Dacă nu plecam, înnebuneam.
N-aveam niciun plan, nicio destinaţie clară, niciun reper in afară de reîntâlnirea cu Aloel, pe care o aşteptam de 6 ani. Dar nu mai puteam sta. Aici, începuse sezonul ploios, musonul nordic îmi mătura veranda zi şi noapte, nu mai puteam ţine aprinsa o lumânare, turna cu găleata aproape non-stop. Nici să mă duc până la chioşc după apă sau ţigări nu puteam fără să mă fac ciuculete...(citeşte în continuare)
Postări
1 pareri:
Si eu simt uneori ca daca nu plec innebunesc. Dar imi revin a doua zi, ca in Pacientul englez, replica aia care spune "Seara imi smulgeam inima din piept. Dar ma trezeam a doua zi si vedeam ca ea e tot acolo". Imi trece repede, apropiatii spun ca sunt alintata.
Luli
Trimiteți un comentariu