Adevărata legătură dintre mare și libertate.

Conform unor estimări realiste, rezervele de petrol se vor epuiza în 25-30 de ani, iar gazul natural se va fâsâi în aproximativ un secol. Altfel spus, nepoții noștri nu vor cunoaște cuvântul “benzinărie” și nu vor mai auzi duduit de motoare diesel, iar dacă vor dori să protesteze în stradă vor fi nevoiți să înlocuiască celebrele cocktailuri Molotov cu unele electrice – să le spunem cocktailuri Tesla – asta dacă vor avea unde să le încarce.

Cât despre nepoții noștri, dacă mintea poate bate până acolo, ei vor trăi într-o lume din care îngrășămintele chimice și plasticul vor lipsi aproape cu desăvârșire. Curentul electric va fi mai scump după închiderea termocentralelor, iar încălzirea pe gaze va fi deja înlocuită de cea globală.

Firește, lucrurile nu se vor întâmpla peste noapte, ci progresiv. Mulți dintre noi, cei deja născuți, vor fi martorii acestei treceri de pe un Pământ care se învârte repede, propulsat de combustibili fosili, la unul mai lent, mai silențios și, din nefericire, mai fierbinte. Mulți dintre noi vor îmbătrâni pe o cu totul altă planetă decât cea pe care au văzut lumina zilei.

Mi-am dorit foarte mult să învăț navigația cu vele nu pentru a dobândi o aură de lup de mare în imaginația cititorilor mei, ci mânat de viziunea de mai sus. A cunoaștele elementele naturii și modul în care le poți atrage de partea ta nu mai e un hobby, ci o necesitate. Când toată energia ascunsă de milioane de ani în scorburile Pământului se va epuiza, ne vor rămâne doar soarele, vântul și sufletul din noi.

M-am întrebat adeseori de ce imaginea unei bărci cu pânze declanșează instantaneu ideea de libertate, iar cea a unui yacht, oricât de performant și de arătos ar fi, nu o face. Am găsit răspunsul abia recent, după întâmplările pe care am să le povestesc în acest serial: corabia înseamnă libertate – dincolo de metaforă – fiindcă viața pe o corabie presupune minimă dependență de darurile uscatului.

Marinarul știe să utilizeze cu o măiastră eficiență resursele pe care le are la îndemână: apa, vântul, combustibilul și electricitatea (dacă există la bord), hrana, timpul și energia umană. Asta îi dă o autonomie mult superioară pământeanului, un grad de independență pe care trăitorii în orașe nu îl au. Și care, prin comparație, tinde asimptotic către libertatea absolută.

Nu e o metaforă, așadar, nu e un construct sută la sută cultural. E o intuiție. Sau, dacă e să ne luăm după Platon, e o anamneză, adică dez-uitarea unor lucruri pe care le știm din născare, dar pe care le-am rătăcit prin sertarele de jos ale minții.

Veliștii sunt mai liberi pentru că stăpânesc arta cumpătării. Noi, ceilalți – pe cea a cumpărării.

Restul poveștii e aici.