Din iarba, fier, asfalt, pamant batatorit, acoperite cu pietre, presarate cu nori sau pavate cu valuri, drumurile sunt cele mai frumoase locuri din lume.
Drumurile te conving sa-ti semnezi sentinta la singuratate si, inainte ca cerneala sa se usuce, te inconjoara de prieteni cu atat mai pretiosi in intamplarea lor cu cat stii ca n-ai sa-i mai vezi niciodata.
Drumurile iti fac foame de adevar si de tine insuti, iti dau sa rontai intrebarile uscate ramase in rucsac de ultima oara si-ti dau merinde pentru data ce urmeaza.
Iti fac inima mai mare, ti-o intind cat orizontul, de la melancolia calda a ce lasi in urma la anticiparea, nu mai putin fierbinte, a ceea ce te asteapta inainte.
Drumurile te intineresc, vartejul lor te scutura de anii statuti, asa cum vantul alunga nisipul de pe fata piramidelor.
Nimic nu sta in loc, nimic nu e un loc. Fiece lucru e un calator pe un drum si un drum pentru alti calatori. De la globula de sange care se plimba acum prin degetele mele catre taste la mine intreg, care calatoresc impreuna cu Pamantul si asa mai departe pana la scara unui sistem solar calator, a unei Galaxii calatoare si a unui Univers cu dor de duca. Pe lumea asta e imposibil sa stai. Poate pe cealalta.
N-ai cum te rataci; planeta e rotunda. Tine drumul drept si el te va aduce, intr-o zi, acasa.
Postări
