16 martie 2010

Rostul



Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.

Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările "prietene".

La noi chestia asta se numeşte "agricultură de subzistenţă" şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!

Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se vâd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un "Tatăl nostru" spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.

Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

Să trăieşti.

153 pareri:

Dorina spunea...

A fost vreodata altfel? In Romania.

razvanbb.ro spunea...

Mama cata dreptate ai!

theo spunea...

sad, but true...
desi, totusi, parca nu-mi vine sa generalizez. sau poate alea sunt doar exceptiile care confirma ce zici tu...

Andrei spunea...

cand am inceput sa citesc postul am simtit brusc nevoia sa iau apararea Romaniei - sa zic ca nu e chiar asa, ca ai generalizat tu, sau poate ca incerci sa starnesti constiinta noastra.

dar apoi am realizat cate din dezamagirile mele se aseaza perfect pe ceea ce zici tu, pe simptomele bolii asteia de care suferim. si ca cineva care a vazut ca se poate si altfel (inghitind in sec) iti dau dreptate.

ce ma doare pe mine in plus este faptul ca nu parem ca ne trezim, doar ne diluam din ce in ce mai tare.

Brad Florescu spunea...

aşa e, Andrei, ne diluăm groaznic de tare. suntem tot mai superficiali. luăm totul la mişto. şi nici măcar umor n-avem când facem asta.

Anonim spunea...

Ca intotdeauna exista perceptie si exista adevar.

Problema e ca ai dreptate... dar nu din cauza ca toti romanii sunt asa. Ai dreptate din cauza ca marea majoritate a romanilor sunt asa. Am avut placerea sa lucrez cu un evreu care imi spunea mie (un crestin ortodox) ca e bine sa te duci la biserica... la orice biserica numai sa te duci, sa te rogi si sa crezi in Dumnezeu. Evreul asta e un om care a inteles ce inseamna credinta.

Tu spui ca regele Tailandei a initiat un program "Sufficiency Economy". La noi nu o sa se intample... sunt prea multe interese la mijloc ca sa se intample. Suntem 22 milioane de "abonati" la chimicalele pe care le vand ei in supermarket.
Dar ce se poate intampla e sa luam noi initiativa. Sa ne apucam noi sa plantam un rug de rosii, un strat de ceapa si unul de castraveti. Dar stai... e prea greu... eu nu sunt taran... eu lucrez la multinationala (si sunt important ca mi-au dat si celular si masina).
Ne meritam soarta.

Cat despre batrani... care batrani? I-am amutit de mult.

Mai este speranta, dar nu cu majoritatea romanilor. Suntem cum suntem.

Antoaneta spunea...

Batrâni nu mai am, o casa în loc de pamânt, ce sa fac, pâna si bunicii mei erau oraseni, ceva credinta mai este pe fundul sertarului. Nu-i mai bine sa încerci sa traiesti într-o tara "civilizata" si sa te simti transplantat fortat. Poate ca solutia ta temporara, de a fi aproape de oameni aproape de pamânt e cea mai buna pentru momentul de limpezire. Sa ne vedem cu bine într-un loc care ne place.

Gabi spunea...

cand te desparti de cineva sau ceva care a insemnat mult pentru tine, simti nevoia sa vorbesti despre el/ea/"it"... a fost ori plin de calitati, ori plin de defecte... daca nu-ti pasa, nu vorbesti despre... pur si simplu... eu te-as sfatui sa uiti... sa uiti batranii, pamantul, credinta... altfel ai sa suferi... pentru ca, de cele mai multe ori, dupa o astfel de despartire, cale de-ntors nu mai e... de prea putine ori se intampla...

Anonim spunea...

Ca si in cazul relatiilor, unde intotdeauna e vina amandorura, de necuantificat in care parte mai multa, la fel e si cu Romania. E si vina noastra. Problema e ca raspunsurile sunt in mult mai multe suflete si constiinte. Si poporul asta nu stie sa fie sincer cu el..

Anonim spunea...

Frumos, ridica mintea..
Batranii sunt langa noi si ne asteapta, daca i-am pierdut pe ai nostrii sunt singuri o multime, pamantul e acolo si ne cheama, e ieftin si nelucrat, credinta e in fiecare evreul avea dreptate.
Lipseste curajul unei generatii de a se ridica si a schimba viata, ei..

Dorina spunea...

Stiti ce-mi place mie? Ca multi vad toate astea, dar nimeni nu face nimic. Nimeni nu e dispus sa isi rupa un pic din "pretiosul" timp propriu si sa faca ceva... Suntem campioni la plans de mila.

Unknown spunea...

Ai mare dreptate in tot ce spui, dar as mai adauga o chestie: 50 de ani de comunism ne-au "invatat" ca nu trebuie sa facem nimic, totul vine de-a gata. Problema pe care o vad eu e ca la multi a inceput sa le placa asta...

Pana la urma putem sa ne plangem oricat, dar in momentul actual nu cred ca exista decat o singura solutie: acceptarea situatiei si sa incercam sa ne redobandim/recream identitatea. Iar asta cere timp si generatii.

mvcaraiman spunea...

da' te-ai suparat, nenicule ... bine si adevarat graiesti, din pacate.

tzup spunea...

De regula oameni care vad partea goala a paharului scriu asa ca si tine. Tu scrii si bine pe deasupra. Pacat ca nu mai vezi rostul pentru Ro. Eu il vad...si incerc sa schimb Ro in bine...zilnic..si nu-mi iese in fiecare zi...si e greu sa schimbi mentalitati...si am trait mai bine de un deceniu prin occident...si tot Ro are mai mult rost pentru mine decat oricare alta tara...si poate vei vedea si tu lucrurile altfel peste un deceniu...si nu va fi prea tarziu.

Anonim spunea...

exceptional te citesc zilnic

ubik spunea...

gigantic bun simt, paine + sare pentru suflet, coborat direct din Formula AS.

Majoritatea tarilor civilizate devin din ce in ce mai independente de religie cu cetateni cu tot.

Ioana O. spunea...

Tie ti-au spus ai tai vreodata sa incerci "sa iti faci un rost"? Cred ca da, altfel nu l-ai fi cautat. Dar au spus: sa il FACI. El nu ESTE pur si simplu, nu creste langa tine. Ma bucur ca ai gasit "KPIs"-urile rostului. As extinde putin "pamantul" cu un termen mai modern: productia - faptele in urma carora din efortul si mainile tale iese ceva bun. Satisfactia si vindecarea dezamagirii de ceilalti vin din ceea ce faci tu. Si vitzevercea. Conform indicatorilor tai, eu as putea tine lectii de rostuiala. Daca vrea cineva sa afle cum sa pastrezi bunicii demni, cum faci un copil de 4 ani sa inteleaga diferenta dintre "un om prost" si "un lucru facut prost", ce satisfacii ai sa traiesti de pe o zi pe alta facand productie intr-o fabrica mica desi poti si sa dai consultanta pe bani grei, sunt aici. Mie si alor mei ne-a iesit bine chestia asta. Ne-ar fi iesit la fel in orice tara.

Anonim spunea...

...simt in ce-ai scris plaiul mioritic si resemnarea ciobanului din Miorita... esti ilustrarea (aproape) perfecta a miturilor esentiale ale poporului roman! te plimbi in-sus-si'n-jos si-ti canti resemnarea in fata soartei crude si nedrepte... pe cand si ilustrarea celui de-al treilea mit? (macar, Manole construia ceva...)

Mihai spunea...

"O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri."

Dar cu oameni care se plang fara rost si vorbesc fara rost, dar nu fac nimic niciodata?

E mai simplu sa pleci in Thailanda si sa te dai de ceasu mortii ca Romania e de cacat si sa dai sfaturi decat sa chiar faci ceva.

Dana spunea...

Of, da...
Bine scris, bine simtit, dureros.

Ionel spunea...

Exact cum zici tu ... gandesc si eu!
Oare mai e ceva de facut?

cria spunea...

* mai, Badut, nu stiu cum sa-ti spun..., dar azi am plans din cauza ta. eu n-am vrut sa comentez aici, nu am nimic de adaugat, de aparat sau de blamat. eu am trait tot ce spui tu mai sus. pamantul, distanta fata de familie, bunici, credinta pe care o porti cu tine oriunde mergi, fara sa o afisezi in curtea bisericii, ca de fapt ...nu mai ai biserica unde sa mergi si toate sentimentele astea de pierdere de rost ...dor!

multe vacante in copilarie (anii '70) le-am petrecut la tara, bunicii aveau pamant si noi copiii mergem sa strangem fanul), multi batrani au plecat din lumea asta fara sa-si ia ramas bun de la noi (sau noi de la ei) si multi popi (dar nu toti) s-au infruptat din naivitatea noastra. fara rost!

Anonim spunea...

Citesc astfel de articole zi de zi.
Si tot zi de zi imi zic ca se exagereaza. Ca romania e altfel. Si apoi imi aduc aminte "cercul" in care imi petrec mare parte din zi.
adevarul e ca nu e exagerat deloc.
noi care suntem aici, intre noi, mai avem ceva comun cu cele
de care omul acesta zice ca nu mai sunt. dar NOI GANDIM, ceea
ce 75% din romani nu o fac. Pentru ca nu stiu cum. Pentru ca e
un exercitiu prea greu. Mult prea greu.
Si 75% e mai mult decat 50+1. Ceea ce inseamna majoritate. Ceea ce
inseamna NOI ROMANII. TOTI ROMANII.

PS. intrebare: daca ar fi sa renunte maine la cetatenie, tot 75% din romani ar face-o cu cea mai mare placere. De rusine. De rusine de ei. Din ideea ca toti ceilalti sunt mai buni.
Si in doi ani am uita de unde am venit. Voit.
SI ma uit la acesti cetateni romani de origine maghiara. Si aplaud.

Vlad.

mihai spunea...

Imi permit sa-mi dau cu parerea despre "pamant", ca ai mei bunici au fost tarani, parintii mi s-au intors si ei la plantarea de rosii in jurul casei (agricultura de subzistenta, cum i-ai zis) iar frate-miu are 5 vaci, 2 porci, nu stiu cate gaini, 1ha de padure si un numar destul de mare de hectare de faneatza.

Ok, ideea e ca sa traiesti din munca pamantului e al naibii de greu. Lasa-ma sa repet, sa muncesti pamantul e al naibii, umilitor, mega-supra-hiper-giga-obositor, si partea cea mai nashpa e ca la sfarsitul zilei dupa atata carca de munca nici nu stii daca ti-ai asigurat minimul necesar. Am stat si m-am gandit de ce e asa... Si cam singura concluzie la care am ajuns e ca nu scaleaza. Nu e economic posibil sa-ti intretii familia din munca a 5-10 ha de pamant (daca ai norocul sa le ai si pe acelea), in conditiile in care cel mai probabil multi din taranii din ziua de azi cu greu isi mai permit un tractor, de bani de ingrasaminte ce sa mai zic, si in plus de asta au de-a face si cu o super-concurenta venita din partea intreprinderilor agricole cu mii de ha in arenda si cu bani suficienti pentru investitii. Da, sigur, cu plantarea a 3 roshii si cu 2 castraveti reusesti sa subzisti (parintii mei asa au supravietuit in ultimii 5-6 ani, dupa ce unicul combinat din oras la care lucrau ca ingineri a ajuns la fier vechi), dar la nivelul ala ramai forever and ever, cu nici o sansa de salta un pic capul. Norocul meu a fost ca am apucat sa ajung la Capitala/facultate exact cand au inceput greutatile pentru ai mei, caci daca as fi fost mai tanar as fi ramas langa ei sa ii ajut sau cel mai probabil as fi plecat la munca in Spania/Italia.

Desigur ca putem fantasma poporanistic pe tema "cantatului cocosului de dimineata" (pe care trebuie sa stai cu ochii mai ceva ca pe o butelie ca sa nu vina vecinul alcoolic sa ti-l fure, li s-a intamplat alor mei) sau sa amintesti despre "linistea pamantului", in conditiile in care zeci de generatii inaintea noastra l-au "ascultat" si au tras la munca lui si tot la sapa de lemn au ramas.

Ca idee, cineva ar trebui sa scrie povestea masiva a imigratiei masive de la tara la oras pornita de comunisti in anii '50-'60, si cum faptul asta a facut ca procentul de alfabetizare sa ajunga la cote normale pentru o tara moderna si cum odatacu wc-ul de apartament mersul la "treaba mare" la privata din fundul gradinii in miez de iarna si in miez de viscol nu mai insemna o aventura. Marin Preda stiu ca incercase ceva in romanele de dupa Morometii, dar dupa el nu prea au mai urmat altii.

Eva spunea...

Emotionant romane... mi-au dat lacrimile. E cum zici tu, dar ce e de facut? Hai sa gasim niste solutii , sunt mama si ma doare ca asta e tara fiicelor mele. Imi bat capul , dar capul meu nu e asa de practic ca sa gaseasca solutii pentru o tara, un neam...

Anonim spunea...

..inca stau si cuget...

istorie spunea...

un secret oribil, poate prea evident ca sa fie observabil: romanii sunt un popor oriental, mult mai turci/arabi decat europeni.

cel mai bine vezi asta in cartierele de romani din europa - similaritatea e zguduitoare.

inca ceva la fel: romania are, ciclic, perioade de conducere hiper autoritara. urmatoarea pare sa fie cand mare parte dintre voi vor avea cam 50 si de ani, deci oarecum neputinciosi.

cine are urechi de auzit, sa auda si sa aprinda o lumanare.

toate astea reprezinta o parere oarecare. dc nu sunteti de acord, nu raspundeti. pe unii ii poate ajuta.

Anonim spunea...

Trist de adevarat ce spui tu aici.

Efectul direct al lipsei de credinta e lipsa de speranta si incredere iar pe mine ma sperie de-a dreptul privirea goala si timpa a multor oameni de pina-n 20 de ani care nu vor nimic de la viata si de la ei insisi.

Daca am 1 leu de dat, si de ales intre a-l da unui batrin sau unui copil, aleg sa-l dau batrinului. Copilul are o viata inainte, batrinul nu mai are nimic.

Agricultura de subzistenta zici? Cu putin efort se poate face, cumperi o palma de pamint pe linga oras, o stropitoare si-o lopata. Si cind vine vremea recoltei iti fura tiganii tot ce-ai muncit.

LuciaCrin spunea...

jos palaria si no comment
nu mai pot suna bunicii pt ca nu ii mai am.
in schimb am deja niste rasaduri de toata frumusetea de rosii si ardei si abia astept sa le plantez in curte :)

MISLI spunea...

Problema este ca cei ce realizeaza toate aceste lucruri sunt din pacate si cei carora le pasa....dar mai suntem atat de putini si satui de realitati incat ne-am ascuns ,izolat ,intr-o incercare de supravietuire ...mai sunt ceilalti care au plecat...Spunea Adina ca ne plangem dar nu facem nimic.Eu am incercat ,din momentul in care am realizat ca ori nu m-am nascut unde trebuia, ori lumea din jurul meu s-a schimbat radical iar eu n-am reusit/vrut sa "evoluez" impreuna cu ea.Am incercat din rasputeri sa le vorbesc celor din jurul meu ca privitul in curtea vecinului nu trebuie sa fie motorul actiunilor noastre,ca de multe ori dorintele si realizarile altora nu sunt si ale noastre,ca "tragem" cu dintii pentru visul modernist al romanului -casa din cartierul rezidential si BMW-ul parcat in fata ei ,fara sa ne gandim o secunda ca odata obtinute satisfactia dureaza cateva ore sau zile,dupa care pornim in goana dupa alte si alte "targeturi" cu care ne incanta vecinii,prietenii sau rudele noastre mai "destepte"...M-am mai chinuit o perioada sa conving ca cel mai important este sa ne impacam cu noi si sa invatam sa ne cunoastem si numai dupa aceea sa stabilim ce ne dorim cu adevarat.Doar atunci dorinta indeplinita iti va aduce si satisfactia scontata,deoarece este a ta,este reala si te defineste...Si-am mai incercat multe pana cand am realizat ca nu ma asculta nimeni...am primit doar priviri pline de mila pe care le primeste orice om care vorbeste singur pe strada.Si-am renuntat,m-am retras cat am putut de mult in incercarea de a nu mai vedea si auzi cum "cresc" romanii ,dar refuza sa evolueze.Dar nu-i suficient,ma simt agresata in continuare,va trebui sa plec,sa provoc eu despartirea ,dar trebuie sa fie totala...Scuze pentru postarea mea cam mare,de obicei sunt scurta si la obiect,insa mi-ati facut "pofta" ...

Anonim spunea...

Am un vecin care imi pizmuieste masina. A mea e o Solnita bine ingrijita si aranjata. A lui e un Ford Mondeo de 4 ani, fain. Dar neingrijit, murdar, zgariat si plin de jeg la interior. Cam asa e si cu plansul asta de mila specific balcano-romanesc. Tot ce e in exterior e mai bun, dar noua ni lene sa ne tundem iarba in fata curtii. Cum a spus un precursor "Banatul e patria mea restransa" si asa si este! Exista atatea coltisoare placute, sate dragute si minunate, oamenii atat de faini! Trebuie doar sa deschizi ochii si ii vei vedea, trebuie doar sa intinzi mana si ii vei atinge. O familie faina, cata bani in buzinar, cate o excursie la Arieseni sau Szeged sau pe valea Nerei sau in Retezat si esti alt om pe inceput de saptamana. Asa cum ai zis si tu, mama si tara nu-i poti alege, dar prietenii si vecinii ii poti alege. Alege-i cu mintea deschisa si vei fi fericit.

Unknown spunea...

ce-ar fi daca toti cei care au scris si comentat aici ar trece la fapte, pozitive, constiente, incapatanate, pas cu pas? se poate, mai sunt exemple. incet-incet s-ar ajunge, poate, la o masa critica pentru a schimba directia.

Anonim spunea...

buna ziua, bradut
numele meu este madalina. si sunt prietena ioanei o. (probabil ca nu iti mai amintsti de mine...am mers amandoi la aceeasi facultate)...
vezi, am citit ce ai scris tu si...nu m-am putut abtine :)
eu am plecat din romania. anul trecut. viata mea acolo era, confrom "indicatorilor", corecta. posedam casa (chiar doua) si masina. si un job care imi permitea sa-mi platesc facturile si sa ma plimb prin strainatate.
doar ca...
am simtit ca mor incet-incet. ca ma sufoc.
romania este exact asa cum o "povestesti" tu. si eu nu mai puteam sa vad asta. si nici nu puteam sa construiesc o romanie doar a mea. am incercat. nu mi-a iesit...
asa ca am plecat. si nu mai vreau sa ma mai intorc niciodata! si sper sa nu ma mai intorc NICIODATA.
sper sa nu mai vad oamenii pe care credeam ca ii cunosc cum incep sa se lacomeasca, cum singura conversatie pe care o pot avea este despre cat castiga si ce pot face cu banii. mi se facea sila sa vad cum o persoana este analizata dupa ceea ce sta scris pe ecusonul primit de la multinationala si dupa dimensiunea creditului pe care l-ai facut la banca...sau a apartamentului, sau a masinii din fata casei.
pentru cei care cred ca lucrurile astea sunt importante, una ca mine (care le avea in tara pe toate) va spune ca nu fac doi bani. si ca atunci cand iti vezi cel mai bun prieten chinuindu-se sa moara prin spitalele din bucuresti, vila in cotroceni si passatu' din fata casei nu mai conteaza. nici macar faptul ca ai casa la snagov (sau la...si aici inlocuiti voi spatiile goale) nu mai face diferenta.
se intampla ceva cu tara aia...si nici macar nu stiu sa spun ce este in neregula.
in fine, eu mi-am gasit aici un soi de liniste pe care o pierdusem in tara. nu stiu pentru cata vreme. am re-invatat sa ma bucur. cand va fi momentul, voi pleca poate mai departe.
intre timp, am uitat cum e sa te gadesti ca tre sa faci bani din ce in ce mai multi caci vecinul tau tocmai si-a luat o noua plasma si trebuie sa-ti iei si tu una si mai mare si mai luminoasa etc etc etc...dar ma plimb cu autobuzul (nu am inca bani sa imi inregistrez masina aici :) ) si ma trezesc zambind la oameni. care imi zambesc inapoi.
mada

venat show spunea...

Prea multa posesie, draga Bradut....Prea mute vrei sa faca tara asta pentru tine...in conditiile in care nu ai avea ce sa faci cu ce iti da ea... Sunt atitia care au pamint si il lasa pirloaga zi de zi; atitia care isi tin parintii aproape si nu stiu nici cum ii mai cheama; atitia care depling lipsa dulcetii de nuci de la bunica, de parca asta le-ar defini existenta...Sa fim seriosi, B: ne place sa avem internetul de mare viteza, rafinamentele italienesti la masa corporatista si vacantele in Ibiza, de unde aducem batrinilor de acasa magneti. Adevarurile tale sunt integrative, nicidecum exclusive. Marea armonie si bucurie a vietii este sa iti traiesti existenta in conditiile date si sa fii si fericit! Traieste IUBIND oriunde ai fi si atunci nu o sa iti mai fie dor de tara ta, nu o sa te mai supere mizeria din tara ta, nu o sa iti mai lipseasca batrinii tai. Cine fuge si fuge si fuge...uita la un momet dat de ce o face...dragul meu.

radu c spunea...

Eu sunt dintre cei care cred ca progresam, dar mult prea lent. Si mult prea impinsi de la spate. Vointa noastra de mai bine e exploatata de cei care ne invata cum se face, pentru ca noi nu avem nici puterea si nici exemplele pentru a descoperi singuri. Si mai cred ca in mod deliberat ni se implanteaza false exemple, tocmai pentru a putea fi speculata mocirla din care vrem sa scoatem capul. Numai ca mocirla asta suntem chiar noi, aia care ne vaitam de nesansa noastra de a trai printre cei din jurul nostru.
Vad solutia de a-i respecta pe ceilalti in fiecare zi, impotriva obisnuintei si uneori si a educatiei. Si in a lupta pentru drepturile care ne sunt incalcate inainte de a ne gandi la privilegiile pe care le pierdem.
Nu ma intrebati daca se poate, eu n-am reusit inca, dar incerc in permanenta.
Acesta e mai mult un raspuns la comentariile de pana acum, sau o continuare a lor, si mai putin o replica la articolul tau, care e bine scris ca de obicei.

Atomul Voleibalist spunea...

Ai dreptate cu rostul. Dar cred ca generalizezi. Stiu inca biserici pline cu oameni adevarat credinciosi care si-au gasit rostul pe lumea asta, deci si in tara asta...
Pentru Madalina ce-a care a scris "sper sa nu mai vad oamenii pe care credeam ca ii cunosc cum incep sa se lacomeasca, cum singura conversatie pe care o pot avea este despre cat castiga si ce pot face cu banii. mi se facea sila sa vad cum o persoana este analizata dupa ceea ce sta scris pe ecusonul primit de la multinationala si dupa dimensiunea creditului pe care l-ai facut la banca...sau a apartamentului, sau a masinii din fata casei."
Asa e si dincolo...Banul guverneaza tot...Restul sunt nuante...
Intrebare: de ce ii apuca dorul pe toti romanii care sunt dincolo de cativa ani?
De ce nici unul nu vine sa faca ceva aici? De birocratie? De scarba? Din cauza spagilor?
Acesta e raspunsul. Dar nu e suficient...
Rostul nu e intotdeuna mostenit. Rostul trebuie castigat cateodata. Cum? Luptand cu rabdare, luptand cu blandete, luptand sa ajutam fara nici un scop, luptand sa fim mai buni decat ei in multinationale, luptand sa fim fericiti aici in lumea noastra - chiar daca neintelesi de multi, luptand sa nu fim vatamati de altii (de manelisti-de ex.).
Cred ca asta este de fapt rostul nostru. Pe langa familie si credinta- pe care daca le ai - le ai, daca nu -nu, indiferent unde te-ai afla pe pamaint -Tailanda, SUA, Canada, Peru sau Maroc

Adrian spunea...

Salut Bradut.Ai scris foarte bine acolo, cred ca am citi de 2 ori.Si eu am plecat la studii in Danemarca de cateva luni si deja vad o mare diferenta. ROmania e condusa de oameni fara educatie si fara scop.E f greu sa schimbi lucrurile in RO, cum spun multi ca"de ce te plangi si nu faci ceva"Trebuie sa te lupti cu un munte de oameni cu mentalitate de 2 lei care nu vor sa faca un efort comun.

Razvan spunea...

Ai foarte mare dreptate. In completare la capitolul batrani si nu numai, as spune ca trebuie adaugat la umilirea acestui neam si totala lipsa de interes privind invatamantul si cultura, precum si lipsa din ce in ce mai acuta de profesionalism in acordarea asistentei medicale. Toate astea duc la indobitocire, umilire, lipsa de reactie, chiar frica de ceea ce s-ar putea adauga la paleta de mai sus, daca cumva se supara "stapanirea". Si tragic e ca nu reusim sa ne organizam, noi cei ce mai avem putere sa vedem si sa simtim. Si renuntam poate prea repede la lupta pe care, cateodata, o incepem dar nu o ducem la bun sfarsit, se incheie doar cu alte frustrari adaugate celor vechi. Trist, foarte trist.....

Anonim spunea...

imi plac toti acesti oameni care iti cunosc tie atat de bine viata incat sa-ti spuna ca n-ai facut nimic. dar deh, ai uitat sa zici de asta. asa e romanul,le stie el mai bine pe toate. ar trebui sa umplem tara cu tricouri pe care sa stea scris "fuck Google, ask a Romanian".

simt pana in maduva oaselor tot ce simti tu. tot ce simte si Madalina. oamenii de acolo sunt putrezi.
aveam in tara aia tot. si ea, patria, n-are vina. dar mi-e o sila profunda sa ma uit in fiecare zi la oamenii aia goi dar care se cred smecheri. toata tara aia e plina de interlopi. interlopi sunt si aia de organizeaza niste fete pe soseaua de centura, interlopi sunt si directorii corporatisti cre se cred toti niste dumnezei, interlopi sunt si vecinii de bloc care au fot fatati de mama lor direct cu locl de parcare cu tot, pentru care n-au platit niciodata dar pe care nu poti parca daca nu vrei sa te duci sa-ti recuperezi masina de la fiare vechi.

eu una nu cred ca se mai poate vreodata schimba ceva acolo, si nici nu am de gand sa-mi irosesc viata incercand.

patria este acolo unde sunt oamenii dragi tie.

mara

Anonim spunea...

Frate, iti inteleg frustrarile, dar exagerezi si-o iei pe miristi...
Trebuie sa fii in stare sa te desprinzi de trecut si sa-ti croiesti un drum sanatos spre viitor.
In mod evident nu ti-ai batut capul cu problemele economiei globale, atunci cand incurajezi revenirea la economia naturala. Poate n-ai auzit de insuficienta resurselor in general, ca sa nu mai pomenim de a pamantului (ca resursa economica)!
Cum ar fi, sa inceapa toata lumea sa-si planteze tzelina in spatele blocului pe un sfert de centimetru patrat cat i-ar reveni si lui?

Nu se mai poate reveni la acest stil de viata, sau mai precis trebuie sa-ti permiti acest lux - adica sa ai bani, sa te muti la tara (cu tot confortul de care, in mod sigur, nici TU nu te-ai putea lipsi) si sa-ti cultivi rosiile.

Si eu am nostalgii despre traiul simplu de demult (care numai simplu nu era, dar ma rog, asa ni se pare noua, computer-freaks), dar realizez ca nu mai este posibil, din motive demografice si de lipsa a resurselor.

Anyway, ai tendinta de a generaliza prea mult. Am intalnit batrani mai rai ca dracu (sigur, or avea si motive sa se fi inrait, dar totusi!!), deci nu toti sunt niste exemple vii de intelepciune si bunatate.

De asemenea, sunt pline bisericile de tineri, poate tu nu esti printre ei, de-aia ai impresia ca numai batranii se duc:)) Plus ca babele care se crucesc prin autobuze nu sunt neaparat credincioase si evlavioase, cat superstitioase...asa stiu ele, ca-ti faci trei cruci si e de bine!

Oricum, sunt de-acord ca ducem lipsa de modele reale si de o directie: we're going nowhere fast.

Anonim spunea...

Eu sunt emigrant, mi-am parasit tara de vreo 20 de ani dar nu ma regasesc deloc in acest articol.
Nu sufar deloc pentru ca traiesc in civilizatie intre oameni buni si fericiti, nu imi este dor de porcul taiat de bunici si nici de lumea idilica trecuta de mult. Ma bucur de copiii care s-au realizat si ei si nu stau la mila parintilor.
Sunt fericit ca aici nici o religie nu mai are putere decizionala in afacerile statului, iar credinta mea nu e cu nimic mai mica. Cred ca nu este politicos sa vorbesti despre salariu sau religie in public. Eu cred ca asta fac doar fariseii si la fel ca sex-ul acestea sunt lucruri intime si personale.
In rest, cred ca RO are nevoie de EU si nu invers, in plus, aici in inima Europei inca sunt enorm de multi care nu stiu unde e Romania si nici nu-i intereseaza.
Politiciaenii din Romania mint!
Cum au ceva de facut pun in fata Europa, dar EU nu e un monolit si nici nu agreeaza multinationalele care au fost aruncate de mult peste bord. Si-au gasit loc in RO unde pot plati si rula bani negrii si unde nimeni nu e interesat de soarta oamenilor.
Pana cand romanii nu inteleg ca nu o tara bogata face ceatateanul bogat si multumit ci invers cetateanul bogat si fericit face tara bogata si prospera, lucrurile nu se vor schimba acolo.
In rest nu mai priviti de sus pe cei care muncesc chiar daca sunt infirmieri sau culegatori de capsuni sau chiar prostituate.
Respectati oamenii care muncesc si platesc taxe si abia apoi veti avea o tara mai buna. Succes!

Sickboy spunea...

Mai Bradut, mie imi place cand romanii resping (cu tristete) traiul pe meleagurile natale. De asemeni imi place cand o fac din mijlocul lor (al meleagurilor). Imi mai place si atunci cand ei iau partea celor care resping uraciunea societatii in care putrezesc. Aproape ca iubesc intrebarea: "Si totusi de ce nu face nimeni nimic?" Imi plac ce-i ce se intreaba sau intreaba alti pierduti lucrul asta cu facutul si dresul. As putea sa nu ma opresc niciodata din placut si admirat oameni care arunca cu vorbe si sfaturi, previziuni apocaliptice si relatari din infern. Si totusi n-am sa mai ma dau de ceasul mortii vis-a-vis de plaiurile mioritice. Nu ca ar fi inutil sau obositor sa te cuprinda panica cu regularitate. Ci pentru ca sunt altii (ca tine) care o fac mai bine, mai calm si detasat ...si mai bronzat (probabil). Sincer sa fiu, pasiune mai mare ca dispretuitul de tara, greu e sa gasesti in ziua de azi ...cand ti-e mai bine un pic (ca alta data) si stai sa vezi mai clar cat de rau iti e de fapt.

Anonim spunea...

cei care sint de parere ca mai exista ceva de salvat la noi se refera strict la zone necontaminate de civilizatie, lucru care duce la un tablou idilic oriunde in lume , nu are nimic de a face cu ceva pur romanesc...si nici nu cred ca au iesit din tara cei care spun "avem si noi..." Eu unul am vazut in croatia centre vechi ale unor orase care rivalizau cu italia numai ca trecusera prin RAZBOI recent, in bulgaria centuri ale unor orasele care aveau patru benzi si erau marcate cu tabele FONDURI EUROPENE, in grecia in pragul crizei am parcurs cea mai noua autostrada a lor proaspat data in folosinta care m-a lasat cu gura cascata ca realizare tehnologica rivalizind cu drepturi depline cu cele din alpi si chiar batindu-le in citeva privinte, la Budapesta mi s-a taiat respiratia cind traversam orasul NOAPTEA si apoi dunarea din buda in pesta si am crezut ca de fapt sint in viena cu o inflatie de poduri imense , pline de statui care coseau harnice orasul taiat in doua de fluviu, iar Polonia pt cine nu stie a iesit din criza de citeva luni...si toate astea sint exemple din fostul bloc comunist(exc. grecia) care ne umilesc si ne arata in ochii capabili sa vada in ce HAL sintem si fata de unii care au trecut si prin razboi devastator dupa anii de comunism (fosta iugoslavie). sa vorbim de restul lumii civilizate chiar nu mai are nici un sens...acesta e un exemplu clar al diferentei intre niste oameni care au valori reale simple clare din tata in fiu(munca, dragoste, viata) si cei ca romanii care traiesc in confuzie si nici nu mai stiu ce ROST mai au pe lume
judecata critica te scoate din rahat si ea nu poate lucra decit prin diferente si comparatii , ca sa intelegem cum sintem de fapt ca sa putem INCEPE sa ne schimbam, trebuie sa ne vedem in ochii altora si imaginea oglindita e de cosmar din pacate dar si asta ar fi un punct de plecare fiind purul adevar...(si la alcolicii anonimi incepi prin a admite ca ai o problema ca sa inceapa calea vindecarii)
deci nu ajuta sa ne agatam ca disperatii de zone care ne mai legitimeaza stilul de viata doar pt ca nu stiu ce bade a atins nirvana cu barba sprijinita in toiag privind ca acum sute de ani peste mioare pascind linistite sara pe deal unde buciumul o mai suna cu jale ...ma intorc la imn - desteaptate romane si vezi cum arati cu adevarat si abia dupa aceea dupa multe zeci de ani vei mai putea ridica pretentii dupa ce poate vei mai da un brincusi , coanda , eliade care sa nu fuga de data asta din tara totusi, parerea mea

Anonim spunea...

PS tot io sint cel de mai sus...erata: desteapta-te romane cu cratima stiu sorry , dar ma infocasem

Anonim spunea...

pendulam intre bascalie si lehamite cind altii penduleaza intre dragoste si ura sau viata si moarte si nici macar nu realizam cit sintem de ridicoli in siguranta noastra de sine care se bazeaza doar pe ignorarea diverselor aspecte ale realitatii inconjuratoare si pe trairea neimplicata de joasa intensitate la ralanti.
si in prostia noastra nu ne dam seama ca putem sa creem cele mai indraznete constructii logice, fizice, sociale, economice dar daca am plecat de la un fals mai mult sau mai putin grosolan apoi TOTUL e fals!!
De ex in viata daca primeaza ideea de "a te descurca" in fata ideii de "munca si sudoare" absolut tot ce vei face din acel moment va fi atins de acea cangrena...
din pacate sint sigur ca un roman mediu nu ar sesiza ca cele doua se afla in opozitie clara una fiind o valoare iar cealalta un surogat purtator de cancer social.

elena pasima spunea...

Românica, cenzurătoarea României, funcționează ca o hologramă otrăvită. E o minciună perpetuă, substituind tot ceea ce e autentic. Starea de twilight zone care plutește peste România e un sistem de mistificare atît de performant încît nimeni nu se îndoiește de veridicitatea sa. Această betegeală a logicii & surpare a bunului simț produc pui grozavi în cotidianul românesc iar singurul paleativ e bășcăul, așa cum a fost dezvoltat mai cu seamă după `47. Mistificarea merge atît de unsă încît o cred nu doar cei din afară ci și cei dinăuntru. Haloul de putoare al României plutește ceva de speriat în imaginarul celorlalte nații, dar pe potrivă de cumplit distorsionează minți & caractere printre români. Amploarea dezastrului e cu atît mai stranie cu cît se întrevede a fi o țesătură care operează pe multiple niveluri de percepție și pe multiple fronturi.
Prin comparație: Polonia a fost violată pe toate hărțile, sfîrtecată, Katynizată, pusă în cămașă de forță și gazată. Polonia încă există ca națiune și nu își pune patrioții la index: alde Wojtyła, Wajda, Wałęsa. A avut trădătorii ei, bolșevicii ei, disperarea ei. Dar polonezilor nu le-a luat nimeni mințile, așa cum li s-a făcut românilor. Așadar, cu ce sunt românii mai breji de-a trebuit să fie distruși prin găunoșirea întregii seve a nației?
Exercițiu: de vizionat fotografii de dinainte de '47 cu români de toate stările sociale, de toate etniile. Românii ca cetățeni plurietnici ai aceleiași istorii păguboase. Nu zic să scormonim în arhiva doctorului Rainer ci doar să aruncăm o privire pe cum eram și cum suntem acum. Ideea e că fizionomii gen Brătianu, Maniu, Vulcănescu, etc. erau curente. Poporenii erau așa. Sa fim onești: jalea națiunii se citește și pe portretele de degenerați cu care defilăm. Nicicînd românii nu au fost mai boccii.
Manelizarea e mai întîi subculturnică. Apoi antropologică.
În cele din urmă - anatomică.
Dea Domnul să nu fie și anatemică.

Anonim spunea...

frumos articol,ai reusit sa ma intristezi spunand lucruri pe care le staima dar la care ma conosideram imun.

Unknown spunea...

Daca as fi citit articolul acesta in urma cu un an poate as fi incercat sa te cotrazic....dar dupa ultima vizita in Romania nu pot decat sa iti dau dreptate. Eu te cunosc...tu nu...te ascultam la radio..am o curoozitate: de cat timp nu mai stai in Romania? Bafta acolo unde esti.

radu c spunea...

n-ai o adresa de e-mail pe site pe care sa-ti scriu, asa ca iti spun aici ca nu-mi regasesc comentariul la acest articol. sau poate te-am suparat cu ceva?

John Galt spunea...

Asta se intampla cand o tara intreaga renunta la principii. La Moralitate, Etica..


Link 1

Link 2 - cam asta discutam si noi doar ca e un razboi economic/ideologic.

:)

Pang spunea...

Salut
Te-as felicita pentru randurile astea daca n-ar fi cam stupid sa spui bravo cuiva care scrie lucrur atat de dure si adevarate.
E bine tootusi sa le spunem, macar ne elibereaza cumva.

Lady Io spunea...

Cred ca Romania a ajuns in halul asta ca urmare a succesului fulminant al comunismului. Acesta si-a propus sa construiasca un om nou, lipsit de valorile traditionale, iar aici a gasit un climat prielnic.
Omul nou de astazi nu are respect fata de nimic si nimeni, nu are alte valori in afara de aceea a banului, nu are constiinta faptului ca locul in care traieste este locuinta ta sa extinsa.

Alex spunea...

Sunt totusi si romani cu cap care nu cauta spotul reflectoarelor. Nu sunt usor de gasit pentru ca nici nu isi doresc sa fie usor de gasit. Prefera sa isi traiasca viata asa cum trebuie fara sa se balaceasca in acelasi noroi precum majoritatea celorlalti. Intotdeauna ce este bun exista in cantitati mici si rare, iar ce este rau se gaseste pretutindeni in jurul nostru. Fara "putinul" dar "pretiosul" bine care exista neindoielnic..totul s-ar destrama.

Adrian Chirca spunea...

Bine zis...ma intreb insa daca schimbarea nu sta in mainile noastre, ale tinerilor...

Camil Stoenescu spunea...

cam multe generalizări. eu am avut norocul (?!) să cunosc și altfel de români, de aceea mi-e greu să aplic etichete unui întreg „popor”, orice ar fi însemnând aceasta...

Gaelex spunea...

Batranii sunt prosti, batranii sunt de vina pentru 50 de ani de comunism si inca 20 de ani Iliescism si Nastasism dupa revolutie. Nu toti, doar cea mai mare parte.
Pamantul e necultivat, pentru ca taranii sunt in continuare prosti si nu au bani, nu sunt in stare sa se uneasca si foloseasca mecanizare, irigare, ingrasaminte si sa scoata rentabilitate impreuna. Nu,ei in continuare sunt dezbinati, fac multi copii ca sa faramiteze pamantul mostenit si mai rau. Agricultura se face serios, nu zgurmand cu batul.
Credinta e foarte buna, daca nu e folosita pentru tinut in ignoranta populatia, ca sa ramana docila si proasta si sa nu isi ceara drepturile.

Turambar spunea...

Cam patetic si cam defetist. Rostul este cum si-l face fiecare. Unii dintre cei de deasupra (de ex. Mihai, venat show si Gaelex) au incercat sa treaca dincolo de stereotipurile astea trairiste cu tzarrrishoara noastra si cu pamantu nostru. Pamantul e greu de lucrat. E o viata nashpa, cu mult negru sub unghie, cu balegar de vaca, cu mainile crapate, cu unghiile rupte, cu sudoare. Fara Internet, fara fancy trips all around the world, fara corporate glamour. E mai usor de propavaduit un mit frumos decat de trait o realitate prozaica, ce peste tot, si in Franta si in Tailanda si in America e la fel.

Repet: defetism. Vino inapoi, ca ai o viata de trait.

parvan spunea...

Hmm ... poate ca rostul e in continuare tot acolo. Poate ca trebuie doar sa-l cauti sa inceri sa-l intelegi si sa-l urmezi. Poate ca rostul tau nu-i sa repeti "pe de rost" clisee luate de la altii care le recita "pe de rost". "Pe de rostul" asta venit cu tancul, cu avionul, cu telvizorul sau cu www-ul s-ar putea sa fi avut rosturi conjuncturale care nu mai sunt de actualitate... siasta sa fie motivul pentru care "pe de rostul" sa nu mai aiba niciun rost.

Dar poate ca exista totusi rosturi (daca poti sa le cauti) chiar si la marginea cimitirului, chiar si in petecul de pamant ramas sub picioare, chiar si in scurtele momente de credinta. Totul e sa vrei sa le afli cu adevarat si sa nu preiei "pe de rost" de la cei care momentan par a face lucruri cu rost.

Anonim spunea...

"sa aprinzi o luminare" a devenit o kestie atit de sterila. toate ONG-urile aprind luminari.
Parintii sfinti ne spun ca O SINGURA slujba de duminica inseamna cit rugaciunile intr-un an, a jumatate din credinciosii de pe pamint.

daca stai mult departe de tara, mersul in taina la liturghie se va transforma intr-un dor palid, uitat in fundul inimii.
ca un graunte ne-rostuit, pus intr-o ecuatie palida, dupa tipicul obisnuit, tulburat de haosul lumii din jur.
respectind legea veche, fara vreo speranta de matematica superioara.

ROSTul se cultiva in Familie si in Scoala, astazi fragile si bintuite amindoua.
amindoua cer de la noi, cei "mari" sacrificii usturatoare si rabdare multa,astea-s vremurile.

mai avem in tara, inca!, multi oameni cu constiinta, cu o smerenie de fiecare clipa, graitoare prin chiar simplitatea ei.
apoi avem mortii de la Pitesti si de la Gherla, care graiesc prin chiar tacerea lor.
sintem bogati, avem atitia oameni care s-au rostuit incepind chiar cu ei insisi, fara sa incerce a schimba lumea din jur.
dar cu sacrificii: Grigorie Palama arata ca frica de durere este tot o alergare dupa placere.

Calin spunea...

Foarte bine subliniate lucrurile. In principiu lucrurile stau prost in Ro din urmatoarele cauze, care se leaga foarte mult de ceea ce ai zis, Batrinii (Familia), Credinta & Pamintul.

1. Credinta. Spunem ca suntem o tara crestin ordoodoxa, ne gidilam cugetul national cu asta, insa faptele sunt impotriva noastra. Un adevarat crestin ortodox nu corupe si nu e coruptibil, (vezi parlamentarii nostri si oamenii de afaceri), ne ucidem pruncii inca inainte sa se nasca (cica au fost peste 20 de milioane de avorturi de la revolutie incoace). Un adevarat crestin ortodox isi ajuta semenii si incearca sa fie corect chiar si atunci cind nu-l vede nimeni. Problema e ca Biserica Ortodoxa nu mai e relevanta pentru vremurile in care traim si prea putini le pasa de asta. O alta mare problema e ca nu ne-am lepadat de comunism si crimele lui, si nu putem sa avem un viitor bun daca aproape nimeni nu si-a cerut iertare pentru greselile din trecut. O natiune respira prin fiecare cetatean al ei, si pina cind fiecare cetatean al ei nu doreste sa se puna intr-o perspectiva corecta fata de Dumnezeu nu vom avea un viitor mai bun.

2. Batrinii. Cineva intr-un post anterior spunea ca ei sunt de vina pentru ultimii 50 de ani, si are partial dreptate. Din nou zic, nu putem avea un viitor bun daca nu ne caim pentru trecutul nostru. Din pacate parintii si bunicii nostri au acceptat mizeria de dupa '49. Nu spun ca trebuie sa ne lepadam de ei ci in primul rind ei trebuie sa-si ceara iertare fata de neamul romanesc pentru asta. Va mirati ca lucrurile sunt asa cum sunt acum? Vina o avem si noi cei tineri pentru ca nu luam o pozitie mai ferma fata de tot ce se intimpla acum, pentru ca suntem prea ocupati cu propriile interese si planuri pe termen scurt ca sa mai scoatem capul din tarina si sa ne unim.

3. Pamintul. Putem discuta de el ca si una din multele resurse din tara asta de care ne batem joc. Ai dreptate, am devenit o mare piata de consum a Europei, cumparam chestii din UE si taranii nostri mor de foame. Din nou, vina este si a noastra a tinerilor pentru ca nu ne luam timpul necesar sa i invatam pe taranii nostri ca regulile jocului s-au schimbat, nu mai pot rezista decit daca lucreaza in echipa si nu de unii singuri. Exemplu: taranii din Rasca (jud Cluj) lucreaza din greu la cartofi, ei vind toamna cartofii la intermediari cu 0,4 lei/kg iar in piata cartofii se vind cu 1,4 lei/kg. Dupa un sezon de tras la cimp, de abia daca-si permit haine sau rechizite la copii. Daca ar fi uniti si si-ar crea propriul sistem de distributie ar duce-o de n ori mai bine. Insa trebe ca cineva sa-i invete chestia asta.

In concluzie, ar trebui ca de fiecare data cind de plingem de Ro a doua zi sa facem ceva si lucrurile se vor schimba incet incet.

Pentru incurajare cititi povestea asta:

http://yearofgiving.wordpress.com/

Andrei spunea...

Salut, Brăduț.
Mi-a dat un coleg linkul acesta. În parte ai dreptate.Trăim într-o Românie cu oameni fără esență. Dar ține de noi, cei tineri, să o schimbăm.
E drept, am doar 20 de ani, sunt tânăr, nu m-am lovit de viață, n-am dat de greutăți. Dar deocamdată vreau să cred că putem, noi cei puțini, să schimbăm ceva, cu ajutorul Bunului Dumnezeu.
Credința? Să știi că încă mai vin tineri la biserică, din grupa mea de 20 de persoane am cu cine să merg într-o biserică, să vorbesc despre Dumnezeu(și nu, nu sunt student la Teologie).
Nu trebuie să deznădăjduim.
"În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea."
Doamne ajută!

http://www.familiaortodoxa.ro/2010/03/12/criza-familiei-crestine/

Emanuel Enache spunea...

Fac o mentiune, daca o sa mergi la Biserica Duminica dimineata sau in alta zi de sarbatoare in care este Liturghie, o sa ai surpriza sa constati ca Biserica e ticsita de oameni, oricare Biserica din Ro, si ceva imi spune ca de aici va veni intr-o forma sau alta salvarea.
Repet, daca o sa mergi sa vezi tu cu ochii tai.

Toto spunea...

Mai bine de atat nimeni nu a zis,nici nu am mai citit pe net asa ceva ,shit maine imi sun bunicii.Da la ora asta sunt beat singur cu o tigare,da banii i-am pierdut la pariuri da macar eu am muncit pentru ei nu ii am de la parinti ca altii.Shit nici macar asta nu e o conslare,iar ma mint.

Gabi spunea...

Bradule, bine scris articolul, dar l-au depasit comentariile! tre` sa recunoasti!
acuma, ma alatur si io alora de zic ca dracu nu-i atat de negru... cred ca mai degraba ne e mai la indemana sa scuipam, sa dam cu pietre... nu ca n-ar fi adevarat ce spui tu, dar nu e ADEVARUL! paharul e in sus gol si in jos plin... am ajuns sa ne puta si sa ne dezicem (asa, de bonton!) de tot ce e romanesc, doar pentru ca e romanesc! am auzit zilele trecute ca in romania nici popii nu sunt ce ar trebui sa fie! mai, sa fie! popi curvari n-or fi si prin alte parti? hoti n-or fi? corupti chiar n-or fi? oameni rai chiar nu? deloc, deloc? n-am vazut niciun comentariu aici, dar mi-ar fi placut sa avem si opinia unor oameni (de isprava, nu borfasi!) care si-au cam furat-o prin alte parti, pe unde se dusesera sa-si caute fericirea! fericire straina!
o fi prin alte parti mai bine, cum o fi prin alte parti mai rau...
io am o vorba: femeia trebuie sa fie frumoasa cat sa-ti placa TIE, desteapta cat sa ai TU ce vorbi cu ea si, in plus, ca s-o iubesti, trebuie sa mai aiba CEVA! e, CEVA asta nu poate fi definit... asa si cu romania... stii si tu foarte bine ca sunt oameni care cred ca tara asta e frumoasa... si pentru unii are si CEVA! pentru unii n-are... aia e! da` parca e urat sa-i zici unuia de femeia lui "frate, ce gasesti la asta?!"... si tu intelegi ca nu de tine zic aici: tu ti-ai spus o parere! dar sunt comentarii care asta zic! si alora le zic acuma: sa nu dea bunul Dumnezeu sa va intoarceti de pe-acolo calcati in picioare! ca nu se stie! sa nu dea Dumnezeu sa descoperiti ca au si ei gunoaie, hoti, corupti, prosti... ca sper ca nu veti spune: AICI ASA CEVA NU EXISTA! si-atunci cum veti mai da ochii cu noi, astia mai prosti de-am ramas pe-aici sa fim sclavi, murdari, sa inghitim mizerii?...

Anonim spunea...

credinta, bla bla bla
oare e doar o simpla coincidenta ca in cele mai civilizate tari din lume religia are influenta minima in societate ?

Radu spunea...

Cam siropos coane Bradut, cam siropos ....
Ce se intampla acum n-are nici o treaba cu batranii, pamantul sau credinta.
Pur si simplu oamenii nu vor sa munceasca, punct.
Si asta pt ca i-a spalat pe creier comunismul, si mai nou capitalismul asta de telenovela.
Am trait in tari europene mai capitaliste decat noi :) si acolo regula e simpla: muncesti, esti bun si automat vine si cascavalul (si de aici profita si restul, din taxe, impozite, etc si in felul asta nu mai tre sa isi vanda voturile pt o galeata si un kil de ulei:) ).

Sper sa nu o iei totusi pe urmele lui Dan Puric sau Tudor Chirila sau cine o mai fi. Am vazut ca mai nou toata lumea se crede Mesia, da sfaturi, scrie scrisori, stie calea, etc etc. :)

Numai bine.

Anonim spunea...

dada, si nu e deloc o coincidenta ca acele tari au o foarte spalata pe creieri, civilizata societate.
credinta e o kestiune privata,supra-mundana.
normal ca e alterata de societate, cum alt fel.

Anonim spunea...

..eu cred ca esti cam frustrat frate....nu vezi decit ce arata astia pe la PRO TV...suntem niste frumosi si niste mandri ca suntem romanii.............tu doar un frustrat

Anonim spunea...

Iarta-ma, Bradut!
Am citit "Rostul" si mi-am dat seama ca te-am nedreptatit cumplit. Intotdeauna te-am considerat (usor) superficial, genul cu care nu prea poti vorbi pe bune, autentic.. Am gresit. Big time.
Ma bucur ca ti-am descoperit blogul.
Cristina Preda (ex-Bachir, ex-Connex)

Cris spunea...

Tocmai ti-am preluat articolul pe blog-ul meu. Bine punctat ! Cu fiecare persoana trezita facem un pas inainte, iar din pacate uneori calea este tocmai sa-i arati intr-un mod brutal realitatea in care s-a ingropat.

Anonim spunea...

Ai dreptate si toata lumea o stie, chiar daca nu a recunoaste!
Va trebui sa treaca un timp lung pina ce se va schimba ceva in Romania. Ca schimbarea va fi in bine su rau... depinde: si nu numai de romani (din pacate).
Se va vedea schimbarea cind un "cineva" va dori sa devina politicean pentru ca are foarte multi bani si este recunoscut ca fiind cineva, nu ca sa "faca multi bani" fiind politicean.
Problema este insa: va avea vreodata Romania un Kennedy autentic, nu un tzopirlan/tzigan parvenit pe cai umbrite?
Noi sigur nu vom afla...!

andru.dan spunea...

da. Pro si contra, unii vor sa stea si sa se bata cu morile de vant, altii s-au resemnat, nu mai vor sa fie don si au plecat depaaaaarte, sa traiasca. SI TOTUSI CE E DE FACUT?!
Autostrazi in Romania, let's face it, nu vom vedea prea curand, nici accese de revelatii colective in asa fel incat concetatenii sa fie cuprinsi dintr-o data de simt civic si 7 ani de acasa.
Atunci sa ne amintim cum zicea recidivistul Sisu si sa tinem botul sus. Care pe unde ne aflam. Eu cioplind pietre, baiatul asta de a scris aici asa frumos, cu lap-topul lui pe unde e, si asa mai departe. Si sa speram ca daca vom reusu sa tinem botul sus suficient de mult, vom trai sa vedem ceva schimbari pe plaiurile mioritice. Eu unul asa zic.

Diana spunea...

Vladutz,esti un rau.M-am intristat citind acest mesaj.Mi-am adus din nou aminte de ce am plecat din Romania.
Cred ca traind in Ro am uitat "sa traiesc". Am uitat sa ma bucur de lucrurile mici dar pretioase din viata.Dar am spus "destul".Am plecat privind inapoi cu furie .
Mi-am regasit echilibrul intr-o societate cat de cat normala.Mi-am incropit chiar si o mica gradina langa casa,aici,in mijlocul unei metropole.Si ma bucur in fiecare zi de fiecare dimineata,de fiecare zambet din calea mea. Am regasit dorinta de-a trai.
Mi-am regasit echilibrul si credinta aici.Da,l-am regasit pe D-zeu in mijlocul acestei forfote umane.
Si am mai inteles ceva: ca nu pot sa ii judec pe cei ramasi in RO.Pur si simplu nu au de unde sa stie ca se poate altfel. Realitatea lor este realitatea mea cu josu-n sus.
Port Romania(cu accent pe o)in suflet oriunde ma duc.Dar acum pentru mine "acasa" inseamna altundeva.
P.S. As vrea sa preiau textul tau pe blogul meu, pentru a-l face cunoscut in comunitatea romaneasca din SUA.Asta daca esti de acord.Multumesc.

Diana spunea...

Scuze ca ti-am pocit numele! Dau un miel de Pasti! :))))Il poti schimba in mesajul initial.Thanks:)

Anonim spunea...

Bradut, am ceva peste 60 de ani, am calatorit, ca economist, in strainatate, inca din 1972 in Africa, USA si Europa, n-am vrut niciodata sa-mi parasesc tara (printre altele, ptr ca n-am putut suporta ideia de a nu putea veni la inmormantarea unui parinte)si am plans ca un copil cand am citit cele scrise de tine... ptr ca acum mi-as vinde sufletul diavolului ca sa fac rost de bani sa-i dau ficei mele sa emigreze undeva, in Europa, impreuna cu tatal fetitei lor de 2 ani si ceva!!! Eu unul mi-am pierdut speranta si lucrul cel mai grav este ca nu vad nimic incurajator pentru voi, generatia urmatoare. Cu salarii de 1.000 de lei pe luna romania (intentionat cu litere mici) n-o sa iasa NICIODATA din marasmul actual. Cu Vanghelie si ai lui o sa devenim curand Republica Zabrautzia care va inlocui actuala denumire de Absurdistan.

Razvan spunea...

"O voinţă totală de transformare n-a existat niciodată la noi, nemulţumirea cu destinul şi condiţia noastră n-a depasit forma aproximativa a unei atitudini sceptice .


Scepticismul este întâia treaptă în scara unui proces de transformare, este întâiul element care ne dă conştiinţa destinului nostru. Prin el putem fi în afară de noi înşine, pentru a ne măsura forţele şi a ne determina o poziţie.

.................................
Superficialitatea noastră derivă din a nu fi putut depăşi această primă formă, din a ne fixa în spectatori comozi ai inerţiei noastre, din a ne fi gustat ironic agonia. Românul îşi zeflemiseşte propria lui condiţie şi se risipeşte într o autoironie facilă şi sterilă."


Emil Cioran , Schimbarea la fata a Romaniei , 1934-1935

Raluca spunea...

ma bucur ca ai inceput cu batranii:un comentator anterior ii numea pe toti,la gramada''prosti''-ii gasesc o scuza,daca nu a depasit inca varsta adolescentei si ii atrag atentia ca si generatia noastra are,pornind de la aceeasi premiza,toate sansele de a fi mentionata cu fix acelasi epitet pt.ceea ce (nu)a facut din decembrie 89 incoace.Tot acelui comentator,simt nevoia sa-i spun(scuze,Bradut,da´i bai!)ca bunicii mei(si materni si paterni)au avut de suferit ENORM pentru ca s-au opus Regimului:cel patern a scapat prin minune de Canal,refugiindu-se in munti,in timp ce familia lui:bunica cu patru copii,doi f.mici,au fost evacuati din casa in 24 de h.Bunicului din partea mamei,nefacand politica,dar considerat''dusman al poporului''pentru functia pe care o indeplinea in Barou,i s-a ''permis''sa ramana intr-un ungher,(meschin ca dimensiuni)din casa pe care o detinea.Eu ma consider norocoasa,ca i-am prins pe toti inca in viata,chiar daca pentru foate scurt timp(trei dintre ei au murit cand aveam 6 ani)in timp ce in multe familii,cei morti in inchisori sau Canal au putut fi doar pomeniti nepotilor.Sa mai adaug cat au avut de suferit si parintii mei?Eh...niste prosti desigur!
Bradutz ar tebui poate, sa-i pomenesti si pe ei,parintii,imbatraniti prematur de o viata plina de necazuri, in societatea asta complet data peste cap:50 de ani de comunism,20 de ani de...(cum sa-i numesc?).Ma gandesc la ei toti,umiliti zilnic,dupa o viata de munca...privind la lucruri(nici macar luxoase)pe care nu le pot cumpara din pensia lor de mizerie,imbranciti prin mijloace de transport(''te cauta moartea pe acasa...''),la piata(''misca mamaie daca nu cumperi...'')si exemplele pot continua...pana si in tarile din lumea a treia,batranii primesc mai mult respect si consideratie.Nu si in Romania.
Ma bucur ca postul tau a adunat atatea comentarii,e un semn ca sunt multi cei care simt in acelsi fel,Romania mai are o sansa.Inca.

Anonim spunea...

Bradut, trist si adevarat, dar foarte bine scris.
Comunism a fost si in Cehoslovakia, Polonia, Ungaria, dar numai in Romania comunistii au ramas la conducere si si-au impartit tara. Motivul? Caracterul romanilor, precum spunea si Cioran.

Anonim spunea...

Raluca are mare dreptate. Am avut si rude, frati ai bunicilor, care pentru ca s-au impotrivit regimului comunist au ajuns la Canal. Clasa care ar fi luptat contra comunismului a fost anihilata.
Insa in Romania a avut loc o larga colaborare a maselor cu Securitatea. Urmarea o traim acum.

Unknown spunea...

E trist ca ne-am vandut tara cu tot ceea ce zacea in ea si inca ne complacem in aceasta situatie....

Lucian V Iorgulescu spunea...

Exista mai multe Romanii populate de altfel de romani. Fiecare e liber sa aleaga cum traieste pt. ca fiecare isi impune anumite limite. Ne-am obisnuit sa privim Romania ca pe ceva exterior, din afara noastra dar Romania suntem noi iar schimbarea ar trebui sa vina din interiorul nostru si sa o facem aici, nu sa fugim ca lasii in Canada pt. o bucata alba de paine. Romania suntem noi. Romania exterioara este reflexia noastra.

Anonim spunea...

Am citit toate comentariile …
Peste tot in lumea aceasta se regasesc situatiile descrise in articol, in fiecare tarisoara. Dar nicaieri nu sunt atat de mult “promovate” ca la noi, in Romania … cum este si cazul articolului de fata …
Si de catre cine? Tocmai de noi … romanii …
Nu am mai auzit de foarte multi ani [sa tot fie 20-30 de ani] in jurul meu ca, adultii de acum, sa le spuna copiilor : “nu calcati iarba … este si ea un sufletel” sau “nu rupeti crengutele copacilor” sau “nu mai aruncati pe jos, ci la cosul de gunoi” . In schimb ii invata de foarte mici ca “Romania este o tara de rahat, etc, etc.

Imi este greu sa inteleg de ce trebuie sa ponegrim gratuit … In loc sa evidentiem ceea ce are mai bun tarisoara noastra ... frumusetile … oamenii ... valorile … [Caci toate acestea exista, chiar daca multi nu vrem sa recunoastem.]

Am citit candva ca … “sufletul nostru este precum gandurile noastre” … Cat adevar …
Daca sufletul nostru este cernit, nu vom putea vedea decat murdarie, minciuna, saracie, etc. Si chiar ca vom trece prin viata fara rost. Nu spun ca nu exista, dar depinde ce alegem noi sa vedem si cum vrem sa ne traim aceasta existenta … si asa efemera …
Saracia nu consta in a nu avea ce sa mananci … Consider ca sarac este cel care nu poate iubi, cel care isi vinde sufletul si tara, cel care nu se poate bucura de rasaritul soarelui pentru ca i se pare ca mereu este la fel, cel care nu vrea copii deoarece motiveaza ca nu este realizat profesional, etc …

O vorba straveche spune: “Nu exista padure fara uscaturi!” . Si vrem sau nu vrem este aplicabila oriunde in lume …

PS: ce va retine aici? De ce nu va duceti acolo unde spuneti ca este civilizatie si va simtiti bine?

Slick spunea...

Stimabile, desi imi place abordarea, nu agreez subiectivismul exacerbat si nici catch 22-ul evolutionist desprins din ideea "progres prin regres".

"Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa."

-daca am fi in 1907 taranii te-ar aplauda si te-ar strange in brate oferindu-ti o furca si promovandu-te in prima linie...suntem totusi in 2010 iar structura ta triatomica care ar trebui sa defineasca existenta individului e arhaica...batranii NU reprezinta viitorul tarii cum sustii tu, ci TINERETUL, pe care din pacate il vezi doar in nuante cenusii si alcatuit doar din stereotipuri mass-media prezente in forme mai agravate in toate tarile.

Numai bine

Anonim spunea...

Domnule, imi plec fruntea în faţa acestei creaţii.
Te respect pentru farmecul cu care scrii şi mă simt mândru că eşti unul dintre românii care chiar departe, au sufletele curate.
Mi-am permis publicarea lucrării dtale pe blogul de pe Reţeaua literară, a lui Gelu Vlaşin.
Continuă!
dem

K spunea...

Am cunoscut pe cineva care m-a intrebat: de trebuie sa aiba lucrurile un rost?...si intrebarea asta "m-a scos de pe directie"...

Cand am citit, ti-am dat dreptate...pe de alta parte, prezentul are si familii si credinta si pamant. Dar schimbate. Intrebarea e daca ne adaptam la prezent si in ce masura.

Ce se intampla la noi, acum, poate ca s-a intamplat si la altii. Sau poate nu.

Zilele trecute am fost la Avatar si am intrebat (pentru prima oara) o prietena cu care eram: "Crezi ca lumea viitorului va arata asa cum o proiecteaza vizionarii in SF-uri?"

Si mi-a raspuns: "Nuuuuuu"...atunci m-am intristat si am realizat ce voia sa spuna: lumea nu va progresa... spre cunoastere, civilizatie, noi orizonturi, protectia speciei, cu tot ce implica ea...

Teama de ne intoarce la conditia de animal in jungla, la boli, mizerie....si disparitie.

Pana la asta cred ca mai e cale lunga...si nimeni nu stie.
Nu trebuie sa ne uitam radacinile, sa incercam sa ne adaptam prezentului si, cu rabdare si simplitate, sa ne ajutam semenii sa creeze o noua generatie...cat se poate de buna...

Mi-a placut ce ai scris. O zi frumoasa...

Anonim spunea...

este exact cum spui tu. un fel de hai sa ne punem castile, sa dam manic street preachers la maximum si apoi sa o luam la picior prin romania.

"Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi." ... iar apoi, cand samanta da rod sa facem in asa fel incad rodul sa rodeasca din nou.

Fulgerică spunea...

Felicitări.

Bored with Syx spunea...

Some shit should be copyrighted to us , Romania nu ar trebui sa incerce sa copieze tot ce fac Americanii sau alti retarzi ,si sa si creeze un stil propriu, am avut unul insa are nevoie de un upgrade considerabil :))(nu zic ca ma deranjeaza vechiul stil insa nu ma vad sa l abordez).Dar oricum oamenii sunt prea ignoranti si naivi, nu prea vad viitor in masele tinere care copiaza toti tampitii.Si e foarte trist ca zic asta dar nu vad evolutie umana deloc si zic ca avem nevoie de un reboot la civilizatie .

Anonim spunea...

Doamne, m-a cutremurat ce si mai ales cum ai putut spune toate aceste adevaruri. Parca m-am trezit brusc la realitate........ Nu ca n-as fi stiut-o,.... dar,..... uite asa, traim intr-o inertie nenorocita, fara a face absolut nimic!!
De fapt, de cand am citit "povestirile " tale din Thailanda, m-iam zis: " Mama, ce tip!!". Mda, toata admiratia pentru curajul tau. Mi-ar placea sa pot fii si eu asa tare!!

Anonim spunea...

Ca sa-mi urmez credinta, mi-am parasit familia, tara si religia.
JAMES JOYCE

Anonim spunea...

He, he, Bradut, am primit postul asta al tau pe mail, de la o prietena din America, ce mi-a mai trimis, long time ago, ceva ziceri de-a lu' Tudor Chirila, sau Dan Puric; acuma tocmai ce l-am citit pe forumul romanilor din Dubai. Esti celebru! Da' asta stiai deja, ce tot zic eu aici! Da-i inainte, ca zici bine: am fost si eu in iarna acasa si m-am imbolnavit de frig, dupa 3 ani de Desert! Bisou!

Flavius spunea...

servus
interesant... putin patetic poate. cred totusi ca sfintii nostri nu vor emigra in Canada...
apoi da... am primit si eu textul pe e-mail, banuiesc ca deja circula in diverse forme, sub diferite titulaturi si sub fel de fel de semnaturi...
toate cele bune!

ZaffCat spunea...

A adus cineva vorba de "conditia de animal in jungla". Poate tocmai despre asta este vorba si despre faptul ca viata nu are nici o valoare sau valoreaza infim in constiinta multor romani. Pentru "animalul" care omoara un batran ca traverseaza prea incet, pentru fiul care-si omoara tatal ca i-a luat paharul cu vin, pentru emigrantul roman care avea nevoie de 5 euro sa-si ia tigari, etc. Sunt neverosimile cauzele pentru care omoara romanii si totusi... reale.

Muddy spunea...

Buna!

Ca şi ultimii care au intervenit am primit postul ăsta pe mail drept text de referintă.

Imi permit sa nu mă alătur laudelor acumulate şi argumentez, luând in ordine argumentele tale:

Bătrânii cei umiliţi: nu ştiu dacă ai trecut de curând prin Bucuresti dar mie mi se par destul de prezenţi batrânii în peisaj şi foarte des însoţiţi de nepoţi pt că părinţii acestora sunt ocupaţi de carieră sau de procuratul bugetului pentru pâinea cea de toate zilele. Asa că batrâni nefolosiţi or fi daca nu au familii, cei care au cred că sunt destul de folosiţi. Si nu sunt de acord nici cu afirmaţia că ar iesi la vot pt ulei sau mălai (poate ai exemple din colţuri de tară unde se face foamea), mie mi se pare că mulţi dintre ei se duc la vot pt că li s-a bagat în cap (de către comunişti ?) că ţara asta e dirijată de popor. Si poporul suntem noi, ca şi batranii de care vorbeşti. Ei se duc la vot, câti tineri o fac ? Tu ai votat ?

Pământul: Regele ăla nu a inventat nimic, pe vremea comunistilor ţăranul roman facea "Sufficiency Economy" deja pentru ca nu avea de unde să cumpere produse sau cu ce să le plăteasca asa că mai bine le cultiva / crestea în curte. Cand CAP-urile au fost sparte si s-a dat pamântul înapoi, câţi ţărani au plecat la 5 dimineata să-l cultive şi câţi l-au vândut pentru că era mai uşor de plecat la oras cu banul in buzunar ? Iar "tanti Europa" le cere ţaranilor să îşi cultive pamânturile conform cu secolul 21 şi niste norme (de igiena, etc.) care să permită produselor lor să garanteze o calitate "normală" pe piata. De câte ori nu s-a auzit de mielul de Paste care lătrase la viaţa lui ? :)

Credinţa: cine umple de biserici România, bătrânii şi ţăranii ?! Sau noii talibani ortodoxi si pseudo-oamenii lui Dumnezeu ca preotul Daniel Corogeanu care omoară femei "posedate" în secolul ăsta ?! Uită-te mai bine la bisericile din Bucuresti şi vei vedea câţi tineri sunt la slujbă ... Sfinţii pleacă în Canada în turneu la românii de acolo, altfel stai tu linistit ca au de lucru in ţară.

O sa-i trimit replica asta amicului care mi-a trimis postul tau: ai un punct de vedere subiectiv, pot întelege atracţia pe care o are pentru românii dezgustati de clasa politica din ţară. Dar dacă nu-ti convine rostul tării tale nu ai decât să pui mâna să i-l schimbi: intră în politică si fă ceva. Sau e mai bine să faci ca tot românul: stai pe-o bancă, mănânci seminţe şi îţi dai cu părerea ?

Bafta, anyway!

A free lens spunea...

Comentariul lui ZaffCat e perfect, pentru ca ne arata de ce nu se va schimba nimic in tzara asta: majoritatea sunt multumiti asa si isi merita tzara.

Maliziosa spunea...

muddy: commentul tau mi se pare superficial pt ca
1. batranii- in cel mai bun caz (ca are cineva grija de ei)isi lasa apartamentele cu clauza unor copii/nepoti/rude prea ocupate sa munceasca 12 ore/zi intr-o multinationala ca sa mai aiba timp de ei. Ii suna rar sa verifice daca mai sunt in viata ori nu si le pot vinde casa. Cand vin sarbatorile li se arunca un cozonac, o pasca si la revedere ca e mai simplu decat sa le faca un loc la masa lor de familie. Traiasca Telenovela caci altfel...
Am stat mai bine de 10 ani in Bucuresti si nu am vazut batrani insotiti de nepoti decat in situatia in care batranii sunt babysitteri.
Si da, la tara(nu in colturi de tara, cum spui tu) inca mai sunt momiti la alegeri cu cate un televizor/radio stricat. Si nu cred ca in comunism mergeau la vot din convingerea ca vocea poporului conta ci pt ca altfel ar fi avut probleme cu securitatea - votul era obligatoriu. Teoria ta legata de exercitarea dreptului democratic de vot in comunism ma face sa rad!
2 Agricultura de subzistenta nu este o noutate insa a compara chiar si in gluma agricultura comunista cu programul din Thailanda denota o opinie a cuiva care fie nu a trait comunismul fie l-a trait dintr-un fotoliu PCR. Nu vad nici un merit al comunismului.
Sa fiu mai explicita: comunismul a fortat migrarea masiva la oras. Ce mai era de facut la tara cand betivul satului era sef peste pamantul tau iar tu sluga la el? Cand pamantul a fost returnat taranilor in 90 cine sa-l mai lucreze cand deja copiii lor erau la a doua generatie de oraseni? Ce mai putea face badea Ion la 75-80ani cu pamantul returnat? Asociatiile de proprietari nu au intrat in multe zone datorita parcelarii iar daca intrau, cereau aproape toata recolta.
Cum vezi tu asigurarea necesarului de hrana al orasenilor in agricultura comunista? Sa-ti povestesc eu: SE FACEA FOAMEA! Magazinele erau goale, singurele produse disponibile fiind oasele de vita din care cei fara rude la tara extrageau maduva sa o intinda pe paine (si aia rationalizata). Ma gandesc adesea de ce naiba nu or fi desfiintat comunistii magazinele ca si asa nu aveau nimic inauntru...Ah, Da! Trebuiau sa ofere job-uri puturosilor. Si uite asa comunismul a adus o noua ordine sociala in care vanzatoarea la aprozar si soferul de TIR erau de 2 ori mai valorosi decat un profesor universitar ori un medic!Noroc cu combinatele Avicola de unde muncitorii furau ca sa hraneasca restul gurilor din oras(desigur, contra-cost).Si uite asa a ajuns Romania o tara de hoti..modelul comunist "lasa ba ca au aia suficient"...
Cat priveste mielul latrator, e un obicei al pietzarilor rromi, des intalnit mai ales in mandra capitala, si nu al bietului taran roman care nici acces in piete nu mai are din cauza specimenelor sus-mentionate care au monopolizat tarabele.
3. Credinta: care credinta? Cu o floare nu se face primavara, tinerii care merg la biserica sunt o minoritate in marea masa educata de TV si presa. Cum poti explica copilului tau daca sa zicem e fata, ca numai prin munca si studiu poate ajunge undeva cand azi in Romanica populare si de succes sunt prostituatele? ori cele care fac favoruri sexuale in schimbul unei cariere, job, ori pur si simplu se marita cu barbati care le-ar putea fi bunici(tot prostitutie e si asta, nu?). Ce discutii teologice poti avea cu noua generatie? Chiar si cei cat de cat initiati pica la proba religiosa odata ajunsi in Orient si confruntati cu obiectiile Islamului. De ce? Lipsa de educatie religioasa de calitate (bazata pe probe stiintifice si nu pe dogma).

Cat priveste recomandarea ta de a intra in politica, poate ca nu ne intereseaza sa ne amestecam cu fostii securisti si alte nulitati cand putem fi profesionisti in domeniul nostru, chiar daca in alta tara. E mai simplu si mai curat sa-ti vezi de drum decat sa te manjesti cu noroi si alte reziduuri...
Si te asiguram ca nu mancam seminte:))

Doru BARBU spunea...

Patetic, putin "samanatorist" articolul...dar bun!
Numai bine!
Doru BARBU - Montreal/CANADA

Anonim spunea...

Foarte frumos zis.
Insa... in profilul tau zice ca esti interesat de marketing si advertisment. As fi asteptat ceva de genul plantare de rosii si castraveti...

Mihai spunea...

Stii, pentru romanii care am plecat din tara, mi se pare putin ipocrit sa ne vaitam de Romania. Si eu o fac pentru ca sta in natura noastra sa ne lamentam de pe margine fara sa facem nimic. Daca ne rodea asa de tare soarta tarii ramaneam in cocina aia si incercam sa facem curat.

Brad Florescu spunea...

Pai asta facem, Mihai.

Bitza spunea...

S-ar putea sa nu mai ramana mare lucru...

Anonim spunea...

reintru dupa o vreme sa vad ce mai zic romanii si ma sperii: numai vreo 2-3 pareri pertinente lucide aplicate...restul rateaza cu gratie din 3 m cu poarta goala si majoritatea sint formatori de opinie! unii sint pur si simplu naivi, altii sint genul care iau de sus pe oricine pentru ca luat repede respectivul sa nu isi dea seama ca are de a face cu un prost.
si la unii si la altii se manifesta o incapacitate de a cintari la justa valoare un dat oarecare, le lipseste gindirea critica comparativa, intr-un cuvint bunul simt in gindire. Prima lor grija nu e sa dezbata , sa gindeasca , sa despice firul in 4 ci sa fie contondenti si pretiosi fara sa aiba o minima logica(slick , muddy, doru barbu).ei sint reprezentantii unei mari parti din romania intelectuala sterila careia ii lipseste sinceritatea si smerenia dar care debordeaza de narcisism.
se fac ca nu inteleg ce spui desi vorbesti clar si in romaneste si comenteaza pe ceea ce vor ei sa fi spus tu Bradut.
si uite asa raminem in noapte in continuare - cu ASTIA sau cu cei care spun "sa nu generalizam " desi evidenta realitatilor romanesti arata clar ca ne aflam pe un drum gresit daca majoritatea populatiei a pierdut calea.
"Au si altii uscaturi" - da dar in procent controlabil si infim in comparatie cu majoritatea zdrobitoare a oamenilor care sint totusi functionali ca celule sociale dincolo de micile/marile lor vieti "personale"!
Daca ar exista o romanie de bun simt pai s-ar simti pe strazi ... nu e nevoie de analize stiintifice si nu e nevoie de prelegeri sau miorlaieli, iti intra in casa pur si simplu si n-ai ce-i face!!
E clar ca majoritatea e de slaba calitate si daca nu se intoarce balanta nu vom genera nici lideri si nici poeti.
Daca 70%din romani ar fi educati morali si muncitori eu nu cred ca ar fi condusi de ceilalti 30 % canalii si bestii!!
romanii de bun simt sint multi dar sint ori educati ori morali ori muncitori , problema noastra e ca tb sa cumulam aceste calitati in pielea unui simplu individ mediu si aici e partea grea care noua nu prea ne iese, e degeaba totul si daca le intrunesti pe 2 dintre ele in orice combinatie.
Timpul va arata ca polonezii vor emana imediat personalitati care sa le ia locul celor tragic disparute pt ca au de unde ca doar ei i-au scuipat pe rusi in fata! in schimb daca la noi se prabusea un avion de jigodii iar nu se simtea nici o diferenta ca ii inlocuiau instantaneu aia de asteptau pe bara....Ei sint pe plus, noi pe minus

Anonim spunea...

Dan Canada:
Felicitari, un post superb! Si adevarat! Ca dovada, am primit articolul asta prin email, deci a inceput sa faca aripi ca alte rant-uri celebre romanesti.
Nu-i asa ca Romania se vede mai bine de departe? Asa cum spunea Dan Puric odata: gaina vede ce vede in ograda insa uliul sus vede mai multe :-) Pacat ca politicienii si oamenii de decizie romani au sa ramina in aceeasi nesimtire de pina acum, vorba Academiei Catavencu, o sa se taie in continuare km de panglica pt cm de autostrada.
Hristos a inviat!

Pr. Marius spunea...

Hristos a inviat !
Eu sunt preot si ma doare si inima de ceea ce se intampla cu romanii si tara noastra. Va rog si pe dumneavoastra care ati scris articolul si pe toti care cititi sa incercam sa punem minte de la minte si sa vedem ce putem face concret pentru tara noastra. Critica ajuta dar faptele ajuta si mai mult.
Cu mult drag,
Pr. Marius

bbs spunea...

Din pacate, fara rost este si acest comentariu. Daca nu ne uitam la telenovele sau nu ascultam muzica, atunci cu siguranta plangem pe bloguri dupa valorile pierduta si dupa ce ne-au mai furat politicienii. Dam din gura sau din taste, dar nu facem nimic. Traim toti cu impresia ca suntem singuri, verticali si plini de valori morale. Ne vindem si noi voturile pe promisiuni desarte sau nu mergem la vot gandind cu gravitate "sunt toti la fel". Intoarcem obrazul cuminti si apoi intoarcem si fundul ca sa aiba unde poposi pantoful de firma al domnului politician care ne ameninta ca altfel "vedem noi", o sa o trimita pe Bahmuteanca sa ne guverneze daca nu suntem multumiti cu odrasla rasfatata. Si la fel... comentariul meu este tot fara rost, nici eu nu am sa fac nimic, am sa gandesc comod "dar ce pot face?".

bbs spunea...

Din pacate, fara rost este si acest comentariu. Daca nu ne uitam la telenovele sau nu ascultam muzica, atunci cu siguranta plangem pe bloguri dupa valorile pierduta si dupa ce ne-au mai furat politicienii. Dam din gura sau din taste, dar nu facem nimic. Traim toti cu impresia ca suntem singuri, verticali si plini de valori morale. Ne vindem si noi voturile pe promisiuni desarte sau nu mergem la vot gandind cu gravitate "sunt toti la fel". Intoarcem obrazul cuminti si apoi intoarcem si fundul ca sa aiba unde poposi pantoful de firma al domnului politician care ne ameninta ca altfel "vedem noi", o sa o trimita pe Bahmuteanca sa ne guverneze daca nu suntem multumiti cu odrasla rasfatata. Si la fel... comentariul meu este tot fara rost, nici eu nu am sa fac nimic, am sa gandesc comod "dar ce pot face?".

Anonim spunea...

Toata lumea stie, nimeni nu face nimic.

vanillagxg spunea...

Exceptional articol ! L-am primit azi pe mail de la o prietena si mi s-au muiat picioarele.
E foarte greu sa intelegi asa ceva daca ai mai putin de 25-28 ani in acest moment ! Chiar noi, care suntem decreteii vestiti, avem tendinta sa uitam distrasi de mijloacele omniprezente ale societatii de consum care ne consuma la propriu !
E adevarat, nu am facut nimic din '90 incoace sa ne schimbam soarta insa ... Asta nu e un motiv sa ne indepartam de la valorile in care am avut norocul sa fim crescuti / educati !
Tot respectul pentru ce ai putut scoate din inima ta trista si iti doresc ca sa ai parte de multe bucurii in zilele care te asteapta !

Anonim spunea...

Tocmai am terminat de citit acest articol, primit pe mail. L-am terminat cu ochii in lacrimi si cu un nod in gat. Atat de bine ai spus ce era de spus, atat de concentrata a fost durerea ce ne-apasa deja de atat de mult timp...atat de puternic arde neputinta putinilor oameni, romani adevarati, care mai suntem in Romania, incat cu greu m-am abtinut sa nu plang. Am 28 de ani, aproape, si anul acesta sunt decis sa parasesc tara impreuna cu prietena/viitoarea sotie. Cu respect!

alex c spunea...

Buna, ma numesc Alex C.
Nu am priceput daca traiesti in afara tarii, nu se intelege bine din descrierea pe care ti'o faci. Cu siguranta unele dimensiuni ale emigrarii nu se pot lamuri decit prin emigrarea insasi. Ceea ce spui este pina la un moment dat adevarat; dar pentru mine (ca emigrant, locuiesc in Italia de 10 ani) nu mai garantez ca "Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta."
Pentru mine sursa de rost este umanitatea, mai bine zis: EXISTENTA in sine. Plantele incluse, alea pe care le gazam cu petrolul de la masinile noastre. Nu am nici un fel de rezonanta suplimentara cu Romania, dar nu fiindca as fi suparat pe ea sau nostalgic, ci fiindca acum sunt reprezentat de o entitate superioara, pe care eu isumi i reprezint. Suntem toti vietuitoarele acestui pamint, el e gazda, noi suntem oaspetii.
E cazul sa ne trezim ACUM. Nu te mai raporta NUMAI la glie si la neam. ;)
Iti doresc tot binele din lume.

Anonim spunea...

Esti cam prins in trecut. Sa-ti parasesti tara nu mai este o tragedie, un exil. Sa continui sa practici agricultura de subzistenta, da este. Populatia lumii a crescut exponential daca toata lumea ar practica-o... noi cei de la oras ce-am manca sau cei din tarile nordice sau desertice?!?!?!?
Mai nou... (de vre-o 4 ani) batranii aia desconsiderati primesc pensii duble... poate nu toti, dar un sfert merg in vacante in afara tarii si o duc mai bine.
Cat despre credinta, e mai bine sa o pastram in suflet ca altfel patim ca musulmanii (femeile inchise in casa, terorism).
Iar rostul... e sa ne traim viata, cine suntem noi sa judecam fetele golase care se marita cu italieni bogati.
Cat depre poporul roman, umorul "haz de necaz" este intact, inteligenta medie este inca la cote inalte iar oamenii "sociali" din ce in ce mai vigilenti :)
Am calatorit prin mai multe parti si prestigiul nostru (creat in mare parte de romanii plecati) exista! Multe persoane invata/stiu romana, stiu despre muzica, filmele noastre. Ma simt bine romanca si europeana. Spre modernitate!
Monica

sorin spunea...

Cel mai tare articol citit in ultima vreme. Un adevar stiut de multi, constientizat de foarte putini si nedorit de altii. Asta este Romania.

Dee spunea...

Citez "cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri..." .... Mda... ai multa dreptate....

Anonim spunea...

Chestia e ca ne complacem la ce e la indemana si in acelasi timp la moda. Nu mai avem propriile noastre ideii si dupa cum spui tu,asa si este,nu prea mai avem nimic cu care sa te mandresti ca este al nostru. Degeaba neam castigat Democratia. Caci la urma urmei am facut si am zis ce am vrut . Si uite unde am ajuns. Iar ca idee finala: Situatia in care s-a ajuns este ireversibila. Sunt post decembrist . Dar totusi imi doresc sa fi trait cand Romania "stralucea" .

Anonim spunea...

scuze de deranj !
stiu ca esti ocupat sa te simti bine si ieftin cautand raspunsuri existentiale, dar ai starnit o furtuna intr-un pahar cu apa tulbure.

"... Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. ..." ca asta:

http://blogdecampanie.dragosdinca.ro/blog/2010/04/13/rostul/

chiar asa, cine a scris ?
de aia nu se face nimic la noi. toti plagiaza si nimeni nu-i da in judecata ca-s prea ocupati sa se ciocneasca cu scuterele "pe celălalt mal al lumii", sau ce fac ei acolo. si apoi scriem pe blog articole fara rost.

---

P.S.: nu-i nevoie sa-ti mai chemi si-un caine, ca o sa sara toti blogoragii sa latre la mine. dar stii cume e: "nu mor caii cand vor cainii" ... mor cand vor tiganii.
P.P.S.: a iesit ceva din samanta aia din ghiveci ?

Diana spunea...

Chiar ma intrebam cum reusim,cu fiecare vot, sa promovam cele mai pure dihanii sa ne conduca! Dar, fiind atent selectionate in timp.... s-au desavarsit. Sunt inca romani care mai cred in Romania?

Gabitza spunea...

Nu toate fetele noastre se prostitueaza pana se marita cu un italian batran. Unele muncesc, invata, si se chinuie!

Cristina Todorescu spunea...

Stimate Domnule Florescu,

Ma numesc Cristina Dobrin si sunt Secretar de Redactie al publicatiei internetice saptamanale in limba romana ACUM (Adevar, Competenta, Urbanitate, Munca) www.acum.tv

Am citit articolul dumneavoastra, ”Rostul”, care este plin de adevaruri dureroase, rascolitoare. Facusem cunostinta cu blogul dumneavoastra cu catva timp in urma, am admirat fotografiile facute in Thailanda, adevarate comori virtuale.

As dori, pe aceasta cale, sa va invit, in numele Directorului fondator, Stefan Niculescu-Maier si al Redactorului Sef, Petru Clej, sa participati cu articole, ganduri, fotografii, in cadrul publicatiei noastre.

Publicatia ACUM nu tolereaza extremismul, sub nici o forma, campaniile religioase, electorale, ori de orice alta natura, nu se angajeaza in favoarea nici unui stat sau a unei natiuni, apara cu fermitate valorile democratice, este favorabila dialogului deschis, onest si la obiect.

Asa dupa cum scria Stefan Maier, in urma cu cativa ani « Misiunea noastra, a echipei redactionale care ne-am adunat in jurul ideii ca putem face si noi ceva ACUM, cu fortele noastre modeste, pentru viitorul Romaniei, este de a oferi cititorilor nostri informatii Adevarate, sub forma unor materiale alcatuite de persoane Competente, intr-o maniera Urbana, Muncind noi insine in acest scop. Adevarul, Competenta, Urbanitatea (ca stil opus grobianului, mitocanescului, chiar senzationalului) si Munca sunt reperele noastre. ACUM, pentru ce va fi IN VIITOR. »

In speranta unei viitoare colaborari,


Cristina Dobrin
fotoacum@gmail.com

Brad Florescu spunea...

cu cea mai mare placere, doamna Dobrin. preluaţi tot ce vi se pare conform.

Anonim spunea...

Mda, un gust amar. Asa sa fie oare? In mare parte ai dreptate dar, sa nu generalizam. Sunt cateodata zile in care ma bucur ca traiesc in Romania, ce-i drept sunt din ce in ce mai rare. Un rost ce inca ma tine aici este tocmai speranta ca intr-o zi o sa fim din nou o comunitate. Imi dau seama ca tara asta nu se poate schimba decat de acasa. Imi pasa poate prea mult de tara mea si de aceea nu vreau sa plec, ma incapatanez sa raman, sa incerc sa indrept, atat cat imi sta in putinta, in fiecare zi. Am inceput sa vorbesc - mai mult decat imi este ingaduit - cu oamenii, peste tot. Am ajuns sa depasesc bariera relatiilor cu lucratorii din supermarketuri, incep sa le cunosc cate putin viata. Sunt si ei ca noi, au familii, prieteni. Dintr-o data ii vezi cum zambesc. Intr-o zi chiar am stat la o tigara cu vanzatorul unui magazin, desi am intrat doar sa intreb despre un produs pe care nu-l aveau, dar care se putea comanda. Nu m-am grabit, timpul petrecut stand de vorba cu oamenii, despre ce-i framanta, despre ce cred ei, este un timp castigat. Am aflat o gramada de informatii. Oamenii, adica noi toti, vrem sa ne auzim, sa vorbim unii cu ceilalti (de aia scriu acum pe blogul tau). Trebuie sa reinvatam sa ne privim in ochi si sa ne vorbim, e simplu. A fi o comunitate, a fi pana la urma un popor, presupune o legatura stransa intre noi. Trebuie sa inceapa sa ne pese.

Itzicbaseanu spunea...

Citind toate comment-urile,ramai cu impresia ca in afara fara"Rost"-ului, parca nici "Randuiala" in logos nu mai este in Romania.Poate ca tocmai de aceea postarea ta Bradut,si-a gasit Rostul.Felicitari pentru articol!...Cel putin asta n-a ramas ca "discuţii fără rost".

Cu stima!

jan dinu spunea...

Invatza de-a shti !..
Zilnic ai shansa de-a deveni capabil
prin cunoastere shi perseverenta sa-ti
faci in jurul tau - viatza - o placere in exista ta! Nu te lasa infrint de neputintza !
La orice virsta incearca - cere ajutorul
nu-tzi fie rusine ca nu ai "priceperea aceia "
Un copil iL invata pe matur care i-a dat
cadou "jucaria "cum functioneaza ...
shi nu te revolta ca - EL - are "predispozitia - intuitia " simpla la obiect
fataza de "bunicul"incarcat de ani cu multe
necazuri - lipsuri - suferinte permanent cu gindul in alta parte !Iata un caz expus aici
in premiera -:)...de departe (Portland - Oregon ):Duminica trecuta dupa ce-am participat la un eveniment mai important ce TREBUIA - s-avem prezentza obligatorie in
interesul unui membru al familiei ..ne-am
preumblat in drum spre casa in vecinatate :
in cartierul semicentral cu case imense boieresti cu arbori infloriti shi flori de toate felurile :Am stopat masina ,eu shi sotia mai multe grupuri de copii mici la diferite case "pushi pe afaceri "..
Am inceput cu "standul " - liliacului -
unde vindea 10 centi crengutza destul de mare.
Prin jur erau shi parintii ori rude doritori s-a ne ajute .Am inceput tirguiala feroce
chiar dorind s-o pacalim pe copila printesa de 6 ani cu intrebari incuietoare spre oa -o face s-a gindeascA INCLUSIV profitul daca venim shi data viitoare ...
la socoteli ( repet n-avea calculator ) ...
Pentru banii care-i-am dat trebuia sa-i iau
toate florile dar am lasat shi pentru alti clienti ...gentili ..shi incurajatori ...
Shi asha am petrecut o ora cunoscund chiar shi niste "ashezaminte " de gainii la citeva case care ne-a bucurat la fel cind eram copii la tzara cu destui ani in urna in RO ...
N-a lipsit nici - limonada - de casa - de la alte printese ale cartierului unde ne-am astimparat setea ,meu din fuga neglijam ca exista aceaste minuni simple asha de aproape .
Atunci descoperisem ca "circiitul " din spatele casei pe strada cealalta erau gaini care vesteau c-au facut oua "naturale "...
fara stampila :Made in China - !
Totushi n-am auzit cocoshii :sunt discriminati ori fac scandal ..ca ei nu sunt
productivi ...Asha ca incerc shi eu ...
aceasta afacere :oare ma voi imbogatii curind -:))
JD

dan spunea...

ai cuvinte bine mestesugite si nu departe de niste adevaruri (caci azi adevarurile sunt multe). din pacate venind din gura unuia care a frecat-o pe bani meseriasi pe la mogulasul x si mogulasul y... n-au pic de credibilitate. daca o spunea puric il credeam ca o zice din suflet. in cazul tau... e ca si cum o zice beigbeder sau hodorkovski. s-o freci in thailanda sau in alte colturi ieftine de lume e usor cand ai in spate suficient malai castigat in tara fara rost.

Kolukul spunea...

Salut Brad,

Un anonim mi-a atras atentia ca textul pe care l-am comentat pe blogul meu - text primit ca spam si chipurile scris de Dan Puric - era de fapt un text de-al tau. L-am scris suparat, dezamagit ca cineva gandeste asa, incercand sa spun ca directia propusa nu e cea buna, in opinia mea. Primeste-l deci cu intarziere.

Adolf Hitler spunea...

Din pacate aceasta este tara in care traim...Asa este de 20 de ani incoace, iar noi, ne place sau nu, nu putem face nimic.Puterea nu sta in mainile noastre ci in mainile coruptiei, in mainile celor care ar trebui impuscati ptr felul dezastruos in care au condus atra asta.Asta nu e democratie; e pura hotie.Iar cest lucru nu se va schimba pana in momentul in care la conducerea tarii nu va veni un personaj capabil sa conduca cu "pumnul de fier"...Un personaj din "popor" care stie ce se intampla in tara asta, care tine la patria lui, un familist convins care isi doreste o schimbare ,care s-a saturat de aceasta "democratie" care in realitate nu este decat o forma modificata a comunismului.Dar ce putem face cand nimeni nu vrea tara asta decat ptr a o usca de bani din ce in ce mai tare?Nimic, noi romanii stam si rabdam....Ne prefacem ca nu vedem....

Unknown spunea...

Atata timp cat in Romania ca in orice alta "democratie" campaniile electorale costa bani grei, nu o sa avem niciodata conducatori buni, care sa doreasca o schimbare. Stiti voi principiul.. o mana o spala pe cealalta. Eu as vota la primele alegeri numai pe cineva care isi face campanie electorala pe canale gratuite, din gura in gura, fara a se indatora la bisnitarii de pe strazile laturalnice.
....stiu.. cand ma trezesc o sa fie dimineata.

1111 spunea...

Deci SOLUTIA este sa plecam? sa ne dam batuti si sa plasam vina pe o colectivitate spunand mereu "asa sunt romanii, asa suntem noi"?.
Intr-adevar valorile romanesti se duc dracu, la fel de adevarat este ca cei care nu s-au bucurat niciodata de cele 3 valori pomenite de tine nu le inteleg si adera cu entuziasm la chici ( de la Valentines Day pana la investitii nejustificate in lux precum masini scumpe sau vile) asta pentru ca nu au si nu si-au cultivat un simt social.
Este adevarat ca de multe ori m-am infuriat si am vrut sa plec dar nu am facut-o si asta nu inseamna ca intru in categoria lasilor.( Ma gandeam sa sponsorizez o grupare terorista care sa ia atitudine cand apar legi votate din buric, dar romanii sunt prea pasnici ca sa iasa macar la un protest; M-am uitat la televiziunile straine si nu am gasit mistocareala asta ofensatoare la adresa unuia dintre partenerii de discutie, pe care o avem noi la capitolul divertisment dar si in talk-showuri, nu m-a durut ca noi avem o mass-media axata pe mediocritate, caci de 10 ani eu nu ma mai uit la TV si ma documentez din proprie initiativa din surse diverse, ci cel mai tare m-a durut ca nu a fost unul mai cu initiativa sa adune minti luminate care sa incerce sa schimbe ceva;
M-a durut cand m-am plimbat in afara tarii pe autostrada si prin orase unde cladirile erau aliniate la linie iar pe trotoare nu vedeai pete de guma de mestecat, m-a durut pentru ca la noi arhitectii oraselor dorm, dorm chiar si acum cand fiecare familie zugraveste placajul cu polistiren pe exterior in ce culoare doreste, chiar daca asta ar fi singura sansa de a schimba ceva aspectul hidos al cartierelor construite la repezeala.
Au fost dati in care am asteptat 2 ore o persoana sa ajunga la intalnire si luni in care am muncit 14-18 ore pe zi.

Au fost si sunt multe lucruri care ma fac sa ma intreb care e scopul meu aici, dar cel mai important lucru pe care mi l-am impus a fost ca la sfarsitul fiecarei zile sa am un sentiment de multumire asupra faptelor mele.
Este obositor sa te intalnesti cu prietenii si sa ii asculti cum se plang si se lamenteaza, sa auzi de la tv sau radio cum ca merge prost si nimic nu e bine. Urechile mele nu mai aud lucrurile astea ci doar raspunsul la intrebarea: TU, ROMAN/ALTA NATIONALITATE, TU CA INDIVID, VREI SA FACI CEVA CA SA IMBUNATATESTI VIATA TA SI PE A CELOR DIN JUR?

Doru BARBU spunea...

Din pacate, multi dintre batranii care acum nu sunt respectati N-AU STIUT/N-AU VRUT sa-si respecte tinerii (implicit copiii). Mi-e teama ca lipsa de respect de care ei, batranii se bucura acum, e raspunsul la marlaniile pe care le-au facut (multi, foarte multi dintre ei!!!) cand au fost tineri si s-au crezut nemuritori si in putere!
Am foarte multe exemple in acest sens...Primul exemplu sunt EU!

Apoi...Respectul se castiga, nu se cere. Respectul se castiga, nu se impune cu forta. Respectul se castiga si, mai apoi, se mentine prin acte demne, corecte, in beneficiul tuturor. Nu respect pe cineva DOAR pentru ca e batran, ci pentru ca, LA RANDUL LUI, a fost capabil de respect, INCLUSIV PENTRU TINERI, INCLUSIV PENTRU COPIII LUI!!! Mi-e teama ca, generatii de-a randul, batranii pe care ii jeleste acum Bradut si-au cam batut joc, la randul lor, de TOATA LUMEA, IN SPECIAL DE CEI TINERI. Acum...isi primesc rasplata binecuvenita!!! O merita din plin!!! Sigur, exeptiile confirma, ca de obicei, regula!

Trist, dar adevarat!

PS Articolul nu e rau, dar e prea patetic pentru gustul meu si omite multe amanunte care, macar si partial, ar putea explica starea de fapt din Romania de astazi!

QED

Anonim spunea...

daca oricare alta tzara ar fi asa dezbinata ca romania ar deveni repede ca romania noastra asa ca nu tara are o problema ci cei care o populeaza

Adina Amironesei spunea...

Toate lucrurile pe care le spui aici exista si in alte tari. Ceea ce se vede la "suprafata" intr-o tara anume (privind fara sa locuiesti in tara respectiva) e doar a mia parte din ceea ce este ea de fapt.
Sincer, ma bucur ca m-am nascut aici in Romania.
E macar un rost in acest lucru (cu toate ca sunt de fapt mai multe). Cel putin unul simplu : daca m-as fi nascut in alta parte nu as mai fi fost eu ci alta. In sensul ca locul in care ne nastem isi pune si el amprenta in "constructia" care suntem fiecare.
Si daca simti ca amprenta asta a fost doar "negativa"...voi raspunde ca - in orice rau e si un bine. E nevoie doar de rabdare ca sa il gasesti.

Doar daca nu ne place "constructia" care suntem...

Sper sa-ti fie bine acolo unde esti acum..
Zile cu pace..:)

Unknown spunea...

Saraca tara bogata... pacat ca este locuita. Multa vreme nu am vrut sa recunosc, si ma doare si acum ca trebuie sa o spun, dar romanii sunt un neam de slugi.
... cum urci in Muntii Apuseni, la intrarea in Campeni te intampina o poarta mare din lemn sculptat, pe care scrie: "Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta".
Ne-am pierdut mandria si demnitatea... dar am avut-o vreodata, oare?

Lorelei spunea...

Poate ne spui si ca ti-ai insusit articolul unui tip foarte destept, celebru, dar cu mult bun-simt (spre deosebire de tine), pe nume Dan Puric. Mi-e si rusine sa spun ca ti-am popularizat, timp de cateva luni postul (preluat cu nume si poza autor, bineinteles), cand tu de fapt te ocupi cu plagiaturi. De hoti suntem satui in Romania si, crede-ma, nu plange nimeni dupa ei! Asa ca, daca e adevarat ca ai emigrat, ma bucur nespus!!! Rusine!

Brad Florescu spunea...

Lorelei, asta e cel mai tare comentariu :-)

Meneopol spunea...

Salut! Mi-am permis să copii integral articolul într-o secţiune a blogului meu care se numeşte "Protest". Nu sînt deacord cu tot ceea ce spui acolo dar în esenţă lucrurile stau aşa cum zici şi e bine să spunem ce avem de spus indiferent de forma plîngăcioasă, patetică, revoluţionară, revoltată sau mai ştiu eu cum simte fiecare că trebuie să se exprime.

Eu am o singură dilemă cînd e vorba de revoluţii de orice fel: ce e de făcut? Nu poţi să dărîmi şi să acuzi în continuu fără să pui ceva în loc, fără să umpli cu valoare spaţiul secătuit atîta amar de vreme.

În altă ordine de idei mă bucur pentru tine că ai reuşit să evadezi. Cee ce-mi doresc şi mie! :)

marrya spunea...

da.Romaniei i-a disparut rostul.oricat ar fi de greu,trebuie recunoscut acest fapt. ce este mai dureros urmeaza ca o consecinta a tot ceea ce am facut sau n-am facut fiecare dintre noi.pentru ca fiecare dintre noi am tolerat prea mult si am lasat totul in voia sortii.si asta se intampla atunci cand uiti cu usurinta cine esti.
vina nu este o rezolvare, plecarea nici atat. e adevarat, ca putini sunt cei ce aleg sa-si sacrifice propria familie doar pentru ideea de tara. si mai adevarat este ca cei ce renunta si pleaca nu stiu ca vor fi niste dezradacinati ai sortii.dar tot asa de bine, dintre cei ce raman in tara asta fara rost, sunt putini aceia care reusesc sa supravietuiasca frumos.de ce?
pentru ca un popor analfabet, bolnav si haituit nu mai poate avea repere sanatoase.de ce nu mai exista familia, pamantul si credinta? pentru ca familia te construia ca om, pentru ca pamantul te invata cine esti, pentru ca, intotdeauna, credinta te ajuta sa mergi mai departe. si poate ca Romania nu mai are voie sa mearga mai departe.dezamagiti si umiliti mai indraznim sa respiram, uitand adesea ca suntem oameni si meritam mai mult decat putem visa.

Melly spunea...

Bradut ai mare dreptate!
Ma alatur celor ce l-au transmis mai departe publicandu-l in blogul lor. Sa-l citeasca cit mai multi! Bine ar fi sa si reactioneze!

KFN spunea...

"Scopul nu-i topul.Apa, solul ne ofera totul.Rostul nu-i doar sa cladim blocuri ignorand originile traseului nostru."-spunea cineva, si tot asa cauta-ti strabunii poate poti sa intelegi Romania altfel, si sa nu o pui in aceiasi oala cu cei ce o fac sa arate asa.("Noi nu suntem urmasi ai Romei"-merita citita cartea)

Flecar Ion spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Flecar Ion spunea...

Atat doar: "merita citit". Nu stiu cine e acest Bradut Florescu. Are dreptate in ce spune. Dar
1. Cine a supt publicitate, care prin definitia actuala este un fals de proportii, sa nu vina sa-mi tina mie lectii, care prin coloana verticala am mai mancat si rabdari prajite si n-am avut bani de vazut lumea, sau de plecat in Thailanda definitiv.
2. Cu ce drept vorbeste? A facut ceva el pentru România si nu stiu eu? Nu, ca daca ar fi facut ceva, ar fi tacut. Cei care fac ceva, tac, nu se lauda si nu scriu de peste mari si tari.
0. Adica zero, dar pus aici ca acum mi-a venit. De ce nu a scris asta ca slujbas in concernul in care era? De ce se simte liber sa o spuna de peste mari si tari? Era bine cu bani in buzunar? Este bine cu bani in buzunar stransi de la un concern? E bine cand iti suge p..a o thailandeza moka? (scuzati limbajul). E bine in Thailanda unde viata e eftina? De ce nu a ales calea ...hmmm, crestina sa zicem, desi crestinii au ucis in numele Lui. Reformulez, de ce nu a ales calea mantuirii, ca om al poporului in care s-a nascut? Adica sa stea aici si sa lupte pentru demnitatea românilor? De ce?
3. Genul care si publica public imagine de rebel, cu plete de cacat si tigare in coltul gurii ma lasa rece. Imi spune cam totul despre el si crede-ma, nu e mult de spus. Doar ca Dumnezeu i-a dat minte, dar si-a folosit-o prost, in scopuri materiale.

Brad Florescu spunea...

Flecar Ion: publicitatea e o meserie ca oricare alta. Am muncit pentru bani, n-am furat si n-am dat in cap la oameni. Iti inteleg frustrarile, materiale si sexuale, dar am strans ban pe ban ca sa plec si am plecat impreuna cu prietena mea. Daca genul de om cu plete si tigara in gura te lasa rece, incearca sa imprumuti din raceala asta si comentariilor pe care le postezi. Sunt cam fierbinti pentru lumea civilizata.

Felicia spunea...

Chapeau!

IlovePR spunea...

Bradut, am observat ca acest articol se plimba pe net cu un alt autor: http://bistritaonline.ro/2012/08/03/emotionant-%E2%80%93-vezi-un-editorial-marca-dan-puric-iti-vine-sa-plangi-nu-alta/#.UHkdHt52EY8.facebook

Unknown spunea...

Republicat si pe blogul meu http://dei-matei.blogspot.ro/2012/10/rost.html Felicitari !!!

Raluca spunea...

Dragii mei, nu lucrez la multinationala acasa, ci la una la jumatate de lume distanta de pamantul stramosilor mei. Mai exact, pe vas de croziera - drum luat de multi romani care incearca sa isi faca un rost acasa, muncind in strainatate.

Ultima mea colega de camera e din Tailanda. Mi-a povestit cum are acasa o plantatie si cum incearca sa aplice tot ce ii invata regele - faza cu un metru patrat de pamant, dar pe care cultiva 3 tipuri de plante, care sa ii genereze venit tot timpul anului. Mi-a vorbit cu atata pasiune si respect pentru regele lor, incat am ramas cu gura casca. Exista astfel de sisteme de guvernare in zilele noastre? Ei bine, da, uite ca mai exista.

Si atunci, noi, ca romani, suntem mai fraieri? M-am intrebat eu (retoric). Cu atata amar de pamant arabil, pasuni, fanete, ape si alte cele... Si iaca'ta ca ma luminez eu: vreau sa fac agricultura. Dar pentru asta, tot mai trebuie sa trag cativa ani buni pe oceanele lumii, pentru ca sa imi fac un buget oarecare de investit. Visul meu cel mare si vechi e sa fac turism. Undeva la munte, in tara, un han rustic.. Cand o sa am "lovele" de asa ceva, nu stiu. Spre batranete, poate, dar tot am sa incerc.

Nu vreau sa ma las. Inainte de a pleca de tot din Romania, vreau sa incerc. Suntem pe pamantul aceasta de peste 12.000 de ani (vezi tablitele de la Tartaria, spre exemplu), stramosii nostrii au pus bazele Europei (n-am fost noi latinizati, dar asta e o alta poveste), si eu sa plec?? Bunica mea s-a nascut in Apuseni, sufletul meu e acolo.

Da, Romania prezentului e exact asa cum ati descris-o voi, nu pot sa nu fiu si eu trista si suparata din aceasta cauza. Dar, prin gesturi momentan marunte, pot sa fac ceva.

Pot sa cumpar produse romanesti de pe rafturile supermarket-urilor, pot sa imi iau un credit pentru apartament in tara, nu in miami, ca e la moda printre marinari si e mai ieftin, pot sa cumpar flori de sezon de la o batranica din piata, iar nu din cele exotice, pot sa nu promovez prostia citind can-can si dand like-uri si share-uri la diverse imagini teoretic amuzante pe retelele de sociale, sau la melodii romanesti cu versuri de 2 bani. Asta pot sa fac, ACUM.

Iar cand voi "creste mare", cu voia lui Doamne-Doamne, am sa fac si hanul acela si il voi promova in strainatate si voi promova astfel Romania, asa cum cred eu ca este ea in sufletul ei, al nostru.

Si tot cand voi creste mare, vreau sa adopt un copil roman, nu de peste hotare, ca si Andreea Marin si vreau sa pot ajuta Formula AS, spre exemplu.. iar acum imi veti spune ca visez inalt!

Imi doresc sa visati cu mine alaturi!

Protoss spunea...

Am citit ce gandesc si tare ma bucur ca nu sunt singur!

T. spunea...

Articolul este foarte frumos scris si scoate in evidenta multe parti negative legate de RO. Eu sunt una din persoanele care admira Romania si am ales sa ma intorc in tara dupa 13 ani de formare in afara. Eu vad o Romania care este in perioada de dezvoltare. Avem inca generatia "veche" care se plange, dar nu face nimic sa schimbe situatia actuala. Nu ii invinovatesc deoarece au rabdat foarte multe in sistemul comunist si asa au fost formati. Dar eu vad si partea pozitiva, unde generatia tanara cauta raspunsuri, inoveaza, lucreaza cu primarii pentru dezvolatarea locala, tine traditiile vii sau incearca sa le adapteze timpurilor noastre.
Prin faptul ca avem atatea investitii din afara tarii vom avem oportunitatea in primul rand sa invatam din sistemele altora plus o partea din puterea lor de inovatie a fost adusa in Romania. Aici se poate castiga un avantaj competitiv enorm. Recunosc ca inca pentru Romania asta este un subiect coplesitor pe care nu stim inca cum sa il apucam, dar uitandu-ma in jur la stundeti si la tinerii antreprenori am sperante.

Si acum va rog sa imi permiteti sa fiu putin mai dura. Spuneti-mi va rog frumos o tara unde totul este perfect, unde exista o armonie totala intre sistemul politic si credinta, unde batranii sunt valorificati si tot pamantul inseamna ceva? Atata timp cat noi vom continua sa scoatem in evidenta lucrurile negative, aceasta va fi imaginea ce ne-o cream. Ar trebui sa luam un exemplu de la Americani si sa invatam sa ne promovam toate lucrurile pozitive care exista pentru ca sunt multe.

Mucegai spunea...

Frumos exercitiu stilistic. Recurgerea la valori ancestrale (idniferent de cat de arbitrar au fost alese) da legitimitate protestelor in general.
Daca nu ar fi scris asa non combat as zice ca e un manifest legionar.

Unknown spunea...

citind aceste comentarii realizam cum fiecare vede faptele din punctul lui si conform cu experientele pe care le traieste ,actiunea este resursa de care toti au nevoie ca sa fie obiectivi ,deci in afara discutiilor ,vere sunt suficiente nu exista decat verbul "a actiona"si a lua atitudine";contabilizati in fiecare seara actiunile intreprinse pentru tara voastra si in urmatoarea dimineata dublati-le
Tot ce s-a scris este adevarat si astfel fiecare sa analizeze punctul personal de vedere si sa gaseasca o solutie de a actiona in asa fel de a rezolva situatia .Va doresc spor la gandit si la actiuni.Plamtati un copac in tara de cate ori veniti in vizita,vorbiti romana cu mandrie pe strazile de la Miami sau in alte orase mari, promovati-va cultura si nu uitati cine va sunt stramosii ,iar eu va confirm ca sunt multi romani care nu va hulesc ca sunteti acolo si pot fi mandri de voi daca numele de traci, daci si pelasgi sunt auzite pe meleagurile pamantului rostite cu mandrie

Unknown spunea...

Salut,
am fost aseara la un eveniment deosebit prilejuit de lansarea noului album fotografic la lui Razvan Voiculescu cel care in ultimii doi ani a calatorit prin tara noastra in cautarea rostului lui si al romanilor. A gasit niste oameni, oameni pe care i-a numit "pastratori de rost". A fost publicata si harta pastratorilor de rost din Romania. Gasit cateva info pe https://www.facebook.com/www.qtraz.ro#!/www.qtraz.ro
Sunt oameni care nu isi gasesc rostul cat traiesc; important este insa sa-l cauti. Respect. Cristi

Unknown spunea...

Salut,
am fost aseara la un eveniment deosebit prilejuit de lansarea noului album fotografic la lui Razvan Voiculescu cel care in ultimii doi ani a calatorit prin tara noastra in cautarea rostului sau si al neamului sau. A gasit niste oameni, oameni pe care i-a numit "pastratori de rost". A fost publicata si harta pastratorilor de rost din Romania. Gasit cateva info pe https://www.facebook.com/www.qtraz.ro#!/www.qtraz.ro
Sunt oameni care nu isi gasesc rostul cat traiesc; important este insa sa-l cauti. Respect.
Cristi

Anonim spunea...

Hop si eu la patru ani si ceva dupa aia...ce sa fac, astazi am gasit in mail textul postului si numele tau.
Google, ca sa vad daca e pe bune, si iata-ma.

Ai facut o radiografie foarte exacta a situatiei de fapt. Lucrurile stau exact asa cum le-ai descris si spusele tale nu au nevoie de vreo certificare din partea nimanui.
Poate ca trebuia totusi sa subliniezi mai tare un lucru.
"Rostul" nu creste singur. Degeaba exista 'Batranii', 'Pamantul' si 'Credinta' daca NOI nu pretuim ceea ce ne ofera ei, pretextul pentru pentru a ne construi un 'rost' al nostru.
http://nicichiarasa.wordpress.com/2014/03/23/cum-e-cu-rostul/

Unknown spunea...

Trăim vremuri de haiducie, avem nevoie de cete organizate(ONG-uri) ...

mielu spunea...

Nea Bradut, mai consideri de actualitate textul acesta al dumitale? Te intreb, nu de alta, dar eu dupa 6 ani de diaspora simt ca nu mai pot si ca trebuie sa ma intorc. Si sti ce-am mai descoperit? Am descoperit rostul acela care spuneai ca s-a pierdut. Sau poate doar m-i se pare. Dar nu cred. L-am gasit ascuns, in muntii nostri, in apele noastre, si-ntrunii dintre fratii nostri. Nu in multi, desigur, dar nici n-am mai fi autentic daca ar fi un rost al multimilor... Si da, e pirpiriu si abia licare, dar e VIU, n-a murit.

Mai sti cum spunea proorocul Ilie ca a ramas singur: "Prooroc al Domnului am rămas numai eu singur, iar prooroci ai lui Baal..." . Si prin el singur Dumnezeu i-a rusinat pe idolatri.

Sau ce-a spus Arhimede: Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul din loc.

Sau de piatra din capul unghiului....

Ca sa refaci o padure e nevoie de o singura samanta, ca zidesti o casa vei incepe cu o prima caramida. E puterea lui UNU. Intregul spatiu e reductibil la un punct si dintr-un punct porneste tot spatiul.

Eu chiar cred ca se mai poate face ceva. Pt. ca e in natura lumii sa se regenereze. Securistii si comunistii mor pana la urma si dupa ei nu lasa nimic (decat pustiu, e-adevarat) pt. ca samanta lor e stearpa.

Asa ca eu o sa ma intorc. Sper ca undeva la tara (inca nu mi-am convins de tot nevasta, dar lucrez la asta). Dar si daca merg pe langa oras, tot nu o sa fie degeaba.