14 mai 2011

11 mai 2011

Adevărul caută sponsori

Cumpărăm minciuni de toţi banii şi aşteptăm gratis adevărul. 

Nu cred că e loc de indignări în speţa Adevărul--McCann-TOTB. În niciun caz de indignări pe motiv de neatârnare a presei. Situaţia frizează tragedia, pentru că fiecare parte implicată are dreptatea ei. TOTB a scris ce-a vrut, conform (presupun) unei înţelegeri prealabile cu Adevărul. Adevărul a încetat colaborarea când a vrut, iar de aici încolo e treaba lui Csibi Magor dacă apelează sau nu la instanţă. McCann a făcut ce-a considerat de cuviinţă, şi anume să pună un vârf de bocanc pe un furnizor media, fie din prudenţă/proactivitate, fie la un semnal dat de client (n-aş exclude varianta). 

Mihai Trandafir, te-am prins, vrăjitoarelor.

Mihai Trandafir - cu care am avut în trecut câteva discuţii telefonice mai mult sau mai puţin cordiale "pe partea economică" - nu trebuie transformat în vrăjitoarea cea rea care ia independenţa presei şi o zvârle în fiertură. Mihai a procedat conform regulilor ghetto-capitalismului românesc, în care nu poţi să fii şi om şi om de succes. Scuzele lui Bogdan Enoiu sunt doar o acţiune inteligentă menită să închidă subiectul, pe care toate părţile îl doresc închis. 

TOTB va câştiga şi mai multă notorietate în publicul soft-anti-sistem pe care îl urmăreşte. Adevărul şi McCann au creat bazele unei colaborări sănătoase pentru viitor, că şi le-au pus pe masă, şi le-au măsurat şi le-au ieşit aproximativ egale. Coca-Cola va scăpa de criza de imagine care, altfel, risca să îi scadă drastic vânzările în rândul bicicliştilor băutori de ceai verde şi apă Evian. Excelent jucat, felicitări tuturor.

Un epilaj, o ciorbă de burtă, un adevăr.

Acum două săptămâni, Simona Tache a trebuit să se apere de atacul unui cititor fidel care o acuza că face prea multă reclamă. Protestatarul avea un punct de vedere pe undeva corect pentru poziţia lui, argumentat picant şi inteligent, dar omul respectiv trebuie să înţeleagă că nu poţi să afli ADEVĂRUL de la oameni pe care nu dai doi lei, la propriu.

A, da, îi admiri, îi apreciezi şi îi citeşti zi de zi, dar asta nu le plăteşte nici măcar factura la internet. Într-o ţară în care se plătesc taxe şi pe apa de ploaie, tu vrei ca adevărul să-ţi vină moca, de parcă jurnaliştii şi mărturisitorii ar fi sponsorizaţi de Biserica Ortodoxă Română direct din FSD, Fondul Special al lui Dumnezeu.

Adevărul e un serviciu, la fel ca o masă bună sau un epilaj. Cineva trebuie să muncească pentru a-l produce. Şi, pe lângă muncă, e nevoie de mijloace fixe şi de materii prime: telefon, calculator, aparat de fotografiat, deplasări, opţional mâncare şi apă. Mai e nevoie şi de timp, de mult timp, că un furnizor de adevăr nu traduce articole şi nu publică toate zvonurile. Cei care reuşesc să scrie în fiecare zi remixează piese vechi.

Dragul meu prieten, nu avem niciun drept să discutăm despre moguli, tonomate şi vătafi media atâta vreme cât noi nu i-am cumpăra adevărului nici măcar un pachet de ţigări. Ştiu că s-au scumpit, dar la fel s-au scumpit şi iPhoanele, cursurile de tango sau vacanţele în străinătate de care nu ne putem lipsi. 

O idee moartă

I-am propus acum câteva luni unui prieten cu blog de top 10 ideea unei platforme online cu plată, care să funcţioneze pe sistemul televiziunii prin cablu. Adică un pachet basic cu 30 de bloguri generaliste (politică, economie, social, divertisment), plus pachete opţionale pe interese: sport, culinare, sănătate, maşini, filme, călătorii, bursă, tehnologie, etc.


Cititorul ar plăti prin SMS câţiva euro pe lună - cât să mai rămână şi pentru bloggeri după ce telecomul şi-a luat jumătate şi statul un sfert - şi ar avea acces la câteva zeci de bloguri ai căror autori sunt măcar parţial independenţi din punct de vedere financiar. La fiecare trei luni, clientul - adică cititorul, nu sponsorul cel rău - ar putea cere ca un blog să fie scos din pachet, altul să fie adăugat şi aşa mai departe. Ca pe vremea când ziarele aveau abonaţi. Întreabă-ţi bunicii, că părinţii s-au informat deja prea mult de la ProTV.

Sigur, modelul nu e perfect - şi nici nu voi intra aici în detaliile perfecţionării lui - dar avea un caz de  liberalism economic mai curat decât ce-avem acum, aşteptând adevărul de la Patriciu şi realitatea de la Vântu, stropite din belşug cu Coca-Cola, Ariel şi Maggie, secretul gustului. 

Prietenul mi-a ascultat politicos propunerea şi mi-a răspuns: "Nu, mă, nu e pentru mine. Eu fac bani când scriu advertoriale. 600 de euro pe lună, uneori 1000. Nu renunţ la asta. Fă tu." 

I-am înţeles punctul de vedere şi n-am mai insistat pe idee, din trei motive:
1. Că n-am alt prieten între bloggerii de top.
2. Că aveam avion într-o săptămână.
2. Că prietenul ăsta strânge bani ca să se mute în Thailanda sau similar.

Mâine dimineaţa, cum ajungi la birou, convoacă toţi colegii şi spune-le adevărul. Ce crezi tu despre fiecare dintre ei, despre firmă, despre şefi, despre acţionari. Spune-le adevărul şi clienţilor firmei, şi soţului sau soţiei, spune-le tot adevărul părinţilor şi prietenilor tăi, vecinilor, poliţiştilor, doctorilor, ospătarilor. Fă asta, iubitorule de adevăr.

Adevărul e scump, foarte scump, cel mai scump. 13,99 RON. Cât trei sticle de Coca-Cola 2 litri dacă profiţi de super-oferta celor de la Clever!

2 mai 2011

36 de ani pentru dragoste.

Ce bine-ar fi să cădem cu toţii de acord asupra datei morţii noastre, cu CC la Dumnezeu.

Luăm statisticile şi zicem: fraţilor, conform UE, trăim în medie 71 de ani, bărbaţii şi 73, femeile. Ca să nu discriminăm pe nimeni, hai să murim la 72 de ani, imediat după petrecerea aniversară. Sau chiar în timpul ei, dacă tot aţi acceptat invitaţia.

Am salva o mulţime de copii, de tineri şi de părinţi în floarea vârstei. Am salva şi o grămadă de timp, de şocuri, de logistici pripite, de cruci făcute peste noapte, de ploi care nu ajută grâul să crească.

N-ar mai fi nevoie nici de cancer, nici de accidente cerebrale sau auto. Am şti cât avem de trăit şi nu ne-am mai întreba "câţi ani ai?", ci "cât mai ai?". Ne-am trăi vieţile onest, fără să încercăm să furăm cântarul. N-am mai fi nevoiţi să amânăm la nesfârşit bătrâneţea. Numărul de bis-uri ar fi trecut clar pe afişul concertului. Nu ne-am mai pierde răbdarea, nici speranţa, pentru că n-am mai avea nevoie de ele. Ce linişte ar fi în noi.

Dacă am vrea ca unul dintre noi să trăiască mai mult şi să împingă viaţa copiilor şi nepoţilor mai departe, i-am dona o parte din timpurile noastre egale. 15 minute pentru chitarist, 80 de zile pentru profesoara de română, 3 luni pentru doamna doctor, 36 de ani pentru dragoste.