14 noiembrie 2008

Cum se peţeşte o femeie în Borneo.





Din nou, mare noroc am avut. Imediat cum am ajuns la Billit, satucul de pe malul raului Kinabatangan, Joe mi-a zis: "Am o surpriza pentru tine. Intr-o ora, te iau cu mine la casa unor rude de-ale mele unde are loc o ceremonie specifica locurilor. Familia baiatului vine la familia fetei s-o ceara de nevasta. Ritualul se numeste Hantaran Perkahwinan"

Pentru mine era deja clar ca Joe e ruda cu toata lumea din Sandakan si insulele invecinate. Dar n-as fi crezut ca are rubedenii tocmai aici, la 3 ore de mers cu masina prin padure. OK. Haidem la ceremonie si va povestesc pe parcurs ce si cum.



Cele doua familii s-au adunat in mijlocul camerei de zi. Barbatii de o parte, femeile de alta. Familia mirelui a adus cadourile si le-a asezat pe covor. Ploconul consta din flori, dulciuri si un album foto pe ale carui pagini sunt prinse in evantai bancnote de 50 de Rinngit.

Albumul de ieri a afisat 7.000 de Ringgit, bani cu care urmeaza sa se organizeze nunta, undeva la inceputul lui decembrie (am fost invitat! pacat ca n-o sa mai fiu pe-aici). Intreaga ceremonie este oficiata de imamul satului, un domn atat de batran incat a prins luptele cu japonezii din WW2.


In calitate de reprezentat al familiei mirelui, Joe discuta cu imamul despre intentiile mirelui.


Unul dintre invitati.


Imamul si un membru al familiei mirelui.






Batranul imam citeste lista "celor cuvenite" si o compara cu darurile de pe covor.




Iata si ploconul.


Negocierea s-a incheiat cu succes, deci nunta va avea loc. In acest moment, in camera intra viitorii miri. Tineri si frumosi.


Mireasa este sora sotiei varului lui Joe. Deci o sa-i fie ruda de doua ori.


Dupa ce mirii saluta pe toata lumea, imamul spune o rugaciune frumoasa intru sanatatea, pacea si iubirea tanarului cuplu.




Toata lumea se roaga cu glas tare.






Ceremonia a luat sfarsit. Imamul bea un pahar de apa, dupa care se aduce mancarea.


In final, raman doar barbatii, sa bea o cafea si sa discute detaliile nuntii. Sper ca v-a placut. House of stone!