Povestea cu Mitică virgulă Căprarul

Prăfuita Dobroge a la fel de prăfuitului august 2010.

Între localităţile Cogealac şi Fântânele, deasupra cărora până nu demult se rotea doar pasărea ceriului, se rotesc acum 140 de turbine eoliene instalate de cehii de la CEZ. Printre turbine, la nivelul ierbii, oile, caprele, vitele şi caii continuă să pască în liniştea transhumanţei.

Photo Session cu nea Mitică

Un nene blond-pirpiriu cu şapcă, urmat de un câine vai-his-star şi de 200 de capre frumoase se bagă în seamă, sprijinindu-se în ciomag cât să nu pice dacă-l repezeam io, boieraş de la oraş:

- Sunteţi de la vo televiziune?
- Nu.
- Ziar.
- Nu.
- Da pentru cine filmaţi?
- Nu filmez, fac poze.
- La 'oliene?
- La ce?
- La 'olienele astea, de se învârte p'acilea.
- Da, la eoliene.

Se înfige mai bine în băţ:

- Bată-vă norocu', am şi io o rugăminte la matale.
- Ziceţi.
- Neagu Dumitru mă numesc, da' toată lumea în sat mă ştie de Mitică Căpraru. Întrebaţi pe oricine în sat, mă cunoaşte.
- Io-s Brăduţ.
- Dom' Brăduţ, ce rugăminte am: de 20 de ani pasc caprili astea. Adică nu taman astea, c-o mai murit din ele, o vinit altele noi, o murit ş'alea, că capra nu trăieşte cât omu. De 20 de ani sunt cu caprili şi n-am şi io o poză cu mine şi cu ele. Nu vrei să-mi faci matale? Te plătesc.
- Ei, cum să mă plăteşti, nea Mitică. Adă caprele mai aproape, să facem un ansamblu frumos.

(Adună tu 200 de capre la poză dacă eşti deştept, cititorule.)

- Hai, nea Mitică, stai matale aici, în faţa lor, să te pozez până nu se răsfiră toate.

Omul şi-a scos şapca, şi-a aranjat părul şi şi-a pus şapca la loc peste părul proaspăt aranjat. Cerul gri, aspru, caprele împrăştiate peste tot stârnind roiuri de grauri şi eolienele care legau cele două planuri creau o ambianţă satisfăcătoare. După primul click, nea Mitică mi-a întins mâna a mulţumire.

- Stai, bre, să-ţi mai fac.
- Păi nu consumaţi filmu cu mine, că v-o mai trebui.
- Nu e cu film.
- Şi mi le daţi acuş?
- N-am cum. Trebuie să le duc la laborator, la Constanţa.
- A, păi şi...mai vii matale atâta drum încoace?
- Vin, nea Mitică, dacă ţi le-am făcut, le scot pe hârtie şi ţi le aduc.
- Ei, nu mai vii matale...zici aşa
- Ba vin, bre. Unde te găsesc?
- P'aci, cu caprele, toată ziua. Dacă nu dai de mine, stau la căşile ălea noi din vale. Neagu Dumitru, da întreabă de Mitică Căpraru.

Plec.

Departe de nea Mitică

Ajung la fabuloasa (nu!) cazare din Corbu, descarc pozele, le editez un pic.

- A fost bărbat frumos la viaţa lui, zice Elena uitându-mi-se peste umăr.
- Ei, şi io nu?

Pun pozele pe stick. În drum spre Vama Veche, opresc la un mall, găsesc un fotolab la ultimul etaj (unde nu e numai mâncare, măi, Co$min), iau faţa de client.

- 10 pe 15 le vreţi?
- 10 pe 15 e ok.
- Deci 10 pe 15.
- Dacă mă gândesc mai bine, le-aş face mai mari.
- N-am decât hârtie 10 pe 15. Am comandat de-acum o săptămână mai mare şi încă nu mi-au adus.

Altfel, omul amabil şi bun profesionist. Singurul lui defect era furnizorul.

Mă plimb pe la Vamă, pe la Capul Kaliakra, pe la Obzor, în total o săptămână. Azi dimineaţă plec înapoi spre ţară, Bucureşti via Cogealac-Fântânele. Un ocoliş de 180 de kilometri pentru nea Mitică necredinciosul. Ajung în zonă pe la 3 după amiaza, când e praful mai uscat.

În căutarea lui nea Mitică

Pe tăpşanul unde-l lăsasem nu mai erau nici el, nici câinele, nici turma. Cine ştie unde-l purtau caprele azi?
Mă duc la "căşile ălea noi din vale". A doua casă era prevăzută cu o femeie la poartă.

- Sărutmana, îl caut pe nea Mitică Căprarul.
- Căpraru? La ultima casă. Da' e plecat cu caprili. Vorbiţi cu nevastă-sa.

Ultima casă n-avea femeie nici la poartă, nici în curte. Claxonez, strig, mă latră câinii. Niciun răspuns. Mă întorc.

- Nu-i nici nevastă-sa acasă.
- Păi da, de obicei nici ea nu e.

Dau ochii roată. Parcă-parcă pe dealul de vis-a-vis de şosea s-ar vedea o turmă. Traversez, evit un curcan şi 4 gâşte, ajung la un lan de porumb lângă care un om făcea beton.

- Bună ziua, nu vă supăraţi, îl caut pe Mitică Căprarul.
- Păi tre să fie cu astea...cum le zice...cu caprili pă undeva.
- Am fost şi la el acasă, dar nevasta lui nu era.
- Eh, nevastă-sa e cam...cum să vă zic...n-are toate ţiglili pă casă.
- Şi unde-l găsesc?

(citeşte cu mare atenţie indicaţiile)

- O iei matale înapoi până la ăsta...cum îi zice...până la asfalt, la şosea, înţelegi?
- Da.
- Faci în deal (şi arată spre stânga)
- Adică stânga?
- Aşa, stânga în deal şi mergi până ajungi la barul lu...ăsta...cum îi zice...lu un patron!
- Aşa, şi după aia?
- După aia faci aşa, în vale (indicând spre dreapta)
- Adică la dreapta...
- La dreapta şi urci aşa în vale până ajungi laaa...laaaa...cum îi zice...la unde păzeşte el caprili!

Asfalt, deal, bar, patron, vale, drum de praf înainte, nori de praf în urmă-mi, pe stânga o turmă. Oi, deci nu e el. E alt cioban. Un coleg de breaslă. Dacă nici ăştia nu ştiu unul de altul, apăi cine ştie?

- Bună ziua. Cum dau şi eu de nea Mitică Căprarul?
- Căprarul? (da, oierule) După miriştea asta, faceţi stânga pe lângă oliene şi tre să fie pe tăpşanul de dincolo de olienele alea. Se vede turma.
- Mulţumesc.
- Doamne-ajută.

Ce-o fi făcut Căpraru de-a venit o maşină neagră de Bucureşti după el? Crecă-l ia la Securitate.

Regăsirea.

Nea Mitică Căprarul numai ce trecea caprele peste drumul prăfuit. Vede maşina, se apropie şi, când ne recunoaşte, duce mâna la frunte parcă să-şi facă cruce.

- Aţi vinit!
- Da, nea Mitică, păi n-a rămas aşa? Ia pozele. N-am putut să ţi le fac mai mari, că n-aveau ăştia hârtie la Constanţa.

Îi întind plicul. Căprarul îl apucă cu maaare grijă, ca şi cum degetele lui încinse de muncă ar fi putut pârli hârtia. Scoate pozele, se uită de parcă n-ar fi fost el în ele.

- Pffffuuu, uite la mine ce nebărbierit eream. Păi mă gândeam eu că mai viniţi?
- Lasă, bre, că eşti bărbat frumos. Până şi Elena a zis că arăţi bine. Şi ea e pretenţioasă la bărbaţi.
- Am fost, am fost la vremea mea. Acu' na, tot cu caprili, am mai îmbătrânit şi eu.
- Nea Mitică, dă bre şi mie numărul matale de mobil, să te sun când mai trec pe-aici.
- N-am mobil. Nu-mi place mie mobil. Are copiii mobil.
- Şi nevasta cum dă de matale dacă toată ziua eşti pe coclauri şi n-ai mobil?
- Păi ce, nu vin acasă sara?
- Şi până vii cum dă de matale?
- Da de ce să dea?

Îi întind mâna. Omul se fâstâceşte, că nu poate să dea noroc cu mâna ocupată de poze, nici cu aia prinsă de toiag. Reazemă bâta de umăr.

- Mulţumesc, domnule dragă. Da să ştii că n-am bani la mine să-ţi dau. Nu credeam că mai vii.
- E plăcerea mea. Mai bine zi pe unde-o iau să ajung la şoseaua mare, că m-am rătăcit de tot.

- O iei pă după olienele ălea...