21 decembrie 2008

Fiecare cu îngerii lui

Îngerul meu se numeşte Ciprian Ştefan.

Mama lui era bibliotecara Liceului Teoretic Urziceni, unde abia intrasem in septembrie 1989.
Ciprian Ştefan era mai mare ca mine, efectua stagiul militar si a murit la Revoluţie. Singurul din Urziceni. Ceilalţi am supravieţuit evenimentelor.

Daca dai un search pe Google cu numele lui plus Urziceni, îl găseşti pe Ciprian Tataruşanu, un tânăr promiţător de 22 de ani, portar la Gloria Bistriţa. De aceea nu am o poza cu Ciprian Ştefan sa o lipesc acestui post.

Ciprian era un baiat brunet, blajin, deştept, cuminte şi modest, ca un personaj din "Liceenii". Se purta frumos cu puștanii ca noi, nu ne privea de sus şi nu dădea tare în minge când jucam fotbal, cum făcea Nicu Leca. Toată lumea îl iubea şi îl aştepta să se întoarcă din armată şi să reuşească in viaţă. Era ultimul om de pe Pământ care ar fi trebuit sa moară.

Aş vrea, cu toata smerenia şi cu toată sinceritatea, să le închin lui Ciprian, mamei lui si mamei mele tot ce am făcut frumos în ultimii 19 ani. Toate iubirile, toate poeziile, toate emisiunile de la radio, toate pozele, toate posturile de pe blog, toate pânzele sus. Şi crezul că voi trăi şi că voi fi liber.
Ciprian, suflet bun, doar atât am putut.

2 pareri:

batmanu spunea...

As fi in stare sa pun pariu ca este singurul post pe un blog scris vreodata despre Ciprian Stefan. Din pacate...

comanu spunea...

e o strada cu numele lui in oras. de parca i-ar folosi cuiva.

multumesc, asa am mai aflat despre un om.