Râzi de Unirea Urziceni

Râzi de numele tău, de numele familiei tale şi de toate numele care nu rimează cu Anfield. Sunt de căcat.

Râzi de pozele cu tine mic în puţa goală, fii ruşinat de ele când maică-ta vrea să i le arate noii tale gagici, chiar dacă ştim cu toţii că, între timp, puţa ta a învăţat să crească.

Râzi de poeziile pe care le scriai în liceu şi de toate momentele de slăbiciune când ai cântat un cântec.

Râzi de momentele de pasionată sinceritate când, aflându-te în compania unor oameni fără vise, îţi povesteai visele ca şi cum le-aţi fi putut împărtăşi.

Râzi de toate ideile tâmpite pe care le-ai avut, care te-au trezit noaptea din somn şi pe care te-ai pişat a doua zi, la primul feedback primit de la un individ fără idei.

Râzi de slăbiciunea ta de a fi om, de a plânge, de a spera, de a crede că se poate.

Râzi de bucuria de a pierde un meci mare într-o lume unde se joacă doar meciuri mici.

Hai să-ţi spun o chestie: nemuritorul, când moare el, trebuie să se ducă singur la groapă, să se bocească, să-şi arunce pământ peste coşciug şi să-i fie dor de el.

Răzvan, mulţumesc pentru bilete.