(foto: Bogdan Putinica)Cand aveam 16-17 ani eram pasionat de filosofie, esoterism si alchimie. Stiam matematica. Aveam o pasiune pentru fizica si astrofizica (pasiuni din cauza carora era sa fiu exmatriculat a doua oara; e o poveste lunga). Il citisem pe Eliade din scoarta in scoarta. "Lacrimi si sfinti" a lui Cioran am impartit-o in versete, ca sa-mi ajunga pentru toata vacanta dintre a zecea si a unsprezecea. Visam noaptea gravuri din "Caietele Principelui". Scriam poezii frumoase si profund mistice (Mada va poate confirma, eram colegi de cenaclu). Stiam astronomie, citeam Talmudul din curiozitate, aveam cunostinte temeinice in domeniul biologiei si geneticii.
Apoi a aparut Oana. Apoi, Alina. Apoi Crina. Apoi au disparut.
Si iata-ma azi, la dublul varstei de-atunci, citind despre Mani si Rumi si ascultand discursurile lui Ghandi Suflet Mare si gandindu-ma la Pitagora si la Newton si excitandu-ma ascetic, ca pe vremea cand eram un tanar taliban.
Daca Dumnezeu e iubire, e clar ca nu vrea sa stim prea multe.
Postări
2 pareri:
confirm. era un fel de cenaclu, copiii care citeau si mai scriau se adunau sa povesteasca. daca nu aveau messuri si bloguri, povesteau acolo.
nu-i seman bradutului, nu-i seamana nimeni (nimanui). eu doar imi iau concediu, ca acum, ca sa citesc.
Inseamna ca instalatia ta lumineaza bine! Adevarul e ca mi se mai aprinde si mie cate un bec cand vad una alta pe-aici, dar eu recitesc Aventurile lui Habarnam, asa ca...mai bine tac (fac impresie buna daca citestc un blog si nu comentez. :))
Trimiteți un comentariu