Aceste randuri sunt scrise de un fan Murakami.
"In noapte" (2004, aparuta anul asta la noi) este cea mai proasta carte a omului. Impresia pe care mi-a dat-o a fost ca Murakami avea de onorat un contract cu editura pe un numar de volume publicate. Ei bine, asta e chiar un roman de umplutura.
Daca n-as fi stiut cine e autorul, l-as fi luat drept un student tampitel cu aere de scriitor si cu referinte proaste.
Cateva dintre obsesiile din celelalte carti se regasesc si aici, dar diluate la maximum. Tehnica celor doua planuri narative paralele care se intretaie la final nu mai creaza nici tensiune si nici climax ca-n "La capatul lumii si-n tara aspra a minunilor".
Murakami nu e Murakami. Murakami se autoparodiaza fara sa vrea. Asta pare o carte scrisa de un fan al lui Murakami, nu de Murakami insusi. N-o cititi, ca va faceti o impresie gresita.
Dar, pentru ca sunt un fan Murakami si i-am citit toate cartile traduse la noi, imi permit sa va fac un top al romanelor sale, ca sa va ajut sa cititi ce merita.
1. Cronica Pasarii Arc
2. In cautarea oii fantastice
3. Padurea Norvegiana
4. Kafka pe malul marii
5. La capatul lumii si in tara aspra a minunilor
6. Iubita mea, Sputnik
7. Dans, dans, dans
8. La sud de granita, la vest de soare
9. Elefantul a disparut
10. Dupa cutremur
11. In noapte
Haruki Murakami - In noapte, Editura Polirom, 2007, 21.99 RON.
Postări
5 pareri:
Spre deosebire de tine nu sunt un fan Murakami. Poate si pentru ca dincolo de "Kafka pe malul marii" si "Padurea norvegiana" nu m-am ostenit sa-l citesc. Iar cele citite nu mi-au dat nicio secunda senzatia ca ma aflu in fata unui mare scriitor (si traducerile pot fi de vina). Nu am gasit la Murakami nimic din ceea ce as fi putut cauta si n-as fi putut gasi in alta parte. Marturisesc ca nu mai am nici timpul nici rabdarea de alta data. Ma rog, ca sa nu ma lungesc, gasesc artificiala intreaga lui constructie. Citindu-l nu-mi pot alunga senzatia aceea neplacuta ca ma aflu in fata unei constructii artificiale, ca dumnealui, autorul, trage in permanenta cu ochiul la cititor, atent, grijuliu, ca un comediant de stand-up care simte reactia publicului si din mers ingroasa tonul sau sublimeaza ideea astfel incat sa starneasca ravnitul ropot de aplauze.
Iar asta ar fi deja o tema: ce citim si ce recitim si mai ales de ce? De ce naiba ma apuca atat de des dorul de Sadoveanu? ( Vai, Sadoveanu? Ce ne-chic, ne-cosmopolit, ne-trendy) De Borges...
Inchei spunand ca, in general, un scriitor scrie o singura carte. Atat. In toate celelalte carti ale sale nu face decat sa incerce sa rescrie acea carte unica. Unii, geniali reusesc si astfel scriu doua carti. Dar astia sunt rari.
eu ma fascinez cu raymond carver.
alcoolist la categoria whisky, carver scrie pana te baga in transa.
e singurul nene scriitor care in ultima vreme mi-a urcat inima in gat.
n-a scris nici pe sfert kat murakami, asa ca-l rezolvi repede.
Ar trebui sa astept sa termin cartea dar e obositor sa acorzi sanse unuia ca Murakami.Sunt la"In cautarea oii fantastice"cu un inceput anost si multe vorbe simple si goale care credeam ca ma vor destinde.Cum reusesc cele ale lui Kafka( pe care ar fi fost bine sa nu-l mentionez aici)si cele din Cronica pasarii-arc.Asa ca m-am trezit dintr-o data k am imprastiat banii la polirom pe un mare nimic.
DE VANZARE CU 15 LEI UNA:
In noapte
Kafka pe malul marii
Elefantul a disparut
restul intr-un alt comentariu voi incerca sa recitesc niste pasaje
irish_coffee_at_oshima8@yahoo.com
fac schimb de carti si adaug si "in cautarea oii fantastice".
As dori in schimbul lor 'La sud de granita, la vest de soare','Dans, dans, dans",'Asculta cum canta vantul'.Accept ambele cai.
Am citit toate cele 11 cărţi pe care le-ai pus în listă. Eu le-aş schimba niţel locurile în topul meu.
Am terminat ieri În noapte şi am să-i fac felul pe blogul meu. Mi-a plăcut. Nu ştiu de ce trebuie să o raportezi la celelalte. Sper că-ţi dai seama că omul ăsta a scris mai mult de 10 cărţi şi face treabă bună încă, aş spune eu. Gândeşte-te că unii scot două cărţi şi gata. Eu rămân în continuare pe poziţia mea de fan şi chiar mi-aş face tricoul ăla cu arigato gozaimasu, pentru că merită.
Foarte simplist spus, literatura e chestie de gust. Îţi place cartea, o inviţi să rămână peste noapte. Nu-ţi place, o refuzi pentru că ai alt program mai bun. Şi, până la urmă, alegem o carte pentru ce trezeşte în noi. Comanu spune că-i urcă inima-n gât, Carver (am citit şi eu Taci, te rog!) Ei bine, iată de ce m-am îndrăgostit de cărţile niponului.
Pentru că formaţiile rock au nume tâmpite ca Genesis, Police, Adam and Ants, Human League. Pentru că tristeţea lor zâmbeşte sublim şi conştientizezi că ai avut-o dintotdeauna. Doar că acum poţi să-i întorci zâmbetul şi să-i porţi de grijă - ai fi pierdut fără ea. Pentru că deszăpezirea culturală trebuie făcută, chiar dacă nu e interesantă. Pentru că atunci când eşti rănit, porţi insignă Keith Haring. Pentru că a avea corectitudine la capitolul sex, înseamnă a avea mai mult succes ca muşchi de pământ. Pentru că simţi adâncimea serilor de vară. Pentru că timpul şi spaţiul o iau razna. Pentru că atunci când vrei să-ţi duci mâna la ochelari, citeşti că tocmai ai făcut-o. Pentru că atunci când îţi apare afişat pe monitorul interior: „Răspuns imposibil din pricina informaţiilor insuficiente. Apăsaţi tasta Delete” - trebuie să te iei după Omul Oaie: „Tu trebuie să dansezi cât ţine muzica. Pricepi ce-ţi spun? Dansează mai departe, fără să te opreşti. Nu te întreba de ce, nu te gândi ce sens are. Dacă începi să te gândeşti la lucrurile astea, ţi se opresc picioarele... Trebuie doar să dansezi... Aşa că dansează. Dansează cât ţine muzica”.
Trimiteți un comentariu