Muzica

Intro

Ce caută muzica la rubrica "hobby" a CV-ului tau? Scoate-o de acolo şi mut-o mai sus. La "skills", sau "work experience", la "achievements" sau, cel mai bine, la "education".

Povestea cu urechea muzicală e la fel de legitimă ca basmul cu zodiile. Citează-mi ce studii vrei tu. O să le citezi cu jumătate de gură pentru că, în măruntaiele sufletului tău, cineva ar vrea să cânte. Dacă putem să plângem, putem să şi cântăm. Încă suntem oameni.

Strofa 1

Mi-a luat 36 de ani ca să mă întâlnesc cu vocea mea. O auzisem înregistrată pe la 16 ani, mă şocasem de discrepanţa dintre ce prinde un microfon rusesc şi ce se propagă prin maxilarul meu, dar diferenţa era infimă faţă de ce-a urmat.

Irina şi Mario, o soprană şi un tenor învoiţi din ceruri, m-au pus să cânt. Mi-era ruşine. Am încercat să-i păcălesc cu vocea de zi cu zi, dar n-a mers. Vocea de zi cu zi e făcută pentru lucruri mici. Minciunele, negocieri la piaţă, scuze la telefon. La muzică nu poţi să minţi, că se propagă altfel.

După 30 de minute cu Irina şi Mario, mi-am auzit pentru prima oară vocea. N-am recunoscut-o, m-am speriat de ea, suna ca şi cum un nene mult mai bătrân ca mine mă locuia, dar ce să mai fac? Nu eram tenor, aşa cum crezusem 35 de ani, eram bariton. Asta nu mă făcea Dan Iordăchescu, ci doar mă încadra ca timbru vocal.  Filatelie. Există arii de bariton minunate, de care n-aş fi aflat dacă m-aş fi crezut, conform timbrului de toată ziua, tenor.

Ca să nu mai cântăm la nesfârşit partituri care nu ni se potrivesc, ar trebui să ne întâlnim cât mai devreme şi apoi cât mai des cu vocile noastre.

Strofa 2

Muzica este limba prin care timpul vorbeşte cu noi. Altfel nu ne putem înţelege.

Muzica e întruparea timpului, pogorârea timpului printre oameni, urletul timpului către urechile noastre surde la ritmul subtil. Trecere, petrecere.

Azi dimineaţă 3 bărbaţi, cu vârste între 30 şi 50 de ani, băteau la tobe pe malul mării, spre disperarea celor care fie se treziseră devreme şi căutau Nirvana prin nisip, fie se culcaseră târziu fiindc-o găsiseră. Eu eram, ca de obicei, la mijloc.

Când baţi o tobă, îţi asumi timpul. Ai o secundă sau 10 sau 1000, dar trebuie să fie clar, foarte clar cum o să împarţi timpul care ţi s-a dat. Vrei să-l faci Rumba sau Tango, Manea sau Donba? Nu există ritmuri bune sau rele, există ritmuri pe care le ţii şi ritmuri pe care le scapi. Împărţiri ale timpului în bucăţi cu sens.

3 bărbaţi, unul cu beat-ul, unul cu off-beat-ul, al treilea cu solo-ul, cea mai mare provocare nu e să baţi bine, să fii cel mai bun, să te audă lumea. Ci să te ţii de ce te-ai apucat, de bum-pak-ul sau de pak-poc-ul sau de pic-pum-pak-ul tău.

Că dacă nu te ţii, ai ieşit din melodie şi cântăm mai departe fără tine. O să ne lipseşti, ar fi bine să fim în continuare trei, în doi nu sună la fel, dar nu te putem lăsa să zgârii timpul. Pentru că suntem contemporani şi simultani, iar un timp rănit ne va muşca pe toţi, indiferent cine-a greşit primul.

Am împărţit timpul în secunde, secundele în măsuri, măsurile în mini-măsuri, fiecare feliuţă de timp s-a frământat în palmele unuia dintre noi şi timpul a redevenit gigantul care este. Când greşea unul ne opream toţi, de frică.

Strofa 3

Există un loc pe lumea asta unde găseşti corzi de chitară la fiecare non-stop.

Refren.