23 noiembrie 2014

Primul CSAT cu Klaus Johannis.



(pentru cei care au deschis democrația mai târziu, CSAT e prescurtarea pentru Consiliul Suprem de Apărare a Țării, consiliu din care fac parte următoarele demnități: http://csat.presidency.ro/)

Președintele Klaus Johannis: Mulțumesc pentru invitație. Cine este moderatorul?
MAPN: Dumneavoastră.
PKJ: Nu am fost informat despre asta. Nu e conform formatului negociat.
MAPN: Mii de scuze, așa e legea.
PKJ: Să o schimbăm. Nu consider că este o lege bună.
MA: Putem trece la ordinea de zi?
PJK: Doar dacă o schimbăm  mâine în Parlament. Avem nevoie de schimbare.Convocați parlamentul mâine și haideți să schimbăm ordinea de zi.
MAE: Desigur.  Punctul 1. Alegerile din Moldova.
PJK: Da, e un subiect fierbinte, românii din diaspora nu și-au putut exercita dreptul la vot, în special la Paris și la Munchen.  Ar trebui ca guvernul aici de față să demisioneze, în frunte cu domnul Ponta.
SRI:  Cu tot respectul, domnule președinte, colegul meu vorbea despre alegerile din Republica Moldova.
PJK: Țin să vă informez că  Republica Moldova nu e în România. Și nici republica Cernăuți nu este.
Primul Ministru: Nu, dar știți…
PJK: Mie să nu-mi spui dumneata ce știu și ce nu știu. Sunt Președintele României. Următorul punct pe listă, vă rog, că nu am timp. 21.30 ați zis, cel târziu, sau iese lumea în stradă. Lucrurile trebuie să meargă ceas!
MAE: Rămâne axa București-Londra-Wahington sau adăugăm și Berlinul?
PJK: Da.
MAPN: Avioane. Trebuie să cumpărăm avioane multirol pentru armată.
PJK:  Nu cred că avem nevoie de avioane având în vedere parteneriatul nostru strategic cu SUA și angajamentele noastre ferme alături de NATO și de UE.
PM: Păi e parte din angajament. Tre să luăm avioane cu care să derulăm misiuni comune.
PJK: Se spune TREBUIE, nu TRE. TREBUIE să luăm avioane pentru a ne îndeplini obligațiile CARE ni le-am asumat cu SUA, Germania, NATO și UE. E clar ? V-o spun ca profesor și ca liberal.
MAE: Germania n-are nicio legătură pe subiect, domnule Președinte.
PJK: Nu încercați să-mi explicați mie cu ce are Germania legătură și cu ce nu.
MApn: Deci, cum ziceți și dumneavoastră, trebuie să luăm măcar 12 avioane multirol F-16. Asta e înțelegerea.
PJK: Poate e înțelegerea dumneavoastră secretă cu Rusia și cu China să cumpărați aceste MIG-16. Din câte știu e vorba despre avioane model F-19.  Le-au numărat și numerotat oamenii mei din ACL.
PM: Domnule Președinte, știți cât costă un F-19?
PJK: Sunt convins că o să mă edificați dumneavoastră.
PM: Nu vă pot edifica, pentru că F-19 nu există. Era vorba despre F-16, un avion american.
PJK: Domnule Ponta, nu mai mințiți. Este vorba despre MIG-16, asta au decis deja alegătorii, diaspora căreia i-ați interzis să voteze duminică. Haideți să convocăm mâine Parlamentul și să decidem dacă votăm pentru MIG-16 chinezești pe care le susțineți dumneavoastră și corupții din PSD sau pentru F-19, despre care toți experții spun că e cea mai bună opțiune pentru un stat de drept.  
Vă rog, dacă mai sunt întrebări, că e deja 21.35 și am negociat pe ceas să nu dureze mai mult de 21.30 talk show-ul. Sau dați-vă demisia. E nevoie de un altfel de CSAT, un CSAT al tuturor românilor din diaspora! Alte întrebări?
SRI: Cu anticorupția, domnule președinte. Rămâne ca până acum sau aveți alte preferințe?
PKJ: DNA să-și facă datoria în continuare, iar ANI să funcționeze după alte legi. Nicio imixtiune din partea mea, domnule Meleșcanu.
SRI: Maior.
PKJ: Era o glumă.
SRI: Ghinion.

(Ficțiune inspirată din dialogul Johannis-Ponta de la Realitatea TV)

13 octombrie 2014

Răul cel mai mare al răului celui mai mic.



Dacă-mi aduc bine aminte, paradigma răului celui mai mic a apărut la alegerile prezidențiale din 2000, când Ion Iliescu a câștigat detașat turul doi în fața răului celui mare reprezentat de Corneliu Vadim Tudor.

Majoritatea votanților a răsuflat ușurată că am scăpat, iar domnul Iliescu s-a bucurat de cel mai liniștit mandat din cariera de Președinte a domniei sale. Doar Adrian Năstase l-a mai supărat, din când în când, cu aroganțe.

Din 2000 încoace, votul pentru răul cel mai mic, variantă nuanțată a votului negativ, a fost suspendată în 2004, când domnul Băsescu era binele absolut, reluată în 2009, că mai bine Băsescu decât Geoană și, iată, constituie principalul motiv de campanie și mobilizare al alegerilor din noiembrie. Decât Ponta mai bine oricare dintre ceilalți 13 candidați. Suporterii se împart în "cu Ponta" și "cu oricine, dar nu cu Ponta".

Deși pot să înțeleg până la un punct abnegația cu care o parte a electoratului susține candidații alternativi la răul cel mare, cred că ideea de rău mai mic este una foarte periculoasă. Fiindcă, prin comparație cu răul cel mare, răul cel mic ajunge să fie perceput ca bine și lăsat să-și facă mendrele timp de 5 ani.

Dacă susții o echipă ai ocazia s-o vezi jucând de două ori pe săptămână, să-i studiezi evoluția, să o critici, să ceri demisia antrenorului sau renunțarea la un jucător. Poți să aplauzi, poți să huidui. Cei din teren și de pe banca tehnică te aud și reacționează. Asta dacă ești un suporter adevărat, nu unul care se duce la meci doar odată la 5 ani.

Votul pentru răul cel mai mic înseamnă ce? Că ieșim din casă în noiembrie, îl votăm pe răul Y ca să nu iasă răul X, ne bucurăm de victoria "alor noștri" și nu mai călcăm pe stadion până la următoarele alegeri. Fericire mare. Am pus în fruntea țării un rău. Da, domne, dar era răul cel mic.

Dacă alegi un candidat, indiferent cât de grozav sau de groaznic ți se pare la momentul votului, trebuie să-ți asumi responsabilitatea de a-l urmări critic pe toată durata mandatului pe care i l-ai încredințat. Propune-i teme, ceartă-l când nu-și ține promisiunile, fluieră-l când greșește, aplaudă-l când face lucruri bune.

Cum? Păstrând același aparat de mobilizare și comunicare pe care-l folosești azi pentru a-l susține: cercul tău social (fie că el online sau în teren). Îndemnând oamenii care votează ca tine azi să-și continue misiunea civică și după alegeri. Continuând să faci parte din galerie, să aplauzi sau să ceri demisia, după caz.

Răul cel mic, lăsat de capul lui, devine răul cel mare. Și o luăm de la capăt data viitoare, când o să fim mai bătrâni degeaba. 

3 martie 2014

Asta ne mai lipsea: încă o rețea socială.


Odată cu listarea la bursă și cu apariția shareholderilor fără chip, rețeaua Facebook s-a pus pe făcut bani cu japca. Ce-au uitat noii contabili ai companiei este însăși esența rețelei Facebook și a social media în general: libertatea utilizatorului de a fi expus doar la conținutul care îl interesează și, în egală măsură, de a fi vizualizat de cei care consideră interesant conținutul produs de el.

Noua paradigmă Facebook apropie rețeaua socială de modelul mass media tradiționale: cine plătește apare, cine nu - dispare. Și o să vedem - dacă nu vedem deja - un news feed plin de politicieni, de corporații și de alte entități nepalatabile din cauza cărora am renunțat să ne uităm la televizor sau pe site-urile de știri.

Îmi permit să scot din bezna tehnologică a minții mele un model simplu și fair de rețea socială care ar face fericită pe toată lumea. Conceptul acestei rețele este simplu: încurajarea creativității, a generării și diseminării de conținut valoros. Iată principiile de funcționare:

1. Acces plătit, cu paliere. Palierele n-au însă de-a face cu expunerea (plătești mai mult, te vezi mai mult), ci cu numărul de instrumente creative pe care le ai la dispoziție. Modelul VSCO Cam, o aplicație foto gratuită care face bani din vânzarea de filtre suplimentare. Dacă ești power user sau ai interes să livrezi content mai sofisticat plătești. Supra-taxăm producătorul de conținut, dar investiția o să i se întoarcă la punctul 2.

2. Utilizatorul poate opta să afișeze reclame pe pagina sa - gestionate sau nu de rețea - reclame din care primește o cotă parte. Ca pe YouTube sau în AdSense, cu mențiunea că, în cazul de față, rețeaua nu păstrează 95% din bani.

3. Like-urile (sau orice altă formă de apreciere) obținute de un utilizator se convertesc într-un buget de expunere, pe care utilizatorul îl poate folosi pentru a face boost anumitor postări sau îl poate dona altor useri sau diverselor cauze. Exact ce se întâmplă acum cu Facebook Pages, doar că nu pe bani, ci pe credite. Cine produce și diseminează content bun primește credite pentru a promova content în viitor. E și în interesul rețelei să aibă utilizatori creativi.

4. Creditele obținute prin diseminarea de conținut neproprietar (share-uri) se împart inegal între creatorul de content și diseminator, acestuia din urmă revenindu-i un "comision".

5. Control drastic și pedeapsa cu spânzurătoarea digitală pentru toți cei care vând sau cumpără fani și like-uri. Se poate înființa o poliție comunitară a rețelei, care să investigheze cazurile. Polițiștii pot fi răsplătiți cu bani, cu credite de expunere sau prin alte metode (status).

Update iunie 2015: Anonymous au lansat Minds.com, exact pe conceptul de mai sus. O descriere pe Business Insider.