18 septembrie 2013

Nu se pune



Se fură. Se minte. Se scumpește. Nu se poate accepta așa ceva!

Se aude și se zvonește. Dar nu se spune.

Păcat, păcat că nu se spune și că nu se scrie despre asta. Eu zic că s-ar citi. Pentru că se merită. Și, la un moment dat, s-ar face și niște bani, se pare.

Dar, din ce se vede, adevărul e că nu se vrea. Deși se poate.

Și știi de ce nu se face ceva??? Pentru că așa s-a decis. Se știe!

Pamflet. Nu se pune. 

4 septembrie 2013

Perversa de la Roșia Montană



Dragă Roșia Montană Gold Corporation,
Ladies and gentlemen,

Îmi pare rău să vă dau tocmai eu o veste atât de proastă, dar cineva trebuie s-o facă. Gratuit.

Nimeni din țara asta nu are interes ca dumneavoastră să porniți exploatarea. Dimpotrivă, cu cât durează mai mult distracția, cu atât mai bine. Toți cei pe care vi i-ați câștigat sau cumpărat ca aliați vă duc cu zăhărelul. Să vi-i prezint?

1. Politicienii.

Vă plimbă de atâția ani (14 dacă nu mă înșel) de la un ghișeu la altul, de la un partid la altul și de la o Putere la alta. Le-ați dat darul tururor, în diferite forme, sperând că la un moment dat se vor ține de cuvânt. Nu se vor ține, din două motive: a) că de-aia sunt politicieni; b) că dacă porniți exploatarea, vă pierd de mușterii, de sponsori ai campaniei electorale continue care se desfășoară în România. Ce interes ar avea?

Politicienii români sunt niște paznici de spital. Vii să-ți vezi bolnavul și, prevalându-se de poziție și de regulament, îți șuieră prin geamlâcul gheretei: "Nu se poate. S-a terminat programul de vizite". Duci mâna la portofel, scoți o hârtie de 5 lei și se poate. La asta se folosesc legile. Pentru excepții lucrative.

Nu că dumneavoastră ați fi venit să alinați vreun suferind.

Și mai e un lucru: nu cred că-și riscă nimeni cariera politică pentru dumneavoastră. Pe Victor Ponta îl bănuiesc chiar că a lansat proiectul într-o formă atât de gogonată încât să poată ridica din umeri la final: "L-au respins ăia de la Justiție, a ieșit lumea în stradă, eu am făcut tot ce-am putut ca să vă servesc, pe cuvântul meu, dar nenorociții ăștia...". A încercat să se achite de datoriile pe care le avea la dumneavoastră dar, ce să vezi, i-a furat cineva portofelul chiar înainte să vă întâlniți.

2. Media

Deși nu ați început încă exploatarea, sunteți deja o mină de aur pentru media, indiferent că e vorba despre ziare, televiziuni, bloguri sau agenții de comunicare atent selecționate. Pe mulți i-ați ajutat să treacă criza. Dacă mâine dați drumul la treabă, bugetul de media se reduce.

Cei cărora nu le-ați dat din plăcintă vă vor contesta în continuare, gratuit. Fie din convingere, fie din speranța că vor intra în mediaplan.

3. Publicul

Am înțeles dintr-un sondaj publicat coincidențial odată cu debutul protestelor, că 68% dintre români sunt de acord "să se dea drumul la proiect". Nepermițându-mi să pun la îndoială rezultatele unui studiu realizat de profesioniști, țin să precizez doar, în caz că s-a uitat, fraza de la începutul articolului: nimeni nu are interes ca dumneavoastră să porniți exploatarea. Interesul e una, acordul e altceva. Apă de ploaie în cazul de față.

Unii au răspuns da din exasperare. Da, dom'le, să facă și să ne lase în pace, că m-ați înnebunit cu Roșia Montană. Alții din credința, întărită și prin campaniile dumneavoastră sincere de advertising, că proiectul e util și că va aduce niște bani la bugetul țării.

Dar, ladies and gentlemen, prea puțini români se așteaptă că beneficiul pe care se presupune că-l veți genera, preponderent sub formă de dolari, va avea cu adevărat un impact pozitiv asupra vieților lor. Asta vă garantez. În cel mai bun caz, banii vor fi folosiți pentru plata datoriilor. În cel mai rău, se vor pierde prin buzunarele furnizorilor de partid, ca de atâtea alte ori.

Deci nu contează că faceți sau nu proiectul. Nouă tot rău o să ne fie. Ba o să avem un motiv în plus să ne simțim furați. Putem fi de acord să-i dați drumul, doar așa, ca să mai schimbăm agenda, dar nu avem niciun interes. Nu vă încredeți în sondajul respectiv nici dacă l-ați comandat cu mâinile dumneavoastră generoase.

4. Păpușarii

Îi voi include aici pe aceia care conduc România din umbră, oamenii cu adevărat puternici ai țării, cei care trag sforăresc și politica și media și economia și, implicit, pe noi. populația. Îi știm sau îi bănuim, numele lor sunt vehiculate doar off the record și în șoaptă. Le-aș putea spune mafioți, dar Mafia adevărată are, totuși, niște principii și niște competențe. Dânșii au doar informații. Despre toată lumea.

În țara noastră se petrec pe tăcute enorm de multe porcării, majoritatea instrumentate de acești păpușari.

În acest context, subiectul Roșia Montană este o perdea de fum perfectă. Polarizantă și incitantă. Agenda publică are locuri limitate: teoria spune că cinci, practica demonstrează că cel mult trei. Roșia Montană ocupă periodic unul dintre aceste locuri. Un scandal permanent de proporții naționale, pasibil de referendumuri, profit electoral și cu mare potențial polemic ține ocupată pe toată lumea atunci când e nevoie să se dea alte tunuri în perfectă liniște. De ce să-l elimine când își fac treaba cu el atât de bine?

Până și păpușarii, acești băieți buni și de înțeles, au nevoie să vă zvârcoliți în continuare. Or să vă ajute cu mare plăcere s-o faceți.

Nimeni nu vă este alături. Sunteți îngrozitor de singuri la o masă de poker la care toată lumea vă lasă impresia că veți câștiga potul cel mare doar ca să vă ușureze de banii aceia pe care i-ați împrumutat de la amici.

Poate-ar fi bine să vă ridicați acum cât încă nu e prea târziu, să mergeți să vă plătiți datoriile și să vă lingeți rănile în altă parte. La masa asta n-o să câștigați niciodată.

(Și mulțumiți-le celor din stradă că vă conduc spre ușă.)