Premonitia din steag
Comparand cele doua imagini, nu putem sa nu remarcam incredibilul spirit de premonitie al celui care a dat prima gaura in steagul RSR, intr-o zi din '89.
Padurile de pe stema RSR au disparut primele. Le-au taiat, le-au furat, cu caruta sau cu trenul si n-au mai pus nimic in loc. Pe gaura de azi se dezvolta viituri si alunecari de teren.
Muntii de sub fostele paduri n-o duc nici ei foarte bine. Pe unii se pregatesc sa-i otraveasca Gabriel Resources. Ceilalti sunt plini de gunoaie gratariste, ragaieli maneliste si PET-uri care pastreaza berea proaspata mai mult timp. Locuitorii pasnici ai acestor munti, ursii, mistretii, caprele negre au fost impuscati de la distanta cu pusti cu luneta sau de aproape, cu sustinerea haitasilor. Nu intram in detalii.
S-au dus si sondele si "tziteiul" cu care ne mandream atata in lirica patriotica din copilarie. S-au dus si alea din tzara si alea pe care le aveam prin Libia sau Iran.
Nici soarele bland si protector de pe stema nu mai este, s-a dus. A venit in locul lui un astru demonic, saharian, care stinge viata in oameni si topeste piatra cu dogoarea lui. Un soare cinic care, dupa ce omoara cat omoara, se cara in concediu si da liber furtunilor sa curete mortii, sa-i duca de-aici.
Cununa de spice nu s-a mai putut tine nici ea pe drapel. De unde spice? Grau nu mai avem, iar pe ala pe care-l avem l-am exportat si importat la loc de 3 ori mai scump. Deci se cheama ca e grau strain, n-are ce cauta pe drapel. Campurile noastre candva fertile s-au uscat dupa ce-au ramas fara sisteme de irigatii. Pe unele s-au construit depozite sau cartiere reziduale. Pe altele nu se planteaza, ca se asteapta trecerea in intravilan. Pe ce-a mai ramas cultivabil se pun acum rapita si porumb din care facem biodiesel. Ca, asa cum am stabilit, tzitzei nu mai avem. Din sere a ramas numai scheletul, apoi s-a furat si ala. Din fermele de animale n-a mai ramas decat mirosul de balegar.
Dar steluta cea de sus? A plecat in pribegie, s-a mutat pe un alt steag si e singura stea rosie, celelalte-s galben-aurii si e clar ca nu se simte bine acolo. Plus ca pe 17 are meci cu Bayern Munchen si nu-i dau prea multe sanse.
Raportez: idealurile Revolutiei au fost implinite.
Pe loc repaos.
3 pareri:
adevar.
Este foarte trist dar este cat se poate de real! am avut curiozitatea de a merge alaturi de un domn care studiaza revolutia pe 21-22 dec. 2006/2007 si prob si anul acesta, in piata Universitatii si Revolutiei din capitala. Oamenii aceia sunt tristi, sunt mahniti, ei au luptat pentru libertate dar.. nimeni nu prea stia ce inseamna cu adevarat aceasta libertate !!! Capitalismul alaturi de spiritul asta crancen de dezbinare a cacat poporul asta in mai multe balegi... nici nu prea mai stii ce inseamna sa fii romana defapt!
Ai ilustrat foarte bine situatia actuala a tarii.Din pacate.
Trimiteți un comentariu