23 februarie 2010

Thailanda: cel mai potrivit vehicul dacă nu te grăbeşti nicaieri





Se ia motoreta cumpărată săptămâna trecută, se duce la shop-ul lui Autain şi i se ataşeaza un saleeng. 180 de euro. Are suspensii, are faruri, stopuri. La total, vehicolul poate transporta:

- un prieten în spatele tău
- doi prieteni pe băncuţă
- un câine
- bagaje
- o ladă mare de bere

Drăcia se conduce foarte greu, dar e extrem de practică. Cu ceva bagaje în ataş, nu treci de 60 de kilometri la oră. Cel mai bine e să mergi cu 50, că în curbele mai strânse ataşul se ridică în aer.

Consumul motoretei a mai crescut, de la 1,5 litri la sută pe la 2 şi ceva.

Cu această maşinărie, pe care aici o vezi la fiecare colţ de stradă, o să plec să văd Thailanda. De la sud la nord, cu 50 la oră. Săptămâna viitoare, ca nu mi-au venit încă actele.

Bun, şi-acum, că m-am remotorizat, am un anunţ de făcut: celebra, faimoasa, temuta Cobră Ucigaşă, Subarul lui Brăduţ Florescu, maşina care l-a purtat pe acesta prin tărâmuri de legendă, SE VINDE.

Înmatriculată în 2004, 95.000 de kilometri, toate reviziile la zi, merge impecabil, are şi cauciucuri de iarnă noi, climă, piele, o trapă cât toate zilele, motor turbo benzină, 178 CP, 11-12 litri la sută pe autostradă . Dar ce mai contează astfel de detalii când vorbim nu despre o maşină, ci despre un mit?

Aştept oferte.

14 pareri:

zoso spunea...

1.000€

Mara spunea...

mi se pare foarte tare acest vehicul! imi aminteste de mersul cu caruta pe la tara. nicio graba... :)

Brad Florescu spunea...

Zoso, ţie ţi-l dau pe un miliard de afişări.

Anonim spunea...

avem o licitatie ??

Brad Florescu spunea...

doar daca alta soluţie nu se găseşte :-)

Dan spunea...

ce tare esti, vei fii vedeta pe sosea :) Nu stiu cum naiba merge cu atashu asta pe drumurile din Phangan, mai ales pe alea abrupte din NV. Grija si bafta mare in drumul spre nord! Cum stai cu nivelu de phasa thai, poti sa te descurci fara engleza?

Unknown spunea...

pai zi un pret:)

horia spunea...

Iti dau 3 vouchere pe care le da ministerul mediului pentru programul rabla. Si supralicitez si cu 2 sticle de vin bun, pe care sa le bem impreuna, ca orice negustori care se respecta.
Te bagi?

Criss Blaziny spunea...

chiar acum am vazut la antena 1...te admir f mult, m-am gandit si eu impreuna cu prietenii mei sa facem asa dar nu am avut curaj..

zoso spunea...

nu e rau, le fac intr-o mie de luni :)

Someone spunea...

Al naibii să fiu... Mai bine l-aş lua eu.

Micutzu spunea...

2000 euro si un barter cu zoso

Rusty spunea...

cine-a mai vazut masina de vanzare fara poza ?
tu te-ai insura cu una pe care nici in poza n-ai vazut-o ?
ce, suntem musulmani ?
:)
:)
:)

Anonim spunea...

bradut, om fara suflet, acum spui? tocmai la o luna dupa ce mi-am luat masina??

http://bradut-florescu.blogspot.com/2009/01/atacul-cobrei-ucigase.html

am murit un pic inauntru..
Costin