E un om în România care-şi iroseşte talentul. Un om foarte, foarte creativ. Ar trebui să se ducă director de creaţie la o firmă de publicitate, nu spun care, iniţiaţii ştiu.
Omul respectiv a lansat pe piaţă un genial viral offline, adică din gură în gură, mai exact zvon, bârfă, şuşanea. Zvonul a ajuns şi la urechile mele şi îmi permit să-l reproduc, folosind în acest scop aparatul reproducător.
Cică - zice zvonul - Brăduţ Florescu a plecat în Thailanda pe banii lu' ProTV, ca să facă un documentar pentru reputatul post de televiziune, numărul unu în România.
Adică eu o ard aiurea pe blog, mint şi când spun adevărul, toc banii lui Lauder şi Asociaţii, iar noaptea dorm într-o cameră ascunsă.
Motoreta aia nu mi-am cumpărat-o eu, mi-a trimis-o Departamentul de Achiziţii din Pache Protopopescu. E echipată cu 18 camere HD şi mai are şi un senzor în şa care transmite live pe internet cât de tare mă doare fundul, pe o scară de la 1 la 10.
Pisicile alea de care tot scriu nu sunt pisici, ci 3 reporteriţe de la Pro, Acasă şi Sport.ro, plus Mamalor (Cocos), fostă editor la Ştirile de la ora 19, transferată disciplinar după ce-a înjurat-o pe Esca. Toată ziua beau rom pe verandă şi povestesc ce viaţă mişto era la Pro înainte. Mi-au făcut capul calendar gregorian. După ce beau, îşi mănâncă grăunţele cu aromă de peşte şi adorm relatând de la faţa locului.
După ce-o să terminăm filmările, dragi telespectatori, fiţi pregătiţi de un regal mediatic. Emisiunea se va numi fie "Trăieşte Liber", fie "Dansez pentru mine", deşi postul Acasă susţine în continuare că "Inimă de român" ar fi exact ce ne trebuie. Va fi transmisă simultan pe toate canalele trustului. Fiecare canal va transmite imagini diferite, din unghiuri şi încadraturi diferite. De-aia am 18 camere pe motoretă. Senzorul din şa face upstream pe conquiztador, unde userii vor fi invitaţi să estimeze cât de tare mă doare în fund. Câştigătorii vor primi ca premiu o vizită la studiourile Buftea şi se vor putea fotografia alături de Departamentul de Marketing al trustului. Mişto.
Te roade să ştii cât câştig din asta, nu?
Uite cum stau lucrurile: caşcaval nu primesc, dar trustul îmi procură băutura, drogurile şi curvele. Mie-mi convine pentru că nu cheltuiesc bani. Şi lor le convine pentru că le au pe stoc, de la nişte bartere.
25 februarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
19 pareri:
ma omori maestre, ma omori cu zile! stiu ca ti-a fost greu sa recunosti, dar ai facut bine:))
si da, inima de roman suna excelent! te pupam cu drag
hehe. ce idee creatza. din pacate, catinca nu mai poate arunca in stanga si-n dreapta cu banii ca pe vremuri =))
a, deci tu esti cel care a castigat ză best job in the world. deci faza de fapt e sponsorizata de pro? ahaaa. si deci nu esti in thailanda, ci in australia. si deci de fapt nu te cheama bradut (era clar ca-i nume conspirativ), ci ben (te-am prins, tot cu b), si arati asa.
kuhl.
aaaa, deci asta era!! Un fel de Big-Brother. Da' nu trebuia să fie şi cu fete?
Mai, Cos, de ce nu citesti atent? N-am scris clar ca Pro-ul imi livreaza femei usoare?
ah, te rog să mă ierţi. Deci de aia m-a sunat proul ieri? (nu i-am răspuns, dar acum înţeleg că vor să fie confuzia şi mai mare)
În fine, sînt mişto?
Teh vlogfather?
Foarte tare. M-am amuzat...ceva de vis. Pai deh, oamenii in Romania, pe criza asta sufera de scenarita cronica.
:)))) in curand camelia sas o sa scoata pixuri si vocabulare cu poza ta pe ele ...o sa fii state potcovarul 2(sau cum plm il cheama pe ala)...si o sa vanda ca painea calda nu altceva. serios vorbind...esti GENIAL. asta e cuvantul care ti se potriveste. sper ca intr-o buna zi sa am si eu sange in coitele astea si sa-mi urmez drumul
Bradutzule, deci sa ma astept la un reportaj complet despre ce am facut eu prin Phangan, inclusiv despre noaptea aia de la Black Moon Party despre care nu mai tin minte nimic?
:))))
foarte tare articolul...
am lucrat si eu 7 ani in Pro si cred ca n-am stiut ce sa fac ca sa ma trimita si pe mine in Paradis ca reporter special. Zi cinstit, care e shpilul?
:P
Eram precis. Prea suna totul frumos. Deci lasa pozele cu pisici, vrem poze cu fomei.
Bradut ,am niste nelamuriri in privinta vizelor.
Tu ai spus ca ai o viza Non-B,si din cate vad aceasta este doar pentru cei ce doresc sa faca afaceri,sau sa se angajeze in Thailanda.
(Pe mine m-ar interesa sa stau un an sau chiar mai mult..fara afaceri,angajare,etc. )
Am vazut ca ar mai fi o viza pt sederea timp de 1 an, care se numeste Visa “O-A” (Long Stay) dar aceasta zice asa '"1.1 Applicant must be aged 50 years and over"
Ma poti lamuri si pe mine?
ps;Ti-am citit tot blogul si imi place foarte mult ceea ce faci.
Respect,Cosmin .
curve pe stoc, de la niste bartere :))
Presedintilor li se iarta tot.
Nu te enerva Inaltimea Ta.
io credeam ca o sa accepti si sa fii cantaret pentru aia de la taraf tv... dar s-au prins ca n-ai voce mai mult ca sigur si te-au lasat in pace.
anyhow, zvonaci vor fi intotdeauna. iar intotdeauna disperarea lor va fi mare. trimite-i dupa niste hemorzon poate le trece.
Bradut, eu cred ca in spatele Pro-ului finantator este de fapt Basescu care te doreste plecat departe, altfel si-ar putea pierde scaunul !
Nu stiti nimic
Va zic eu din sursa sigura
vor sa faca un nou serial :State de Thailanda
Bradut,inca astept raspunsul tau !
...... Cosmin .
Cosmin, ti l-am trimis de acum 3 zile. Check your spam folder.
Trimiteți un comentariu