12 august 2013
22 iulie 2013
33 Decembrie
Sfinții noștri (bărbați, femei, copii)
Au sihăstrit în blocuri de chilii.
Os în beton, beton în fier,
Lung le-a fost drumul pân' la cer.
Sfinții noștri, în aur îmbrăcați,
Găsiți nu pot fi; numai căutați.
(21 iunie)
Au sihăstrit în blocuri de chilii.
Os în beton, beton în fier,
Lung le-a fost drumul pân' la cer.
Sfinții noștri, în aur îmbrăcați,
Găsiți nu pot fi; numai căutați.
(21 iunie)
1 iulie 2013
O petrecere de 20 de ani de la terminarea liceului
Sâmbătă seara a avut loc, la Urziceni, petrecerea de 20 de ani de când am terminat liceul. Teoretic Nr. 2 până în 1989, respectiv Grigore Moisil după.
A fost Borca, omul cu care am râs cel mai mult în viața mea. Genul ăla de prieten care-ți spune că ești cârnat și tu îi spui că e salam și el te face bou și tu îl faci gândac și vă boscorodiți de mame și de bunici și râdeți de vă căcați pe voi. Băieții au nevoie de astfel de prieteni.
A fost Mădă, colega de la "uman", primul om care mi-a dat vreodată senzația că aș putea scrie. Am citit o poezie la cenaclul liceului și s-a uitat la mine într-un fel de n-am mai lăsat cuvântul din mână până azi. Scuze, mamă, tu mi-ai zis prima, dar nu te-am crezut.
Și Cristina a fost. Evident că a fost, doar ea ne organizase, cu luni înainte, uzând de toate descoperirile tehnicii. Mulțumim, Cristina.
A venit și cea mai frumoasă fată din generală și din liceu și probabil din Urziceni în vremea aceea, de care am fost îndrăgostit dintr-a cincea până într-a unșpea și nu i-am spus-o niciodată. Nu-i dau numele. Să se înțeleagă ele.
A fost și Liviu "Căpriță", colegul nostru din Manasia, cel mai bun suflet pe care a încercat viața să-l strice și n-a reușit.
Și Mircea a fost. Singurul din clasă care auzise de Peter Gabriel.
Și Cicero (cu care-am fost coleg încă din grădiniță dacă poți să crezi așa ceva). Și nebunul de Radu. Și Ginel și Istrate. Și Cătălina, draga de ea, și Betty, care voia să se facă actriță și noi râdeam de ea. Copiii Bărăganului.
Au fost și doamna Minodora de matematică, astronomie și purtare și domnul Titi de română și domnișoara Ursu de istorie și dirigul nostru, domnul Spermezan, care ne-a preluat într-a XI-a după ce doamna Victoria (de geografie) și-a recunoscut înfrângerea. A fost și domnul Dănuț, dirigul de la C, singurul care s-a schimbat cât de cât. E drept, avea 25 de ani când a început să predea la noi la liceu. Era și momentul.
Au lipsit: doamna Dobrinescu de română și dirigă la "uman", domnul Dobrinescu de muzică și dirig personal de pian. Vali, colegul meu de bancă și Simona, nevastă-sa, care mi-a suflat locul I la BAC, Cătălin "Chiț", Alina (măi, unde ești? caută-mă pe Facebook!), Cristi Grigore, Cristi Bănică, Laura, Magdalena, cei pe care nu i-am văzut în fotografii și eu.
18 iunie 2013
Părerea mea nu contează
Dacă vedeta ar fi venit la mine să-mi relateze cele întâmplate, să-mi ceară o părere, un sfat, aș fi fost oarecum îndrituit să iau o atitudine, să zic ceva. Două vorbe între patru ochi, nimic mai mult.
Dar cum n-a venit, trag concluzia că n-a vrut să aflu și că nu o interesează ce cred eu despre viața ei de cuplu. Dimpotrivă, tind să cred că vedeta respectivă ar dori ca eu să-mi văd de treburile mele și s-o las pe ea să și le rezolve pe-ale ei.
Părerea mea despre cum îți trăiești tu viața nu contează.
8 aprilie 2013
Hai să ne vedem
Chiar, hai. Hai să ne vedem.
Eu să-ți împărtășesc o nedumerire de-a mea despre viață. Și tu să scoți mobilul și s-o pui pe search și să-mi dai primul rezultat.
Eu să-ți zic o poantă și tu să-mi replici cu alta mai bună pe care au făcut-o unii pe YouTube. Vezi neapărat filmulețul, e genial. Cum, nu-l știai?
Hai să ne vedem pe Skype. E mai ușor să vorbești în linkuri.
Eu să-ți împărtășesc o nedumerire de-a mea despre viață. Și tu să scoți mobilul și s-o pui pe search și să-mi dai primul rezultat.
Eu să-ți zic o poantă și tu să-mi replici cu alta mai bună pe care au făcut-o unii pe YouTube. Vezi neapărat filmulețul, e genial. Cum, nu-l știai?
Hai să ne vedem pe Skype. E mai ușor să vorbești în linkuri.
27 martie 2013
Statui de lustragii.

Mi-a luat ceva timp, aproape un an, să mă prind de ce toate concursurile de fotojurnalism majore sunt câștigate de același tip de imagini, din categoria Afghan-Girl-Cu-Nas-Tăiat sau Vulture-Stalking-a-Child. Și de ce criteriul de acordare a pulitzelor rămâne același de decenii.
Motivul, dincolo de politică, este foarte simplu: să înțeleagă cetățeanul vestic ce rău trăiesc alții. Să-și plătească taxele, să meargă la muncă, să voteze mai des și să se plângă mai rar. Că uite-n alte părți cât e de nasol, cum li se taie fetelor nasul și cum mănâncă vulturii copilul. Pe scurt, la alții e mai groaznic.
Mi-a luat însă și mai mult timp să realizez din ce motiv mass-media vehiculează atâția monștri: ca să ne simțim noi, ăștilalți, mai bine în pielea noastră. Mai semiculți decât analfabetul, mai virtuoși decât târfa, mai curați decât nespălatul, mai inteligenți decât retardata. Și mai buni de la mijloc în sus decât Cristi Tănase, indubitabil.
Încă o dovadă că avem nevoie unii de alții, pe undeva. Cât mai jos.
10 decembrie 2012
Un banc cu atei
Doi lupi plănuiesc să prade stâna la noapte. Ciocănitoarea îi aude și fuge să-i dea de veste ciobanului.
Acesta se pune pe așteptat, cu ghioaga în mână, în dreptul unei spărturi din gard pe unde știa că intră lupii de obicei.
La miezul nopții apar și cei doi lupi. Primul dă să intre prin spărtură, dar ciobanul îi arde un ciomag peste bot. Lupul se întoarce la frate-său, ținându-se de dinți:
- Auzi? Mai bine intră tu primul, că pe mine mă bufnește râsul.
La care ateul:
- Băi, proștilor, lupii nu vorbesc!
Acesta se pune pe așteptat, cu ghioaga în mână, în dreptul unei spărturi din gard pe unde știa că intră lupii de obicei.
La miezul nopții apar și cei doi lupi. Primul dă să intre prin spărtură, dar ciobanul îi arde un ciomag peste bot. Lupul se întoarce la frate-său, ținându-se de dinți:
- Auzi? Mai bine intră tu primul, că pe mine mă bufnește râsul.
La care ateul:
- Băi, proștilor, lupii nu vorbesc!
19 octombrie 2012
Scuzele mele domnului Dan Puric.
| Foto: Andreea Sminchise. |
Vorba lui Dragoș Șerban, cred că avem de-a face cu unul dintre cele mai deturnate texte din ultimii ani.
Stai, că nu despre paternitate vreau să vorbesc, ci despre modul în care s-a produs preluarea acestui articol și redistribuirea lui sub varii semnături, culminând cu aceea a maestrului Puric. Și alte nebunii care au urmat. Fenomenul e amuzant și plin de înțelesuri pentru oricine s-a împăcat, cât de cât, cu condiția umană.
Un experiment.
Textul a fost în primul rând un experiment de trafic. Lucrurile pe care le spun în "Rostul" le-am mai spus și în alte articole. Dar acolo am codificat mesajul, să-l înțeleagă doar ai mei, care nu răstălmăcesc pentru că știu să tălmăcească. Și care, când greșesc, mă ajută, nu pun cânele pe mine. "Rostul" l-am scris în cod simplu, "să priceapă și nea Gheorghe de pe net".
Am postat textul pe 16 martie 2010. A fost un instantaneu succes de casă. Mi-am luat neașteptat de puține înjurături, multe lacrimi, cuvinte frumoase și binemeritatul "Trist, dar adevărat". Am făcut trafic, mă uitam la el și nu-mi venea să cred. (E drept, la mine are 15,000 de afișări după doi ani și jumătate. La Bistrița Online are de patru ori mai multe; ce-nseamnă brandul...) Încă două bucăți la fel și ajungeam A-lister. Mi-am tras două concluzii peste ceafă și am decis să nu mai repet așa o greșeală. Nu-s făcut să vorbesc pe stadioane, că-i lume prea multă, sfârâie micii, aș putea fi greșit înțeles. Ca să nu zic prost.
Două luni după publicare am explicat/recunoscut că am scris "Rostul" ca să fac trafic. Să văd cum e. Dar n-a mai citit nimeni precizarea asta. Textul zburase între timp către alte orizonturi și își făcuse un rost al lui.
Mai întâi l-au preluat parțial câteva bloguri, cu link către sorginte, cum se face. A urmat valul de bloguri și reviste online - preponderent cu orientare naționalist-ortodoxă - care l-au reprodus integral, ștergând doar sursa, de unde se putea deduce, natural, că autorul este una și aceeași persoană cu editorul site-ului respectiv. Am protestat ici și colo și pe urmă am realizat că nu fac decât să stric distracția oamenilor. Nu contează cine l-a scris, combate bine. Cinelascris - Președinte!
Unii au mai pus și de la ei o vorbă, două, la început sau la final, au mai modificat niște cuvinte, în fine, și-au pus amprenta. I-au schimbat titlul ba în "Rostul nostru", ba în "Rost...".
"Să trăiești"-ul din final a devenit, în anumite variante, "Să trăiești bine!" S-au făcut din text slide show-uri, au apărut și filmulețe pe YouTube.
O dăm anonimă și-o semnăm Puric.
Dar cum o asemenea capodoperă nu putea circula așa, nealocată, cineva s-a gândit să-i găsească un autor. Și l-a ales pe Dan Puric, că cine altcineva putea vorbi cu atâta patos și elocință despre România? Gata, Puric îl semnăm.
După ce i s-a lipit portretul maestrului Puric, textul a prins aripi ca de arhanghel și s-a viralizat până în cele mai ascunse cotloane ale internetului. Una e să-ți zică unu', Brăduț-Codruț, că ești condus de securiști și alta e să ți-o spună o personalitate publică. Media is the message.
La două luni după publicarea originalului, o domnișoară îmi lăsa următorul comentariu:
"Poate ne spui si ca ti-ai insusit articolul unui tip foarte destept, celebru, dar cu mult bun-simt (spre deosebire de tine), pe nume Dan Puric. Mi-e si rusine sa spun ca ti-am popularizat, timp de cateva luni postul (preluat cu nume si poza autor, bineinteles), cand tu de fapt te ocupi cu plagiaturi. De hoti suntem satui in Romania si, crede-ma, nu plange nimeni dupa ei! Asa ca, daca e adevarat ca ai emigrat, ma bucur nespus!!! Rusine!"
Nici nu intuia dânsa câtă dreptate urma să aibă peste câțiva ani. Și cât îi împărtășesc bucuria că am emigrat.
În noiembrie 2010, la câteva luni după ce textul meu circula deja sub semnătura Dan Puric, bietul om declara aproape disperat că textul nu-i aparține și că nu-i de acord cu el (într-un interviu dat GSP.ro.). Ba mai mult, sugera că cineva încearcă să-i murdărească numele atribuindu-i aiurea diverse articole:
"Mai nou, au scos pe internet o poezie "scrisă" de Dan Puric şi un text, "Rostul", o să le întîlneşti. Nu le-am scris eu. Virusează. E forma mea de igienă, să spun că nu scriu eu prostii. N-are condei băiatul, e prost. Poezia este execrabilă. E o formă de escrocherie, de anulare a tonusului. Scrie Dan Puric, au dat şi un citat mic dintr-o carte de-a mea. Sînt în stare de orice. Ce vreau eu? Vreau conducerea ţării? Hai să fim serioşi! Vreau să fie curat, să nu ne mai umilească prin intelectuali plătiţi să creeze o anumită atmosferă de anesteziere a reflexelor."
(Poezia la care se referă domnul Puric este aici. Mă întreb și azi cine e "prostul fără condei": eu sau poetul?)
Bineînțeles că nici declarația de mai sus n-a avut vreun efect. Domnul Puric, la rândul său, pierduse controlul asupra textului pe care nu-l scrisese și asupra numelui Dan Puric, cu care oricine putea semna orice, mai puțin ordine de plată. Dacă poporul a decis că e al dumitale, al dumitale e și gata!
Materialul a mai apărut pe câteva site-uri de provincie sau din Diaspora, l-am mai primit în chain mails de vreo zece ori (ba semnat de D.P., ba nesemnat) și părea că s-a dus spre o binemeritată arhivă.
Dar l-au dezgropat bistrițenii și a reînceput nebunia. Așa e, are dreptate domnul Puric. Nu-i așa, să-l dăm la lei! Am citit câteva comentarii și m-am dus la culcare făcându-mi cruci mai mari decât cea de pe Caraiman. Bietul Dan Puric, vinovatul fără vină.
Au încercat câțiva - inclusiv eu - să facă lumină în Bistrița Online. Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, să-l scăpăm pe Dan Puric de stigmatul unui text pe care nici nu l-a scris nici n-ar fi vrut să-l scrie. Prea târziu. Teoria profețită de domnișoara Lorelei cu peste doi ani înainte prinsese contur. Vorba bancului.
Nostradamus își ceartă motanul: de ce te-ai căcat în mijlocul camerei peste o jumătate de oră?
Cum am ajuns să-mi plagiez propriul text.
Bloggerul Cuibus a acuzat Bistrița Online de plagiat. Dar nu din motivele pe care le-ai bănui, ci pentru că, zice domnia sa, site-ul ardelean ar fi preluat textul de pe blogul lui (unde-l postase ca fiind al lui Dan Puric). L-am atenționat asupra erorii și, înainte de a face binemeritata corectură pe blogul cu pricina, m-a întrebat, suspicios:
"L-ai scris tu sau l-ai preluat din cartea lui Puric, pentru ca eu am primit textul de la un prieten care imi zicea ca de la Puric l-a preluat.."
Câțiva prieteni de pe Facebook au dat share la postarea BO, precizând că acesta îmi aparține mie. Cineva a comentat:
"Eu țin minte că am citit textul ăsta într-o carte a lui Puric, prin 2009"
Dezmințirea pe care Bistrița Online a binevoit să o publice pe 17 octombrie beneficiază de următorul comentariu (sunt doar două cu totul; articolul "greșit" are 200):
"Nu e adevarat ce zice asta. Dan Puric l-a scris si domnul din imagine l-a postat pe blogul sau, ulterior."
Și iată cum am ajuns să-mi plagiez propriul text, via o carte a domnului Puric în care acesta, adică textul, n-a apărut. Asta ca să vezi cum funcționează mintea omului. Cum se agață ea de ceea ce-i ține cald.
Mii de scuze și două vorbe despre mame.
Pentru că nimeni nu i-a cerut scuze domnului Puric pentru fandasia creată, cred că ar fi cazul să o fac eu. Sunt singurul vinovabil.
Domnule Puric, vă rog să mă iertați, n-am știut, nu mi-am imaginat că o să se ajungă la așa ceva. Sper că nemeritata asociere nu v-a pricinuit cine știe ce necazuri și că nu v-a scos nimeni ochii pentru prostiile debitate de mine în textul incriminat. Iertați-mă pentru comentariile necurate pe care numele dumneavoastră le-a încasat pe internet în numele meu, iertați-mă că am "virusat", iertați-mă că, în cele din urmă, v-am plagiat fără să vreau. Mii de scuze.
Dealtfel, pe noi ne leagă altceva, cu mult mai drag și cu mult mai nobil, care n-are nicio legătura cu povestea asta. Maicile noastre au fost colege de muncă și prietene. Poate o mai țineți minte pe mama, doamna Luminița Constantinescu, de la Policlinica Urziceni. Ea vă ține minte.
Câteodată, când se întorcea de la servici, îmi zicea: "A fost pe-aici Dănuț al doamnei Puric. Ce băiat frumos, respectuos și talentat! O să ajungă departe!" Ca toate mamele, a avut dreptate. Eu eram mic, mă uitam de jos în sus la imaginea pe care v-o alcătuia.
Vă adora de pe când erați student. Și vă dădea mereu drept exemplu, deși n-a fost de acord să mă fac și eu actor, așa cum mi-am dorit toată adolescența. Așa am ajuns să dau la Jurnalistică, să scriu și să închei.
Brăduț Florescu.
15 august 2012
Ce l-au intrebat pe Einstein
- Cum comentați declarațiile senatorului PSD Dan Șova, care a negat Holocaustul pe teritoriul României?
- Ca om de știință, credeți că lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta este plagiat?
- Sunteți specialist în energie; cum comentați insolvența Hidroelectrica?
- Vi se pare normal ca olimpicii români la matematică să nu primească bani anul acesta pentru medaliile de aur? La dumneavoastră în țară s-ar întâmpla așa ceva?
- Dacă E=mc2, asta înseamnă că prețurile la încălzire se vor dubla în această iarnă?
- Cum se aplică teoria relativității în mediul politic? Considerați că situația actuală din România se înscrie în această teorie?
- Credeți în OZN-uri? Dar în Dumnezeu?
- Să vorbim despre cariera dumneavoastră. Cum a început totul?
- Dumneavoastră ați ales fizica sau fizica v-a ales pe dumneavoastră?
- Câți bani ați câștigat până acum din Teoria Relativității? Se poate trăi din fizică?
- Cum vi se pare România? Vă place mâncarea? Dar femeile? Credeți că România are potențial turistic?
- Ce i-ați sfătui pe tinerii specialiști români care aleg să plece din țară? Ați angaja unul la dumneavoastră la institut? Dacă da, cu cât l-ați plăti?
- Credeți că școala românească ar trebui să pregătească mai mulți filosofi sau mai mulți ospătari?
- Dacă azi ați avea ocazia să o luați de la capăt, ați face la fel?
Rămâneți cu noi. După pauza publicitară îl avem ca invitat pe domnul Volkswagen Amadeus Mozart, supranumit "Micul Moga".
5 iulie 2012
Nu ești în target
E o expresie din lumea publicității. Dacă nu te încadrezi în grupul-țintă căruia îi este destinată reclama, se cheamă că "nu ești în target". Prin urmare, reacția ta la reclama respectivă este irelevantă. Nu-ți place? Nu te convinge să cumperi produsul? Nu contează. Nu cu tine vorbeam.
În realitatea marketingului electoral nu există concepte ca "popor", "națiune", "români". Există "grupuri-țintă". Target groups. Dacă asiști cu perplexitate sau revoltă la evenimentele acestor zile, dacă nu înțelegi "cum e posibil" și "unde s-a ajuns", motivul este foarte simplu: nu ești în target.
Calculele se fac cu sondajul în față. Sondajul spune că tu, în general, nu prea votezi. Că ești greu de convins să optezi pentru un partid sau altul, fiind dezgustat de toate. Că ești critic, atent, informat și că ai valori solide. Refuzi televizorul, citești cărți, bloguri, site-uri de pe-afară, verifici și coroborezi datele. Pentru un specialist în marketing politic, reprezinți o investiție cu risc ridicat. Bagă partidul bani ca să te atragă de partea lui, iar tu în duminica alegerilor pleci la Balcic.
Pe de altă parte, există un target group solid și relativ omogen, pe care "constituționalitatea" sau "statul de drept" nu-l trezesc noaptea din somn. Un grup care își caută idolii în emisiunile de după-amiază ale lui Cătălin Măruță și în talk-show-urile de după meciurile de fotbal. Și care merge să voteze de fiecare dată, că n-are bani să se ducă în Bulgaria și nici altceva de făcut în sfânta zi de duminică. Din punct de vedere al investiției în marketing, votul acestor oameni este ieftin și sigur. Reacția lor la evenimente este relevantă. A ta, nu.
S-au dat multe telefoane zilele astea. Alo, bună ziua, suntem de la institutul. Ce părere ați avea dacă?
Tu probabil că ai respins solicitarea. Erai ocupat sau nu te interesa subiectul. Alții s-au bucurat că cineva de la institutul le cere părerea. Și ceea ce se întâmplă azi, ceea ce se va întâmpla mâine sau luna viitoare s-a validat prin statistică. Da, dom'le, să le facă, să le dreagă, așa le trebuie, de acord!
E democrație.
UPDATE: Peste week-end s-a făcut deja un sondaj.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


.jpg)


