Răul cel mai mare al răului celui mai mic.

Dacă-mi aduc bine aminte, paradigma răului celui mai mic a apărut la alegerile prezidențiale din 2000, când Ion Iliescu a câștigat detașat turul doi în fața răului celui mare reprezentat de Corneliu Vadim Tudor.

Majoritatea votanților a răsuflat ușurată că am scăpat, iar domnul Iliescu s-a bucurat de cel mai liniștit mandat din cariera de Președinte a domniei sale. Doar Adrian Năstase l-a mai supărat, din când în când, cu aroganțe.

Din 2000 încoace, votul pentru răul cel mai mic, variantă nuanțată a votului negativ, a fost suspendată în 2004, când domnul Băsescu era binele absolut, reluată în 2009, că mai bine Băsescu decât Geoană și, iată, constituie principalul motiv de campanie și mobilizare al alegerilor din noiembrie. Decât Ponta mai bine oricare dintre ceilalți 13 candidați. Suporterii se împart în "cu Ponta" și "cu oricine, dar nu cu Ponta".

Deși pot să înțeleg până la un punct abnegația cu care o parte a electoratului susține candidații alternativi la răul cel mare, cred că ideea de rău mai mic este una foarte periculoasă. Fiindcă, prin comparație cu răul cel mare, răul cel mic ajunge să fie perceput ca bine și lăsat să-și facă mendrele timp de 5 ani.

Dacă susții o echipă ai ocazia s-o vezi jucând de două ori pe săptămână, să-i studiezi evoluția, să o critici, să ceri demisia antrenorului sau renunțarea la un jucător. Poți să aplauzi, poți să huidui. Cei din teren și de pe banca tehnică te aud și reacționează. Asta dacă ești un suporter adevărat, nu unul care se duce la meci doar odată la 5 ani.

Votul pentru răul cel mai mic înseamnă ce? Că ieșim din casă în noiembrie, îl votăm pe răul Y ca să nu iasă răul X, ne bucurăm de victoria "alor noștri" și nu mai călcăm pe stadion până la următoarele alegeri. Fericire mare. Am pus în fruntea țării un rău. Da, domne, dar era răul cel mic.

Dacă alegi un candidat, indiferent cât de grozav sau de groaznic ți se pare la momentul votului, trebuie să-ți asumi responsabilitatea de a-l urmări critic pe toată durata mandatului pe care i l-ai încredințat. Propune-i teme, ceartă-l când nu-și ține promisiunile, fluieră-l când greșește, aplaudă-l când face lucruri bune.

Cum? Păstrând același aparat de mobilizare și comunicare pe care-l folosești azi pentru a-l susține: cercul tău social (fie că el online sau în teren). Îndemnând oamenii care votează ca tine azi să-și continue misiunea civică și după alegeri. Continuând să faci parte din galerie, să aplauzi sau să ceri demisia, după caz.

Răul cel mic, lăsat de capul lui, devine răul cel mare. Și o luăm de la capăt data viitoare, când o să fim mai bătrâni degeaba.