8 ianuarie 2010

Invaţăturile Ursului Baloo către fiul său, Teodosie




Csibi, cu ideea lui si cu intrebarile pe care mi le-a pus, m-a stimulat sa fac o analiza eco intre viata mea "de dinainte" si viata mea de acum. Sunt mai curat? Sunt mai green? Sunt mai responsabil? M-ar lua Terra de bărbat daca aş cere-o la părinţi?

Din calcule rezultă că da. Dar meritul nu-mi apartine. Asa e locul asta. In Bucureşti nu cred că se poate. La Bucureşti şi, în general, la oraş, oamenii sunt singuri şi fără rădăcini. Sunt trişti şi nervoşi. Trebuie sa consume ca sa nu innebuneasca. Trebuie sa ucida si sa se sinucida. Altfel se blochează economia globala, iar Pământul ala plat redevin rotunda şi ne ducem naibii cu toţii cum s-a întâmplat în 2012.


În ceea ce ma priveste, lucrurile au stat mult mai simplu. Pamantul, bietul de el, e suficient de puternic incat sa impinga un bizon ca mine spre o naturala cumpatare. Fara sa fac niciun efort, am reusit in 3 luni sa renunţ pe nesimţite la următoarele ordine şi medalii ale omului civilizat:

1. Masina.
Foresterul meu consuma 12-15-20 la suta de kilometri (pendinte de sezon, tip de drum si stil de condus). Scuterul consuma 1,5-2 litri. Mi-e suficient pentru micile cumparaturi. Mari cumparaturi nu fac, dupa cum explic la punctul 2.

2. Bunurile. Cumpar doar bunuri de stramt consum. Nu mi-am luat plasma, sistem audio, consola de jocuri, mobilier, decoratiuni si alte aspecte care sa-mi faca viata mai frumoasa. In 3 luni mi-am cumparat doua saltelutze ca sa stau comod pe veranda eu si prietenii mei; doua boxe mici de calculator, un mouse, ceva tacamuri, vesela si niste pahare. Cam 100 de euro toate.

3. Consumul aberant de electricitate. Ma trezesc cat de devreme pot (intre 7 si 9, functie si de cheful de joaca al pisoilor). Toata ziua stau pe-afara. Seara aprind o lumanare si ma uit la un film, ascult muzica pe iPod sau scriu pe blog. Cand mi se face somn, ma culc. Nu mai urmaresc deloc...

4. ...Televizorul. Pana sa plec, nu-i intelegeam pe cei care renuntasera la TV. Bine, nici nu aveam cum, ca lucram in televiziune si consumul de TV era parte din dream job. Dar aici n-am televizor si nici n-as avea ce sa vad la el. Pentru stiri am internetul, pentru entertainment am un hard cu filme, 10 carti groase, o mare cu peshti si, din cand in cand, o Luna Plina.

5. Mancarea. Mananc odata, maximum de doua ori pe zi. Doua oua fierte dimineata sau niste legume cu noodles la pranz. Seara, mai rar, ca mi-e lene. Intre mese - fructe. Once a week, pizza, sa nu innebunesc. Once a month, cand e ziua cuiva, facem un gratar cu pui si porc. Vita nu pap, ca aici e scumpa si atzoasa. Plus ca cica ar polua, as if I care.

6. Bautura. Mie imi place vinul alb, care in Thailanda e foarte scump si adesea foarte prost. Si daca as avea bani de aruncat pe alcool, tot n-as da 15 euro pe-o sticla de surcel. In schimb, cumpar lunar o sticla de tequila si una de rom caraibian (25 de euro amandoua) si le combin in cocktailuri. Mai sanatos, mai racoros. Mai beau si cate-o bere, dar berea de-aici ori e prea apoasa ori iti da dureri de cap a doua zi. Ori amandoua.

7. Apa. Da, mai, ma spal in continuare, ba chiar mai mult ca inainte. Un dush dimineata, unul dupa prima tura de inotat, al treilea dupa urmatoarea tura de inotat si inca unul inainte de culcare. Doar ca ma spal doar ca sa fiu curat, nu ca sa ma incalzesc sau ca sa scap de stres (care stres?). 3-4 minute la un debit mediu, cat poate pompa de apa. Unde-s cazile de altadata, unde-s cazile carora le puneam dopul si de care uitam pana in cand incepea vecina sa bata in tzeava? Estimez ca folosesc maxim 100 de litri de apa zilnic, incluzand spalatul vaselor.

8. Produsele chimice. Cand traiam in Bucuresti, aveam toata colectia Johnson&Johnson, Procter&Gambel, Uni&Lever. Punga mica de detergent pe care-am cumparat-o cand am venit aici a tinut pana acum doua zile, ca am spalat un preshuletz pe care facusera pisoii pipi. Rufele murdare se duc la o familie care ofera servicii de laundry. Sigur, si ei folosesc detergent, dar mult mai cumpatat decat as face-o eu. Pe langa asta, intr-o saptamana strang mai putin de doua kilograme de rufe murdare. Tricouri, lenjerie si slipuri, ca altceva nu port, nici macar sosete.

Dezvaluire: stimulat de amicul oligarh, mi-am cumparat un spray Baygon ca sa scap de insecte. Aseara am dat cu el pentru prima oara, in capul unui gandacel care se baga in seama pe la baie. A murit zvarcolindu-se si m-am simtit atat de nasol incat am ascuns spray-ul undeva unde o sa-l gaseasca abia urmatorul chirias al casutei unde locuiesc. In fond, eu sunt intruderul. Gandacii ar trebui sa-mi dea mie cu spray in nas, nu eu lor.

9. Hainele, asa cum am lasat deja sa se ghiceasca. Mi-am luat foarte putine haine de-acasa, in ideea ca, daca e, imi cumpar de-aici, eftin si bun. Am purtat cam jumatate din ce mi-am adus si, dupa 3 luni, noutatile vestimentare se rezuma la trei tricouri noi si o palarioara haioasa. Tricourile au fost primite cadou, palaria am platit-o. Garderoba de baza consta din 3 slipi, tot atatea perechi de pantaloni scurti, 5 tricouri si 4 maieuri, 5-6 perechi de lenjerie ca sa nu spun chiloti si 6 prosoape. Palaria o port doar la ocazii.

10. Gunoiul. Produc incomparabil mai putin gunoi decat inainte. Si ala pe care il produc e ori organic, ori reciclabil. Sa ma explic: resturile de mancare se dau la catzei (ca la tzara, pe vremuri). Resturile de fructe sau legume se dau la mierle, care vin in fiecare dimineatza sa ma ecologizeze gratis. Pungile de cumparaturi se refuza sau se refolosesc ca saci de gunoi. Chipsuri si alte snacks-uri la punga nu cumpar. PET-uri, rar: Cola pentru Cuba Libre, o sticla pe saptamana. Toate bateriile pe care le utilizez sunt reincarcabile si noi; pana acum n-am aruncat niciuna.

11. Telefonul mobil. De cum am ajuns, mi-am cumparat un fel de Nokia 5110 (mai tii minte?) pe care, daca nu l-as fi pierdut saptamana trecuta, l-as mai avea si azi. Recunosc, pierzandu-l, am poluat, dar n-a fost cu intentie. Cum nu e cu intentie nici faptul ca folosesc noul telefon in medie 2 minute pe zi, pe post de proto-GPS, cu Cristi, Ioana, Diana sau Andrei: "Unde sunteti? La North Beach. Bine, hai ca vin si eu. Hai". Odata pe saptamana o sun pe mama. Vorbim 3 minute, timp in care mi se consuma tot creditul, ca Romania e scumpa la vorba: peste un euro minutul. Spre comparatie, israelienii sau rusii platesc de zece ori mai putin. Dar ei provin din tzari sarace, nu ca mine.

12. Gazul. Impreuna cu cheia casutzei, proprietarul - Mr. Ong - mi-a dat in locatie de gestiune si o butelie cu gaz, de dimensiuni identice alora de la noi. E aproape plina. Si s-a gatit la focul ei, nu va ganditi ca nu. Doar ca o mancare thailandeza se prepara in 10 minute cu tot cu orezul aferent. Apa pentru cafea se incalzeste in 60 de secunde pe ceas. In ritmul asta, vor mai trece luni bune pana cand voi iesi la drumul mare sa astept masina cu butelii, asa cum mă delega bunica să fac, pe strada 23 August (actualmente Mihai Viteazul) din Urziceni.

Lista ar putea continua. Am renuntat la 10 kilograme din propria fiinţă. Am renuntat la advertising-cearcane si la advertising-nopti-pierdute. Am ajuns sa cheltuiesc de cinci ori mai putin decat cheltuiam inainte, la niste preturi comparabile cu cele de-acasa si o calitate a vietii incomparabila cu cea de-acasa.

Doar la fumat si la scris pe blog n-am renuntat, futu-i. Ce ma sfătuieşti?

48 pareri:

LumeaMare spunea...

Chiar daca pare imposibil, se pot realiza o mare parte din cele de mai sus si in teribilul Bucuresti. Se cheama criza :D

Nu avem marea cu pesti dar ok, avem din cand in cand luna. Nu stiu cum sa facem rost de mierle totusi....

Cum sa renunti la fumat? Gaseste pe cineva nefumator, de pupat in fiecare dimineata. Nu, nu pisica, ca si ei ii miroase gura groaznic :D

La scris te sfatuiesc sa nu renunti, ai mila!

Someone spunea...

Brăduţ Gauguin cu DSLR.

Cât despre noi, află că suntem sănătoşi, mulţumim, doar bolnavi un pic de gripe sezoniere, află că ne rupem maşinile în gropile post-dezgheţ şi că-l aşteptăm pe următorul, că plătim căldură cu milioanele în apartamentele noastre mici şi cenuşii, că ne temem că luna asta nu mai scăpăm de reduceri şi de şomaj, că avem un nou preşedinte identic cu cel de dinainte, că fumăm din ce în ce mai scump, bem din ce în ce mai scump, mâncăm din ce în ce mai scump şi trăim din ce în ce mai ieftin.

Când ai vreme, mai fă un buget lunar de viaţă la antipozi. Unii, aşa, ca mine, sunt mai grei de cap.

Ciprian spunea...

Mai rar cu fumatul si mai des cu blogaritul, desi scrii aproape zilnic :))
Glumesc desigur. Viata faina ai acolo. Sa iti mearga bine si in continuare.

Anonim spunea...

Uite, te rog sa nu te superi pe mine, dar vreau sa iti spun ceva inainte de a citi materialul postat. E posibil ca, ulterior, sa revin cu alt comentariu. Dar sa spun ce vreau: esti al naibii de sexy in poza asta :-) Si iti doresc un an bun, care sa aduca in viata ta tot ce iti doresti.
Luli

A. spunea...

Poza e făcută prin Indonezia? Recunosc în fundal moda musulmană în materie de bikini...

Monoranu spunea...

Nu-s fumator asa ca as fi ipocrit daca ti-as da sfaturi despre cum sa te lasi de fumat sau de ce sa te lasi de fumat. Probabil o sa te lasi daca o sa vrei si o sa gasesti singur un motiv. Rareori se intampla sa te lasi pentru ca ti-a zis cineva ceva. De unde stiu asta? Pentru ca am incercat sa-i fac pe altii in trecut sa se lase. N-am reusit. E posibil insa sa nu fiu indeajuns de persuasiv. :) Have fun acolo!

alinacst spunea...

Eu zic ca fumatul, la dispozitia ta de acum, e singurul gest care s-a agatat de tine ca nu uiti de tot hiper-urbanismul de care te-ai lepadat :P Presimt insa ca va fi o lupta crancena, iar inotul o sa detroneze si aceasta ultima ramasita de viciu.
Relaxeaza-te fain si poarta palaria aia mai des :)

Andrei spunea...

Frumos postul.

De blog nu te ajut sa te lasi dar de fumat pot.
Citeste cartea asta: The easy way to quit smoking by Allen Carr.
Iti promit ca daca o citesti o sa devii nefumator, fericit si fara 'dureri'. Eu deja am 1 luna de la 2 pachete pe zi la 0. Si alti prieteni la fel.
Daca o vrei in Romana zi-mi unde sa ti-o trimit(doc). Spor.
(nu amana cititul)

Anonim spunea...

Buna,

Cand o prietena mi-a recomandat blogul tau pentru a alege o destinatie de luna de miere, nu ma asteptam sa gasesc niste articole captivante si cu atat de multe si generoase detalii. Esti minunat si sa nu cumva sa te opresti din scris pe blog.

In ceea ce priveste fumatul, nu stiu exact cat fumezi..oricum, avand in vedere ca fumez si stiu exact cam ce as crede despre cineva care mi-ar da sfaturi in acest sens...iti urez bafta in a te lasa !

Ma gandesc serios la Thailanda, iar daca o sa decidem sa o alegem ca destinatie pentru luna de miere sau vacanta, promit sa apelam la tine si sa venim cu o sticla de vin alb ;p

Profita de lucrurile minunate care ti se intampla si de alegerile pe care le-ai facut !

Oana

Costin spunea...

Sterge blogul si arunca tigarile. :-)

Anonim spunea...

la fumat.....treaba ta, dar la blog sa nu renunti pentru ca a devenit si treaba noastra :)

Bogdan spunea...

Jos palaria Esti o inspiratie

Elena Cîrîc spunea...

Sa nu renunti la scrisul pe blog ;)

Adrian Soare spunea...

Aplauze :)

Marian S. spunea...

Uite asa l-am necajit eu pe un amic, i-am zis: intra pe youtube si cauta ``transfagarasan top gear``. A gasit niste clipuri, intr-unul (de fapt vreo 11 episoade) un nene a montat o camera video pe locul din dreapta si a filmat tot drumul de la intrarea dinspre Curtea de Arges spre nord. Pe mine nu m-a surprins nimic (am ``facut`` Tr. de patru ori) dar amicul meu a ramas impresionat si s-a jurat ca la anu` merge si el. Ce pisici, doar are carnet de doi ani si Logan nou !
Concluzii:
1. Scrie de zor aici, noi te urmarim cu sufletul la gura, daca tot n-am ajuns pe acolo.
2. LASA-TE DE FUMAT !!!
Si inca ceva: cum ziceai ca se ajunge acolo ?

Daniel spunea...

Cortina a cazut... M-am ridicat cu greu din scaun insa de cum am iesit din sala m-am dus glont la casa de bilete. Chiar daca nu stiu cind va avea loc, eu mi-am luat bilet la urmatoarea reprezentatie!

Anonim spunea...

visez la o zi in care sa te vizitez, doar sa te cinstesc cu-o bere rece, pur romaneasca ;)

Andra spunea...

Bradut,
eu cred ca esti cu adevarat mai green atunci cand te simti mult mai aproape de esenta ritmurilor naturale, si deci te si simti mai bine.Desigur, green nu asa cum eram in epoca vechiului brand telecom (apropo, mai tii minte cand aveai acel simpatic Tico, tot verde, culmea, daca nu ma-nsel ?:)

Anonim spunea...

Fumeaza mai putin cind te ocupi de blog;-)

Anonim spunea...

Am revenit, gata. Te sfatuiesc sa renunti la fumat. Dar sa nu renunti pentru ca iti scriu eu pe blog sau ceilalti. Noi suntem... cum sa spun?!... noi suntem NIMENI ca sa te sfatuim pe tine. Eu, for instance, nu fumez, n-am fumat niciodata. Dar chiar si asa, nu sunt in masura sa iti dau sfaturi. Daca o sa decizi ca e vremea sa renunti, o sa decizi stiind ca e un viciu si scump si scarbos, ca sa ma exprim nesuferit si, inainte de toate, nociv. Ca orice viciu, de altfel... In rest, nu renunta la blog. De fapt, nu renunta la scris. Never ever! Ar fi pacat :-) In alta ordine de idei: ma bucur ca ai slabit, cum am spus, U look sexy. Si sa asculti melodia aia a lui Chris Isaak, Life will go on! Numai bine!
Luli

Anonim spunea...

Nu ne cunoastem dar ne-am nascut in acelasi oras amandoi iar tu esti mai mare cu vre-o 3 ani decat mine iar eu stiu despre tine ca erai bun la filosofie in liceu si ti-ai facut un nume in publicitatea romaneasca .

Sfatul meu este sa iti pui uneori aceeasi intrebare si anume " Are vre-un sens ... "?

Asa ca fumeaza, scrie pe blog, bea romul cu Cola, hraneste pisicile si alaturi de prietenii tai "traieste si vei fi liber"
Lucrurile astea sigur au sens pentru tine.

Long Live The Life

Laura spunea...

Bravo, dar... multe dintre alegerile tale au fost conjuncturale (legate de bugetul limitat si de specificul locului). Cum ar fi daca ai renunta la fumat? Cei care te cunosc ar spune probabil ca asta da schimbare!

Brad Florescu spunea...

Raspundem comentatorilor:

LumeaMare: excelent sfat, dar e cam tarziu :-)
Guauguin cu DSLR: Am facut deja un buget, e pus pe Amazingrace.ro. In jur de 1000 de euro pe luna pentru un cuplu.
Ciprian: Multumesc. Si tie numai bine.
Anonim: da, sunt sexy rau, nu ma mai suport de sexy ce sunt.
A.: Poza e facuta in Thailanda, dar turistele din spate erau - probabil - malaeziene sau indoneziene. Ai recunoscut corect moda musulmana.
Monoranu: Atunci o sa incerc sa ma las pentru ca NU mi-ai zis tu!
Alinacst: Multumesc. Imi place blogul tau.
Andrei: cartea cu pricina zace pe frigider de o luna, mi-a imprumutat-o cineva. Efectiv, aman s-o citesc.
Oana; Casa de piatra si va astept. Luati vinul de acasa, ca aici v-am zis cum e. Alb, da, ai intuit corect :-)
Costin: o sa ma gandesc la asta.
Anonim: atunci negociaza cu Costin, ca el vrea sa renunt la amandoua.
Bogdan: multumesc. Sper ca nu te-am inspirat la prostii.
Elena: Bine, bine, sa vad ce pot sa fac ;-)
Adrian Soare: Si tie, maestre.
Marian S: Daca ma las de fumat o sa trebuiasca sa-mi gasesc alt viciu si mi-e cam frica...Citeste pe amazingrace.ro cum se ajunge aici.
Daniel: ce tot zici acolo?
Veyronsky: da, da, te rog frumos sa iei bere si sa vii imediat aici!
Andra: perfecta observatie.
Anonim: n-am aprins tzigara de cand scriu raspunsurile astea. Bine ca mi-ai adus aminte ;-)
Luli: O sa ascult melodia aia daca-mi promiti ca ma face si mai sexy.
Anonim concitadin: Ce-mi place cand imi da lumea dreptate!
Laura: asta am spus si eu. Bine, in fond, multe dintre alegerile noastre sunt conjuncturale. Doar ca aici conjuncturile te fac sa alegi mai bine decat acolo.

venat show spunea...

Chapeau, Bradut! Nimic din ce ai scris pina cum pe amazing...sau pe ici, nu are valoare..., substanta. In postul asta ai reusit, in sfirsit, sa vorbesti despre tine. Si ai facut-o atit de bine, ca este cea mai buna campanie de popularizare pe care am vazut-o vreodata! Ai momente in care chiar ma faci sa te iubesc. Dar stii si asta, deja.
Mi-am salvat postul. Am sa il editez si am sa ii trintesc un print. Apoi, il atirn pe perete. In fascicole. Ca sa nu zici ca nu ai ajuns si icoana!
Grace!

Anonim spunea...

Nu pot să îţi promit asta, dar pot să sper :-) Oricum, cu tricoul ăla nebun Coco-Loco ai şanse mari :-P U should try Malaguena Salerosa - Chingon... Că asta-i mai... spumoasă aşa... mai... e altceva. Isaak e puţin trist, puţin mai trist chiar, şi nu cred că muzica "de perfuzie", oricât ar fi ea de frumoasă, ne face mai sexy. Mulţumesc pentru răspuns, eşti funny, începusem să cred că eşti puţin (dar puţin de tot)puturos. Take care :-)
Luli

cria spunea...

indiferent ce-ti propui din convingere (datorie, responsabilitate, etc.), nu cred ca poti trai fara placere. cum si ce iti produce tie placere, n-am cum sa stiu, dar ca sa fac o paralela intre fumat/scris pe blog 1. la tine si 2. la mine (de fapt, mai degraba sa intersectez cele 2 "drepte" intr-un punct comun), am sa-ti spun ca acelasi lucru l-am incercat (il incerc in continuare) eu de curand. adica sa traiesc "basic" si fara pretentii, sa renunt la fumat in ultima instanta (din x motive) si totusi sa nu am frustrari pe "linia" asta. n-as putea sa dau sfaturi, poate doar exemple. am renuntat la pachetele de tigari, dar nu si la tutun. in fine, nu-s un fumator inrait, dar in Bucuresti reuseam sa tin pasul cu restul lumii (multi prieteni fumatori). nu-mi plac tigarile, cel putin nu astea fabricate in Romania, au un gust oribil (si totusi le fumam cu indarjire!). aici, in Germania, am luat tutun la pachet, foite de tigari si fltre subtiri. de cate ori am placerea sa simt aroma de tutun (Drum), imi rasucesc o tigara si o fumez incet. nu-mi trebuie mai multe de 1-2 /zi. si nu-mi mai miros hainele!

Baricada spunea...

„Venat” avea, probabil, dreptate. E o pagină bună de pus pe perete, în ramă, pe post de fereastră către acea lume aproape “de dincolo”. Cel puţin aşa se zăreşte de aici, din târgul pe care eu l-am cunoscut la vremea la care tu te pregăteai, deja, să ţi-l aminteşti tot mai rar… Nu mă cunoşti, iar tu - cu atât mai puţin, în Urziceni, însă, atunci când scoţi pe tarabă primul ziar, lumea te-ntreabă complice, c-un zâmbet înfipt între ochi şi-un cot aplicat subultima coastă: „Aaa, pesemne c-aţi fost coleg cu Brăduţ şi Ghiţeanu...”
So, habar n-am de Ghiţeanu, dar pe tine am avut plăcerea să te „cunosc” pe blogul ăsta fantastic, atât cât au vrut să lase vederii posturile tale periodice. Nu ştiu dacă ar trebui neapărat să te laşi de fumat, deasupra Athosului pluteşte un mare nor de fum de mahoarcă şi nici un călugăr ce-aleargă la vecernie cu ţigara în barbă nu cred să se fi temut că Doamne – Doamne sau cancerul l-ar trece, cumva, pe motive de „viciu”, în dosarele x... La fel, blogăreala, dă-i cu piciorul doar atunci când vei fi sigur c-ai s-o poţi substitui cu desenele arhimedice executate „la băţ” în nisipul plajei ori cu mesajele expediate în poziţia „agăţat”, la subraţul pescăruşilor voiajori...
Altfel, din calcule, cum ai spune, rezultă că Da...
Da, renunţă la cearcăne, la nopţile pierdute, la kilogramele-n plus cumpărate, poate, în pragul dimineţii, de la McDrive-ul din cartier. Renunţă la scorul mereu fluctuant al dejunului servit de Forester, la depersonalizarea din metrou şi la transpiraţia iute a vecinului de burduf din troleu. Renunţă la singurătatea tălpaşului marilor bulevarde, la indigestia consumatorului constant de asfalt la hectar. Renunţă la disperarea prizonierului cozii din hypermarket ori la voluptatea seminţei strivite sub plombă, undeva, „acasă”, în Ghencea, la meciul Unirii în Champions League. Renunţă la îmbâcsita bară la bară de pe Colentina sau Magheru, la tranşeele din carosabil în care-ţi rupi genunchii la „gip” şi la miliţianul şpăgar ce-ţi cere rovignieta în buricul târgului. Renunţă la coloratul ce fluieră în cinematograful din mall şi la musca din supa sorbită în pauza dintre două prezentări. Renunţă la maneaua care îţi iese, pe teve, în întâmpinarea telecomenzii ori la scârba suverană a sorcovei de la ghişeul de impozite şi taxe. Renunţă...
Însă, nu prea ştiu la ce, eu, un necunoscător al noii tale lumi, te-aş putea sfătui să nu renunţi... A, da... Te rog, nu renuţa la pisici...

Baricada spunea...

Scuze. Rectific eroarea din comentariu: "Nu te cunosc.., tu pe mine - cu atât mai puţin"

iiordachescu spunea...

Stiu de ce n-ai renuntat inca la tutun - nu ai seminte de floarea soarelui...

Rusty spunea...

dupa atatea laude uite si-o critica

esti urat, scrii ingrozitor de prost si nici la vacante nu te pricepi

te urasc

ps. nu vrei sa facem schimb ?
:0)

Rusty spunea...

http://protesteaza.blogspot.com/2010/01/moartea-nu-asteapta-la-stop.html

daca ai timp
daca ai chef
multumesc.

andra spunea...

am fost in tailanda 3 saptamani si a fost minunat! stai acolo, bea si fumeaza, fii ecologic!! te sun cand ma hotarasc sa ma mut acolo, cel mai probabil in noiembrie cand se fac iar -15grade la noi. sau mai devreme daca nu mai am nervi si energie sa suport bucurestiul! long live the king!

Unknown spunea...

Cu fumatul : fii tare, oricum suma viciilor e o constanta :D
Cu pretenu'Csibi, ca am intrat si pe la el : conform Dilema veche (tema "2010"), ceea ce (incercati sa) faceti voi reprezinta un excelent antrenament pentru ceea ce ne asteapta, pe toti,dupa 2012 (vezi cateva scenarii in D.v., numai la prima vedere apocaliptice). Deci, continuati : s-ar putea sa fie nevoie de experienta voastra...

Lex spunea...

Hey B toti amicii mei stiu de viata ta minunata de pe plajele din Th, le povestesc mereu despre curajul tau enorm de a face miscarea asta afara din schema. practic e mai sanatos in thailanda si pentru fizic si pentru spirit... merci ca ne tii la curent cu toate. you rock!

Tavi spunea...

1. un pachet de tigari cat e acolo?
2. bei putin!.. ceea ce e ok, nu ma intelege gresit :))
Keep up the wonderful work! cum spuena un prieten... baiatul asta a innebunit corporatistii din Romania cu povestile lui !

Anonim spunea...

Bradut? Braduuut! Bradut...

Nu te lasa de fumat daca asta nu implica o poveste frumoasa in spatele intentiei.
Fara poveste viata n-are rost.

Mara

Anonim spunea...

EU AM FUMAT DE LA VARSTA DE 14 ANI PANA LA 36 DE ANI SI DE UN AN SI JUMATATE M-AM LASAT DEFINITIV.FUMAM 2 SI 3 PACHETE PE ZI.NU E GREU SA TE LASI DE FUMAT.IAR CAT DESPRE CELE 10 KILOGRAME CE LE-AI PIERDUT DIN FIINTA TA SA NU-TI PARA RAU...NUMAI IN ROMANIA SE MAI POARTA SOBOLANUL GRAS .

Vlad spunea...

De fumat te vei lasa cand vei vrea tu. Trebuie doar sa vrei cu adevarat. Pana atunci nu te gandi la asta. Bucurate de tutun asa cum te bucuri de alte lucruri.
Eu asa am facut: am fumat 15 ani si am reusit acum un an sa ma las in final. Atunci a fost momentul si profitat la maxim. Pana cand m-am lasat nu mi-am batut capul cu asta, dar cand am ales sa ma las mi-am pus toata vointa la incercare.

Succese, o viata frumoasa si saluta oceanul din partea noastra!

Unknown spunea...

Nene,
a inceput si Hotnews sa o ia razna daca a ajuns sa scrie despre vacantele low budget ale unora si altora prin tari exotice numindu-le calatorii spirituale. Nu i nimic spiritual in ce faci dumneata acolo....doar ca ti-e dor de putina publicitate ..ca tot ai lucrat la firma de publicitate. o gluma proasta

Anonim spunea...

Vezi, Romania devine America cu fumatul, ce bine ca ai plecat...

Anonim spunea...

Vad ca n-ai renuntat nici la injuraturi, pai unde-i spiritualitatea?
S-au vrei sa ai doar..spirit!

Anonim spunea...

Foarte funny unele commenturi:D De fapt, nici nu prea au sens si pentru multi probabil ca ideea n-a fost perceputa nici macar 0.001%.
Sfatul meu: fa ce-ti place! Sloganurile antifumat nu vizeaza adoptia unei vieti sanatoase, ci au cu totul alt substrat.
Daca banuiesc eu bine tu ai vrut sa fii liber, nu neaparat sa duci o viata Eco sau sa cauti in Thailanda paradisul pierdut. Iar libertatea inseamna sa faci ce vrei si sa te simti bine cu tine insuti. In Bucuresti e aplicabil cu riscul de a fi clasat drept sociopat, dar e posibil intr-o oarecare masura...depinde de la caz la caz, in functie de inteligenta si curajul fiecaruia.
Daca am renunta sa facem doar ce "trebuie" si am incepe sa facem din ce in ce mai mult ce simtim, sa incercam sa nu mai depindem de aceeasi rutina zilnica si de parerea celor din jur, poate am evolua spre bine si ne-am gasi locul...in Thailanda sau in alta parte a lumii unde putem trai fara sa fim influentati de toate rahaturile propagandistice si care ne spala creierul.
Keep on doing everything you want!
Andra

Z spunea...

Eu zic sa continui sa fumezi cat timp nu depasesti 1 pachet pe zi. Mai mult de atat transforma tot restul traiului tau ecologic intr-o gluma proasta si inutila.
Iar la blog sa nu renunti, ca innebunesti altfel de atata trai pe vatrai :)
Mult succes, felicitari si, asa, ca o curiozitate, te/va anunt ca nu te/va invidiez deloc ca sunteti acolo, inca nu sunt in acea faza a a vietii in care sa locuiesc intr-o tara exotica cu bani putini. On the contrary. M-as muta in Olanda daca as avea macar 5000 de euro pe luna de undeva din cer :))))

Anonim spunea...

salut!pana acum 4 ani si un pic eram intr-un stres groaznic,fumam si m-am ales cu un infarct la 37 de ani.m-am reparat cumva si fiind vecin cu dunarea m-am apucat de pescuit.am inceput cu nitse bete de pe grajdul unui vecin(era tocmai in anul cu inundatiile ) si pescuiam pe canalele fostei orezarii.incet,incet odata cu retragerea apelor am migrat spre dunare.in acest timp a evoluat si arsenalul meu de pescar si dupa vreo 300 de zile de pescuit la undita am trecut la pescuitul cu plasa.mi-am facut un pfa mi-am luat barca,motor si am inceput sa traiesc din pescuit.sincer nu toate veniturile mele sunt din pescuit dar mare parte din ele,da.si eu,coincidenta,am un tico verde cu care ma deplasez la dunare(10 km -distanta),dar am si un a4 ..sa zicem de oras.nu am eliminat tehnologia din viata mea..ci din contra poate am accentuat-o.am 2 telefoane cu care vorbesc la rosu cu o gramada de cunostinte,prieteni,clienti...(in anul in care am pescuit la lanseta mi-am facut o gramada de cunostinte sa zicem),am un computer bunicel,net de viteza si o lista lunga de prieteni pe mess.asta sa zicem ca a fost o prezentare pe scurt.m-am lasat de fumat cu tigarile la capatul patului de spital si nu neaparat de frica.parca am constientizat faptul ca am fumat ca un dobitoc.nu mi s-a parut greu sa ma las si acum nimic nu mi se mai pare imposibil.de ex.mai ciugulesc si io o palinka,o fiola de vin rosu.dar cand ma hotarasc fac pauza si nu pun nicio picatura de alcool.mai ciuguleam si bere dar am renuntat complet la ea.de la statul in spital m-am ales cu niste kg bune in plus.acum mi-am tras bicicleta dar cine sa iasa cu ea cand afara e un viscol de nici catelul nu-mi iese din cusca.ce pot zice despre mine in cei 4 ani in care am re-nascut din 4 iulie 2005.in primul rand am eliminat stresul si mi-am tras deviza:munca este ptr tracctoare!traiesc din pescuit si din expediente si nici nu am vre-un gand sa ma incadrez in "campul muncii".dimineata ma trezesc cu placere si nu cu scarba de a merge la serviciu.daca vreau ma duc..daca nu,imi fac alt program. de ex de o luna mi-am luat liber de la pescuit,ca sa nu mi se para o corvoada,fac altceva,dau meditatii 2 ore pe zi si-mi scot 50 de lei cu care ma descurc asa ptr un biscuite ,o maslina..)ideea e ca daca iti cauti o bresa ..poti gasi ceva care sa te faca sa traiesti viata altfel decat ca un robotel.depinde ce vrei pentru tine..

cetateanu' turmentat spunea...

Frumos...

Se vede c-ai facut filozofie... in special in ce priveste carligul de la sfarsit cu fumatul... toti s-au legat de el... cand de fapt... ti-e dor de Romania, cum ne este tuturor care plecam... si e singura modalitate prin care poti tine legatura cu ea si cu romanii... Asa ca ... sigur nu te vei lasa de scris... decat daca ... vei ajunge sa-ti renegi originea cum prea multi au facut :(

Nu te obosi sa-mi raspunzi, ca nu stiu daca mai ajung pe aici... am ajuns intamplator si tot intamplator am lasat ceva scris... Ce m-a determinat sa scriu au fost comentariile :) Cam triste multe din ele, sau poate procentul de tristete vs. fericire imi pare mai mare... Si eu tot prin Buc imi duc viata... dar daca am sta toti sa tinem minte transpiratia unuia din troleu sau mai stiu eu ce s-a scris pe aici... nu pierdem din vedere (si din memorie) frumusetea de alaturi?

O cimilitura (sa-i zicem) mi-a ramas sculptata in amintiree... Zicea asa: Mergea Iisus (pentru necunoscatori se scrie cu doi I, pentru ca avand un singur i, inseamna "porc vier" in rusa sau bulgara...:(( ) revenind... Mergea Iisus cu apostolii si cum mergeau ei, vad un caine mort (miros, etc,etc)... Apostolii: Sa mergem mai incolo, sa nu-l vada Iisus... Dar Iisus ce le zice? "Are dantura frumoasa..."

Cam atat am avut de comentat: In orice intamplare, orice zi, orice intalnire, orice experienta de viata, orice injuratura primita de la un betiv, etc, etc, exista si o parte frumoasa... Care tine de noi ... sa fie descoperita... sau NU - si nu ne amintim decat de miros... (de transpiratie sau de caine mort)...

Aaa, si inca ceva... nu pricep cum se pot simti unii singuri... eu pot fi singur cuc in varf de munte si tot nu ma simt singur.... vad copacii, aud fosnetul frunzelor, vantul "prin trestii", soarele pe cer sau norii zburatacind... Dar singur sau plictisit, nope. In orice clipa imi pot gasi ceva de facut... sa dansez, sa ma urc intr-un pom, sa culeg fructe, etc,etc.

Iar pentru cei ce va simtiti singuri... un sfat ce poate l-ati uitat: rugaciunea... cine se roaga nu e niciodata singur... (daca nu stiti sa va rugati, nu conteaza cuvintele... din cate stiu, rugaciunea e comunicarea dintre om si Creator care poate fi realizata si fara cuvinte chiar...) probabil asta sa fie motivul pentru care nu ma simt singur deloc...

Sa fiti iubiti!

(Sau mau exact: iubiti, ca sa fiti iubiti.... :))))))))))))))

Anonim spunea...

SAWADEE KRUB!
Dupa cum se vede,ai o gramada de prieteni,multi filozofi(fara gluma!)...rugaciunea?....pentru cei ce cred...,da e un sentiment...daca intr-adevar crezi in ceva....eu sunt mult mai pragmatica...poate nu sunt in asentimentul tuturor dar am o alta privire asupra vietii,e opinia mea,sunt mult mai realista.
Pe scurt...am inteles ca traiesti in Tailanda(te invidiez,e a doua mea casa)din 1996 am petrecut mai mult de 3 ani acolo, cu intreruperi,nimeni din Romania n-o sa inteleaga cultura de-acolo,budhismul,felul lor de a privi viata,e greu de explicat celor de-acasa...iar cu fumatul...sorry.... fiecare face ce vrea cu sanatatea...eu am 44 de ani si fumez 3 pachete pe zi...de 25 de ani....so what?

Ionut spunea...

Ionut, eu m-am lasat cu ajutorul unei carti, acum 5 ani, dupa 14 ani de fumat. Daca vrei sa incerci... In sfarsit nefumator

Anonim spunea...

Nu te lasa de fumat daca asta iti ofera putina placere fie ea si pentru 5 minute.Eu una am vrut de nenumarate ori sa ma las(din cauza banilor dati) dar nu am reusit.De ce?...simplu..pentru ca in subconstient nu vroiam cu adevarat.Nimic nu e mai bun ca un fum tras intr'un moment de relax. :D
Cat despre blog...
Sunt convinsa ca ai pus intrebarea doar pentru a'ti reconfirma talentul.
Si pentru orgoliul care necesita putin gadilat.
Sa nu se inteleaga gresit,nu o spun cu rautate..fiecare din noi simte nevoia asta mai mult sau mai putin.

Soul.storm