Primul roman care

Prin natura preocuparilor mele din ultima vreme (turism, calatorii, fitze de-astea), m-am cunoscut cu cativa exploratori de-ai nostri. Unul, doi. Cu altii ma stiu prin alianta (am un prieten care e prieten cu ei).

Visul fiecaruia dintre ei, pentru care isi sacrifica timp, bani, energie, uneori familie, este sa fie primul roman care a...ceva.

Ii respect pe exploratorii din toata lumea si cred din suflet ca, fara ei, lumea noastra ar fi mult mai mica. La propriu si la figurat.

Respect si admir idealismul, credinta ca intotdeauna mai exista ceva de descoperit, dorinta aproape inconstienta de a te sacrifica in numele intrebarii "ce-o fi acolo?" Sunt niste cauze - cum se zice - nobile pentru care chiar merita sa traiesti. In fond, din 6 miliarde de viitoare cadavre, foarte putini au ce sa-si scrie pe piatra funerara.

Totusi...sa fii "primul roman care..." nu mi se pare o cauza pentru care sa sacrifici mare lucru. Dupa ce-am stat 50 de ani in blockstarturi fara sa putem pleca in cursa, obiectivul asta pare mai degraba izvorat din neputinta de a-ti fixa altul. Si nu din idealismul de care vorbeam mai devreme.

A fi "Primul roman care" e echivalent cu a fi "al 1748-lea om care", al "749-lea european care" sau "al 42-lea balcanic care". Inaintea noastra au facut-o multi, pe vremea cand recordul chiar conta.

Nu vreau sa fiu inteles gresit. Ticu Lacatusu a fost primul roman pe Everest. Ne-a urcat acolo pe toti, inghesuiti in rucsacul lui. Romania nu fusese niciodata pe acoperisul lumii. A fost un gest reparatoriu pentru noi. Totusi, in 1995, anul performantei lui, alti 82 de cataratori au atins varful. Cu un an inainte, fusesera 51.

A, pardon, in alpinismul de mare performanta ne putem mandri cu un record. In 2003, David Neacsu si Gheorghe Dijmarescu au fost primii romani care s-au incaierat pe Chomolugma.

In afara de cucerirea Everestului, care are o putere simbolica aparte, spuneti-mi inca un record pe care mai merita sa-l egalezi in calitate de roman. Sa faci ce? Inconjorul lumii intr-un velier? Traversarea Saharei pe bicicleta? Polul Nord pe jos? Ca sa ce?

Ca sa fii primul roman de care nu-i pasa nimanui decat pentru 2 minute, la stirile din seara aia? Esti chiar atat de nebun incat sa-ti risti viata in numele unui popor pe duca, ale carui valori sunt folosite in iernile geroase ca lemne de foc? Ca sa-ti dea Becali 1000 de euro cand te intorci de n-o sa-ti mai poti spala obrazul cu toate zapezile de pe Kilimanjaro?

Nu, fratele meu. Trebuie sa fii ori fraier, ori nebun, ori sa nu fi inteles prea bine cum merge treaba asta cu marketingul in Romania. N-o sa faci nicio sfaraiala. Decat ca o sa te lingi pe bot de sponsori pentru restul vietii, ca oamenii n-or sa-si vada sigla pe TV, din motiv de prea mult fotbal, prea multe mameloane si prea multe Elodii. Lacatusu n-are loc de Lacatus.

Eu, daca as avea curajul vostru, as aborda diferit ideea de "primul roman care". As elimina particula "roman" si m-as gandi sa stabilesc recorduri care sa faca sens in primul rand pentru mine si in al doilea rand pentru valorile adevarate pe care vreau sa le promovez.

Simtiti-va bine in timp ce va puneti fundurile la bataie. N-o sa ajungeti celebri si n-o sa vina lumea la voi sa-i impartasiti secretul succesului. Dar macar o sa muriti traind.

Constantin Lacatusu implineste astazi 47 de ani. Multi inainte!