Faceţi căutări pe acest blog

Se încarcă...

29 iunie 2011

Fraţii Marx
















Comunismul, el este de două feluri:

Comunism rus, în euro.
Comunism chinez, în dolari.

Huo.

28 iunie 2011

Promit

Gata, gata, promit că scriu. Mai la prima mână, mai pe genunchi, dar scriu. Promit.

UPDATE: nu puot.

17 iunie 2011

Şi-au dorit mai mult victoria

Jurnalismul, aşa cum îl definim noi, cei care l-am practicat şi/sau învăţat la şcoală, n-a murit. Se uită la meci.

În timp ce "Marea presă", ziarele generaliste, quality, legendele publicisticii româneşti de dinainte şi de după Revoluţie se dizolvă în acidul propriilor secreţii, jurnalismul şi jurnaliştii care nu vor neapărat contracte de consultanţă şi slujbe de purtător de cuvânt îşi văd de treabă într-o zonă mai puţin serioasă: presa sportivă.

Băieţii care, insuficient de talentaţi ca să scrie pe politic, economic sau social, se autodeportau în derizoria gazetărie sportivă, băieţii condamnaţi la deplasări friguroase cu miros de coji de seminţe, băieţii care nu puteau exprima nicio idee dacă nu fusese deja exprimată şi consacrată în glosarul de clişee al breslei, aceşti băieţi nu au precupeţit niciun efort şi şi-au adjudecat cele trei puncte puse în joc.


Investigaţia

Presa sportivă - prin echipa GSP condusă de Cătălin Tolontan - se face vinovată de cel mai amplu, mai coerent şi mai tenace demers investigativ din presa română a ultimelor două decenii: cazul Ridzi. Dacă presa e câinele de pază al democraţiei, GSP-ul s-a purtat ca un pittbull. A stat cu colţii înfipţi în hoţ indiferent câte sprayuri paralizante i s-au descărcat în ochi. Fără ancheta GSP, cutia Pandorei PDL s-ar fi deschis mai târziu sau niciodată. Cu câte procente ar fi fost mai curat Traian Băsescu fără povestea "2 Mai"?

Stilul

În ciuda faptului că e populată de netalentaţii breslei, presa sportivă se bucură de prezenţa celor mai activi stilişti ai jurnalismului românesc. Maeştrii Radu Cosaşu şi Tudor Octavian, (ca să nu mai vorbim de infinitul Fănuş Neagu) au cui lăsa moştenire cuferele de cuvinte : Radu Naum, Cătălin Tolontan (când nu e pittbull), Adrian Georgescu, Radu Banciu, Maria Andrieş exorcizează o limbă română pe care colegii lor talentaţi o tratează ca pe-o păpuşă voodoo. I-aş trece în lista exorciştilor şi pe Felix Drăghici, Mihai Mironică, Adrian Soare, Adrian Fetecău şi Costi Mocanu (când nu e pittbull), ale căror sclipiri stilistice sunt cu atât mai lăudabile cu cât se petrec în timp real, sub presiunea live-ului.

Inovaţia

Gazeta şi Prosport sunt de departe cele mai inovative publicaţii româneşti, cu un plus pentru echipa GSP. Cele două ziare de sport au înţeles primele necesitatea unei punţi între print şi online, diferenţele de public şi de consum al informaţiei între cele două canale, au simţit primii că hârtia pierde teren în faţa digitalului, că jurnalismul viitorului înseamnă multimedia, au adoptat noi tehnologii, unele exotice (GSP 3D), altele perfect lucide (iPad). Într-un meci care părea pierdut - şi pentru mulţi el s-a pierdut deja - jurnaliştii sportivi au ieşit la joc şi au început să înscrie. Nu doar pentru ei, ci pentru întreaga breaslă.

Situaţia presei româneşti de azi seamănă amuzant de mult cu situaţia fotbalului românesc. Echipele quality se sufocă sub propriile branduri, pe care sunt incapabile să le mai susţină, în timp ce echipe obscure de băieţi muncitori se bat pentru primele trei locuri. Oţelul Galaţi, FC Vaslui, FC Timişoara, acesta a fost podiumul ultimului campionat (nu mă întreba de Unirea, că încep să plâng.)

Explicaţii pentru performanţa presei sportive. Păcat că n-am nişte statistici de la DSP, ca Vochin.

Concurenţă reală. Gazeta şi ProSport trăiesc din ce produc. Se bat ca chiorii pentru cotă de piaţă. Fără mănuşi, fără plase de siguranţă. Fără miliardele lui tati. Fără altă agendă decât profitul. Mor sau trăiesc.

Cultura lucrului în echipă. Fiind învăţaţi de mici că n-au har de la natură, jurnaliştii sportivi au înţeles că trebuie să paseze între ei, să alerge mai mult şi să-şi ajute colegii. Plus că, prin natura meseriei, au văzut mai mulţi învingători şi mai mulţi învinşi decât un cetăţean obişnuit. Şi au văzut şi multe, multe reluări.

Reguli. Când mingea trece de tuşă, e aut. Când fruntea atinge linia de finish, e medalie de aur. Când bila a intrat în buzunar, a intrat. Jurnaliştii sportivi operează cu regulile sportului despre care scriu. Trăiesc în reguli şi regulamente. Li se impune din start o limită a subiectivităţii, limită de care colegii lor s-au deposedat. Presa generalistă joacă un fotbal fără echipă, fără reguli şi, de când cu noii patroni, fără minge.

Andrei Vochin: "A fost offside la golul doi"
Andreea Pora: "Dumneata vorbeşti, care lucrezi pentru Dan Voiculescu?"

Hai, ai noştri!

Share It