Vorbeşte mareea

E un hobby recent, cu accente emo şi îi rog pe noii cititori să nu se supere. Cei vechi sunt învăţaţi cu depresivele.

Există mai multe tipuri de maree. Semidiurne, diurne, lunare şi semilunare (sau de sizigii). Nu ştiu de la şcoală, am citit pe Wikipedia. Ei, astea două, ultimele, lunara şi aia de sizigii, aduc o grămadă de gunoi la mal.

Noul hobby, noul joc, constă din a merge pe plajă şi a vedea ce noutăţi a mai adus mareea din lumea civilizată. Ca şi cum n-aş şti ce se mai întâmplă pe lume. Citirea în gunoi. Deşeomanţie.

De obicei, noutăţile sunt vechi. Pungi originale 7-11. Capace. Tampoane. Scutece. Flacoane de şampon. Sticle de bere şi sticle de-alea mici de Red Bull pe care nu le găseşti în Europa şi sticle de SangSom. Le desfac, caut, ascult, auz: "you have zero new messages in the bottle".

Dar azi am aflat lucruri noi. Mareea a adus un mâner de baston, o pedală de bicicletă şi un biberon gol. Nu apucasem să citesc ştirile pe net. Nu ştiam ce s-a întâmplat în ultimele 12 ore. Dacă se sfârşise lumea? Apucă-te şi citeşte semnele.

Un mâner de baston, o pedală de bicicletă şi un biberon gol. 3 generaţii care s-au sfârşit aproape simultan în urma unui cataclism. Bâtrânul alerga în baston pe strada din marele oraş, fugărit de valul seismic. Valul ajunge primul, bătrânul mai apucă să-şi vadă doar moartea cu ochii, se pogoară în baston, acesta se rupe. Mânerul e dus de valuri în larg. Bătrânul moare într-un surfing involuntar şi indecent la vârsta lui. Ultima imagine pe care o vede este

Fiul lui, pedalând turbat la bicicletă. Pentru că sunt prin tradiţie oameni săraci, nu şi-au permis un scuter. Fiul pedalează. Pe ghidon, soţia şi pruncul. Fiul priveşte în urmă şi îşi vede bătrânul tată pierind în acel surfing indecent.

De ce nu l-am ascultat? De ce nu m-am căsătorit mai devreme? N-o să apuce să joace cricket cu nepoţelul lui. Mon e fată.

După moartea bătrânului, soţia şi pruncul au devenit mai grei. Atârnă cât tot neamul, cât toate generaţiile de oameni săraci care s-au târât din leat în leat care cu bicicleta, care în baston. Şi valul ucigaş se apropie. I se rupe lui, valului, e tânăr şi n-are ascendenţă. Un cutremur nu ţine loc de istorie.

Tatăl smuceşte bicicleta pe o străduţă lăturalnică, de fapt o alee între sediile a două bănci internaţionale. În acest ultim efort, o pedală se rupe şi mai bine aşa. Valul letal îi prinsese deja din urma şi, dacă nu i-ar fi aruncat pedala de bicicletă s-o mestece, i-ar fi mestecat pe ei de vii. Străzile principale se inundă cu apă sărată. Peşti coloraţi se amestecă printre diamante, hamburgeri, autoturisme Toyota şi iPoduri Nano.

- Am scăpat. Am scăpat. Am scăpat.
- Şi biberonul lu asta mică?
- Nu ştiu.
- Du-te şi caută-l.
- Mă duc să-l caut pe batrânu.
- Dacă-l găseşti, să nu-i spui că Mon e fată.
- Bine, nu-i spun.