23 martie 2010

Nazgul



O să scriu de multe ori "bizar" şi "ciudat" în postul ăsta.

Am traversat peninsula de la Golful Thailandei la Marea Andaman, dar zici că am traversat pământul. Sau că am trecut printr-o gaură de vierme şi acum sunt în altă dimensiune.

Mai întâi, Satun. Un oraş foarte, foarte bizar, unde strada principală e pustie, de zici că a murit toată lumea. Dar pe străzile lăturalnice e o forfotă măruntă şi dementă, de furnici fanatice. Nu pot să-mi imaginez de unde vin toţi oamenii ăia şi unde se duc într-un oraş atât de mic, cu atât de puţine case. Şi de ce toţi evită centrul şi strada principală de parcă ar purta vreun blestem.

Pe urmă, Ko Lipe. Trebuia să stau două zile, am stat 5. E o insulă ciudată, cu multă frumuseţe la vedere şi multă tristeţe ascunsă de ochii plajei, după palmieri. Aici, oamenii cred că arborii şi pietrele au fiecare zeul lor. Şi nu-i ajută la nimic. Mi s-au întâmplat multe lucruri bizare pe insula aia, dacă m-aş apuca să le povestesc aţi zice că dau in ficţiune.



Ieri am fost într-un alt loc bizar. Nu frumos, nu spectaculos, ci bizar. M-a făcut să mă simt ca şi cum Marea Evacuare a început, toţi oamenii se îmbarcă pe nave spaţiale pentru a părăsi Pământul, iar eu urmează să rămân singur aici. M-am întors la Satun noaptea, conducând printr-o pădure ciudată de mangrove. Ieşea abur din pământ ca nicăieri până acum. Când am ajuns, nu mai aveam nici benzină şi nici nervi.

Iar azi - ciudăţenia ciudăţeniilor. Cu o lună în urmă am avut un vis: se făcea că cineva, nu mai ştiu cine, îmi povestea despre un loc secret. Aveam harta cu mine (nici când dorm n-o las din mână), aşa că am reuşit să visez şi locaţia aproximativă. Ştiu că sună ciudat, dar chiar aşa a fost. Ca în "The Beach".

Azi am găsit locul. Este exact ca în vis şi se află chiar în zona pe care mi-o indicase personajul. L-am găsit fără nicio intenţie, urmând un indicator spre un nume care nu-mi spunea absolut nimic. Vă spun o chestie: plajele cu nisip negru sunt de o mie de ori mai frumoase decât cele cu nisip alb.

Peste astea, sentimentul ciudat că suntem împreună pe o insulă şi că o pasăre a morţii zboară pe deasupra noastră înşfăcând, din când în când, pe câte unul din noi. Azi l-a înşfăcat pe Mile. Poate mâine e rândul meu. Zboară din ce în ce mai aproape.

Nici nu ştiu ce să fac: să mă minunez sau să plâng?

6 pareri:

Anonim spunea...

Sa va minunati si sa plangeti,cate putin din fiecare...sa mai ramana si pentru altadata.

Beate Kiil Karlsen spunea...

Beautiful pictures :)

Anonim spunea...

Povestesti foarte bine , asa ca un foileton despre Ko Lipe mi-l inchipui deja ca pe ceva gen " Lost" . 5 zile - 5 episoade , ar fi prea mult ? Scuza-ma , daca ti s-a parut prea indrazneata sugestia mea. E normal sa scrii ce vrei si sa-ti alegi singur subiectele , nu altcineva in locul tau. Cu multumiri , pentru ca citindu-te ne simtim liberi.

nuclearrr spunea...

Ai intrat in Zona Crepusculara:)

dumitrescu spunea...

zilele acestea, cu mintea pierduta, in traficul bucurestean, ma gandeam la tine. sau la ce faci, cum e viata ta. am ajuns la cum ar fi sa-ti propun sa-ti fiu... nici nu stiu cum sa-i zic: ajutor-insotitor, butler, un fel de Sancho Pancha al lui Don Quichotte, sau calul pentru cavaler. un companion-ajutor.
totul o fantezie, evident.
postul tau imi releva insa ca poate nu e o idee rea sa "te insotesti" cu cineva. pe langa altele ar fi si-o noua certificare a Unirii. :)
mult noroc in continuare.

Anonim spunea...

Frumos!