Approaching Sibuan
Insula Sibuan face parte din Parcul Marin Tun Sekaran. N-ai sa gasesti aici nicio urma de civilizatie moderna, cu exceptia hainelor (si acelea primite cadou de la sempornezi). Barcile n-au motoare, sunt propulsate de brate si vasle, ca pe vremuri. Casele sunt construite exclusiv din ce se gaseste pe insula (lemn si frunze de cocotier), nu au ferestre, curent, apa sau canalizare. Si sunt atat de mici incat te si miri cum incap in ele familii intregi.
Din fericire, pe Sibuan nu sunt multe astfel de casutze. 20, poate 30, ceea ce duce populatia intregii insule la 2-300 de suflete. Toti sunt Bajau (un trib de sea gipsies de sorginte filipineza).
Spre deosebire de toti oamenii pe care i-am vizitat in Borneo, aici am avut surpriza neplacuta ca, imediat dupa debarcare, o gasca de copilandri sa vina la barca si sa ceara bani. Le-am dat, dar niciodata ca pomana. De la unul am cumparat doua nuci de cocos, pe celalalt l-am trimis pana la barca lui bunica-sau sa-i duca niste tigari.
Vorba dirigului meu "daca nu v-am spus-o v-o repet": niciodata, sub nicio forma, nu dati bani de pomana copiilor. Daca vreti sa le dati ceva, cumparati-le dulciuri, suc sau creioane. Daca vreti sa le dati bani, puneti-i sa faca ceva, cat de simbolic, in schimbul lor. E bine sa-i invatam de mici ca banul vine doar prin munca. Altfel or sa joace la Loto toata viata lor.
Insula se termina cu un banc de nisip alb.
Sibuan e o locatie premium de diving. Iar de la distanta nici nu zici ca-i locuita.
Sun protection.
Life in Sibuan
In fatza satului, la mica distanta, era tras acest barcaz de lemn pe care traia o familie cu 15 membri sau mai mult. Fiind ora mesei, la prora se gatea intr-un ceaun. Oamenii acestia - nomazi ai marii - nu au cetatenie. Traiesc toata viata pe barca, nu apartin de niciun stat, iar paza de coasta ii lasa in pace. Barcazul sta intre cateva zile si cateva luni intr-un loc, apoi pleaca in alta parte, de nebun. De trait traiesc din pescuit (surplusul de peste il vand). Sau, daca prind o zi ca cea de alaltaieri, castiga 20 de ringgits in 5 minute pentru a ma lasa pe mine sa le vizitez casa-barca si sa fac poze.
Departing Sibuan.
Postări
7 pareri:
sant ofticata rau cand vad cum traiesc de liber oamenii astia... stii ce bradutzule, eu ma tin de capul tau sa faci un show cu fotografiile astea, ti-am mai zis in cateva randuri de asta si ai fost modest ca nu, ca nu; daca nu share-uiesti cu ceilalti din jur e ca si cum nu ai vazut nici tu nimic!!!!
cica nu share-uiesc...pai aici ce fac?
sa cred ca esti acolo? scenarita de ziarista, grea boala, dubito si alea alea.
de la poza cu Bro al tau nu ne-ai mai pus poze cu tine.
ca sa cred ca nu e nu stiu ce experiment de-ale voastre d-ale publicitarilor
si, mai ales, ca sa ma mandresc in cap ca io-l stiu pe tipu asta
pliz, poze cu matale.
Pai n-am, Mada. Cine sa mi le faca? Chiar n-am.
Bradut....ma gindeam ce-ar fi si cum ar fi daca la urmatoarea aniversare a ta, ai invita toti oamenii care au pozat pentru tine, cu care ai vorbit? Hmmmm...n-ai avea loc!A, da! Stiu! Iti trebuie o insula!Iti trebuie o insula ca sa poti aduna toti oamenii cu care te-ai intilnit ca sa iti zica la multi ani! Si fiecare o sa iti faca cite o poza- cumparam un polaroid cu muuuuullte slide-uri. Ce zici de acest proiect? Mie mi-ar placea sa il produc, sincer!Asta da, e de premiu NatGeo!It's a lifetime project, dear!
Bradut, unde esti? Iar ai disparut? De ce? Avem nevoie de culoare si poezie...so...where are you?
Superbe imagini...
Trimiteți un comentariu