntem prieteni, ci cunostinte. Oamenii au tratat propunerea mea la modul cel mai rational (asa cum si trebuie tratata) si au venit. In momentul asta, unul doarme si ceilalti doi - presupun - fac dragoste intr-o casutza pe malul marii.
2. N-am plecat in Thailanda. Aici am baza. Din Koh Samui, ma costa 100 de euro sa ajung la Jakarta sau Kuala Lumpur. Din Bucuresti, ma costa 7-800. E o decizie pur economica.
3. Nu scriu si nu pun poze ca sa ma dau mare sau sa dau cu tifla cuiva. Singurul meu scop - asa cum unii s-au prins deja de pe Tedoo.ro - e sa le arat romanilor ca distantele sunt o iluzie, ca e loc si rost si pentru noi pe lume. Ca e greu sa gasesti un loc mai ostil vietii decat cel in care ne-am nascut. Ca mandria de a fi roman, atata cata exista, ca identitatea noastra ca popor nu pot fi patrunse si capacitate fara contextualizare. Toti cei care trec pe blogul acesta imi sunt dragi, desi pe multi dintre ei nu ii cunosc. Lucrez pentru ei, fac poze pentru ei, incerc sa le povestesc ce vad si ce se intampla ca si cum ar fi cu mine. Nu sunt mai bun ca nimeni. Nu sunt nici vreun mare fotograf, nici vreun mare scriitor. Sunt si eu un omuletz care vrea sa inteleaga cine e si ce se va intampla cu el si cu lumea lui de maine incolo. Si care da, are aroganta de a cere un drept la cuvant atunci cand se discuta despre viatza lui.
Nu stiu cat de coerent am fost. Tin lucrurile astea in mine de multa vreme. Le-am impartasit ici si colo. Am primit diverse reactii. Dar nu mi-a spus nimeni ca planul meu e hazardat sau lipsit de logica. Iar pana acum a functionat.
Cei mai apropiati vecini ai mei sunt doi rusi, sot si sotie. Produc mici pastile de travel pentru o televiziune din Moscova. Sunt linistiti si modesti. Cand au venit, copilul lor avea un an. Acum are doi. Toata ziua alearga pe plaja. Si azi s-a jucat cu furtunul din gradina si mi-a udat adidasii lasati la soare.
O sa le cer tezaurul inapoi.
Postări
