(un text din 2010 rămas în drafts)
Ziua în care balanţa veniturilor presei s-a înclinat dinspre partea abonaţilor înspre cea a advertiserilor e ziua în care jurnalismul, aşa cum e el definit şi conturat în manualele de specialitate, a început să moară. Sigur, ziua aia a venit acum câteva decenii şi jurnalismul moare abia azi, dar întâmplarea la care mă refer n-a fost un accident de maşină, ci mai...
31 mai 2016
26 mai 2016
Cum am ales eu în al doilea război mondial.
Dumneavoastră, cei care locuiți în România, aveți ocazia de a alege, din când în când, poate prea des, pe cei care vă vor conduce. Eu nu îl am. Cea mai apropiată secție de votare de casa mea e la 740 de kilometri.
Nu mă pot bucura de privilegiul de a alege între, să zicem, Firea, Dan, Predoiu, Barbu, Severin și ceilalți candidați la fotoliul de...
Ce-ți trebuie ca să cânți la chitară. În afară de chitară.
Ca să cânţi la chitară nu-ţi trebuie un profesor, ci un cântec și un om care să te asculte.
După o jumătate de viaţă în care n-am atins o coardă - mai încet, băieţi, că se aud hăhăielile până aici - acum două luni am cumpărat-o pe Clara. O chitară neagră de 70 de euro, cu coarde de oţel.
Când am dat-o jos din cuiul magazinului am ştiut, am fost sigur că o să cânt la ea curând. Prea multe cântece...
Adevărata legătură dintre mare și libertate.
Conform unor estimări realiste, rezervele de petrol se vor epuiza în 25-30 de ani, iar gazul natural se va fâsâi în aproximativ un secol. Altfel spus, nepoții noștri nu vor cunoaște cuvântul “benzinărie” și nu vor mai auzi duduit de motoare diesel, iar dacă vor dori să protesteze în stradă vor fi nevoiți să înlocuiască celebrele cocktailuri Molotov...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)