Faceţi căutări pe acest blog

Se încarcă...

7 iulie 2011

De ce să iubim ţiganii

Pentru caii lor, pentru muzica lor şi pentru că au geniul călătoriilor. Pentru curajul lor de a lua lumea în piept, pentru puterea lor de a se adapta la orice mediu. Pentru că stilul lor de viaţă, atât de agasant pentru noi, e în primul rând o manifestare a iubirii de libertate. 

Pentru că ţiganii nu luptă cu noi, ci cu uitarea noastră. Uitarea stării de libertate şi a instinctului de supravieţuire, a auto-încarcerării noastre într-un spaţiu mărunt şi comfortably numb, ţiganii ne sfidează stilul de viaţă, îşi fac case mai mari ca ale noastre pentru a nu locui în ele, îşi fac partide pentru a nu se duce la vot, îşi cer drepturile de cetăţeni ai ţării doar pentru a putea pleca în altă parte cu un zâmbet aprins în colţul gurii. 

Pentru că ţiganii nu luptă cu noi, ci cu sistemul. Sistemul care, deşi ne promite libertate de n-o putem duce, ne vrea previzibili, numărabili, controlabili, taxabili şi labili. Cât timp mărşăluim pe loc în curtea sistemului, nomazii care trec prin faţa porţii în căruţe colorate ne inspiră silă şi, fireşte, frică. Dar după ce descoperim amăgirea, ne luăm un cal, o scripcă şi o tălpăşiţă şi devenim, la rândul nostru, ţigani. Nomazi. Fii risipitori ai societăţii-mamă. Neintegraţi.

Să iubim ţiganii pentru că florile, cântecele, zorzoanele lor, ireverenţa lor faţă de lacăte, siguranţă şi proprietate, superstiţiile şi vrăjile lor, glasurile lor care sună a praf de drum şi a roată de căruţă, ne amintesc că Pământul continuă să se învârtă, chiar dacă de la noi se simte altfel. 

Un copil care nu mai e obraznic nu mai e copil.

Share It