Faceţi căutări pe acest blog

Se încarcă...

28 noiembrie 2008

A venit cumva criza?

Bai, ce se intampla cu voi?
Unii nu raspundeti la SMS-uri.
Iar cand raspundeti vorbiti in dodii.
Altii nu mai apareti pe messenger.
Unii aveti telefoanele inchise cu zilele.
De mail nu mai vorbesc.
V-am suparat cu ceva, ati innebunit, sunt eu paranoic sau a venit criza si ati vandut tot, inclusiv butonul de "reply"?
De data asta chiar astept un raspuns.

27 noiembrie 2008

A white man's gotta do...part two



M-am interesat. Domnisoara din imagine, precum si toti ceilalti oameni mari si mici din Siri Jaya care au fost fotomodele saptamana trecuta si-au primit pozele printate, prin intermediul prietenilor mei de la Singamata. Vikki, thank you for your help!

Borneo: Health Warning.

Am mers descult prin jungla colcaind de serpi, paienjeni si tot felul de insecte. Mi-a intrat un spin in talpa piciorului si n-am putut sa-l mai scot. N-am dezinfectat. A iesit singur dupa 3 zile.
Am mers doua ore noaptea, in ploaie, intr-o barca ce ameninta sa se rastoarne la fiecare miscare, pe un rau presarat cu crocodili.
Am facut dus si m-am spalat pe dinti cu apa din malosul rau Limbang, intr-o baraca vizitata frecvent de scorpioni.
Am stat ore intregi in soare, in mijlocul marii, fara sa-mi acopar capul.
Am mancat cele mai dubioase mancaruri in cele mai sordide restaurante.
Am baut bere din pahare mai putin spalate.
Am inotat intr-o laguna pe al carei fund - aveam sa aflu - erau zeci de stone-fish (pentru necunoscatori: cel mai veninos peste existent)
M-au ciupit 1000 de tzantzari, furnici si alte ciupitoare.

Iar azi, 27, noiembrie, am racit cobza de la aerul conditionat din aeroportul Labuan.

Dar in cateva ore plec spre Thailanda, unde e lovitura de stat, deci lucrurile ar putea reintra in normal.

Uuuuuuuu-Haaaaaaaaaaa



O sa pun aici un foarte scurt rezumat al povestii, urmand ca descrierea completa a turei s-o fac un pic mai tarziu pe AmazingRace (promit!)

Azi ce e? Vineri. Deci marti am plecat cu barca si mai adanc pe rau si am ajuns la longhouse-ul Ruma Melaban. Nota: un longhouse este un tip de cladire-comunitate specifica triburilor Iban traitoare in Sarawak, Borneo. Asa cum le spune si numele, sunt niste case luuuuuungi, cu multe usi, iar in spatele fiecarei usi e un "apartament" in care traiesc in medie 10 persoane.

La Ruma Mebalan erau 100 de usi locuite, ceea ce il transforma intr-o adevarata metropola a locului. Tocmai de aceea, asa cum o sa vedeti, podeaua verandei comune (care functioneaza si ca cerdac si ca spatiu comunitar) este pardosita cu faianta. Guvernul a considerat ca asta i-ar ajuta pe Ibani. E, din fericire, singurul loc in care clasica podea de lemn a fost inlocuita. Ma rog, hai sa revenim la chef.

Din spusele domnului Suran, capetenia de la Ruma Melaban, eu si Bogdan suntem primii "orang putih" (albi) care i-au vizitat vreodata. Tind sa nu cred, desi ca sa ajungi pana acolo e destul de greu. Ma rog, nici nu conteaza foarte tare. Cert e ca s-a adunat absolut toata lumea sa savureze rarisimul eveniment.

Am impartit dulciuri, creioane si caiete la copii (le luaseram din Limbang cu o zi inainte). Iar celor mari, conform traditiei, le-am daruit cateva sticle de Langkaw, faimosul rachiu de orez cu care Ibanii - ca niste buni crestini ce sunt - iubesc sa se cinsteasca. Am sezut frumos pe pardoseala acoperita cu rogojini si am ciocnit. Cand bei cu Ibanii, cand dai noroc trebuie sa urli lung si tare "Uuuuuuuuu-Haaaaaaaaaaaa!". Cu cat mai lung si mai tare, cu atat mai apreciat. Asta ca sa stiti, ca poate fi folositor.

Dupa ce-am terminat sticlele noastre, le-au adus ei pe-ale lor. Si dupa ce le-am terminat pe-ale lor, am mai cumparat noi un rand de la carciumarul satului. Printr-un "rand" se inteleg 12 sticle de un litru (lume multa).

Pe acest fond, Ibanii din Ruma Melaban - printre care se numarau si cativa batrani fosti vanatori de capete - au decis sa ne ofere un program artistic traditional, pe numele sau Ngajat. Zicand acestea, la un semn al capeteniei, toti cei care stiau pasii si cantecele au tulit-o in case sa-si scoata din lazi straiele populare. Femeile au adus instrumentele - 4 tipuri de percutii - iar barbatii au aparut imbracati sumar, salbatic si colorat, cu palarii impanate si sabii la brau. Dupa cum se poate vedea si din imagini.




Domnul din imagine e un fost head hunter (si o fosta capetenie a satului). Tatuajele in forma de flori semnaleaza ca purtatorul e un mare razboinic, cu rang de general in ierarhia Iban. Tatuajul de pe gat e semnul distinctiv al head-hunterilor. Multi dintre ei au luptat in WW2 impotriva japonezilor, pe care-i hacuiau fara mila prin jungla din Borneo.






Inca un rand.



Oricat m-am tinut de tare, la un moment dat n-am mai scapat si a trebuit sa incerc si eu rachiul, insotit de traditionalul "uuuuu-haaaaaa". Bauturica nu e rea deloc. Bogdan a descris-o ca avand gustului unui "Chardonnay cald"

Dupa ce-au cantat si dansat aproape doua ore - fiecare cantec si dans fiind insotite de o portie zdravana de rachiu - am crezut ca s-a terminat. Am incercat sa cantam si noi la Gong si la toba, dar ritmul - desi aparent simplu - nu ne-a iesit nici sa-l pici cu ceara. Avea ceva pe care nu puteai pune mana. In fine, cand ne pregateam sa ne ducem inapoi in satul nostru, Joe ne-a anuntat ca, in conformitate cu traditia, trebuia sa dansam si noi Ngajat-ul. Si iata-l pe Florescu oligarhul fiind infasat, impanat si trimis in mijlocul vanatorilor de capete sa-si exercite talentul.








Trebuie sa admit ca pasii, fiind grei si contorsionati, nu mi-au iesit.
Am dat-o exclusiv din atitudine.

(unde esti, tu, Radu G?)

Smoke on the water



Mr. Payong (in traducere "Umbrela") este capetenia longhouse-ului Kuala Mendalam de pe malul drept al raului Limbang, deeeeeep in the jungle. Ruma Melaban e o comunitate mica: doar14 usi.

In calitate de capetenie, Mr. Payong este singurul care poate primi vizitatori in gazda, asadar am tras la usa lui.

Aflat la venerabila varsta de 67 de ani, Chief Payong nu a fumat niciodata. Dar acum 3 seri am pufait impreuna cate o tigara de foi. Alaturi de noi s-au mai aflat Bogdan (care a venit pana in Malaezia special pentru vizita la Ibani) si, bineinteles, Joe, dragul nostru prieten care a facut poza de mai sus.

Am scos mult fum si am ras de cat de mult fum am putut sa scoatem.

26 noiembrie 2008

The Borneo Head-Hunters and The Light of God

















Ibanii din Sarawak sunt cunoscuti drept "Head Hunters" ca urmare a faptului ca, pana la inceputul secolului XX, razboinicii lor obisnuiau sa-si decapiteze invinsii. Astazi, intr-o tara preponderent musulmana, Ibanii sunt catolici practicanti.

21 noiembrie 2008

Sibuan Island şi Non-Cetăţenii


Approaching Sibuan

Insula Sibuan face parte din Parcul Marin Tun Sekaran. N-ai sa gasesti aici nicio urma de civilizatie moderna, cu exceptia hainelor (si acelea primite cadou de la sempornezi). Barcile n-au motoare, sunt propulsate de brate si vasle, ca pe vremuri. Casele sunt construite exclusiv din ce se gaseste pe insula (lemn si frunze de cocotier), nu au ferestre, curent, apa sau canalizare. Si sunt atat de mici incat te si miri cum incap in ele familii intregi.

Din fericire, pe Sibuan nu sunt multe astfel de casutze. 20, poate 30, ceea ce duce populatia intregii insule la 2-300 de suflete. Toti sunt Bajau (un trib de sea gipsies de sorginte filipineza).

Spre deosebire de toti oamenii pe care i-am vizitat in Borneo, aici am avut surpriza neplacuta ca, imediat dupa debarcare, o gasca de copilandri sa vina la barca si sa ceara bani. Le-am dat, dar niciodata ca pomana. De la unul am cumparat doua nuci de cocos, pe celalalt l-am trimis pana la barca lui bunica-sau sa-i duca niste tigari.

Vorba dirigului meu "daca nu v-am spus-o v-o repet": niciodata, sub nicio forma, nu dati bani de pomana copiilor. Daca vreti sa le dati ceva, cumparati-le dulciuri, suc sau creioane. Daca vreti sa le dati bani, puneti-i sa faca ceva, cat de simbolic, in schimbul lor. E bine sa-i invatam de mici ca banul vine doar prin munca. Altfel or sa joace la Loto toata viata lor.


Insula se termina cu un banc de nisip alb.


Sibuan e o locatie premium de diving. Iar de la distanta nici nu zici ca-i locuita.


Sun protection.


Life in Sibuan





In fatza satului, la mica distanta, era tras acest barcaz de lemn pe care traia o familie cu 15 membri sau mai mult. Fiind ora mesei, la prora se gatea intr-un ceaun. Oamenii acestia - nomazi ai marii - nu au cetatenie. Traiesc toata viata pe barca, nu apartin de niciun stat, iar paza de coasta ii lasa in pace. Barcazul sta intre cateva zile si cateva luni intr-un loc, apoi pleaca in alta parte, de nebun. De trait traiesc din pescuit (surplusul de peste il vand). Sau, daca prind o zi ca cea de alaltaieri, castiga 20 de ringgits in 5 minute pentru a ma lasa pe mine sa le vizitez casa-barca si sa fac poze.














Departing Sibuan.

20 noiembrie 2008

Siri Jaya: The Water Village of Semporna

























Tun Sekaran Marine Park. O incercare de re-creare a paradisului.



Tun Sekaran reuneste mai multe insule aflate la aproximativ o ora cu speed-boat-ul de Semporna.

Timp de 30 de ani, insula Bohaidulang (parte a parcului) a servit drept baza a unei ferme de perle detinute de japonezi. Dupa ce contractul a expirat, statul malaezian a preluat insulele si le-a transformat intr-unul dintre cele mai mari parcuri marine din Borneo.

Ruinele cladirilor si instalatiilor japoneze sunt inca acolo.

De ce zic ca este o incercare de re-creare a paradisului. Pentru ca, in momentul in care ajungi acolo, ai un mare soc de cat de frumos poate sa fie. Insulele sunt de sorginte vulcanica, deci foarte spectaculoase, foarte abrupte si acoperite de jungla deasa. Din jungla curg spre mare mici izvoare cu apa dulce. Pasarile ciripesc. Marea - ati vazut-o cum arata. Iar in mare, plin de vietati dintre cele mai rare (inclusiv Sea Otters si dugongi).

Caracterul paradisiac e dat si de faptul ca oamenii au voie sa traiasca aici (sunt doua sate de sea gipsies pe insulele alaturate), dar traiesc in stil "primordial", fara sa polueze, fara sa distruga, fara sa ucida. Pescarii au voie sa prinda peste cat sa acopere nevoile familiilor lor. O sa va arat in alt post imagini din Sibuan, un astfel de loc.










Am urcat pana la casa japonezilor, pe jumatate ruinata acum. De acolo se vedea cel mai bine.





Share It