Volvo Ocean Race Game, ziua 4. Jurnal de bord

Surprins de fotografii de la Inmagine in timp ce intorceam pupa Vietnamului.

Azi-noapte am avut un vis. Se facea ca intru intr-o sedinta cu multi oameni importanti in fata carora prezint niste idei. Sedinta a durat mult, eu am prezentat ultimul si mi s-a aprobat aproape tot. De bucurie, am mai prezentat niste idei, apoi altele. Si toate mi se aprobau si toata lumea era super-incantata de mine.

Visul a fost atat de frumos incat m-am trezit pe la 3 dupa amiaza. Picasem 6000 de locuri in clasament. Gabi nu se mai vedea. Cateva veliere de straini se frecau pe langa mine, la fel de stresate sa iasa mai repede in nord si sa prinda vanturile tari. Vitezomanii dracului. Toata lumea mi-o luase inainte.

M-am asezat in fund pe punte sa ma gandesc. Vantul e o loterie. Dar cea mai mare greseala cand esti intr-o cursa e sa te iei dupa altii. Si sa-ti gandesti cursa in functie de cursele altora. Eram atat de necajit incat am desfacut o sticla de rom, desi nu beau niciodata inainte de apusul soarelui. Dupa doua paharele, ma gandeam deja nostalgic la visul de azi-noapte si ma intrebam "ce dracului caut eu in Marea Chinei de Sud cand la Bucuresti sunt prezentari in care eu as putea sa intru si sa rup?"

Pe cand zaceam asa pe punte, rupt intre doua lumi, aud o sirena puternica si sar in sus de groaza. Un container ship (care, probabil, facea cursa intre Singapore si Japonia) imi intersectase cursul. Sar la carma sa ma feresc din calea lui, chiar daca legea marii da prioritate velierelor. Prea tarziu. Uriesenia e deja aproape de mine dar, minune, imi vine paralel cu babordul si se opreste. Se opreste!

Ma uit in sus, cu mana streasina la ochi. Ma uit, de fapt, in foarte sus (sunt 30 de metri diferenta de nivel intre puntea mea si puntea lor), aproape in soare. Pe punte, vad cateva siluete care-mi fac cu mana. Zic "Ahoy there!" Aud "Tinere! Esti bine? Hai sa bei o visinata!"

Asa am ajuns la bordul cargobotului "Traian", condus de capitanul Costache, care se indrepta impreuna cu sotia, cele doua fete si cei doi gineri, catre Melbourne, Australia. Cargobotul poarta numele actualului presedinte al Romaniei, cu care capitanul Costache a fost coleg in tinerete. Intreb "ce transportati?" "Scoici. Avem o comanda mare de scoici de la o fabrica din Perth. Astia fac coliere din scoici, se vand ca painea calda. Cu ce avem in cala, putem trai cu totii 200 de ani fara probleme"

Am profitat de situatie pentru a-l intreba pe capitan despre vanturile din Marea Chinei de Sud. Eu - la prima regatta, el - lup de mare. Dupa 10 minute, m-a convins ca am facut o mare greseala sa ma aventurez intr-o volta atat de larga spre nord. "Trebuia sa faci volte mici pe langa cursul cel mai direct. Ai pierdut foarte mult teren din cauza asta" In timpul asta, fata cea mare a capitanului, o Cosanzeana perfecta, ne turna visinata in pahare. "E de casa, din visinul nostru", m-a asigurat doamna Costache, o femeie delicata, calda si amabila.

"Multumesc, capitane. E timpul sa ma intorc pe vasul meu. Puteti sa-mi chemati un taxi?" Gluma asta terestra le-a amuzat peste poate pe gazdele mele, care s-au conformat. O barcuta m-a luat de langa chila uriasului cargobot si, dupa 2 minute, eram inapoi pe piticania mea cu vele.

Pana cand am ridicat ancora si focul, "Traian" se departase deja la o jumatate de mila, gratie motoarelor lui uriase. Pe puntea pupa, Cosanzeana privea absenta apusul. Sau pe mine. Sau apusul sunt eu.

Read More

Volvo Ocean Race Game, Jurnal de Bord. Ziua 3.

Pe la pranz, vantul a inceput sa slabeasca. Mergeam spre est, iar acolo, in zona Insulelor Nansatiundao, se anunta o mare acalmie in urmatoarele 24 de ore. Am carmit vest-nord-vest la 326 de grade si ma indrept, cu circa 10 noduri pe ora, catre Insulele Catwick din largul coastei vietnameze.

Dimineata, cand m-am trezit si am iesit pe punte, urcasem foarte mult in clasament. Sunt pe 8889. E bine. Iar daca nu fac prostii, in doua zile urc in primii 5000. Daca as termina in zona asta, as fi multumit.


Gabi Pelicanu'

La tribord, la nici o mila distanta, il vad pe Gabi Pelicanu', la bordul Calanului sau. Sta si fumeaza pe punte, din cand in cand mai verifica vantul, prognoza, mai regleaza o vela. In restul zilei, picoteste in cockpit cu mana pe timona. Desi suntem foarte aproape unul de altul, in clasament ne despart 2000 de locuri. Mila aia diferenta inseamna foarte mult intr-o astfel de cursa.

Din cand in cand, imi mai intersectez cursul cu un velier romanesc sau imi fac noi cunostinte. Azi m-am salutat cu Darael prin radio. El abia a pornit, dar o sa se tina de treaba si o sa castige teren. Mai ales daca o ia spre nord-est, nu ca noi, fraierii, care am mers pe la sud in speranta unui curs mai direct.

In fine. Intorc spatele cu regret coastei Bruneiului (speram sa mai respir o data, fie si de la departare, aerul junglei) si ma apuc sa traversez Marea Chinei de Sud de jos in sus, pentru a prinde vanturile bune. In 72 de ore o sa am vant NV de 20 de noduri. Din volta in volta, pe sambata ar trebui sa vad Insulele Paracelsus.


Natuna Besar, pe langa care am trecut luni dimineata.

Oricum, de cand am trecut de arhipelagul Natuna nu am mai vazut pamant. Au disparut si pescarusii care mi se asezau pe catarg sa se odihneasca inainte de a zbura mai departe, spre padurile din Natuna Besar.



Toata ziua stau pe punte, cu ochii pe laptop, citesc harti, verific mailuri si mai scriu in jurnal. E relativ plictisitor, pentru ca vantul bate cam din aceeasi directie si n-are rost sa fac corectii, mai mult as strica. Uneori imi pare rau ca n-am luat pe cineva cu mine pe barca, sa am cu cine sta de vorba. Dar regulamentul nu permitea. Las'ca strig la Gabi, daca innebunesc. Sper doar sa nu schimbe cursul si sa raman singur in mijlocul marii. Ar fi deprimant. Hai sa-mi aprind inca o tigara.


Amazingrace si Calanu.

Read More